Poți citi toate tratatele despre artă, poți petrece milenii prin muzee sau galerii de artă, e degeaba.
E degeaba, dacă n-ai gust…
Poate că asta ține de caracter. Cu care te naști sau pe care-l dobîndești, străduindu-te.
Îmi amintesc cu tandrețe de MIRCEA (altul decît CEL BĂTRÎN, a cărui umbră bîntuie și acum pe la Cozia sau de MIRCEA, FĂ-TE CĂLUCREZI.) Unul cadorisit cu un apelativ pe care nu-ndrăznesc să vi-l indic!… Dat de purtătorul „lămpii lui Ilici”, mai apoi aducând „lămpașele” cu purtători cu tot. Ca să vadă mai bine cum îi lovesc pe bucureșteni în moalele capului, sub unghiul de incidență de 90 de grade. Asta pentru a obține maxima eficiență… Erau aceiași bucureșteni care-i primeau cu flori ca eliberatori. Se asemănau de minune cu Armata Sovietică eliberatoare! La final, bucureștenii aveau „florile de mină” îmbujorate de emoție pe propriul cap, care „el face, el trage”, cum e normal cînd gîndirea e obositoare!…
Unora le-au împodobit chiar piatra funerară…
Unde or fi mers la „defec(t)at” (!) 15.000 de „grohoteni” în cele 3 zile și 3 nopți umplând Bucureștiul de o veselie îngrozitoare? Înființarea unui comitet academic pentru elucidarea acestei probleme „alunecoase” pe timp de noapte, dacă nu ești atent, este imperios necesară! „Rășinile” pot avea o aderență neplăcută, adăugate aromei deloc de neglijat!…
Fusese mârșav atacat la baionetă de „flacăra violet” tocmai cînd „Mihaela, dragostea mea” simțea loviturile date sub centură de „relaxarea costisitoare” de pe marginea unui bazin în care „vântu” își făcea de cap, jucând la două capete și spulberînd o președinție de câteva ore ca și când n-ar fi fost. „Că de n-ar fi, nu s-ar povesti”, continuă BUNICUTZA către copiii mari acum, dar cu mintea dusă aiurea, fascinați fiind de minune…
Și toate astea se făceau pentru STĂNACU. Adică PRO-STĂNACU… Unul tăcînd mîlc, pentru noi cu tâlc… Metoda „orală” are un plurisemantism de speriat. Dovadă fiind, spun gurile rele, anumite casete video, puse bine la păstrare prin seifuri frigorifice. Pentru a nu se altera în timp…
„Se poate, neicusorule, e bună ș-altădată!…”
A bălmăjit despre „fraudare” vreo trei zile după scripturi (în „scripturi” câștigase mandatul), cum-necum, JACK-PIRATUL-CEL-TERIBIL, cunoscut drepre MOȘ TRAIANUS PER SKIORILLO, unul uns cu toate alifiile pentru ochii privind anapoda flotanța corectă a celor trei cuburi de gheață din paharul de whiskey, licoare produsă la Anvers, după golirea cazanului cu nafta.
Ce jocuri de artificii în port, cînd explodau vreo 39 și ceva de nave…
SKIORILLO, maestru la „artificii”!…
PRO-STĂNACU, în acel decembrie care urma să aducă, prin cumul, zece ani apocaliptici, s-a apucat să pregătească alegerile care urmau să aibă loc prin… mai! Pe care le-a pierdut (co)pios… Fie-le țărâna ușoară!…
Paté-tismul său este egalat doar de paté-urile mîncate la repezeală într-o gară dezafectată, în care trenurile suspendate nu vin niciodată. Nici nu au cum, din moment ce șinele s-au evaporat miraculos. STĂNACUL nostru vegetează confortabil prin „zările de soare pline, strălucind prin luminiș…”
Din puținul pe care-l cunosc, îi recomand să evite „luminișul” care poate arăta niște stele colorate, aflate pe epoleții vopsiți cu vopsea invizibilă. De aceea drapelul despre care vorbesc („Surzilor!…”) și cerul nopții au același calificativ: ÎNSTELAT!…
După ce STĂNACU a mulțumit „că ne-ați scăpat de dictatură”, a rămas „la post” așa cum se cerea, fiind „acoperit” de antecedentele biblicului JUDAS. Unul de rit nou, diferit de titularul care-și pusese lațul în jurul gâtului, aruncându-se în neant, atunci când își dă seama de mârșăvia comisă contra MIELULUI. Acest JUDAS-PE-STIL-NOU își pune pe cap tichia de mărgăritar care, crede el, îl va face invizibil.
Cum și este, de fapt…
Se va revela doar în statisticile arătîndu-i procentajul dezastruos.
UNCHIUL SEMănînd zâzania nu se supără prea tare. El știe bine „jocul la două capete”, inventat de el așa că, abia stăpânindu-se, zice mușcându-și buzele de râs: „Pot să ud și canapeaua. Mama nu se supără!…”
Noi primim „asemuirea”!…
STĂNACU parcă vrea, cu tot dinadinsul, să rateze.
E plicticos mai rău decît BOMBONELU, care scrâșnește din dinți de ciudă până-i sare smalțul prin ecran, că a fost parcat în gara dezafectată, cu trenuri suspendate și cu șinele de cale ferată evaporate de căldură. Și care tot așteaptă un tren vîndut de multă vreme la fier vechi dar cu valoare adăugată prin conturi aflate prin paradisuri fiscale. Un „bombonel de fecior”, mascându-se cu barbă de rit nou, la fel cu DARIUS-AL-LUI-ISTALPESH, atent la „securitatea” noastră personală!
Un alt „mascat” la noua realitate, debitînd „măscări” pe care bizonii mioritici (=bouri sadea de pe la noi) le înghit pe nemestecate.
LUZĂRUL de serviciu la „servicii”, crede că a găsit cauza plictiSELLY, care se tratează, crede el, cu lălăieli aduse de imberbi cu caș la gură, care au obrăznicia prostului lăsat în banii lui de mic.
Nestrunit la timp, acest „epochimen” (că vine de la „epocă”, noi trăind asta la nivel patologic și aproape sado-masochistic) își ia nasul al purtare, adulat de „intelectuali” asemenea lui, care au citit numeroase titluri: acelea ale scrierilor nemuritoare de la intrarea în toaletele publice unde zahărul pudră se vinde la gram!…
Cine să-i tragă de mânecă atunci când o iau pe arătură? Toți cei din jur par a fi din familia STĂNACU. Poate or fi unii mimând semidoctismul, care abia așteaptă să ajungă la cârciumă pentru a se amuza copios, abia așteptând să vină ziua următoare pentru a avea ce povesti. Că de n-ar fi așa, de unde am ști noi toate aceste ghidușii?
„Împărtășitorii de cârciumă” nu dau doi bani pe nimic: pentru ei contează doar bunăstarea personală și chiverniseala cu orice chip.
Prin orice mijloace!
Prin noi înșine!
Pentru noi înșine!
Nik Rădoi
