Magazinele Succes, lăsate în beznă

523

Omul de afaceri Nicolae Sarcină a primit o nouă lovitură la sfârșitul săptămânii trecute, după ce magazinele sale din oraș, cel puțin, au rămas în beznă, fiind debranșate de la rețeaua de electricitate, cel mai probabil din cauza datoriilor. Compania Succes nu a oferit nici un punct de vedere cu privire la situația respectivă, dar clienții care au dorit să treacă pragul zecilor de unități alimentare, carmangeriilor dar și la benzinăriile deținute de firma lui Sarcină, au trebuit să își refacă socotelile, pentru că peste tot a fost închis. Spațiile comerciale care până acum aveau program non-stop, fiind deschise la orice oră, au devenit acum de nerecunoscut prin bezna care este în ele pe timpul nopții, dar și ziua.
În lipsa alimentării cu energie electrică, nici casele de marcat nu pot funcționa și, ca urmare, orice activitate de comerț a fost sistată, totul întâmplându-se după ce, la sfârșitul anului trecut, cel mai bogat om de afaceri din Gorj a fost implicat în anchete ale DIICOT și ANAF, care l-au acuzat că ar fi prejudiciat bugetul de stat cu circa 7 milioane de euro. Omul de afaceri a reacționat atunci și a spus că și-a plătit dările la stat, dând asigurări că firma va supraviețui, debranșarea de la rețeaua de electricitate fiind de neimaginat. Între timp, acesta a început să își restrângă activitatea și din celelalte județe ale țării unde Succes reușise să intre pe piață în ultimii ani, tot mai mulți salariați ai omului de afaceri plângându-se că nu și-au mai primit salariile de 2 sau 3 luni și că sunt într-o situație disperată.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

  1. Iata ca, daca Succes inchide, molurile straine au drum liber a duca in strainatate toti banii nostril pe Marfa vinduta si sa creieze acolo ,,locuri de munca” in contul celor pierdute in Gorj.Ne-simpatizantii firmei Succes, se pot bucura, ca la fel cu salarii minime pe economie, supermarketurile din Gorj, vor elimina pe toti comerciantii si productorii si cara in Vest, milioane de Euro, pe care vor fi schimbati leii nostril.Se mai mira lumea, ca euro si dolarul cresc, pe cind leul scade, deoarece oamenii de afaceri romini primesc lovituri cind de la ANAF, cind de la proprii angajati, invidiosi ca ,,vacarul pe sat”, ca altii si nu ei fac afaceri.
    O cadere a unei firme romanesti, inseamna de fapt o saracire in plus a Romaniei, fiindca banii si profitul pe Marfa vinduta, pleaca in tari straine, pe cind noi cu ,,buza umflata” (de saracie), ne bucuram ca Succes este in suferinta!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.