
„Sunt premiantă la şcoală chiar dacă îmi este foarte greu să mă împart între muzică şi şcoală” , ne-a declarat tânăra. Aceasta este mulţumită de colegii de şcoală deoarece ei o înţeleg şi o ajută să recupereze lecţiile atunci când vine din festivaluri. În schimb, profesorii sunt extrem de exigenţi.
Adolescenta a obţinut premiul al II-lea la Festivalul de folclor „Pe dunghiţa Jiului”, din acest an, şi premiul I în acest an la prima ediţie a Festivalului de folclor pentru tinere talente de la Rovinari. În drumul său muzical, părinţii au fost cei care au sprijinit-o şi i-au fost alături.
O mare colecţionară
Atunci când are timp, Mădălina se ocupă se colecţia sa de 50 de costume populare. „Eu mă ocup să le aduc acasă şi să le îmbrac la concursuri, iar mama mea le recondiţionează pe cele care nu sunt într-o stare prea bună” , a completat rovinăreanca. Dintre acestea doar câteva sunt cumpărate, restul fiind obţinute de la bătrânele din satele gorjeneşti.
Planurile sale de viitor sunt legate de domeniul medical. Deoarece şi sora sa este la Facultatea de Medicină, Mădălina nu vrea să se lase mai prejos, şi imediat după terminarea liceului va lua drumurile Timişoarei pentru a urma aceste grele cursuri. „Când o să încep facultatea o s-o las mai moale cu muzica, însă nu voi renunţa”.
Mădălina Barbonie poartă cu sine mereu în geantă o iconiţă, care, după părerea sa, îi aduce mult noroc. Şi acest lucru este compensat şi de faptul că săptămânal merge la biserică. Membrii familiei îi sunt cei mai buni prieteni. „Îmi place să merg cu cortul cu părinţii mei. De fiecare dată ne distrăm foarte bine în familie” , a adăugat adolescenta. Aceasta are şi o sumedenie de prieteni, care îi apreciază muzica pe care o interpretează. Şi prieteniile pe care le-a legat vin în urma principalului sfat primit de la părinţi: să fie deschisă şi să fie ea.
Izabella Molnar