În Pericopa Evanghelică a Duminicii a 25-a după Rusalii se tâlcuiește marea taină a iubirii milostive, iar învățătura acestei Sfinte Evanghelii vine imediat după începutul Postului Naşterii Domnului. Pilda samarineanului milostiv ne oferă prilejul de a ne pregăti pentru o perioadă de smerenie și de rugăciune duhovnicească, pentru a realiza esența legăturii lăuntrice a postului cu sfânta rugăciune și cu milostenia, ca un periplu ostenitor al sufletului îndumnezeit, întru împlinirea poruncilor divine. Să ne pregătim să-L primim pe Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, Născut din Fecioara Maria, ca o arvună mereu renăscută în viața fiecărui creștin!
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, vă adresăm sincera urare: LA MULȚI ANI!, deoarece am avut bucuria ca în 16 noiembrie, deci, în Duminica a 25-a după Rusalii, să fiți sărbătorit la împlinirea a 57 de ani de viață, fiind prezent în Gorjul nostru «istoric și pitoresc», cu prilejul oficierii Sfintei Liturghii la Biserica “Sfântul Ioan Botezătorul” din Parohia Dobrița, Comuna Runcu, Protoieria Tg. Jiu nord! V-aș ruga cu smerenie, ca în spiritul Pildei Evangheliei Samarineanului milostiv, să ne spuneți, deci, cum putem noi desluși din învățătura Mântuitorului Iisus Hristos, taina milostivirii și a vindecării sufletului nostru?
-Mai întâi, vă mulțumesc pentru urarea adresată, și aș începe prin a spune că Pilda Evangheliei acestei prime Duminici din Postul Nașterii Domnului, ne arată cine sunt oamenii, cine sunt persoanele care se ascund în personajele Pericopei acesteia, deoarece în călătorul care a căzut în mâinile tâlharilor se ascunde fiecare om îndurerat, omul măcinat de necazuri și de supărările cotidiene, în tâlharii care l-au jefuit pe călător se ascund răufăcătorii şi criminalii din zilele noastre și din toate vremurile, cu mamona lor, diavolul, în preot şi în levit se ascund oamenii nemilostivi, nepăsători și superficiali, cum am spune noi, care…nu votează pentru altarul credinței milostive, iar în Bunul Samarinean Se ivește ca o minune Însuși Domnul nostru Iisus Hristos, Cel Care a arătat lumii ce este cu adevărat iubirea! Aș mai spune că Evanghelia aceasta este pentru toți oamenii un îndemn la fapte bune, la lucrare izvorâtă din iubire milostivă și săvârșită cu bucurie pentru mântuirea semenilor, dobândind astfel, propria mântuire, deoarece harul iubirii milostive a Lui Hristos unește spiritual pe cel ce ajută cu cel ajutat, mai ales că untdelemnul și vinul folosite pentru vindecarea celui rănit de tâlhari au și o semnificație liturgică, vindecare de păcate și o binecuvântare a vieții!
“Cum putem să hrănim sufletul nostru cu mâncare și băutură”?
– Rep. Începutul Postului Nașterii Domnului ne îndeamnă, așadar, să căutăm cu osârdie hrana spirituală, să fim ceva mai rezervați în a ne hrăni cu bucate îmbietoare, cu alimente care definesc un gen de consumism necontrolat, dar cum putem să ne hrănim și sufletul nostru?
-Cum putem să hrănim sufletul nostru cu mâncare și băutură? Bunule samarinean, cum poți să gândești că hrana, mâncarea, pâinea sau băutura, pot să hrănească sufletul tău? Hrănim trupul nostru, îi dăm mâncare și băutură, dar sufletul nu putem să-l liniștim, să-i astâmpărăm setea cu lucrurile pământești! Sufletul este suflarea Lui Dumnezeu, domnule profesor și iubiți creștini! El este cu totul deosebit în plan spiritual!
– Rep. Cu ce se poate hrăni sufletul nostru?
-Sufletul se hrănește cu rugăciuni, cu citirea sfintelor scripturi, cu ascultarea Sfintei Liturghii, cu venirea la biserică și cu atenție când mergem la biserică, pentru ca să asculți cu atenție Sfânta Evanghelie! Deci, sufletul este ceea ce înnobilează trupul nostru! Sufletul este acela care dă viață biologicului nostru, adică, trupului nostru pământesc și muritor! Dacă ne uităm la omul mort, constatăm că îi lipsește sufletul, ceea ce înseamnă că sufletul este acela care ne ține acolo în biserică, sufletul este acela care se bucură, sufletul este acela care se întristează, sufletul este acela care se luminează când primește o veste bună, sufletul este acela care se roagă!
– Rep. Pericopa Evanghelică și mai ales vremurile pe care le trăim, ne arată că avem atâta nevoie de iubire și de bunătate, de milostivirea Lui Dumnezeu și a semenilor noștri!
-Avem nevoie, pentru că suntem oameni slabi, neputincioşi, iar milostivirea este atât tăria trupului şi a sufletului nostru, cât şi vindecarea tuturor bolilor sufleteşti şi trupeşti. Milostivirea este această ungere duhovnicească, această vindecare şi tămăduire a trupului şi a sufletului nostru, căci milostivirea are ca o componentă principală ungerea. Noi suntem unşi de lucrarea Duhului Sfânt, de lucrarea milostivirii, şi în felul acesta, ne apropiem de Dumnezeu!
– Rep. Apropierea de Dumnezeu este un ideal, o aspirație legitimă a omului sau o cerință stringentă a vieții noastre?
-Apropiindu-ne de Dumnezeu, noi împlinim ceea ce Mântuitorul Hristos ne spune: “Cel ce are poruncile mele și le împlinește, acela este cel care mă iubește, și Eu voi veni la el, voi locui în el, cu Tatăl și cu Duhul Sfânt”! În felul acesta, purtăm pe Dumnezeu în sufletul nostru, purtăm PreaSfânta Treime pentru că ne-am îmbrăcat în haina luminoasă, în haina duhovnicească, păstrăm comoara aceasta, buineînțeles, în vase de lut! O păstrăm, pentru că sfințirea am primit-o de la Cel PreaÎnalt, ungerea aceasta, “iar voi ungerea o aveți de la cel PreaÎnalt și le știți toate”! Deci, ungerea duhovnicească despre care vorbește Sf. Ioan Evanghelistul este Pogorârea Sfântului Duh, la botezul nostru, când a sfințit apa din cristelnița în care am fost botezați. Duhul Sfânt este în taina mirungerii, când am fost pecetluiți cu pecetea Duhului Sfânt, apoi am fost pecetluiți prin hirotonie unii, Apostoli și propovăduitori ai învățăturii Lui Dumnezeu, iar alții, am fost unși prin încredințarea vieții noastre Lui Dumnezeu prin taina călugăriei. Și cu toții suntem chemați ca să formăm poporul Lui Dumnezeu și să fim sfințiți de puterea Duhului Sfânt!
“Dumnezeu vrea ca toți să ne mântuim și la cunoașterea adevărului să venim”
– Rep. Dar, noi venim înaintea Lui Dumnezeu, atât cu faptele bune, cât și cu păcatele noastre, nu suntem nici curați ca lacrima, nici întunecați ca smoala, nu-i așa?
-Ne spunem păcatele înaintea Lui Dumnezeu, cunoscătorul inimilor, Cel care știe viața noastră, mai înainte ca noi să ne naștem pe pământ! El ne cunoaște faptele noastre, dar așteaptă de la noi să spunem cu conștiința și cu părerea de rău, păcatele pe care le-am făcut, și El, ca un părinte bun, să ne ierte greșelile noastre! Spunem întotdeauna păcatele, cu nădejdea că Dumnezeu ne iartă și ne cheamă iarăși ca să fim în Casa Sa copii cu drepturi depline, moștenitori ai vieții veșnice! Astfel, în Casa Lui Dumnezeu, după Sfântul Botez, după sfânta împărtășanie, după sfânta spovedanie, nu mai suntem oameni străini, ci suntem oameni apropiați, “casnici” ai Lui Dumnezeu, din familia Lui Dumnezeu. De aceea, spunem de nenumărate ori, «Tatăl Nostru» și Îl chemăm pe Tatăl Cel Ceresc, ca tată al nostru, deși avem părinți acasă, cu toții, și părinții, și copiii, laolaltă îl recunoaștem pe Dumnezeu că este Tatăl Nostru!
– Rep. Să înțelegem că în Casa Lui Dumnezeu, noi ne simțim ocrotiți de păcate și de ispitele veacului?
-În Biserică, noi primim de la El darurile cele bogate ale bunătății Sale, și răspuns la rugăciunile noastre! De aceea, considerăm că biserica este cu adevărat bunul nostru cel mai potrivit în care ne simțim cel mai bine! Suntem cu toți laolaltă și ne împărtășim de Harul Duhului Sfânt, pentru că Dumnezeu vrea ca toți să ne mântuim și la cunoașterea adevărului să venim!
– Rep. Deci, venirea la Biserică este calea cea adevărată a mântuirii noastre?
-În Biserică, noi arătăm că numai lângă Domnul nostru Iisus Hristos, noi suntem la adăpost de cel rău. Venim la sărbătoare şi la biserică, pentru a primi Lumina cea Cerească, pentru a spune: “Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc, am aflat credinţa cea adevărată”! Iată cum se împlinesc, prin acestea, cuvintele Domnului, deoarece prin noi se împlinesc aceste făgăduinţe, când mintea ne străluceşte de praznicul Naşterii Domnului, când este ziua Luminii, ziua strălucirii, ziua descoperirii cereşti, când steaua s-a arătat, îngerii s-au arătat, păstorii s-au bucurat, întreaga suflare şi creaţie a trăit momentul unic cu care s-a pecetluit întreaga existenţă!
“Venirea Domnului în lume a adus după sine și milostivirea și darul cel bogat al Iubirii Sale”
– Rep. Pericopa Evanghelică ne arată că Bunătatea Lui Dumnezeu se împlinește și prin bunătatea oamenilor, de bună seamă!
-Așadar, ne-a arătat Mântuitorul Iisus Hristos că pe lângă bunătatea Sa Dumnezeiască, atotcuprinzătoare, manifestată față de toți oamenii, există și în oameni bunătate, fiindcă Dumnezeu a sădit în sufletele noastre scânteia dumnezeiască a iubirii Sale! Și oamenii sunt buni, pentru că Dumnezeu îi împărtășește de bunătate, le dăruiește bunătate. Bunătatea este un lucru pe care Dumnezeu ni-l dă, nu-l avem în noi! Așa cum nici iubirea n-o avem în noi! Nu avem în noi nici facerea de bine, puterea, ci, toate acestea ne sunt date de Dumnezeu în dar oamenilor, acelor oameni care au inima deschisă ca să primească aceste daruri. Și darurile duhovnicești sunt date nu numai iudeilor, ci și păgânilor, pentru că darurile Duhului Sfânt se revarsă peste toți, deși noi spunem și mărturisim că Harul Duhului Sfânt este în biserica noastră, și este dat celor care s-au botezat în numele Mântuitorului Iisus Hristos. Deci, venirea Domnului în lume a adus după sine și milostivirea și darul cel bogat al Iubirii Sale pentru toți oamenii!
– Rep. În final, am putea spune că marea «lecție» a Pericopei Dumincii acesteia este de a ne arăta iubirea, milostenia și iertarea greșiților noștri, chiar și a greșiților greșiților noștri!
-Așadar, să ne rugăm pentru cei care blesteamă, ne zice Mântuitorul Hristos, să iertăm celor care ne fac răul, ca și Tatăl Cel din Ceruri să ne ierte păcatele noastre, căci Tatăl Cel Ceresc îi iubește pe toți laolaltă! Care dintre oameni, ar putea să fie mai mâhnit decât Dumnezeu? Dumnezeu care îl vede pe fiecare în parte! Noi ne ascundem față de apropiații noștri, care nu știu ceea ce gândim și poate nici nu știu faptele noastre! Dar, Dumnezeu le știe pe toate, știe că suntem păcătoși, știe că noi am greșit, dar totuși, ne iubește și ne iartă! Așadar, cine se face următor Lui Dumnezeu în milă și în iertare, este asemenea drepților și sfinților, care întotdeauna i-au iertat pe oameni, așa cum Mântuitorul nostru Iisus Hristos i-a iertat pe cei care L-au răstignit! «Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!».
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, încă o dată, LA MULȚI ANI, și mulțumiri pentru bunăvoința de a acorda acest interviu, pentru deschiderea spre dialog a Înaltpreasfinției Voastre!
Profesor, Vasile GOGONEA
