Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – ÎPS Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei: “Biserica nu este întemeiată de cineva din lumea aceasta, ci, este biserica întemeiată de Însuși Fiul Lui Dumnezeu”

– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. IRINEU, în Duminica a 29-a după Rusalii, avem Parabola vindecării de către Mântuitorul Hristos a celor zece leproși(Luca 17, 12-19), având ca temă recunoștința pe care trebuie s-o arătăm pentru binefacerile de care ne bucurăm, știind că se cuvine ca în faţa atâtor binefaceri mici sau mari, se cade să nu ne arătăm nerecunoscători asemeni celor nouă leproşi.
-Așadar, constatăm că vindecarea celor zece leproşi a fost un gest concret al milei Mântuitorului, făcut pentru aceşti nefericiţi, purtători ai unei boli incurabile care măcina trupul până la suprimarea vieţii. Trebuie să observăm că Iisus şi-a manifestat compasiunea spontan și nu a mai întrebat, ca în alte situaţii: «Credeţi că pot să fac aceasta?», ci, i-a trimis direct să fie văzuţi de preoţi, pentru a li se certifica vindecarea. Însă, învățătura ce se desprinde, noi trebuie să o legăm de starea de spirit a celor nouă leproși vindecați de către Domnul, dar, care nu s-au mai întors ca să dea slavă Lui Dumnezeu, chiar dacă e mai greu să înțelegem recunoștința celui de al zecelea, a străinului, a samariteanului, singurul care se întoarce pentru a-I mulțumi Lui Dumnezeu, fiindcă acesta nu poate să conceapă noua viață fără mulțumire, fără o schimbare de adâncime, fără pocăință, fără recunoașterea Lui Dumnezeu în viața lui.

“Dacă vorbim de secularizare spirituală, omul secularizat este un individualist”

– Rep. Ce se cuvine să facem, așadar?
-Întâi şi-ntâi să nu uităm, ci continuu să purtăm în mintea noastră darurile pe care ni le-a făcut! Apoi, să propovăduim şi să mărturisim pretutindeni binefacerea pe care am primit-o. Să avem, apoi, dispoziţia de a întoarce, pe cât putem, binele pe care l-am primit şi să dorim să oferim tot ce avem Binefăcătorului nostru! Iar, după ce Îi vom fi dat toate, să simţim că nu I-am dat nimic însemnat, pentru ca apoi, să ne supunem Sfintei Voii Lui!
– Rep. Chiar dacă este ziua Domnului Eminescu, v-aș ruga, cu evlavie, să reluăm discuția despre omul care se îndepărtează de Dumnezeu, omul acesta secularizat!
-În clipa în care omul se postează dincolo de Dumnezeu, un autonom în acest spațiu, chiar ajungând la ideea de a considera că «Dumnezeu e mort!», deci, vorbim de ideea «morții lui Dumnezeu» la Nietzsche, aceasta are o cu totul altă încărcătură. Deci, omul secularizat, în acest sens, nu este omul care ar avea o problemă cu Alexandru Ioan Cuza sau cu momentele acelea din care a reieșit problema averilor mănăstirești, care atunci era o problemă ce avea greutatea ei și care trebuia rezolvată, mai ales că această secularizare nu se răsfrânge neapărat asupra vieții și trăirii religioase!
– Rep. Să reluăm, prin ce se detașează în plan strict uman secularizarea spirituală?
-Dacă vorbim de secularizare spirituală, omul secularizat este un om individualist, care caută să devină el propriul său «legislator», propriul său stăpân, propriul coordonator al activității sale. Acesta nu Îl mai vede pe Dumnezeu care este Creatorul său, care este proniatorul său!
– Rep. Omul acesta își impune propriile sale norme, cum am spune!
-Normal! Autodeterminarea, autonomia, independența aceasta față de Creator, îl poziționează fie vis-a-vis de Creator, fie anulându-L pe Creator! Deci, Îl anulează pe Creator și atunci Dumnezeu nu mai există!
– Rep. Dar, omul acesta, nu este și în opoziție cu Creatorul?
-Nu întotdeauna, pentru că nu luptă împotriva Creatorului, ci, doar caută să îl…

“În gândirea creștină, Dumnezeu e stăpânul și Creatorul nostru”

– Rep. Ignore…să-L îndepărteze!
-Nu să-L ignore, ci, să-L scoată din ecuație, pentru că nu există! Când Nietzsche a spus povestea aceasta, că «Dumnezeu nu există», că «Dumnezeu e mort», el a avut în vedere ruperea totală de gândirea creștină, unde Dumnezeu e stăpânul și Creatorul nostru și cel care ne iubește. Bineînțeles, că această stare conflictuală, această tensiune s-a creat în decursul timpului, mai ales al Evului Mediu, datorită greșelilor pe care filosofia sau teologia le-au făcut și care au dus la această tensiune, la această teribilă confruntare, pentru că permanent vorbim despre eul determinant sau eul cugetător: «cogito, ergo sum», cum spune Descartes! Unii oameni au cugetat, ca și cum ar fi singurii stăpâni ai propriei existențe, iar în felul acesta l-au scos pe Dumnezeu din «ecuația» gândirii lor!
– Rep. E vorba despre concepția unui raționalism absolutizant!
-Da, pentru că l-au scos pe Dumnezeu din viața lor și au încercat să se pună pe ei! După aceea avem tehnologizarea, crezul acesta în puterea ciberneticii, oameni capabili să creeze chiar forme de cult, de religiozitate, luate din mitologiile greco-romane sau din filosofiile orientale și așa mai departe. Deci, aceasta este compoziția și caracteristica secularizării de astăzi. Omul necredincios, nu neapărat în sensul acesta, că ar trebui să fie religios sau pietist, ci, omul care se face pe sine Dumnezeu! Omul care se gândește pe sine ca fiind centrul creației! Omul care se gândește pe sine ca fiind autonom față de tot ceea ce este lege naturală în cosmos. De aceea, societatea a devenit pentru el totul, problemele din jurul său sunt totul, și constată trist și chiar distrugător că, înlăturându-L pe Dumnezeu din viața personală și din viața societății, a dat naștere la o problemă grea – problema ecologică. Problema aceasta ecologică este «produsul» acestui fel de a gândi, departe de Dumnezeu și de Creație, unde respectul față de Dumnezeu și de Creație și de morală nu mai au aceeași valoare, sau poate că nici nu există deloc acest respect, pentru că omul își face din propria viață «liderul» său!

“Caut să explic ceea ce înseamnă un «manifest» de apărare a creației Lui Dumnezeu”

– Rep. Mă bucur că ați atins și această problemă, deoarece Congresul recent de la Paris, legat de problema schimbărilor climatice a stabilit și o serie de măsuri care se impun în viitor din partea oamenilor politici!
-Desigur, se vorbește mult despre aceste preocupări ale oamenilor, pentru că ele sunt griji pe care ei le exprimă. Am un studiu foarte interesant, sper eu, pe care am să vi-l trimit pe e-mail și care se intitulează: «Al Domnului este Pământul și plinirea lui», în care caut să explic ceea ce înseamnă un «manifest» de apărare a creației Lui Dumnezeu, de exprimare a relației omului cu Dumnezeu! E foarte important, în lumea noastră, să exprimăm un fel de a fi al nostru, care nu este ceva asemănător cu cercetarea istorică sau cu consultarea unor documente de arhivă, ci, e vorba de felul nostru de a fi, de a viețui! De aceea, nu se poate vorbi despre o schimbare de religie, o schimbare de credință, pentru că biserica nu este întemeiată de cineva din lumea aceasta, ci, este biserica întemeiată de Însuși Fiul Lui Dumnezeu și «nici porțile iadului nu o pot birui!». Mai grozave decât timpurile persecuțiilor și decât perioada comunistă, nu poate să fie altceva! Pot fi unele persecuții mai diversificate din perspective timpului…
– Rep. Unele chiar se doresc a fi mai subtile, dar parcă se dovedesc mai grosiere!
-Pentru că așa se spune și în «Apocalipsă» și la fel ne spune Mântuitorul în cuvântarea eschatologică de la Sf. Evanghelist Matei, însă, nu vor putea să disloce biserica, în pofida faptului că vor aplica procedee sofisticate pentru a denatura credința. Dar, credința ortodoxă nu e ceva «importat» pentru poporul român, ceva adăugat printr-o creștinare forțată, cu arma. Credința ortodoxă a rezistat la poporul român, pentru că a fost «semănată» și «crescută» prin lucrare apostolică și prin lucrarea Duhului Sfânt!

“Combaterea terorismului nu se mărginește doar la simple «clișee» sau «etichete» pe care le fac societatea și liderii politici”

– Rep. Cu promisiunea că vom realiza un dialog pe tema «Brâncuși», să știți că la Simpozionul «Migrația și terorismul. Criza de identitate a Europei», despre care aminteam anterior, a fost pusă și o întrebare legată de implicarea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) în combaterea terorismului!
-Noi nu ne-am pus în lucru combaterea terorismului! Combaterea terorismului nu se mărginește doar la simple «clișee» sau «etichete» pe care le fac societatea și liderii politici! Pentru noi, cel mai grozav «terorist» este diavolul! Deci, nu ne putem noi gândi la ora actuală, să zicem că acela e un terorist, pentru că teroristul dintr-o zonă oarecare a lumii poate să fie socotit la ei un «erou național», cum de altfel au fot mai întotdeauna!
– Rep. În concluzie, din perspectivă teologică, cine sunt adevărații teroriști?
-Adevărații teroriști sunt aceia care luptă împotriva credinței și împotriva omului! Acești oameni de astăzi, pe care unii îi socotesc teroriști, oameni care distrug viața, care distrug bunurile materiale, care fac atâtea lucruri, nu pot să fie altceva decât exponenții și ispitiții de diavol! Pentru că el este acela care caută să semene întotdeauna confuzie, ceartă, ceață, amărăciune, durere în rândul societății. Atâta vreme cât nu există iubire față de om, nu poate să fie decât întuneric, ură, și cel care este ispititorul și cel care aduce aceste lucruri nu este decât satana. Așadar, noi întotdeauna spunem despre cel care asuprește pe cel neputincios, care ia mâncarea de la gura celui sărac. Dar, nu numai acela este terorist, care aruncă bombe, aruncă grenade sau împușcă oameni! Acela este, într-adevăr, omul care a depășit limita posibilului și limita rațională. Sunt destui care iau mâncarea de la gura copiilor, sunt destui oameni iresponsabili față de societatea în care trăiesc și sunt destui oameni care exploatează pe alții. Și aceștia sunt teroriști, nu numai cei care seamănă teroare! Terorismul vine de la «teroare», iar atâta vreme cât vorbim de teroare, ne referim la frică, durere, cutremur! De aceea, biserica, nu numai biserica, privită ca entitate, pentru că fiecare creștin în parte, avem o repulsie față de cel care ucide! Nici nu poți rămâne indiferent când vezi că un individ a intrat cu arma și a tras în oameni într-o sală de spectacol!
Cum poți să fii indiferent? Toți să fim uniți împotriva acestor indivizi care luptă împotriva Binelui și împotriva Adevărului și a Frumosului!
Profesor, Vasile GOGONEA