Magazine închise definitiv la Novaci şi Polovragi

345

Inspectorii sanitar-veterinari gorjeni au aplicat la sfârşitul săptămânii anterioare două ordonanţe de interzicere a activităţii în două unităţi de comercializare cu amănuntul a produselor alimentare. O unitate vizată a fost un magazin alimentar din satul Pociovalişte, localitatea Novaci.

“Am luat această decizie datorită neconformităţilor de structură privind pereţii, plafoanele şi pardoselile, unei stări precare de igienă, dar şi a unor condiţii necorespunzătoare de depozitare a produselor alimentare”, a declarat Mircea Moldoveanu, director adjunct al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj.

De asemenea, un alt magazin care a intrat pe mâna inspectorilor sanitar-veterinari a fost din localitatea Polovragi. Decizia de aplicare a ordonanţei a fost luată ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor de funcţionare solicitate prin legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor în vigoare şi neînregistrarea unităţii.

Totodată, pe parcursul săptămânii trecute, inspectorii DSVSA Gorj, au efectuat alte 60 de controale într-o unitate de morărit, două sifonării, 19 unităţi de procesare a pâinii, 16 unităţi de comercializare cu amănuntul, trei supermarket-uri. Conform lui Moldoveanu, în weekend-ul trecut s-au verificat şi douăzeci de unităţi de alimentaţie publică din zona Tismana.

Izabella Molnar

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here