Stihuri:
Priveşte, iubitule de înţelepciune,
Ce lucrează Domnul pentru tine
Se naşte din Fecioara, mai presus de fire,
Spre a noastră a tuturor înnoire
Că alt mai mare lucru sau făptură n-a văzut
Că Fecioara Maria pe Dumnezeu L-a născut.
Văzând iubitorul de oameni Dumnezeu că neamul omenesc este asuprit de diavolul, S-a milostivit şi a trimis pe Arhistrategul Său Gavriil să zică celei de Dumnezeu Născătoare :
„Bucură-te cea plină de dar, cu tine este Domnul.’’
Şi când Maria Fecioară a zis îngerului:
„Iată, roaba Domnului sunt, facă-se mie după cuvântul tău.,,
Iată Domnul nostru Iisus Hristos, adică Cel făcut om, Fiul şi Cuvântul cel veşnic al lui Dumnezeu, S-a zămislit în cinstitul şi preacuratul său pântec, prin puterea Duhului Sfânt. Iar dacă s-au împlinit nouă luni de la zămislirea ei, a ieşit poruncă de la cezarul August să se înscrie toată lumea, fiecare în cetatea sa de naştere. Deci a plecat şi Iosif, ocrotitorul Domnului, dimpreună cu Născătoarea de Dumnezeu ca să se înscrie în Betleem, amândoi fiind din casa şi din neamul lui David. Şi era vremea să nască Fecioara şi, nefiind sălaş, din pricina mulţimii oamenilor veniţi să se înscrie, au intrat într-o peşteră săracă. Şi acolo, Fecioara a născut, fără de stricăciune, pe Domnul nostru Iisus Hristos, şi L-a înfăşat ca pe un prunc, şi L-a pus în ieslea dobitoacelor, pe Ziditorul tuturor, Cel ce venise să ne mântuiască pe toţi de păcatele noastre. Se afla pe vremea lui Moise, un vrăjitor şi prorocind multe, a spus:
„ Stea din Iacov va răsări şi va zdrobi stăpâniile lui Moab.,,
Deci, având ceilalţi vrăjitori de după el asemenea prorocire, o spuneau, ca pe o predanie, la toţi înţelepţii şi împăraţii lor şi aşa a ajuns ea până la cei trei magi din vremea Evangheliei. Şi ei luau seama când avea să se vadă asemenea stea. Deci văzând ei, că nişte cititori în stele că Steaua lui Hristos nu-şi făcea, drumul precum celelalte stele, de la răsărit către apus, ci de la miazăzi către miazănoapte, au cunoscut că aceasta înseamnă naşterea unui mare împărat. Şi, urmând steaua, au aflat pe Hristos Domnul şi căzând, I s-au închinat Lui şi I-au adus daruri: aur, tămâie şi smirnă, şi aşa cu porunca îngerului, s-au întors în ţara lor, neabătându-se pe la Irod. Că Irod întâiul, fiind un alt neam, împărat în Israel, era tare iubitor de stăpânire şi mult se temea de pierderea împărăţiei sale şi de Mesia, Cel făgăduit, prin Prooroci, împărat al iudeilor. Iar cei trei crai, când au venit şi au intrat în Ierusalim, întrebau cu îndrăzneală, despre împăratul ce se născuse, arătând că, prin stea, erau povăţuiţi să vină acolo. Atunci Irod, trezindu-se şi nedumerindu-se a chemat pe cărturari şi i-a întrebat:
„Unde zice Scriptura că se va naşte Hristos”.
Iar ei i-au spus:
„În Betleemul Iudei.” Deci, a chemat pe crai şi, cu vicleşug, le-a zis lor:
„ Mergând, cercetaţi despre prunc şi, dacă îl veţi afla, înştiinţaţi-mă şi pe mine, ca şi eu mergând să mă închin lui.”
Iar aceasta a zis-o Irod, ca să afle unde este pruncul şi să-l ucidă. Şi Irod, văzând că Magii s-au întors în ţara lor, nesocotindu-l, s-a mâniat şi a poruncit a se ucide toţi pruncii din Betleem şi din toate hotarele lui, precum Evanghelistul arată, vrând a ucide şi pe Pruncul, Cel ce toate le ţine. Dar s-a înşelat, luptându-se cu Dumnezeu şi cu cele proorocite despre Dânsul, că, fiind înger de la Dumnezeu, Iosif, Pruncul şi Maria, mama Lui, au scăpat de mâna lui Irod şi au fugit în Egipt. Iar în tirania lui, Irod s-a făcut ucigaşul a paisprezece mii de prunci nevinovaţi, omorâţi de el pentru Hristos. De această tiranie a lui a aflat toată lumea, toată împărăţia Romei; până şi cronografii greci, în scrierile lor, au arătat aceasta. Iar August Cezarul, când a auzit că Irod a ucis pe prunci, şi împreună cu ei şi pe fiul său a zis: „ Mai bine este să fie cineva porc al lui Irod, decât fecior al lui.” Căci Irod, pe porci nu-i mânca nici nu-i ucidea. Într-o această zi, cuvântul de învăţătură la naşterea Domului nostru Iisus Hristos. Apropiaţi-vă fraţilor, şi ascultaţi cu înţelegere, că vreau să vă arat şi să vă spun puterea şi cinstea zilei de astăzi, întru care s-a făcut cercetarea şi înnoirea neamului omenesc. Trăim în această zi sfântă, fapta cea mai adâncă a lumii; ascuns în pruncul Iisus, Dumnezeu se face om, ca pe oameni să-i îndumnezeiască. Că din început, omul a fost făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dar de ce fapta aceasta de cercetare a omului, din partea lui Dumnezeu. Noi nu uităm, fraţilor că viaţa noastră, viaţa fiecărui om dintre noi, închide o sfâşietoare taină. Neascultarea de Dumnezeu a strămoşului Adam şi înşelăciunea cea din început a diavolului, ne-au prins pe toţi în lanţul păcatului. Şi aşa prin invidia diavolului şi prin neînfrânarea fiecăruia din noi şi a tuturor laolaltă, am căzut din slava lui Dumnezeu şi ne-am lipsit, împreună cu Adam, de hrana cea sfântă a Raiului, şi în stricăciune şi în viaţa lovită de moarte ne naştem toţi pe lume. Şi aceasta ne-a fost de ajuns. Ci, după ce ne-a văzut pe noi vrăjmaşul, goliţi de slava lui Dumnezeu, a început cu mai mari înşelăciuni să surpe pe oameni, vrând să ne înstrăineze cu totul de Dumnezeu, prin războaie, prin desfrânări, prin închinări la idoli; şi gândul lui este, ca la urmă, să ajungă să ne facă pe toţi adevăraţi vrăşmaşi ai lui Dumnezeu. La plinirea vremii, Domnul nostru Dumnezeu, S-a ascuns într-un trup de prunc, în pântecele Maicii Domnului, adică în trup omenesc. S-a îmbrăcat, vrând, ca din acest trup, ca un soare ascuns după un nor, să lumineze şi să îndumnezeiască pe om, cu a Sa lumină, cu a Sa dumnezeire. Că puteri de viaţă sfântă şi dumnezeiască, ne dă într-adevăr Domnul Hristos, Omul-Dumnezeu, prin cuvântul Lui, prin moartea Lui pe cruce şi prin Învierea Lui, prin trupul şi sângele Lui, din Sfânta Împărtăşanie; într-un cuvânt, prin tainica pogorâre de haruri a venirii Lui în lumea noastră. Cu adevărat aşa cum spun Sfinţii Părinţi: La Crăciun Dumnezeu S-a făcut prunc de om, ca pe om să-l facă Dumnezeu. Pe pardoseala peşterii din Betleem, la locul unde S-a născut Mântuitorul şi a fost culcat în iesle, stă scris: „ Aici s-a născut Iisus Hristos, Dumnezeu, Care S-a făcut om, pentru mântuirea lumii.” Cu ochii gândului ţintă la locul acela al peşterii din Betleem, să lăsăm fraţilor, şi noi acum simţirea inimilor noastre, să dea glas cântării ei de preamărire, şi de mulţumitoare închinăciune lui Dumnezeu, pentru venirea Lui la noi în trup omenesc, venirea era plină de daruri, pe care o prăznuim astăzi, glasul cântării de taină, cutremurătoare şi adâncă, pe care împreună cu Biserica, o cântă astăzi creştinătatea din întreaga lume; „Taină străină văd astăzi, şi preamărită, Cer se face peştera, scaun de Heruvimi, Fecioara; ieslea, sălăşuire întru care S-a culcat Cel neîncăput, Hristos Dumnezeu, pe Care lăudându-L, Îl mărim.” Cu adevărat, fiecare dintre noi putem zice: „Îţi mulţumesc, Doamne, că Te-ai gândit şi la mine şi la mântuirea mea şi a fiecăruia dintre noi, în ziua când Te-ai născut prunc şi Te-ai făcut om în peştera din Betleem. Şi cu dreptate, la bucuria aceasta pentru om, Dumnezeu a chemat şi puterile cereşti, zicându-le: „Bucuraţi-vă împreună cu Mine, că am aflat şi am adus acasă, oaia cea pierdută.” Dar, oricând ne vom gândi cu adevărat la toate, aceste tainice daruri, câte a făcut Dumnezeu pentru noi, cu neputinţă este să nu ne îndemnăm spre dragostea lui Dumnezeu şi cu neputinţă este să nu ne străduim şi noi, ca să facem poruncile Acestuia, Care ne-a dat viaţă şi ne poartă de grijă. Suntem datori să cinstim pogorârea lui Dumnezeu la noi, şi să respectăm poruncile Lui, că sunt căi de tainică împărtăşire din viaţa Lui cea dumnezeiască şi fără de moarte. Domnul a scris în Legea Sa: „Să nu ucizi, să nu furi, să nu fi desfrânat, să cinsteşti pe tatăl şi pe mama ta, şi să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuşi.” Suntem datori să păzim şi alte porunci ale lui, pe cei flămânzi să-i hrănim, pe cei goi să-i îmbrăcăm, pe oamenii lui Dumnezeu în cinste să-i avem, pentru sufletele noastre; de Biserică să nu ne înstrăinăm şi acolo să ne curăţăm de păcate şi să ne trezim la bine. Şi aşa cu bună ştiinţă, să ne apropiem de trupul şi sângele Domnului, neavând spre nimeni vrajbă, cinstindu-ne unul pe altul, ca să fim fiii Celui Preaînalt, părtaşii vieţii dumnezeieşti a lui Hristos-Domnul şi moştenitorii Împărăţiei cereşti. Pentru a înnoi viaţa oamenilor din lume, a venit la noi, chemându-ne pe toţi Hristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu; Dumnezeu adevărat şi Om adevărat.A lui să fie slava în Treime, Celui de o fiinţă cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Amin!
Preot Iconom Stavrofor, Dumitru Dumitraşcu
