În cea de-a patra Duminică a Postului Mare, cu toți avem prilejul minunat de a desluși marea taină a misterului credinței, deoarece credinţa, aşa cum rezultă din atâtea texte ale Sfintei Scripturi şi din exegezele principalilor ei comentatori, ni se prezintă ca un mister şi un paradox, căci vindecarea fiului lunatic și simbolul scării lui Ioan Scărarul demonstrează că răspunsul tatălui la mustrarea Domnului, când i s-a atras atenţia că acelui ce crede, toate îi sunt cu putinţă, acesta a răspuns: «Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!», iar acest lucru nu pare mai puţin contradictoriu şi indescifrabil decât problema spinoasă pe care o cunoaștem din logică, drept paradoxul cretanului.
“La slujbele religioase de la mănăstire, monahii și monahiile au nevoie de prezența noastră”
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. IRINEU, acum, când ne aflăm la Mănăstirea Târgu Logrești, vă propun un periplu duhovnicesc privitor la marea taină a credinței noastre, dincolo de orice idei preconcepute sau de orice prejudecată a minții noastre atât de mult încercată de provocările acestei lumi frământate și secularizate, dar totuși, care constituie și ea o creație a Lui Dumnezeu!
-În Pericopa Evanghelică a Duminicii a 4-a din Postul Mare aflăm cu toți cum un om a venit la Mântuitorul, rugându-L să-i vindece copilul demonizat care cădea deseori la pământ, zbătându-se şi făcând spume la gură, căci diavolul care sălăşluise în el, de multe ori îl chinuia și chiar încerca să-l omoare. Deci, s-a apropiat omul acesta de Domnul Hristos, zicând cu durere: «Doamne, de poţi face ceva, ajută-ne, fiindu-ţi milă de noi», iar Iisus i-a zis: «De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede!». Surprinzător, tatăl îndurerat a dat un răspuns, cât se poate de interesant: «Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!». Deci, să ne străduim a ne întări mereu credinţa, oricât am socoti-o de nestrămutată, să o consolidăm prin rugăciune stăruitoare, prin smerenie, prin chemarea dulcelui Nume Sfânt al Lui Iisus, prin păstrarea în adâncul sinei noastre celei mai intime a pildei consemnate de Sfântul Evanghelist Marcu, adevărat punct de referință al credinței noastre creştine!
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte, cum vedeți această sfântă mănăstire în care ne aflăm, care este, de fapt, o «celulă vie» a credinței dreptmăritoare?
-La Mănăstirea Târgu Logrești am ajuns în această sfântă Duminică, pentru că ne-am propus ca în timpul Postului Mare, în duminicile și sărbătorile din această perioadă să săvârșim Sfânta Liturghie în mănăstirile și schiturile din Arhiepiscopia Craiovei. Am luat această osteneală pentru că în general, la parohii lucrurile sunt mai complicate în ceea ce privește aceste slujbe, mai ales că la slujbele religioase de la mănăstire, monahii și monahiile au nevoie de prezența noastră, pentru că în timpul postului suntem cel mai angrenați și solicitați în ceea ce privește viața călugărească. Și e nevoie ca din când în când să sporească și mai mult Sfânta Liturghie, Sfânta Împărtășanie și Sfânta Spovedanie, când arhiereul vine și slujește în sfânta mănăstire, călugărițele și călugării se împărtășesc toți, de la mic și până la mai mare. Faptul că anul trecut nu am putut veni aici de Sfinții Ioachim și Ana, am ținut ca să vin în timpul de față, pentru a săvârși Sfânta Liturghie, pentru că am această convingere că Sfânta Liturghie păzește și ocrotește sfânta mănăstire de multe necazuri și multe rele.
– Rep. Sfânta Liturghie înseamnă, deci, o trăire aparte a credinței noastre?
-Evident, că în timpul Sfintei Liturghii, ne rugăm cu toți, și cei care suntem la mănăstire, care suntem fețe bisericești și cei care vin la sfânta mănăstire, ca Dumnezeu să ocrotească maicile și surorile din această mănăstire și pe maica stareță, pe cei din alte lăcașe de cult, să le sporească această nevoință, să le ferească de multe necazuri și rele, să îi ajute ca să dobândească mereu, cu multă bucurie această împlinire a postului și a rugăciunii.
“Trebuie să avem în vedere că nimic nu este întâmplător la Dumnezeu”
– Rep. Cum apreciați rezultatul deciziei prin care s-a dovedit că ora de religie este dorită de către tinerii de astăzi, dincolo de cauzele care generează astfel de probleme ce au darul de a tulbura bunul mers al lucrurilor?
-Trebuie să avem în vedere că nimic nu este întâmplător la Dumnezeu! Noi nu ne conducem după hazard! Dar, nici acești oameni, care, instigați de cel rău, au pus la îndoială utilitatea și necesitatea urgentă a orei de religie pentru tinerele vlăstare ale poporului nostru!
– Rep. Totuși, cred că este o încercare și o provocare a unei lumi secularizate, care pare ușor debusolată în meandrele corupției și ale rătăcirii!
-Dumnezeu, în mod sigur că ne-a dat această încercare, pentru a ne da și bucuria succesului, sau, mai bine zis, al rezultatului pe care noi l-am aflat cu speranță în aceste zile. Poporul nostru a considerat, pe bună dreptate, cu mintea luminată de credință, că religia este de mare folos pentru copii, că disciplina aceasta este utilă, atât pentru vremurile prezente, cât și pentru vremurile viitoare!
“Religia este o disciplină educațională”
– Rep. Care este folosul deosebit al orei de religie?
-A învăța despre Dumnezeu, a învăța despre suflet, despre om, a avea un comportament moral și civilizat în fața societății, față de noi înșine, iată câteva dintre elementele constructive ale plămădirii și ale formării caracterului tinerilor. Să beneficiem de această oportunitate, iar această viață pe care Dumnezeu ne-a dat-o ca s-o trăim, s-o folosim spre binele nostru și al sufletelor noastre! Așadar, religia nu este o disciplină informațională, ca alte discipline, ci, este o disciplină educațională…
– Rep. Modelatoare și formativă…
-Da, formativă, deoarece prin ea se formează caracterul, se formează personalitatea, se cizelează omul, acel om zămislit după chipul și asemănarea Lui Dumnezeu! Deci, părinții au ales și îi felicităm pentru acest lucru, îi felicităm pe tinerii care sunt convins că în mare parte au gândit constructiv, acei părinți care au considerat că niciodată copiii nu pot fi despărțiți de Dumnezeu! Sperăm că viitorul va aduce, prin acești copii, raze de speranță, lumină binefăcătoare pentru noi, pentru societate, pentru țara noastră!
“Nu poți să ai identitate în creația lui Dumnezeu, decât, numai, pe o dimensiune spirituală”
– Rep. Arhieria Voastră, de curând am avut un dialog cu d-l Prof. univ dr. Adrian Gorun, Preşedintele Senatului Universităţii «Constantin Brâncuşi» din Târgu-Jiu, prilej cu care am abordat problema conceptului de «comunitate», dar dincolo de conotația strict sociologică și laică a termenului, v-aș ruga să precizați, din perspectiva analitică a unui prestigios reprezentant al dogmaticii românești, acest concept de «comunitate», atât de frecvent utilizat în știința sociologiei!
-În primul rând, comunitatea este purtătoare de valoare duhovnicească, iar, indiferent dacă cineva ar vrea să spună altceva, că omul ar fi stricto-sensu materie, pentru că în acest fel ar trebui să fie egal cu o materie inertă, cu materia anorganică, însă noi vedem materia din ființa noastră, că are ceva deosebit de tot ceea ce este în jurul nostru! Noi suntem ființe raționale și sensibile, iar tocmai aceasta ne face să credem și să înțelegem că a avea raționalitate și sensibilitate profundă, nu înseamnă a fi egal cu animalul obișnuit! În clipa în care spui că omul nu este religios, deodată te postezi în lumea celor necuvântătoare, pentru a gândi numai din perspectiva a ceea ce filosofia greco-romană spune: «mănâncă și bea, că după viața asta nu mai e nimic!». În acest sens, adepții lui Epicur au fost numiți în lumea romană «porcii lui Epicur!».
– Rep. Poate și ca o expresie a scepticismului din această filosofie!
-A spune la ora actuală că lumea nu este religioasă sau cum spun unii, că n-ar trebui să fie religioasă, ar însemna o golire a acestei frumuseți a Lui Dumnezeu de propria ei identitate! Nu poți să ai identitate în creația lui Dumnezeu, decât, numai, pe o dimensiune spirituală! Fără această dimensiune spirituală, totul este moarte sigură! Ceea ce psalmistul spunea: «Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu!», pentru că numai cel nebun va zice în sinea sa faptul că nu este Dumnezeu! Cum am putea să golim și să-L scoatem pe Dumnezeu din creație sau ce ar mai rămâne din creație, dacă Dumnezeu ar ieși! Pentru că nu noi suntem aceia care Îl chemăm pe Dumnezeu, așa că nu putem să fim nici aceia care să-L scoatem pe Dumnezeu de creație!
“Primul cuvânt al Mântuitorului după Înviere a fost cel prin care a spus: «Bucurați-vă!»
– Rep. Aș dori să vă spun că eu, personal, simt că există o falie care se adâncește mereu, între lumea profană, secularizată și marcată de crize profunde și de frământări interminabile, pe de o parte, iar pe de altă parte, lumea aceasta a credinței, a speranțelor care ne «hrănesc» în plan spiritual, Înaltpreasfinția Voastră, ce părere aveți?
-Vedeți, trebuie să acceptăm faptul că lumea este toată a Lui Dumnezeu, chiar dacă este într-adevăr o tendință sau o latură a negativului! Da, sunt oameni stăpâniți de cel rău, sunt momente grele, întunecate, cum sunt de altfel și timpul, și atmosfera, pentru că uneori e soare, iar alteori este întuneric, este ceață, sunt nori! Iar toate acestea intră în realitatea, în activitatea și în firescul sau nefirescul situației, al lucrurilor, pentru că nu aș putea spune că Dumnezeu a făcut această stare în care să fie introdus voit întunericul și cel rău, fiindcă acestea au apărut datorită slăbiciunilor și păcatelor noastre!
– Rep. Ar fi bine să încheiem dialogul de azi cu o trimitere la ceea ce discutam data trecută, despre optimism, pentru că Dumnezeu Însuși ne îndeamnă să ne bucurăm!
-Să vornbim despre optimism, e normal, deoarece primul cuvânt al Mântuitorului după Înviere a fost cel prin care a spus: «Bucurați-vă!». Și iarăși vă spun: «Bucurați-vă!». Deci, nu le spune nimic altceva, nici femeilor mironosițe, nici Maicii Domnului sau Sfinților Apostoli! Nu le spune altceva decât să se bucure. Așadar, optimismul acesta nu este ceva patologic, ci, este un optimism care se construiește pe o obiectivitate concretă!
– Rep. M-aș bucura mult, dacă dialogurile acestea ale noastre, cu Voia Domnului, poate vor vedea lumina tiparului unei cărți binecuvântate…
-Ar fi binevenită o asemenea lucrare interesantă!
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. IRINEU, aș dori ca în încheiere să-i transmitem Maicii Starețe Marina, de la Mănăstirea «Sfânta Treimei» Strâmba-Jiu, multă sănătate și viață îndelungată, cu ocazia zilei sale!
Profesor, Vasile GOGONEA
