Magazin Lidl, inaugurat joi la Motru

2351

Lidl România va inaugura joi, 24 iunie, două magazine în țara noastră, ambele în județe din sudul României. Unul dintre magazine este deschis în municipiul Motru, din județul Gorj. Adresa este pe strada Teilor, nr. 35-37.
Magazinul înlocuiește o unitate situată pe strada Macului, nr. 13, care urmează să fie închisă pe data de 23 iunie 2021, deoarece nu mai corespunde standardelor companiei în ceea ce privește sustenabilitatea și experiența pentru clienți.
Suprafața de vânzare este de peste 1300 de metri pătrați.
Magazinul dispune de 120 de locuri de parcare și de o stație de încărcare pentru automobilele electrice, unde se vor putea alimenta două mașini în același timp.
Orarul de funcționare va fi de luni până sâmbătă, între 7:30 și 21:00, iar duminică între 8:00 și 19:00.
Pentru a limita răspândirea virusului SARS-CoV-2, Lidl recomandă plata cu cardul bancar, evitarea zonelor aglomerate, atingerea doar a fructelor și legumelor pe care doresc să le cumpere și păstrarea distanței recomandate față de alte persoane.
Odată cu aceste două deschideri, firma germană ajunge la un număr total de 298 de magazine.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here