În Duminica după Botezul Domnului, Ap. Efeseni 4, 7-13; Ev. Matei 4, 12-17 (Începutul propovăduirii Domnului), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, cu toţi ne-am îmbogăţit sufletul şi mintea cu minunea duhovnicească a Începutului Propovăduirii Mântuitorului Iisus Hristos, Lumina lumii şi a vieţii veşnice, Care cheamă la pocăinţă oamenii cu aceste cuvinte: “Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 4, 17), prin care Hristos Domnul începe propovăduirea Evangheliei Sale, cu toate că aceleaşi cuvinte le întâlnim şi în predica Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, care cuprindea, însă, şi multe ameninţări, când vorbeşte despre securea care stă la rădăcina copacului să-l taie dacă nu aduce roadă, referindu-se, în acest fel chiar la judecata sau la pedeapsa divină pentru cei care nu-şi schimbă viaţa lor păcătoasă, fiind folosit de către Înaintemergătorul Domnului un limbaj mai sever, de responsabilizare maximă a oamenilor, pentru ca noi să constatăm cu uimire că şi Mântuitorul Iisus Hristos îi cheamă pe oameni la pocăinţă, dar, le vorbeşte mai mult despre dobândirea vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor, o viaţă care nu se află doar în ceruri, ci, ea vine pe pământ, printre oameni, fiind cuprinsă în Hristos Însuşi, deci, o Împărăţie a cerurilor coborâtă printre oameni, deoarece Fiul Lui Dumnezeu este Împăratul cerurilor, iar unde El este prezent, acolo este prezent şi Tatăl împreună cu Duhul Sfânt. În esenţă, în şi prin Mântuitorul Iisus Hristos, Împărăţia Preasfintei Treimi se descoperă oamenilor, mai ales în timpul Botezului Domnului în apa Iordanului, dar, Duminica după Botezul Domnului ne învaţă, de fapt, că atât Naşterea Mântuitorului Hristos, cât şi Botezul Domnului, ne prevestesc apropierea Împărăţiei Lui Dumnezeu de oameni, începând cu zămislirea şi naşterea ca Om a Fiului Lui Dumnezeu, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi continuând cu lucrarea Lui mântuitoare în lume, pentru ca noi toţi să vedem clar o legătură necesară între lumina venirii Lui Hristos Dumnezeu în lume şi lumina descoperirii Împărăţiei Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh cu prilejul Botezului Lui Iisus Hristos în apele Iordanului, pentru a concluziona prin faptul că îndemnul sau chemarea Mântuitorului Iisus Hristos: ,,Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor” (Matei 4, 17), menţionat în textul Evanghelic, ne atrage atenţia asupra legăturii care există între Taina Botezului şi Taina Pocăinţei, ca porţi de intrare a oamenilor în Împărăţia Lui Dumnezeu!
«De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: ,,Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia cerurilor”»!
Cuvântul principal al Pericopei Evanghelice din această Duminică a fost îndemnul care marchează raza călăuzitoare a Evangheliei după Matei, respectiv prezența anunțată a Împărăției cerurilor. De altfel, tema Împărăției cerurilor este prezentă în cele trei Evanghelii sinoptice, iar vestea cea mare poate fi sintetizată în anunțarea prezenței unei adevărate lumi noi sau a unei noi împărății, care nu este lumească, asemeni celor din istorie, dar se diferenţiază fundamental de toate utopiile și manipulările ideologice pe care noi le atribuim ideii de lume dezirabilă sau perfectibilă pe baza principiilor democratice, tocmai ca să înțelegem ce este această lume cerească, această Împărăție atât de diferită de cele strict omenești, veritabile proiecte ambiţioase de multe ori, față de care nutrim speranțe, dar exprimăm mereu nemulțumiri şi îndoieli. În acest sens, merită să luăm aminte și să înțelegem că proximitatea Împărăției cerurilor este legată de pocăință, de cunoașterea apropiată a Împărăției cerurilor, mai ales că fără pocăință, nu poate fi nici sesizată, nici înțeleasă sau subînţeleasă noutatea desăvârșită a Evangheliei, respectiv, Împărăția cerurilor. Pentru a sesiza prezența acestei împărății, trebuie să înţelegem că aceste două realități, pocăința și Împărăția cerurilor sunt atât de strâns legate încât pot fi considerate complementare sau chiar cosubstanţiale, cu siguranţă, pentru noi, oamenii, pocăinţa este reînnoirea vieţii prin curăţire de păcate şi practicarea virtuţilor, iar fericirea veşnică este condiţionată de felul în care se achită fiecare credincios de această îndatorire de a-şi îmbunătăţi continuu, din punct de vedere moral şi spiritual, propria viaţă. Dacă unii dintre noi îşi pun întrebarea: «Ce este împărăţia lui Dumnezeu şi în ce constă această împărăţie?», iar un răspuns fundamental ni-l dă Sfântul Apostol Pavel, când spune: «Împărăţia lui Dumnezeu nu e mâncare, nici băutură, ci sfinţenie şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt» (Rom. 14, 17), Împărăţia Lui Dumnezeu este viaţa trăită în Hristos, fiindcă El este lumina noastră, învăţătorul nostru, iar viaţa Lui e modelul vieţii noastre, ca să trăim cu El în veşnicie, ştiindu-se că pentru aceea a venit Iisus Hristos pe pământ, ca să dea lumii viaţă, mai multă viaţă (Ioan 10, 10). Fiecare cuvânt al învăţăturii Mântuitorului este un îndemn permanent pentru a-l transforma pe omul lăuntric, a-l spiritualiza, a-l împăca în linişte şi mulţumire cu Dumnezeu şi a-l face să ducă o viaţă duhovnicească plăcută lui Dumnezeu. Domnul nostru Iisus Hristos este Modelul şi Energia unei ere creştine a propovăduirii Împărăţiei Lui Dumnezeu, deoarece Cuvântul Său este lumină, Viaţa Sa este sfinţenie şi izvor de sfinţenie, Prezenţa Sa este putere şi adevăr, milă şi dreptate. Pentru aceasta, Mântuitorul Iisus Hristos vorbeşte şi săvârşeşte minuni în numele Său, iar dacă toţi profeţii se considerau slujitori ai lui Dumnezeu, Iisus Hristos se declară pe Sine egalul Părintelui ceresc, fiindcă: ,,Eu şi Tatăl Meu una suntem” (Ioan 10, 30). Pentru aceasta, ca un stăpân al vieţii şi morţii, El porunceşte morţilor să se ridice din sicriu, iar aşa ceva nu se mai văzuse şi nu se mai auzise între oameni, deoarece Cuvântul Său este menit să înnoiască viaţa oamenilor, să o lumineze, împlinind în acest fel nădejdea patriarhilor şi a profeţilor prin aceea că Iisus Hristos reconsideră felul de a simţi şi de a cugeta al omului în actualitate şi în viitor, mai ales că Dumnezeu ne atrage atenţia asupra legăturii care există între Taina Botezului şi Taina Pocăinţei, ca porţi de intrare a oamenilor în Împărăţia cea veşnică!
«Împărăţia Cerurilor e în noi, spune Sfântul Ap. Pavel, nu e nici mâncare, nici băutură, ci, sfinţenie şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt»!
În concluzie, Evanghelia Duminicii de după Botezul Domnului, ne mai arată că Biserica ne pune la dispoziţie mijloacele necesare pentru a ne afla şi noi, dacă dorim, în stare de pocăinţă, deoarece ne pune la dispoziţie Taina Spovedaniei, doar să ne hotărâm să-i spunem Lui Dumnezeu apăsările şi păcatele care ne macină, care ne fac opaci unii faţă de alţii, iar Dumnezeu, prin duhovnicul nostru, ne va da dezlegare, le va şterge, ca şi cum n-au fost niciodată, ca şi cum s-ar fi petrecut într-un vis urât! De altfel şi în lumea modernă, care şi-a cam pierdut obişnuinţa Spovedaniei, a sincerităţii, nevoia de Spovedanie a rămas vie! Ştim că într-o anumită situaţie, la medicii psihiatri oamenii se duc să facă tot un fel de spovedanie, numai pentru că s-a pierdut uzul spovedaniei adevărate. Desigur, psihanaliza nu e o spovedanie reală, fiindcă una e să te duci la un medic, un specialist care va căuta să-ţi explice cauzele unei boli din cine ştie ce fapte şi amintiri rămase în subconştientul tău, cu care va vrea să te pună de acord, ca să le uiţi sau să le înţelegi, şi alta e să te duci la duhovnic şi să-i spui, ca în faţa lui Dumnezeu, greşelile şi căinţa ta, ca să-i ceri iertare şi să simţi că în clipa când preotul a zis: «Te iert şi te dezleg», s-a şters totul, aşa cum ai şterge cu buretele o tablă pe care ai scris cu creta o mie de păcate spuse în faţa dascălului. Dacă mai şi înmoi buretele în puţină apă, se şterge şi mai bine tabla, de aceea vorbesc Sfinţii Părinţi despre lacrimile pocăinţei, despre lacrima căinţei, cea care udă floarea inimii care vrea să înflorească. Prin pocăinţă se intră în Împărăţia Cerurilor, pe care Mântuitorul, încă de la Începutul Propovăduirii Sale, o anunţa ca fiind foarte aproape. Împărăţia Cerurilor nu e o aşezare omenească peste mări şi ţări în care se emigrează. Împărăţia Lui Dumnezeu e o stare de spirit şi o stare de puritate, o stare de curăţie. Împărăţia Cerurilor e în noi, e atunci când trăieşti în dreptate şi în iubire, când dreptatea şi iubirea sunt legile tale de căpetenie, dar, mai ales atunci când te afli în pace, dincolo de orice contradicţie, când nu mai trăieşti în contradicţii interioare, când ai trecut dincolo de lupta contrariilor din tine însuţi, şi dacă trăieşti în sfinţenie şi în pacea duhului, în pacea inimii, atunci vei avea parte de «bucuria în Duhul Sfânt», pentru a împlini ceea ce se numeşte înduhovnicire, adică, primirea în tine a Duhului Sfânt care dă bucurie! Dacă Împărăţia Cerurilor e în noi, cu atât mai mult s-ar transforma şi lumea toată într-o mare împărăţie a cerurilor! Poate, nu întâmplător, Sfântul Ioan Botezătorul, atunci când veneau fariseii la el ca să se boteze, credeau că se vor şi îndrepta în faţa lui Dumnezeu, fără să mai fie nevoiţi să facă faptele îndreptării. De aceea, Înaintemergătorul Domnului, îi mustra prin cuvintele: «Pui de vipere», demonstrând că nu actele exterioare dau măsura pocăinţei, ca o certitudine că Dumnezeu ne atrage atenţia asupra legăturii care există între Taina Botezului şi Taina Pocăinţei, ca porţi de intrare a oamenilor în Împărăţia cea veşnică!
Profesor Vasile GOGONEA
