Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – «Hristos se Naşte, slăviţi-L cu toți! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L»

În Duminica dinaintea Nașterii Domnului este Sărbătoarea Sfinților Părinți după trup ai Domnului (Ev. Matei 1, 1-25) Genealogia Mântuitorului, ca un prilej minunat de a   cunoaște și a recunoaște faptul că Duminica aceasta şi cea următoare sunt menite pomenirii tuturor sfinţilor strămoşi şi părinţi care din veac au bineplăcut Lui Dumnezeu, de la Adam până la dreptul Iosif Logodnicul.

De aceea, pomenindu-I și lăudându-I, Sfânta Biserică zugrăveşte felul în care ei, de la mare depărtare de timp, mai înainte văzând arătarea Lui Dumnezeu întrupat pentru a noastră mântuire, Îl aşteptau cu dorire şi iubire, adâncindu-se în cugetarea la El, pentru care se bucurau dinainte atât pentru sine, cât şi pentru toţi cei ce aveau a se învrednici de vederea sau de cunoaşterea acestei minunate lucrări a pogorământului dumnezeiesc faţă de noi!

“Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, căci Cel zămislit într-însa este din Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi-I vei pune numele: Iisus”
În marea Taină a unei trăiri simțitoare și pline de Har, Sfinţii strămoşi şi Părinţi aşteptau naşterea Mântuitorului Hristos, așa cum noi aşteptăm acum apropierea prăznuirii în cinstea Naşterii Fiului Lui Dumnezeu! Prin urmare, așa cum ei se adânceau în contemplarea tainei întrupării Lui Dumnezeu Cuvântul şi se pregăteau prin aceasta de primirea Lui, aşa şi noi, înaintea praznicului Naşterii lui Hristos, amintindu-ne de ei, să ne închinăm cuviincios și cu smerenie adâncă zilele acestea, mai ales evlavioasei cugetări la aceeaşi taină a întrupării şi să refacem în noi toată puterea încredinţării că nu avem mântuire în altceva sau altcineva decât în Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul, ca nu numai cu gura, ci cu gândul, cu inima şi cu toată fiinţa noastră să mărturisim taina aceasta, iar cu inimă largă să primim cu bucurie ziua Naşterii Lui Hristos! Privind retrospectiv și cu multă acribie istorică și biblică genealogia, vedem că Avraam a născut pe Isaac, Isaac a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iuda şi pe fraţii săi. Iuda a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar, iar Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram. Aram a născut pe Aminadav, Aminadav a născut pe Naason, iar Naason a născut pe Salmon. Salmon a născut pe Booz din Rahav; Booz a născut pe Obed din Rut; Iobed a născut pe Iesei. Iesei a născut pe David împăratul. David împăratul a născut pe Solomon din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia, iar Abia a născut pe Asa. Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram, iar Ioram a născut pe Ozia. Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz, iar Ahaz a născut pe Ezechia. Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia, Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon. Iar după strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiil; Salatiil a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor. Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacob, iar Iacob a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos. Așadar, toate neamurile, de la Avraam până la David, sunt paisprezece, de la David până la strămutarea în Babilon, sunt de asemenea paisprezece şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos, tot paisprezece neamuri sunt. Iar Naşterea Lui Iisus Hristos, aşa a fost: după ce mama Sa, Maria, a fost logodită cu Iosif, şi înainte de a fi ei împreună, s-a aflat că ea are în pântece din Duhul Sfânt, iar Iosif, bărbatul ei, fiind om drept şi nevoind să o vădească, a vrut să o lase în ascuns. Dar, pe când cugeta el acestea, iată că îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: “Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta, căci Cel zămislit într-însa este din Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi-I vei pune numele: Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcate”! Iar toate acestea s-au făcut, ca să se împlinească ceea ce vestise Domnul prin proorocul, care zice: «Iată, femeia va avea în pântece şi va naşte fiu şi-I vor pune numele Emanuil, care înseamnă Dumnezeu este cu noi!».

«Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul»
După ce s-a deşteptat din somn, Iosif a făcut aşa cum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe femeia sa. Dar n-a cunoscut-o pe ea, până ce a născut pe Fiul său Cel Unul Născut, Căruia I-a pus numele Iisus! Fecioara Maria a găsit loc de naştere pentru Fiului Lui Dumnezeu, în peştera din Betleem, că nimeni n-a vrut s-o primească. Dar, oare, noi, românii, ne-am pregătit să-L găzduim pe Hristos în inimile noastre, așa cum se cuvine? Să luăm aminte că El nu intră să se sălăşluiască în inimile pline de ură, de răutate, de mândrie şi desfrânare. Hristos nu sălășluiește în casele unde stăpâneşte beţia, uciderea de copii, desfrâul, fariseismul şi necredinţa, pentru că Iisus Hristos nu se naşte prin Duhul Sfânt în inimile robite de patimi şi mai ales de duhul mândriei şi al deznădejdii! Aşadar, să ne pregătim că vine Hristos în lumea noastră, ca s-o împace şi s-o înnoiască, fiindcă lumea aceasta aflată în criză morală, nu mai poate trăi fără El. Vine în casele şi în inimile noastre să ne nască din nou, să ne ierte păcatele, să ne dăruiască Trupul şi Sângele Său, să ne prefacă inima împietrită în Biserică vie, în altar de rugăciune şi de jertfă mântuitoare! Deci, nimeni să nu fie trist şi tulburat, să nu zacă în beţii şi în desfrîu, în tristă nepăsare şi apăsătoarea necredinţă a treburilor lumești! Nimeni să nu-I închidă uşa sufletului său, ci, s-o deschidă larg, cu dragoste și bucurie, ca să ne curăţim şi să ne împăcăm, să ne înnoim duhovniceşte, împăcându-ne unii cu alţii, iar în cor cu îngerii să cântăm: «Hristos se Naşte, slăviţi-L cu toți! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L! Hristos pe pământ, înălţaţi-vă! Cântaţi Domnului tot pământul»! Deci, să fim bine înțeleși, bine încredințați că Acela Care ne-a mântuit pe noi este Însuşi Fiul Lui Dumnezeu, iar mântuirea ne-a înfăptuit-o prin întruparea Sa ca om!

“Cuvântul Lui Dumnezeu a venit în persoană, ca unul care este chipul Tatălui”
Multă iubire ne-a arătat Dumnezeu prin facerea lumii şi a oamenilor, dar dovada cea mai mare a iubirii nemărginite ce ne-o poartă ne-a arătat-o prin aceea că pe Însuşi Fiul Său L-a trimis în lume, ca om. Pentru că Sfântul Atanasie ne spune: “Fiindu-I milă de neamul nostru şi înduioşându-Se de slăbiciunea noastră, mişcat de stricăciunea noastră şi nesuferind stricăciunea morţii asupra noastră, ca să nu piară ceea ce a făcut şi ca să nu se zădărnicească lucrarea Tatălui, îşi ia trup şi acesta nu deosebit de al nostru” (Sfântul Atanasie cel Mare, Scrieri, partea I, trad. Pr. prof. Dumitru Stăniloae). În vremuri aprige, oamenii nu puteau să-şi dea ei înşişi mântuirea din această stare, căci, deși ei sufereau de răul care-i stăpânea, nu puteau scăpa de el, firea lor fiind slăbită de păcat, pentru că erau robii păcatului. Această stare chinuitoare o descrie Sfântul Apostol Pavel astfel: “Nu fac binele pe care-l voiesc, ci răul pe care nu-l voiesc, pe acela îl săvârşesc. Iar dacă fac ceea ce nu voiesc eu, nu eu fac aceasta, ci păcatul care locuieşte în mine” (Romani 7, 19-20). De aici, noi înțelegem că niciun om nu putea mântui pe ceilalţi de păcat, căci fiecare era “rob legii păcatului” (Romani 7, 23), şi nu se putea scăpa nici pe sine însuşi din această robie. Oamenii, trăind în comunități, nu puteau face aceasta toţi la un loc, pentru că iată ce ne spune același Sfânt Atanasie: “Căci după ce toţi au fost loviţi în suflet şi tulburaţi de înşelăciunea diavolească şi de deşertăciunea idolilor, cum era cu putinţă ca omul să întoarcă sufletul şi mintea oamenilor? Dar, poate să zică cineva că lumea întreagă ar fi putut face aceasta? Dar dacă lumea ar fi putut, nu s-ar fi făcut atâtea mari rele. Căci lumea există şi, totuşi, oamenii se tăvăleau în atâtea mari rele” (Sfântul Atanasie, Despre întruparea Cuvântului, Cap. 14, după trad. cit., p. 29). Deci, în asemenea împrejurări, pe oameni nu-i putea mântui niciun înger și trebuia să vină Însuşi Fiul Lui Dumnezeu, pentru că împăcarea cu Dumnezeu trebuia să fie o faptă la care să ia parte Însuşi Dumnezeu Tatăl, Stăpânul lumii! De asemenea, oamenii trebuiau să fie scăpaţi şi de moarte, care nu putea fi înlăturată decât prin viaţa fără de sfârşit, care e numai la Dumnezeu! Să fie clar pentru toată lumea, numai Dumnezeu a putut da prima dată viaţă oamenilor, fiindcă numai El o putea da şi a doua oară. Sfântul Atanasie continuă cu aceeași persuasiune: “Nu era cu putinţă nici prin îngeri, deoarece ei nu sunt chipuri după care omul să fie creat după asemănarea lor. De aceea, Cuvântul Lui Dumnezeu a venit în persoană, ca unul care este chipul Tatălui, ca să poată reînnoi pe omul cel creat după chipul Lui” (Sf.Atanasie cel Mare, Scrieri, Partea I, trad. Pr. prof. Dumitru Stăniloae).

“Prin firea noastră zidită în Dumnezeu, toţi putem fi zidiţi întru Hristos”
Ce putem desluși din aceste învățături minunate? Că nu putea să facă toate aceasta Fiul Lui Dumnezeu, stând în cer şi nefăcându-Se om! Dumnezeu, în marea Sa înţelepciune a socotit că nu e potrivit să mântuiască pe oameni de departe, din cer! Aceasta, pentru că dreptatea cerea ca, precum un om a călcat legea ascultării de Dumnezeu, un Om se cădea să şi ispăşească, împlinind această lege prin ascultare şi plătind cu viaţa Sa nevinovată călcarea celorlalţi! Deci: “Precum prin neascultarea unui om s-au făcut păcătoşi cei mulţi, tot aşa şi prin ascultarea Unuia, se vor face drepţi cei mulţi” (Romani 5, 19). E bine să înțelegem că ascutarea împreună cu împăcarea între Dumnezeu şi om, putea să se facă numai prin fapta Lui Dumnezeu, dar și cu aportul omului însuși! În această ordine de idei, să avem în vedere că Fiul lui Dumnezeu S-a mai întrupat ca, unind firea noastră cu firea Sa dumnezeiască, făcând-o firea Lui Însuşi, ca ea să nu mai poată să se depărteze de Dumnezeu, să nu mai poată să lucreze împotriva Lui, ca acest templu să nu se mai poată ruina, ci să fie de acum înainte mereu plin şi străbătut de Dumnezeu. Altfel, ar fi fost cu putinţă ca firea noastră, odată mântuită, iarăşi să se piardă. În acelaşi timp, numai aşa a putut să scape cu adevărat şi pentru totdeauna firea omenească de stricăciune şi de moarte, unind-o strâns cu Sine, Cel ce era izvorul nestricăciunii şi al nemuririi. Numai prin firea noastră zidită acum în Dumnezeu, toţi putem fi “zidiţi întru Hristos” (Efeseni 2, 10), fiindcă noi putem acum să stăm mai uşor, dacă vrem, în legătură cu Fiul Lui Dumnezeu, căci El e şi om ca noi, nu numai Dumnezeu. Iar, stând prin credinţă şi prin dragoste în legătură cu El, ne aflăm zidiţi în El, împreună cu firea Sa omenească, aflată în El! În concluzie, în Evanghelia din această Duminică se cuprinde «Cartea neamului lui Iisus», care ne arată că a trebuit o perioadă lungă de veacuri pentru primirea Lui Iisus Hristos, iar praznicele cele mari trebuie aşteptate cu pregătiri sufleteşti, pentru că fiecare praznic închipuie o lucrare şi un dar al Mântuitorului Hristos pentru mântuirea noastră, iar darul praznicului trebuie înţeles şi primit cu folos sufletesc. Numai cu o pregătire sufletească trebuie să aşteptăm Crăciunul, Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos!
Prof. Vasile Gogonea