Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “El este Împăratul Slavei, Care intră călare pe mânzul asinei și este strigat cu osanale”

280

Pericopa Evanghelică a Duminicii a 6-a din Postul Mare, numită și Duminica Floriilor, ne prezintă Intrarea, cu întâmpinări de osanale, a Mântuitorului nostru Iisus Hristos în Ierusalim, iar Biserica dreptmăritoare consideră că această sărbătoare prefigurează înaintarea Domnului spre jertfa cea de pe Cruce, primind moartea pământească pentru noi toți, pelerinii acestei lumi, nicidecum pentru Sine, deoarece El nu avea păcatul imprimat în firea Sa, născându-Se Om, doar prin Voia Sa!

În legătură cu acest eveniment, Evanghelistul Matei notează: «Spuneți fiicei Sionului: Iată Împăratul tău vine la tine blând și șezând pe asina, pe mânz, fiul celei de sub jug» (Matei21,5), asina preînchipuind poporul iudeu, în timp ce mânzul prefigurează neamurile care aveau să fie chemate la credință. Desigur, existând din veșnicie ca Dumnezeu și devenind prin Voia Sa Dumnezeu înomenit, Iisus Hristos a luat fire omenească, încadrând-o în ipostasul dumnezeiesc, ceea ce înseamnă că Intrarea în Ierusalimul pământesc este o prefigurare a Intrării Sale în Ierusalimul Ceresc. De aceea, noi cântăm în noaptea Învierii: «Luminează-te, luminează-te noule Ierusalim!».

“După ce Mântuitorul îl înviază pe Lazăr, deja avem o pregătire a Învierii”

– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. IRINEU, la cererea multor gorjeni care vă ascultă cu alese prilejuri de sărbătoare duhovnicească, dar și cu bunăvoința conducerii Ziarului «Gorjeanul», intenționăm să avem un dialog pe temele Pericopelor Evanghelice, în aceste zece zile de dinaintea Învierii Domnului, de aceea, v-aș propune să începem cu deslușirea sensului și a semnificației Duminicii de dinaintea Paștilor numită și Duminica Floriilor!
-După ce îl înviază Mântuitorul Iisus Hristos pe Lazăr, deja avem în fața ochilor o pregătire a Învierii. Evident, Lazăr este înviat după ce a suferit câtva timp de o boală și apoi a închis ochii pentru lumea aceasta. Momentele acestea ale învierii lui Lazăr sunt descrise de Sfântul Ioan Evanghelistul, care îl arată pe Lazăr, pe de o parte, prieten al Mântuitorului, iar pe de altă parte, îl arată cuprins de boală și de suferință, și Însuși Mântuitorul Hristos este descris în această Evanghelie ca fiind prieten al lui Lazăr, care participă la durerea lui Lazăr, și lăcrimează pentru Lazăr, prietenul său, și apoi El îl înviază.
irineu– Rep. E un fel de «joc al vieții și al morții», pentru a se ajunge la Înviere?
-Deci, ca să arate Mântuitorul Hristos, că El este nu numai un vindecător, mai întârzie câteva momente și apoi merge în Betania ca să-l învieze pe Lazăr. Ucenicii înțeleg de aici că Mântuitorul Hristos se întoarce la Ierusalim și că acolo, El chiar dacă va fi prins și condamnat la moarte de farisei și cărturari, de cei care se aflau în Ierusalim, și ei sunt gata să moară cu Domnul nostru Iisus Hristos. Îi lămurește Domnul Iisus Hristos pe Sfinții Apostoli, că Lazăr nu este într-o stare de adormire, favorabilă unei convalescențe, că ar fi suferit de o boală și că acum se simte mai bine, ci, le spune clar că a murit, și pentru aceasta se bucură. La prima vedere, cuvintele Mântuitorului Hristos par să se contrazică. Oare, cum ar putea Cineva, să se bucure de moartea cuiva? De ce este vorba de o bucurie?
– Rep. Chiar acest lucru aș dori să-l accentuăm, bucuria Învierii, care transpare dincolo de durerea morții?
– Toate acestea se lămuresc prin faptul că Mântuitorul Iisus Hristos este Viața și Învierea, și că El știa mai dinante că Lazăr era bolnav, și ca să nu creadă Apostolii că El vindecă, numai! Iar, ca să-și arate puterea Sa Dumnezeiască, aceea de a aduce un om de la moarte la viață, mai așteaptă și le arată că El poate să învieze, întrucât este Stăpânul Vieții. Ajunge în Betania Mântuitorul Hristos și aici este întâmpinat de Marta, care îi spune: «Dacă ai fi fost aici, Lazăr n-ar fi murit!». N-ar fi murit, pentru că Marta știa că Mântuitorul Hristos ținea la Lazăr și că putea să îl învieze, să-i dea sănătate, putea să-l întărească și să nu ajungă în pragul morții, dar tot ea adaugă, că știe că tot ceea ce va cere, se va împlini din partea Mântuitorului Iisus Hristos. Ea crede că Domnul va putea face o minune și că momentul așteptat poate veni oricând. Domnul îi spune că El este Viața și Învierea, iar ea mărturisește că această Viață și Înviere, cu adevărat se va împlini, dar, la sfârșitul veacurilor. Reamintește din nou Mântuitorul Hristos, că aceasta se poate petrece chiar în momentul de față, dacă ea crede cu adevărat! Atunci, Mântuitorul Hristos merge la mormântul lui Lazăr și îl cheamă de la moarte la viață. Îl cheamă la existență!

“Intrarea în Ierusalim, un moment triumfător, un moment în care Împăratul Slavei este aclamat la scenă deschisă”

– Rep. Spuneați că învierea lui Lazăr prefigurează Învierea Domnului, ca un moment prepascal, dar, totuși, pe chipul Mântuitorului și în sufletul Său parcă plutește o umbră de tristețe și de afecțiune pentru Lazăr!
-Vedem că îi readuce sufletul în trup, și trupul său este din nou «vindificat», înviat, iar Lazăr este unul dintre cei care participă la bucuria întâlnirii cu Mântuitorul Iisus Hristos, bucuria întâlnirii cu Sfinții Apostoli și cu surorile sale. Deci, am putea considera că învierea lui Lazăr este un moment prepascal, un moment prin care Mântuitorul îi «pregătește» pe Sfinții Apostoli printr-o minune, după ce El va fi pus în mormânt și va învia! Lazăr este acum cel care participă la «prânzul bucuriei» cu Mântuitorul Hristos, iar ca și ceilalți, vor participa la întâlnirea cu Mântuitorul Hristos după Înviere! Așadar, Domnul, înainte de a ajunge la mormânt, lăcrimează, dar nu pentru faptul că ar dovedi o oarecare neputință în a-l învia pe Lazăr, ci, privindu-l pe Lazăr, vede starea noastră sufletească, aceea de moarte și stricăciune!
– Rep. Înalt-preasfințite Părinte Mitropolit, cu mult respect vă reamintesc faptul că avem în atenția noastră Pericopa Evanghelică a Intrării Mântuitorului în Ierusalim, din Duminica Floriilor, așa că aș dori să dezvoltăm această temă de adâncă reflecție!
-Deci, înainte de Săptămâna Patimilor, Mântuitorul Hristos îi pregătește pe Sfinții Apostoli prin învierea lui Lazăr, apoi urmează intrarea în Ierusalim, un moment triumfător, un moment în care Împăratul Slavei este aclamat la scenă deschisă de către toți cei care participau la sărbătorile pascale, de la cei mai mici, până la cei mai mari, și El, prin intrarea în Ierusalim, arată că este Împăratul Slavei, Care intră triumfător în Cetatea Sfântă. Fără o pregătire prealabilă, fără o lucrare «de regie» în sensul acesta, toți participă la intrarea Domnului nostru Iisus Hristos în Ierusalim! El este Împăratul Slavei, Care intră călare pe mânzul asinei, este strigat cu osanale, cu ramuri înverzite, așa cum era obiceiul la iudei și la cei din timpurile acelea, ca să primească pe cei triumfători din războaie, cei care erau împărați, cei care erau stăpânitori ai neamurilor și popoarelor.
– Rep. Începând cu acest moment al intrării triumfale în Ierusalim, prin tot ceea ce le spune Sfinților Săi Apostoli, Mântuitorul Iisus Hristos, nu face altceva decât să împlinească Voia Tatălui Ceresc?
-Desigur, de aceea, cuvintele Mântuitorului Hristos, în săptămâna premergătoare patimilor, sunt cuvinte biblice! Tot ceea ce vorbește Domnul Hristos, nu e decât din Scriptură, pentru că Scriptura avea să se împlinească! Tot ceea ce s-a profețit în Vechiul Testament de către prooroci și de drepți, totul se împlinește prin El! El este suma tuturor descoperirilor dumnezeiești! Nu rămâne nimic din ceea ce s-a spus, în afara Persoanei Sale! În așa fel încât, orice direcție ar veni din Vechiul Testament, nu merge în altă parte decât la Iisus Hristos! Țintește în El! El este Omul Universal! Este Omul Care îi înglobează pe toți oamenii din lume!

“Mântuitorul Hristos, în pătimirile Sale, suportă acest «vârtej» al lumii, aceste sunete disperate ale «fiordului» neștiinței și necredinței”

– Rep. Unii exegeți accentuează faptul că Mântuitorul Iisus Hristos este și o Persoană umană, că nu are doar Persoană divină!
-Nu are o Persoană umană, ci, are o Persoană divină, ca bază a existenței Sale! Fiindcă, în această Persoană este atât firea divină, cât și firea umană, unite laolaltă! Așadar, Omul Universal suferă pentru toți, așa cum Adam, putem spune că îi marchează pe toți oamenii cu păcatul săvârșit! Și Iisus Hristos vindecă din toate unghiurile, din toate colțurile, și nu numai că vindecă, dar și transfigurează existența!
– Rep. Am putea aprecia acest «vârtej» al lumii dezlănțuite de stihiile crizei materiale și morale, ca o prefigurare a nestatorniciei lumii de azi, ca o translație surprinzătoare de la certitudine la incertitudine?
-Putem avea și o astfel de imagine plastică! Deci, Mântuitorul Hristos, în pătimirile Sale, suportă acest «vârtej» al lumii, aceste sunete disperate ale «fiordului» neștiinței și necredinței! Le suportă pentru că tocmai în momentul în care omul avea să se arunce în prăpastie, și să nu mai iasă niciodată, tocmai atunci, Păstorul Cel Bun scoate la lumină oaia cea pierdută, care se rătăcise tocmai acolo unde nu trebuia să ajungă niciodată, în pragul dezagregării totale!
– Rep. În mod paradoxal, omul de azi, ca și cel dintotdeauna, are un gen de aspirație la libertate și la autonomie, care îl face mai vulnerabil și chiar mai dependent de anumite structuri sociale, ce părere aveți?
-Prin autonomia lui, prin cererea de a fi independent de Dumnezeu, omul nu a făcut altceva decât să se afunde în oceanul disperării, al distrugerii, și chiar să ajungă la momentul în care ar fi ajuns la neantul din care a fost alcătuit! Așadar, Mântuitorul Hristos salvează omul tocmai atunci când el este în imposibilitatea de a se redresa, dar și la prăbușirea catastrofală în care el ajunsese datorită mulțimii fărădelegilor și a afectării firii umane, fără posibilitate de vindecare și de întoarcere!
– Rep. Dar, ce pas uriaș, poate neverosimil, pare a fi drumul acesta sau calea de la intrarea triumfală în Ierusalim și până la judecarea și condamnarea la moarte a Mântuitorului de către farisei și saduchei! Aceasta face parte din marea taină a Cuvântului-logos?
-Dacă trebuie să vorbim despre Cuvânt, despre logos, despre acela prin care toate s-au făcut și fără el nimic nu s-a făcut, vorbim despre începutul Creației, despre Cuvântul Lui Dumnezeu care e de la Tatăl, Cel care a creat lumea, pentru că Învierea, în spiritul credinței noastre este sărbătoarea facerii lumii, adică sărbătoarea reîntoarcerii celui pierdut, sărbătoarea Fiului care a părăsit casa părintească și se va înălța la ceruri!
– Rep. Cu speranța că vom avea posibilitatea să continuăm dialogul nostru, cu prilejul prezenței Înaltpreasfinției voastre în ziua de Florii, la Paraclisul Mitropolitan din Tg. Jiu, vă mulțumesc pentru cuvintele de învățătură și îmi exprim încrederea că gorjenii și târgujienii se vor bucura de momentele de aleasă trăire duhovnicească!
Prof. Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here