Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – «La Dumnezeu sunt cu putinţă cele cu neputinţă la oameni»

315

În Duminica a 18-a după Rusalii, Sfânta Evanghelie ne prezintă «Pescuirea minunată», altfel spus, momentul revelator al alegerii celor dintâi Apostoli ai Domnului: Petru (numit mai înainte Simon) și Andrei, fiii lui Iona, Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, cei dintâi chemați la slujba apostoliei şi care şi-au dedicat viaţa lor pământească propovăduirii credinţei creştine. În capitolul al V-lea, Evanghelia după Luca poartă chiar ca titlu semnificativ: «Pescuirea minunată», prin prezentarea minunii făcute de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos în faţa ucenicilor săi, la vederea căreia Petru s-a înfricoşat şi a zis: «Ieşi Doamne de la mine, că sunt om păcătos» (Luca 5, 8), ca o dovadă că «la Dumnezeu sunt cu putinţă cele cu neputinţă la oameni».

“Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!”
Pericopa Evanghelică ce se va citi la Sfânta Liturghie ne istoriseşte despre neputinţa şi dezamăgirea Apostolului Petru, care, după ce o noapte întreagă s-a ostenit cu pescuitul, dar, n-a prins nimic, însă, în clipa în care Iisus îi porunceşte să arunce mreaja în mare, pescarul cu năvodul, ascultând îndemnul Mântuitorului, are parte de o pescuire minunată, prinde mulţime mare de peşte (Lc. 5, 6). În fapt, întâmplarea minunată de pe ţărmul Mării Tiberiadei ne învaţă să ne unim voia noastră cu Voia Lui Dumnezeu, să renunţăm la părerea şi ambiţia noastră, iar ca nişte ucenici supuşi, să lucrăm cu credincioşie, precum ne porunceşte Domnul, deoarece în clipa în care Îl ascultăm cu smerenie pe Stăpânul Ceresc, vom primi, în mod sigur, ajutorul Său care transformă răul în bine, slăbiciunea în putere şi înfrângerea umilitoare în biruinţă înălţătoare. Deci, Sf. Apostol Petru s-a înfricoşat, dar, atunci l-a liniştit Mântuitorul şi i-a zis: “Nu te teme, de acum înainte vei fi pescar de oameni!”. Să reţinem, totuşi, că aceste cuvinte nu i se adresează numai lui Petru, dar cu el a dialogat, pentru că el luase cuvântul, ca fiind mai în vârstă decât ceilalţi Apostoli, iar Iisus i-a răspuns lui, dar prin el, tuturor ucenicilor. Dacă numai lui Petru i-ar fi dat această putere şi chemare să fie pescar de oameni, să-i “atragă” pe oameni la creştinism, n-ar mai fi zis după înviere tuturor: “Mergeţi, învăţaţi toate neamurile şi botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei, 28, 19). Deci, ni se spune că spre miezul nopții, două corăbii de pescari brăzdau apa. Una era a lui Simon Petru, alta a lui Iacob și Ioan, fiii lui Zevedeu, toți pescari din Betsaida, având fiecare însoțitorii trebuitori, pentru un pescuit bogat. Peștele se prinde mai ușor în nopțile liniștite, și de aceea, acești vestiți pescari din Galileea foloseau prilejul pentru a face o treabă cu împlinire. Dar, truda le-a fost zadarnică, deoarece toată noaptea au vâslit fără să prindă ceva. Când zorile s-au ivit din depărtări și soarele s-a arătat la răsărit, ei s-au retras la țărm, îngândurați și necăjiți, că o noapte așa de prielnică le-a fost fără folos. Ea fusese, în adevăr, așa, dar nu în zadar, ci pentru a prilejui un folos mult mai mare care avea să fie nu numai al celor două familii de pescari, ci al omenirii întregi, deoarece în momentul în care pescarii își spălau mrejele și se pregăteau să plece, ei văd la țărm mulțime de popor îmbulzindu-se să asculte pe cineva care îi învăţa pe oameni lucruri minunate. Acesta era Iisus Hristos, despre ale cărui învățături se dusese vestea în tot ținutul Galileei. Dar, văzându-i pe aceşti pescari, Domnul Iisus lasă mulțimea și vine în corabia lui Petru, pe care îl roagă s-o depărteze puțin de la mal, iar fiindcă mulțimea s-a apropiat de corabie, Iisus Şi-a continuat predica Sa. Când a terminat, mulțimea a rămas îngândurată de cele ce auzise, iar Iisus rugă pe Sfântul Petru să depărteze corabia mai în larg și să arunce mrejele în mare, pentru a încerca din nou să pescuiască. Mirat de acest îndemn la o trudă care i se părea zadarnică, Petru zice: “Toată noaptea ne-am ostenit și nu am prins nimic, deși timpul și apa au fost prielnice. Totuși, după cuvântul Tău, voi arunca mreaja”. Şi abia trecură câteva momente după care mrejele începură să se miște și să se afunde. Era semn că peștele intra în plasă. Mai așteptară puțin, dar mrejele deveniră atât de grele, încât amenințau să se rupă de atâta mulţime de peşte, motiv pentru care făcură semn la cei din a doua corabie să le vină în ajutor. Aceștia, de-a dreptul mirați, vin în grabă, trag împreună mrejele, le răstoarnă în corabie, care de asemenea se umple și constată cu mirare, că amândouă corăbiile stau gata să se scufunde din cauza greutății și a mulțimii peștilor. Toți au rămas uimiți de această întâmplare, întrucât o noapte întreagă pescarii nu izbutiseră să prindă nimic.

«Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos». (Luca 5,8)
Poate că e bine să medităm puţin la mefienţa Sfântului Apostol Petru, merită să analizăm temeiul îndoielilor sale de pământean, pentru că, de fapt, Apostolul Petru nu Îl alungă pe Hristos, ci se alungă pe sine! Trebuie să luăm seama la motivul «alungării», pentru că aceasta este clipa în care Sfântul Apostol Petru Îl descoperă pe Însuşi Dumnezeu. Reacţia lui este chiar o reacţie pe care ar trebui să o aibă oricine dintre noi, dacă, la un moment dat, ar avea revelaţia dumnezeirii. În momentul acela, Petru conştientizează nimicnicia sa, micimea sa, netrebnicia sa, care se descoperă cu adevărat omului numai atunci când acesta este faţă în faţă cu Dumnezeu. De altfel, Petru însuşi mărturiseşte lui Iisus exact acest pescuireastmichaellouisville[2]lucru. Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la genunchii lui Iisus, zicând: «Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos». (Luca 5,8). Este un fel de conştientizare prin oglindire, un fel de confruntare cu etalonul absolut, cu măsura desăvârşirii faptului că «la Dumnezeu sunt cu putinţă cele cu neputinţă la oameni», iar Apostolul Petru, nu Îl alungă pe Hristos că deranjează, ci pentru că se simte pe sine nevrednic de a sta în faţa Lui. Îi spune să plece de la el, pentru că este om păcătos, nu pentru că i-a făcut ceva rău sau pentru că ceea ce s-a întâmplat îl înfricoşează. Sigur că multe din minunile Mântuitorului Hristos înfricoşau, pentru că nu puteau fi înţelese pe deplin. Sfântul Evanghelist Luca, cel care consemnează evenimentul, face un comentariu sugestiv în acest sens: «Căci spaima îl cuprinsese pe el şi pe toţi cei ce erau cu el, pentru pescuitul peştilor pe care îi prinseseră» (Luca 5,9). Aşadar, cum am spus, Sf. Petru are revelaţia dumnezeirii, deci, I se descoperă Dumnezeu şi instantaneu are şi revelaţia sinelui. Constatăm că orice om, când se întâlneşte fie şi numai cu ideea de Dumnezeu sau cu un semn-simbol care trimite la Dumnezeu (biserică, preot, cruce etc.) are reflexul simptomatic al judecăţii asertorice, pentru că altfel, cum s-ar explica fuga de Dumnezeu concretizată în cele mai neînsemnate gesturi reflexe, precum cel al ocolirii preotului, pe care nu-l cunoşti sau a călugărului de la mănăstire? Poate din acest motiv, Sf. Apostol Petru, care era un suflet simțitor, în fața acestei întâmplări minunate, mai uimit decât toți ceilalți, a căzut în genunchi și a zis, plin de frică și de mirare: “Ieși de la mine, Doamne, că sunt om păcătos. Ce putere înfățișezi înaintea noastră, dacă faci să se întâmple asemenea lucruri care trec închipuirea și puterile noastre pământești?”

“Mergeţi, învăţaţi toate neamurile şi botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (Matei, 28, 19)
Cu blândeţea şi îngăduinţa proniei divine, Iisus Mântuitorul s-a apropiat de Sf. Petru şi i-a zis: “Nu te teme! De acum vei fi pescar de oameni!”, tocmai pentru a ne convinge şi pe noi, cei de azi, ce putere negrăită are cuvântul lui Iisus Hristos, atunci când putem desluşi faptul că «la Dumnezeu sunt cu putinţă cele cu neputinţă la oameni»! Pătrunzând în profunzime acest mesaj Evanghelic, putem spune că nu numai apostolilor li s-a adresat această chemare sau acest «dar» de a fi pescari de oameni, ci şi urmaşilor lor, episcopi, preoţi la modul special, tuturor creştinilor. Aşadar, fiecare creştin, care este botezat în numele Sfintei Treimi, are această preoţie împărătească sau generală, fiecare dintre cei care suntem trăitori pe acest pământ, putem avea menirea de a fi «pescari» de oameni în sensul Evanghelic al cuvântului. Chiar dacă unii oameni sunt destul de influenţabili, simţindu-se atraşi în politică, în ştiinţă, în viaţa socială, în diferite lucruri ademenitoare, constatăm că există anumite persoane care au o putere de influenţă mai mare şi-i polarizează în jurul lor pe ceilalţi şi spunem că îi «pescuiesc» într-o direcţie sau alta, uneori spre lucruri bune, frumoase, alteori spre lucruri rele, spre pierzanie. Ascultarea Apostolilor trebuie s-o avem şi noi faţă de Iisus Hristos, fiindcă nu putem asculta numai ceea ce ni se pare nouă că este logic şi perfect posibil, ci şi lucrurile care uneori ne apar ca fiind în mod aparent fără logică şi cu neputinţă, pentru că indubitabil, «cele cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu», iar acest lucru l-a înţeles Sf. Apostol Petru, care a făcut ascultare şi s-a supus poruncii Lui Hristos, a aruncat mrejele şi imediat s-au umplut de peşti. Deci, minune! Cum s-a întâmplat? Prin puterea Lui Hristos, Dumnezeu înomenit, pentru că El stăpâneşte marea şi toate câte sunt în apele ei. Învăţaţii bisericii dreptmăritoare au constatat că peştii, care nu au logică precum oamenii, peştii care nu au urechi ca să asculte un sfat util, de fapt, au auzit şi s-au supus, au făcut ascultare de cuvântul Lui Hristos şi s-au strâns în mreje. Deci, omule din zilele noastre sau chiar din toate zilele date de Domnul, peştii lacului din Ghenizaret s-au supus lui Hristos iar tu, cel căruia ţi-a dat Dumnezeu urechi ca să auzi, să asculţi, de ce nu vrei să asculţi şi să te supui lui Hristos? Dacă nu înţelegi că «la Dumnezeu sunt cu putinţă cele cu neputinţă la oameni», aşa, surd şi nepăsător, de fapt, dovedeşti că eşti mai rău decât animalele şi decât peştii care ascultă şi se supun poruncilor Lui. Pericopa Evanghelică a Duminicii acesteia ne învaţă că acolo unde este Iisus Hristos, întotdeauna aflăm binecuvântare, iar unde este binecuvântarea Lui Hristos, acolo este bogăţia şi comoara duhovnicească mai presus de toate!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here