Magazinele cu soldări şi preţuri promoţionale, sancţionate de Protecţia Consumatorilor

555

Potrivit unui comunicat de presă transmis, ieri, de conducerea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Gorj, reprezentanţii instituţiei au efectuat 20 de controale la operatorii economici din judeţ, vizat fiind modul de respectare al prevederilor legale în cadrul vânzărilor cu preţ redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, promoţionale). Verificările au fost efectuate luna trecută, când de altfel a fost şi perioada cu reduceri şi soldări la colecţiile de iarnă din magazinele din judeţ. În urma acestora comisarii de la Protecţia Consumatorilor au aplicat amenzi în valoare totală de 22.000 de lei.

Modul de respectare al prevederilor legale în cadrul vânzărilor cu preţ redus, indiferent de tipul acestora, a constituit baza a zeci de controale în magazinele din judeţul Gorj, demarate de comisarii de la Protecţia Consumatorilor. Conform lui Mădălin Giurcău, comisar-şef adjunct în cadrul CJPC Gorj, în total au fost controlaţi 20 de operatori economici, iar la 13 dintre aceştia au fost depistate abateri de la legislaţia în vigoare. Drept urmare, comisarii gorjeni au aplicat cinci avertismente şi opt amenzi în valoare totală de 22.000 de lei. “Atât amenzile, cât şi avertismentele aplicate de comisarii CJPC Gorj au fost date pe motive întemeiate precum: neafişarea preţurilor, afişarea preţurilor, dar nu în mod vizibil şi într-o formă neechivocă, uşor de citit, conform O.G. 21/1992 (r2), cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, am găsit preţuri afişate şi reduse, dar fără a fi barat preţul vechi”, a declarat comisarul-şef al CJPC.

giurcauSfaturi pentru consumatori
Conducerea CJPC Gorj are o serie de sfaturi pentru consumatorii din judeţ care achiziţionează produse cu preţ redus: să verifice dacă oferta mai este valabilă în momentul respectiv; să verifice dacă reducerea de preţuri anunţată este identică cu cea reală; la achiziţionarea pachetelor promoţionale de tipul “3 la preţ de 2” trebuie să fie verificat preţul individual al produselor, care trebuie să existe în mod obligatoriu la vânzare pentru a-l putea compara cu preţul pachetului promoţional; să solicite informaţii suplimentare atunci când au nelămuriri privind orice campanie publicitară făcută prin orice mijloace; să ştie că orice anunţ de reducere de preţ exprimată în valoare absolută sau în procent trebuie efectuat vizibil, lizibil şi fără echivoc pentru fiecare produs sau grupă de produse identice.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here