În Duminica a 4-a de după Sfintele Paște, cu adâncă evlavie, ne aflăm la jumătatea drumului duhovnicesc dintre Sfânta Înviere a Domnului și Pogorârea Duhulului Sfânt, iar Pericopa Evanghelică a vindecării slăbănogului din scăldătoarea Vitezda («Casa Milosteniei») ne prilejuiește posibilitatea de a reflecta cu smerenie la tăria credinței fiecăruia dintre noi și la nădejdea celui care crede în Dumnezeu, mai ales că avem și Sărbătoarea Sfântului Cuv. Irodion, cel numit și Starețul de la Mănăstirea Lainici! Tocmai de aceea, vom desluși Cuvântul de învățătură al Preacuviosului Părinte Arhimandrit, Ioachim Pârvulescu, starețul sfântului lăcaș, cel care ne va purta cu acest prilej pe firul înțelepciunii credinței dreptmăritoare.
“Mi se pare important ca noi să strigăm «Doamne-ajută!», iar noi să simțim că El vine atunci să ne ajute și să ne lumineze”
– Rep. Preacuvioase Părinte Arhimandrit, Ioachim, suntem în ajunul Sărbătorii Sf. Cuv. Irodion de la Lainici, de la 3 mai 2015, iar faptul că Sfânta Liturghie va fi oficiată de ÎPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, constituie un prilej minunat de a avea mulțime de credincioși la praznicul sfântului lăcaș, așa că acum, aș dori să știu, cu ce gânduri și mai ales, cu ce sentimente așteptați acest eveniment important?
-Noi nu putem să facem, așa, o strategie sau o chestiune pedagogică de genul: «unu și cu unu fac doi», pentru că logica duhovnicească nu este ca în logica matematică, unde e clar, unu și cu unu fac doi! La noi, în logica duhovnicească, poate să facă patru sau cinci, pentru că lucrurile sunt foarte delicate și de aceea, mi se pare important ca noi să strigăm «Doamne-ajută!», iar noi să simțim că El vine atunci să ne ajute și să ne lumineze!
– Rep. Ce semnificație are prezența omului credincios la zi de sărbătoare la sfânta biserică, la sfânta mănăstire?
-Să nu credem că ne rugăm acasă, și asta e suficient! Ne rugăm și acasă, dar când este timpul pentru rugăciunea în comun, la biserică, trebuie să fii acolo unde este Hristos cu toți îngerii, când se transformă pâinea și vinul, în trupul și sângele Domnului. Este cea mai mare jertfă pe care o aducem Lui Dumnezeu în timpul Sfintei Liturghii. În momentul în care omul merge la Sfânta Liturghie și cere iertare Lui Dumnezeu pentru păcatele sale, el simte că a fi la biserică, în comuniune cu ceilalți, este ideal!
– Rep. Ce speranțe și ce gânduri vă animă, atunci când pașii păstoririi obștei de călugări, ostenelile de iconom, pline de sfințenie și de dăruire, vă poartă dincolo de pragul momentului prezent, al clipei care curge ineluctabil?
-E foarte important lucrul acesta, să respectăm trecutul, și tot ceea ce s-a făcut aici la mănăstire, nu este meritul meu, așa cum spuneți dumneavoastră, că sunt “un iconom”, pentru că tot ceea ce s-a făcut, multe lucruri s-au preluat din osteneala predecesorilor mei, inclusiv a Sf. Cuv. Irodion, pe care îl sărbătorim în fiecare an, pe 3 mai! Știu că și ÎPS Ioan Selejan, acum fiind Mitropolitul Banatului, a fost stareț oficial al mănăstirii între 1990-1994, dar în același timp, el era și la Ierusalim la studii superioare și era stareț doar în mod simbolic!
“Minții omului i se pare ei că e mai bine să nu se conducă după poruncile lui Dumnezeu”
– Rep. Ce ne puteți spune despre vindecarea minunată a slăbănogului, din Pericopa Evanghelică a Dumincii acesteia?
-Aici, l-aș cita pe Părintele Arsenie Boca, cel care spunea că: «Dacă oamenii şi-ar potrivi purtările după poruncile lui Dumnezeu, care sunt poruncile firii, şi n-ar face din legi fărădelegi, ar ocoli, ar preveni toate pacostele necazurilor; dar aşa, drept în ele-şi sparg capul; şi apoi umblă plângând…». Dar, de fapt, de unde începe slăbănogirea? De la socoteala trufaşă a minţii! Minții omului, i se pare ei că e mai bine să nu se conducă după poruncile lui Dumnezeu, ci după capul ei, mai bine zis, după păcat. Iar păcatul dă cu omul drept în plata păcatului, cum ai da cu oiştea-n gard, ne arată Părintele Arsenie. Pentru că tot o minte slabă dovedesc şi aceia ce nu vor să vie la ştergerea păcatelor; aceia n-au ce aştepta tămăduirea bolilor. Ajută doctorii, dar minţii îi ajută Dumnezeu!
– Rep. Așadar, vindecarea minunată a slăbănogului, ne îndeamnă să căutăm pacea sufletului?
-Când afli pace neschimbată în calea ta, teme-te, pentru că eşti departe de cărarea pe care păşesc picioarele obosite ale sfinţilor! Căci, cu cât păşeşti mai sigur pe calea ce duce spre cetatea împărăţiei şi te apropii de cetatea lui Dumnezeu, cu atâta să ai mai mult ca semn tăria necazurilor ce te întâmpină. Și cu cât te apropii şi înaintezi, cu atât se înmulţesc încercările împotriva ta! Când simţi, deci, în sufletul tău, încercări mai felurite şi mai mari, să ştii că în acele timpuri sufletul tău a primit cu adevărat în ascuns o altă treaptă mai înaltă şi i s-a adăugat la starea în care se află un har nou!
– Rep. Harul nou al sfințeniei se măsoară prin suma faptelor noastre cotidiene?
-Prin faptele pe care trebuie să le facem în fiecare zi, faptele acestea pe care le considerăm obișnuite, Dumnezeu ne oferă posibilitatea să facem fapte cât mai multe și mai bune!
“…la care aș adăuga dorința omului de a se întoarce la Dumnezeu și căința”
– Rep. Care considerați că sunt reperele esențiale care definesc trăirea duhovnicească a unui om trăitor în ziua de azi?
-Cel mai important lucru mi se pare a fi sinceritatea, la care aș adăuga dorința omului de a se întoarce la Dumnezeu și căința! Sunt chestiuni fundamentale, ca omul să fie sincer cu el și cu duhovnicul său, ca și înaintea Lui Dumnezeu, și să dorească să se apropie de Dumnezeu și să părăsească păcatele! Astea sunt lucrurile fundamentale, după aceea toate celelalte decurg de la sine. Dar, numai dacă omul vine sincer și cu dorința de a se mântui!
– Rep. Dar, sinceritatea se măsoară prin elocința cuvintelor noastre, iar cuvintele sunt cele care dăruiesc viață sau care curmă viața!
-Este ceva foarte concret, vă spun! Am ajuns la concluzia aceasta, pentru că am văzut oameni care spun că la un moment dat, noi, oamenii, nu suntem ceea ce credem noi despre noi! Eu nu sunt ceea sunt eu, ci, sunt ceea ce gândesc, ceea ce spun, ceea ce fac! Spre exemplu, dacă în familie vorbești într-o parte sau alta ceea ce nu se cade, atunci copilul te aude, pentru că acel cuvânt este cel mai penetrant în sufletul copilului! Eu zic să avem foarte multă atenție la cuvântul pe care îl rostim sau pe care îl auzim! Când emitem sau recepționăm cuvântul. Pentru că noi ne încărcăm cu energie negativă sau pozitivă, deoarece cuvântul ca finalitate este o energie!
– Rep. Cuvântul mi se pare că este și cel mai inspirat și mai durabil liant al comuniunii de idei și de sentimente din viața societății și a bisericii noastre!
-Sigur că da! Pentru că prin cuvânt, omul ajunge și la Dumnezeu, dar, din păcate, ajunge și la diavolul! Omul își alege în sus sau în jos, în ce parte îl poartă pașii! Tocmai prin cuvintele pe care le rostește, le folosește, le ascultă și le emite sau le recepționează!
– Rep. Evlavia către sfinți se împletește întotdeauna cu faptele bune?
-Mântuitorul a dat Sfinților Apostoli puterea de a judeca lumea! Dacă ne împrietenim cu sfinții pe acest pământ, dincolo ne întâlnim cu ei față în față, iar atunci bucuria va fi deplină, cum spune Sf. Apostol Pavel. Este important ca în viața noastră să avem această evlavie către sfinți, să facem fapte bune, pentru că faptele noastre sunt cele care ne vor duce spre Împărăția Lui Dumnezeu! Nimic altceva, nici casă, nici bogăție, nici titluri academice, nici știință, nici funcții, nimic nu ne duce spre Împărăția Lui Dumnezeu, pentru că acolo ne duc numai faptele noastre, cele pe care le facem în fiecare zi, indiferent cine suntem și ce suntem, pentru că nu suntem ceea ce credem că suntem noi, ci suntem ceea ce facem, ceea ce gândim și ceea ce trăim în fiecare zi!
“Omul trebuie să fie atent la orice gest, la orice cuvânt, pentru că totul este «cântărit» în viața noastră”
– Rep. De multe ori, la cuvântul de învățătură, vorbiți despre faptele bune ale oamenilor, dar uneori e atât de dificil să definim, să limpezim îndeajuns, ce înseamnă faptele bune!
-Faptele noastre suntem noi! Nu gândirea noastră, pentru că noi putem să gândim foarte frumos despre noi, că suntem cineva, că suntem foarte deștepți, că suntem bogați, dar poate faptele noastre sunt reversul acestor idei despre noi. Și faptele noastre sunt cele care vor vorbi despre noi în Împărăția Lui Dumnezeu, la ziua judecății, pentru cei care vor trebui să meargă în Împărăția Lui Dumnezeu. Și evlavia către sfinți este fundamentală, de aceea creștinul are sfinți pe pereți, are sfânta Cruce, are chipul sfinților, la icoanele de pe peretele de răsărit al casei, iar omul animă colțul acela, «iconostasul», prin comunicarea în fiecare zi cu acele icoane! Dacă vom comunica în fiecare zi cu icoanele, cu sfinții, să le dăm binețe! Se întâmplă că uneori, azi, oamenii nu-și mai dau binețe, se ceartă unii cu alții, sunt «reci» în sufletul lor. Dar, starea creștinească nu este așa, iar omul trebuie să fie atent la orice gest, la orice cuvânt, pentru că totul este «cântărit» în viața noastră, iar curgerea vieții noastre este ca o derulare a unui film! Să fim atenți la tot ceea ce gândim, la tot ceea ce spunem!
– Rep. Rostirea cuvântului, tonul și accentul pus pe un anumit cuvânt, acestea sunt lucruri pe care le întâlnim pretutindeni în limbajul cotidian!
-Cuvântul este ceva care iese din sinele nostru, ceva pe care nu îl putem retrage niciodată. Dacă te rogi la Dumnezeu, te împărtășești cu energia cuvântului sfânt, iar dacă înjuri sau vorbești fel de fel de vorbe inutile, vorbe nelalocul lor, te împărtășești de energia lor negativă! Noi trebuie să fim atenți, pentru că fiecare cuvânt este important înaintea Lui Dumnezeu și vom da seama pentru el. Copiii, de exemplu, sunt foarte atenți la cuvintele pe care noi le spunem înaintea lor. Prin ceea ce văd copiii la părinții lor, aceasta este cea mai penetrantă educație care se poate da copiilor! Educația pe care o dăm copiilor se regăsește în cuvintele și în faptele noastre.
Cei șapte ani de-acasă sunt fundamentali pentru educația copilului! De mic trebuie învățat un copil să respecte!
Profesor, Vasile GOGONEA
