Lupuţ, după un nou eşec: Cei care nu dau randament vor pleca 100%

2570

Viitorul Târgu Jiu a început ca din puşcă meciul cu Petrolul Ploieşti. Alex Gîrbiţă a obţinut un penalty, iar Alin Ţegle a transformat spectaculos lovitura de pedeapsă. Era doar minutul 6 şi Viitorul părea că trece peste perioada debusolantă pricinuită de ratarea play-off-ului. Totuşi, prahovenii s-au năpustit spre poarta adversă şi au întors scorul în 30 de minute. Deşi Ţegle a mai avut o ocazie importantă din lovitură liberă, presiunea ,,găzarilor” a dat roade. Bădăuţă a provocat o lovitură de la 11 metri, după o intrare asupra lui Viorel Lică, iar Vajushi a transformat cu o execuţie bine plasată (34). Egalitatea a persistat doar câteva secvenţe, Mihai Constantinescu fiind cel de-al doilea marcator al prahovenilor (36). Tot oaspeții au început mai bine şi partea secundă, același Vajushi irosind o nouă oportunitate după o combinaţie a ,,lupilor” care a făcut praf apărarea adversă. Antrenorul Cristian Lupuţ a irosit toate schimbările până în minutul 64, dar tot Moga s-a întins serios pentru a menţine tabela la 1-2. Paraschiv putea să readucă egalitatea, dar vârful Viitorului a şutat slab din centrul careului, pe direcţia lui Avram. Darius Buia a ratat ocaziile reprizei, două şuturi de la mare distanţă fiind aplaudate de puținii spectatori care au avut voie la meci. Finalul însă a aparţinut oaspeţilor. Vajushi a ratat ţinta din careul mic, dar Saim a pus cireaşa pe tort cu o execuţie frumoasă din lateral (90+2). După succesul de la Târgu-Jiu, Petrolul a revenit pe primul loc în play-out-ul Seriei B.

VIITORUL TÂRGU JIU – PETROLUL PLOIEȘTI 1-3
Alin Țegle 6′ – penalty / Armando Vajushi 34′ – penalty, Mihai Constantinescu 36′, Alexandru Saim Tudor 90+1′
Viitorul: Moga – Ciul (Buleică 64′), Lixandru, Misarăș (Andr. Dragu 46′), Copaci – Buțurcă (Vulpe 56′), Țegle (cpt.), Cioiu (Prejmerean 46′), Gîrbiță – D. Paraschiv, Bădăuță (Buia 64′). Rezerve neutilizate: Rob. Bodea – Chiorean, Mitrică, Chelariu. Antrenor: Cristian Lupuț
Petrolul Ploiești: R. Avram – Alb. Olaru, Meijers (Ekollo 54′), V. Lică, Țicu – Mondragon – Mih. Constantinescu, Sil. Pană, Pol Roige (cpt.)(Saim Tudor 87′), Vajushi – Buhăescu (Arnăutu 67′) Rezerve neutilizate: Nic. Cebotari – Bărboianu, Ant. Manolache, Ad. Nicolae, Boțogan, M. Bratu. Antrenor: Octavian Grigore
Evident, antrenorul Cristian Lupuţ nu aveam cum să fie mulţumit după o nouă înfrângere în care echipa sa a încasat din plin. Viitorul este la al treilea eşec în patru meciuri în campionat şi a pierdut la scor de neprezentare meciul de la Craiova din prima manşă a semifinalelor cupei. Antrenorul a recunoscut că absenţa lui Cristian Oros este un minus evident pentru defensiva gorjenilor. Lipsa de atitudine, implicare va fi taxată la finalul campionatului, când pentru mai mulţi jucători se apropie rezilierea contractelor. De altfel, Lupuţ a declarat că unii dintre fotbaliştii pe care îi pregăteşte nu au progresat deloc în ultima vreme. ,,Sunt dezamăgit, mai ales că se persistă în greşeli pe linia de fund. Luăm gol din faze fixe, la unii jucători se vede o lipsă de atitudine şi responsabilitate. Suferim, dar asta este. Vom trage linie, vedem ce va fi, analizăm foarte bine jucătorii. Se pare că lipsa lui Oros contează foarte mult. Trebuie să fim realişti. A creat un echilibru pe linia de fund. Din păcate, nici Băican nu a jucat astăzi, la Bacău a avut temperatură. Am improvizat, dar am intrat într-o letargie pe care nu o pot înţelege. Am jucat şi eu fotbal, dar parcă aveam altă atitudine şi concentrare. Trebuie să avem altă faţă la meciul de duminică. E posibil ca jucătorii care nu dau randament să plece. Sută la sută! V-am spus, la finalul campionatului vom trage linie. Pentru unii, s-a încheiat un ciclu. E clar, eu îi cunosc de mult timp, unii nu au progresat. Au rămas pe loc şi la vară ne vom despărţi”, a spus Lupuţ la interviul de după partidă. Duminică, de la ora 12.00, Viitorul întâlneşte, tot pe teren propriu, formaţia CSM Reşiţa.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here