Luni se stabilesc președinții și locțiitorii secțiilor de votare

1452

Autoritatea Electorală Permanentă a informat că luni, 16 noiembrie, va avea loc tragerea la sorți computerizată pentru desemnarea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare și a locțiitorilor acestora pentru alegerea Senatului și a Camerei Deputaților din data de 6 decembrie 2020.
„Potrivit legislației în vigoare, președintele biroului electoral al secției de votare și locțiitorul acestuia sunt desemnați de către Autoritatea Electorală Permanentă, în ședință publică, anunțată cu 48 de ore înainte, prin tragere la sorți computerizată, organizată la nivel județean sau al municipiului București cu 15 zile înaintea datei alegerilor, pe funcții, dintre persoanele înscrise în corpul experților electorali, cu domiciliul sau reședința în județul respectiv, pe baza criteriului apropierii domiciliului sau reședinței de sediul secției de votare, precum și pe baza criteriului studiilor absolvite”, a anunțat AEP.
În cazuri de forță majoră, înlocuirea președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare sau a locțiitorilor acestora se realizează de AEP, prin tragere la sorți computerizată, dintre persoanele înscrise în corpul experților electorali, cu domiciliul sau reședința în județul respectiv, cu aplicarea corespunzătoare a criteriilor enunțate mai sus.
Rezultatul tragerii la sorți se consemnează în procese-verbale semnate de reprezentanții AEP și președinții birourilor electorale de circumscripție, care se aduc la cunoștință publică prin afișare pe site-ul Autorității, respectiv la sediile birourilor electorale de circumscripție și pe site-urile acestora.
Corpul experților electorali este o evidență permanentă a persoanelor care pot deveni președinți ai birourilor electorale ale secțiilor de votare sau locțiitori ai acestora, înființată, gestionată și actualizată de către AEP.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here