Magazinele, obligate să schimbe produsele neconforme în maximum 15 zile

578

Gorjenii trebuie să ştie faptul că potrivit unui nou act intrat în vigoare, mai precis Ordonanţa 9/2016, valabilă din 28 februarie, toate magazinele sunt obligate să schimbe într-un timp mai scurt, la cererea clientului produsele cumpărate şi depistate ulterior ca fiind neconforme. “Perioada de timp nu poate depăşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpărătorul, după caz, a adus la cunoştinţă vânzătorului lipsa de conformitate a produsului, sau a predat produsul vânzătorului sau persoanei desemnate de acesta pe baza unui document de predare – primire”, se arată în Ordonanţa 9/2016.
Produsul trebuie să fi fost cumpărat cu maximum 30 de zile în urmă. Oferta este valabilă atât în cazul retailerilor alimentari mari, cât şi a celor de bunuri de folosinţă îndelungată. În cazul produselor de folosinţă îndelungată, acestea trebuie să fie însoţite de certificatul de garanţie emis pe baza garanţiei comerciale şi, dacă reglementările în vigoare prevăd, de declaraţia de conformitate, precum şi de cartea tehnică ori de instrucţiunile de folosire, instalare, exploatare, întreţinere, eliberate de producător. Timpul de nefuncţionare din cauza lipsei de conformitate apărute în cadrul termenului de garanţie prelungeşte termenul de garanţie legală de conformitate şi cel al garanţiei comerciale şi curge, după caz, din momentul la care a fost adusă la cunoştinţa vânzătorului lipsa de conformitate a produsului. Astfel, produsele de folosinţă îndelungată care înlocuiesc produsele defecte în cadrul termenului de garanţie vor beneficia de un nou termen de garanţie care curge de la data preschimbării produsului.
I.M.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here