În Duminica a cincea din Postul Mare, Biserica noastră dreptmăritoare a rânduit ca să se citească Pericopa Evanghelică a Cuvioasei Maria Egipteanca, dimpreună cu Canonul cel Mare, ca să ne fie nouă, celor ce greşim la tot pasul, un pilduitor îndemn la pocăinţă adevărată şi la întărirea credinței noastre în nădejdea mântuirii, mai ales că viața Cuvioasei Maria Egipteanca este pilda cea mai grăitoare a unei adevărate pocăinţe, iar în multe privințe preînchipuie icoana omului păcătos, care prin pocăinţă şi prin fapte bune ajunge să intre în rai, înaintea celor dreptcredincioşi.
“Pentru că nu suntem întotdeauna cu mintea lipită de Dumnezeu”
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. IRINEU, în Duminica aceasta de după Buna Vestire, când veți oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea «Sfânta Treime» Strâmba-Jiu, credincioșii prezenți la sfânta slujbă, cred că vor afla multe lucruri despre taina pocăinței, având în fața ochilor sufletului, chiar Pilda de trăire duhovnicească a Cuvioasei Maria din pustiul Egiptului, care ne întărește credința că Dumnezeu poate ierta orice păcat, că drumul de întoarcere se află la îndemâna tuturor, numai dacă vom recurge la adevărata pocăință!
-Dacă vorbim despre rolul pocăinței în existenţa noastră, mulți dintre noi au experimentat gustul amar al depărtării de Dumnezeu, fiindcă orice păcat săvârșit, orice gând necurat care ne despart de izvorul sfințeniei și al bucuriei, întăresc ideea că numai prin pocăință suntem cu toții chemați să ne bucurăm de mila și iertarea Preamilostivului Părinte. Prin exemplul său demn de luat în seamă, Cuvioasa Maria Egipteanca şi-a întinat tinereţile în tot felul de desfrânări, după cum singură mărturiseşte mai târziu cu atâta smerenie şi lacrimi, iar după 47 de ani de pocăinţă şi de îngerească vieţuire, ajungând la mare sfinţenie şi aproape de sfârşitul vieții pământești, a fost aflată, cu buna rânduială a Lui Dumnezeu, de Cuviosul Zosima, cel care, ascultând povestirea nevoinţelor ei şi împărtăşind-o cu Prea Curatele Taine, a îngropat-o în pustiu, după ce sufletul său s-a mutat la Domnul. Așadar, păcătuind în multe feluri, devenim vrednici de plâns, dar pocăindu-ne, pregustăm bucuria părtășiei cu Lumina Împărăției Cerurilor!
– Rep. Arhieria Voastră, sunt multe ispitele care ne abat de la lucrarea duhovnicească?
-Evident, pentru că nu suntem întotdeauna cu mintea ațintită la Dumnezeu și nu ne străduim suficient ca s-o păstrăm lipită de Dumnezeu, apar în sufletul nostru multe gânduri care îndepărtează mintea de la lucrarea ei duhovnicească. Astfel că, de câte ori ne așezăm la rugăciune, vine ispititorul diavol și ne fură gândul cel bun, iar noi ne simțim deșerți, săraci de viață, precum pustiul fără apă! Așa cum de multe ori citim în Cartea Psalmilor: «Ca un pustiu fără apă, ca un loc însetat, ca un loc fără verdeață», așa se arată sufletul nostru, în multe rânduri și în multe dăți în viața noastră!
“Dacă omul credincios are mintea la Dumnezeu, o va face să fie legată de Cel Preaînalt”
– Rep. Cum se statornicește îndreptarea gândului nostru spre Dumnezeu?
-E adevărat că dacă gândul acesta îl încredințăm Lui Dumnezeu, dacă îl dăruim Lui Dumnezeu, în «dimineți», adică, în momentul când gândul se zămislește în mintea noastră, dacă în mometul acela Îl dăm Lui Dumnezeu, Cel Preaînalt 
îl întărește, îl statornicește, îl înzdrăvenește și prinde rădăcină în viața noastră în așa fel încât, dacă omul credincios are mintea la Dumnezeu, o va face să fie legată de Cel Preaînalt, pentru ca în toate momentele ispitirii, diavolul să nu poată să îl îndepărteze de la această cugetare înaltă a rugăciunii.
– Rep. Fiecare zi pe care o trăim este a «răscumpărării» noastre prin rugăciune?
-Nu putem trece dincolo, cu bogățiile acestei vieți, nu putem trece cu plăcerile și patimile acestea lumești, și trebuie să ne curățim de ele, cât este vreme! Și Sf. Apostol Pavel ne spune că trebuie «să lucrăm cât este ziuă», pentru că vine noaptea, când nimeni nu mai poate lucra! Așadar, ziua pe care ne-a dat-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întrînsa, pentru că este ziua mântuirii! Și toate zilele pe care Dumnezeu ni le dăruiește sunt zilele mântuirii! Nimeni să nu creadă că mâine este ziua noastră și noi facem tot ceea ce vrem cu ea! Este ziua pe care trebuie s-o răscumpărăm, adică, să dăm osteneală, să dăm nevoință, rugăciune, atenție la suflet și la trup, atenție la post, atenție la milostenie, atenție la felul în care gândul nostru se ridică la Tatăl Cel Ceresc!
– Rep. În ce fel am putea lupta mai ușor cu ispitele diavolului?
-Desigur, că ispititorul și vrăjmașul nostru, cum știm din Rugăciunea «Tatăl Nostru», când zicem: «și ne izbăvește de cel viclean», stă permanent împotriva noastră, așa cum ne spune Scriptura, că: «diavolul răcnește ca un leu, stând cu gura căscată și căutând pe cine să înghită»! Dacă vreunul dintre noi are mintea adormită în patimile și în destrăbălările acestei vieți, acela, de bună seamă că va fi luat prin surprindere de cel rău și va fi săgetat cu veninul amar al păcatului și al osândei veșnice! Și un asemenea om, rănit de moartea diavolului, nu va mai putea să ridice mintea la cer și va petrece în depărtare de Dumnezeu, în depărtare de sufletul său!
“Pentru că niciodată nu suntem autosuficienți, nu suntem pe deplin mulțumiți”
– Rep. Există o «cheie» a deosebirii binelui și răului din lumea aceasta?
-Așadar, a vedea în lumea de astăzi, pe de o parte, mai întâi lucrurile mai puțin conturate și alte lucruri luminoase este o vocație a noastră, și în același timp și o obligație a noastră, deoarece, dacă nu vezi pe cele bune, ca să le aprobi, iar apoi, dacă nu vezi și pe cele rele, ca să le dezaprobi, atunci înseamnă că nu am reușit ca să depășim limitele acestea înguste ale celor rele, și totuși, continuăm pe mai departe a ne «îndulci» cu ele și evident, că nu vom putea să avem niciodată două idei în același gând. Trebuie să ne delimităm de unele, ca să le admitem pe altele!
– Rep. Care este factorul fundamental care definește psihologia unei comunități religioase?
-Este însuși sufletul ei! Sufletul acestei comunități este…
– Rep. În comuniune?
-Și în comuniune, deoarece numai în relația unul cu altul, noi putem să ne comparăm unii cu alții, iar prin comparația unul cu altul, noi putem să ne îmbogățim, pentru că niciodată nu suntem autosuficienți, nu suntem pe deplin mulțumiți și plini de noi, întrucât chiar Dumnezeu a făcut ca noi să fim în interdependență unii cu alții. Și atunci, ceea ce ne face să fim într-o relație unii cu alții este faptul că avem suflet și că acest suflet dorește să fie în comuniune cu cel de lângă noi. Când Mântuitorul Hristos vorbește despre aproapele, vrea să arate că aproapele este acela cu care noi ne unim și ne apropiem, iar cu cât suntem unii mai aproape de alții, cu atât suntem pe această direcție care se îndreaptă spre centrul existenței noastre, care este Mântuitorul Iisus Hristos!
“Brâncuși este pentru noi un frate și un părinte”
– Rep. Eu v-am descoperit și vă regăsesc mereu ca un înalt ierarh care stabilește o cosubstanțialitate între cult și cultură, pentru că ați fost apreciat pentru implicarea în evenimentele prilejuite de nașterea lui Constantin Brâncuși! Ce semnifică pentru ÎPS Voastră personalitatea acestui geniu creator care și-a pus amprenta asupra veacului!
-Brâncuși este pentru noi un frate și un părinte! Frate, pentru că face parte din aceeași biserică, foarte apropiat de noi, și părinte pentru că ne învață întotdeauna, cum trebuie să lupți în viață ca să ajungi să-ți pui în evidență harul pe care Dumnezeu ți l-a dat! Deci, el a pornit de aici, din Gorj, a ostenit, s-a nevoit, a luptat cu el însuși, dar și cu societatea în care trăia, a depășit chiar limitele sculpturii obișnuite, ale unei sculpturi de tip greco-roman sau medieval, a mers la ideea de «sculptură», a mers la ideea de «zbor» și a făcut o «Pasăre Măiastră» și multe alte lucruri pe care le-a subtilizat, și din zona fizică a ajuns la metafizică. A ajuns la domeniul spiritual, la lucrurile duhovnicești, unde ni se pare pentru noi că vedem o poartă, dar el nu are mintea unei porți, el are mintea unei lucrări prin care intrăm dintr-o parte în alta, a unei treceri. Este vorba de o trecere pascală, o transformare prin care parcurgi dintr-o parte în alta! Trebuie neapărat să treci prin poarta aceasta, și este tema Evanghelică. Împărăția Lui Dumnezeu este Poarta cea strâmtă prin care cel care vrea să intre, trebuie să se nevoiască, să se subtilizeze…
– Rep. Pentru a sublinia procesul stadialității…
-Sigur că da, iar aici să înțelegem că trebuie, nu numai să ajungi acolo, nu suntem ca și aceia care ne subțiem numai corporal ca să trecem printr-o poartă, ci, să ne transfigurăm ca să trecem dincolo, iar misiunea Porții este a transfigurării…Vrei să ajungi acolo, trebuie să treci prin poarta aceasta! Vrei să te depășești pe tine însuți, trebuie neapărat să treci prin aceste bariere ale existenței, ale gândirii, ale rațiunii, ale filosofiei, și numai în felul acesta te înnobilezi ca să ajungi la biserică, pentru că al doilea pas de la Poartă este Biserica, cea care are valoarea aceasta de pregătire pentru viața veșnică, are valoarea aceasta de înviere…
– Rep. Chiar de întâmpinare a unui moment crucial!
-Da, pentru că această Coloană a infinirii, care, efectiv, deși pe așezarea tripticului de la Târgu-Jiu este puțin mai departe, însă eu văd Coloana în Biserică! Pentru mine, Coloana nu este separată de Biserică, și nu este un alt stadiu, dincolo de Biserică, ci, este o legătură ființială, fiindcă de la Înviere și până la Înălțare nu este mare spațiu, ci, unul restrâns, întrucât Mântuitorul Hristos Se Înalță la Ceruri, dar rămâne în Biserică! Deci, Coloana, dacă o privim ca o înălțare de la pământ la cer, nu este separată de Biserică, ci este în Biserică, deoarece Coloana poate să fie și Scara lui Iacob pe care urcă și coboară îngerii Lui Dumnezeu!
“Gorjul este județul care are o mulțime de frumuseți, de persoane, de oameni…”
– Rep. Am senzația că Gorjul rămâne un mare «experiment» al activității misionare a Înaltpreasfinției Voastre, fiindcă purtați în suflet acest județ, cu anumite repere esențiale, de aceea, v-aș ruga să ne spuneți ceva despre Gorjul pe care îl păstrați în suflet cu atâta sfințenie!
-Gorjul face parte din Arhiepiscopia noastră și din Mitropolia Olteniei, și este județul care are o mulțime de frumuseți, de persoane, de oameni…
– Rep. Cu o istorie extraordinară!
-Ca pretutindeni, sunt valori care doresc să fie împărtășite, pentru că uneori a rămas acest tezaur acoperit de inerția de a lucra, dar sperăm ca Bunul Dumnezeu să crească intensitatea aceasta a credinței noastre, iar noi să spunem ca în Sfânta Scriptură: «Ajută, Doamne, necredinței mele» sau neputinței mele!
Profesor, Vasile GOGONEA
