“Luna Pădurii”, sărbătorită de elevi

588

Cu ocazia “Lunii Pădurii”, Asociaţia pentru Turism, Sport şi Ecologie “Hai – Hui”, împreună cu Şcoala Gimnazială “Sfântul Nicolae”, Colegiul Naţional “Ecaterina Teodoroiu” şi Colegiul Comercial “Virgil Madgearu” din Târgu-Jiu, au organizat diferite manifestări cu teme ecologice.

OLYMPUS DIGITAL CAMERAAceste manifestări au constat în prezentarea de lecţii educative interactive: “De ce să păstrăm mediul curat?”, “Cum să respectăm mediul?”, “Cum să ne comportăm când mergem la munte?”, “Ce să facem cu deşeurile pentru a avea un mediu mai curat?”. “Copiii au fost interesaţi de lecţiile educative prezentate (fapt care ne propulsează pe noi să insistăm şi mai mult pe acest gen de activităţi); aceştia au fost invitaţi să planteze flori în curtea şcolii împreună cu cadrele didactice şi părinţii. Am observat că foarte mulţi trecători s-au oprit din drumul lor şi ne-au urmărit, ceea ce înseamnă că se duce lipsă în ţara noastră doar de un exemplu viu şi nu neapărat trăim într-o ţară total dezinteresată faţă de problemele ecologice”, a spus Adrian Mălăescu, reprezentantul Asociaţiei “Hai Hui”. “Trebuie ca toţi să ne implicam în salvarea planetei. Orice lucru mic ajută la salvarea naturii! Mai ales în zilele noastre când orice om poate observa dezastrul ecologic din pădurile româneşti. Îndemnul nostru este de a compensa (deşi într-o mică măsură) tăierile abuzive de copaci, prin plantarea de puieţi. Importanţa cea mai mare o are atitudinea pe care noi încercăm să o promovăm”, a mai spus acesta.
C.P.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.