În Duminica a 3-a după Rusalii, Ap. Romani 5, 1-10; Ev. Matei 6, 22-33 (Despre grijile vieţii), la Dumnezeiasca şi Sfânta Liturghie, vom asculta una dintre cele mai frumoase Pericope Evnghelice izvorâtă din «Predica de pe Muntele Fericirilor», un tezaur de învăţături pe care Mântuitorul Iisus Hristos le-a rostit în faţa ucenicilor Săi, dar şi înaintea mulţimilor care veniseră să-L asculte, undeva, pe o culme înaltă, de unde putea să fie mai bine văzut şi ascultat, iar pentru că în prezicerea acestor învăţături se află «Cele Nouă Fericiri», chiar Evanghelia ne învaţă că Luminătorul trupului este ochiul, iar, dacă ochiul va fi curat, tot trupul va fi luminat, însă, dacă ochiul va fi rău, tot trupul va fi întunecat de patimi şi de pofte nemăsurate. Dacă înţelegem că rostul nostru pe pământul acesta este de a ne mântui, atunci rostul vieţii noastre ajunge la Vederea şi la Cunoaşterea Lui Dumnezeu, Cel Care ne atrage atenţia că prima grijă este preocuparea excesivă a omului de a strânge cât mai mulţi bani şi de a-i folosi exclusiv pentru sine, mai ales că nu putem sluji la doi domni, lui Dumnezeu şi lui Mamona, acesta din urmă fiind zeul banului, al avariţiei şi lăcomiei, al egoismului şi al posesiunilor materiale. Să înţelegem, în acest fel, că o prioritate absolută pentru credincioşii creştini, aşa cum specifică şi Sf. Ev. Matei, trebuie să fie Împărăţia Lui Dumnezeu, prin minunatele cuvinte ale Mântuitorului Iisus Hristos, Care spune: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă” (v, 33), deci, prin împlinitea statornică a poruncilor Sale, aceasta trebuie să fie principala noastră preocupare, deoarece Dumnezeul ne îndeamnă la credinţă şi la învăţături de folos, cele care ne ajută să privim cu înţelepciune grijile vieţii!
,,Nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Fiindcă, după toate acestea se străduiesc neamurile; ştie doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveţi nevoie de ele”!
Aşadar, Pericopa Evanghelică din Duminica aceasta, a treia după Rusalii, zi în care suntem chemaţi să vorbim despre «grijile vieţii» celei de toate zilele, chiar dacă, adeseori, când vorbim despre grijile vieţii cotidiene, datorită lumii secularizate în care trăim, bolnave de înstrăinare de Dumnezeu, suntem tentaţi să ne referim numai la grijile strict materiale, fără a se avea în vedere şi grijile pentru viaţa spirituală, a sufletului, cea veşnică, pentru care am fost creaţi de Dumnezeu. De fapt, atunci când vorbim despre grijile vieţii, trebuie să avem în vedere, îndeosebi grijile sau preocupările pentru o viaţă spirituală sau duhovnicească pentru care am fost zidiţi de Dumnezeu. Este adevărat că, de vreme ce suntem zidiţi cu trup şi suflet şi trăim în această lume, suntem datori să ne îngrijim şi pentru viaţa de zi cu zi, pentru nevoile elementare sau de subzistenţă, cum spun economiştii, mai ales că Sfântul Apostol Pavel ne spune: «Dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce» (II Tesaloniceni 3, 10), însă, preocuparea primordială în viaţa pe acest pământ, nu trebuie să fie «ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca» (Matei 6, 31), ci, trebuie să fie căutarea Împărăţiei lui Dumnezeu şi a dreptăţii divine (Matei 6, 33), pe care să o cerem mereu în rugăciune şi să o păstrăm prin paza poruncilor Sale! Desigur, pentru a ne hrăni, Dumnezeul Cel Atotputernic, precum hrăneşte păsările, va trebui să facem ceea ce păsările nu pot face! Iată, Sf. Ev. Matei ne precizează, prin Cuvântul Domnului: ,,Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea vi se vor adăuga” (Matei 6,33). Să înţelegem prin acest lucru, că nu putem să trăim Duminicile fără Liturghie, să consumăm de toate în societatea post-modernă a consumismului, chiar şi în zilele de post, să furăm, să nedreptăţim, să judecăm, să-L osândim şi să-L hulim pe Dumnezeu şi apoi să aşteptăm să ne hrănească, aşa cum hrăneşte păsările cerului, pentru că El ne va hrăni doar atunci când Îl vom simţi prezent în viaţa noastră, în speranţa că atunci când omul îşi aruncă întreaga nădejde către Dumnezeu, când se afieroseşte Domnului cu credinţă şi pe de-a-ntregul, atunci i se descoperă puterea dumnezeieştii Pronii, ajutându-l în diverse moduri cu putinţă, prin cuvintele: «Sus să avem inimile!», aşa cum ne îndeamnă preotul în timpul Sfintei Liturghii. Iar noi, cu glasul smerit, să-i răspundem: «Avem (inimile) către Domnul», cu gândul curat şi glasul cât se poate de limpede! Dar, din păcate, noi nu avem inimile sus, către Domnul, ci, jos, la cele materiale, iar, dacă ne va chema un om bogat, unul ca Becali sau ca altul îmbogăţit peste măsură, şi ne va spune: «îţi voi acoperi financiar toate nevoile, vino doar să-mi păzeşti vila, cât voi lipsi», în cele din urmă, îl vom asculta şi îl vom urma ca pe Mamona, mai ales că îl vom crede şi vom priveghea fără somn, ca să păzim vila lui, cu speranţa că ne va hrăni toată viaţa. Dar, iată, ceva mult mai preţios ne spune Domnul Iisus Hristos: Nu vă îngrijoraţi, spunând: Ce vom mânca? sau: Ce vom bea? sau: Cu ce ne vom îmbrăca?, deoarece pe toate acestea păgânii le caută, căci ştie Tatăl vostru Cel Ceresc că aveţi nevoie de toate acestea. Ci, căutaţi mai întâi Împărăţia Lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, iar, toate acestea, vi se vor adăuga! (Matei 6,31-33). În mod paradoxal, însă, pe Hristos nu-L credem, cel puţin nu-L credem, atât cât l-am crede pe acel bogat, deoarece inima unora dintre noi este lipită de oameni şi de lucrurile pământeşti, şi nu de Hristos sau de lucrurile cereşti. De aceea, diferenţa fundamental dintre credinciosul creştin şi ateu este că, pe de o parte, creştinul priveşte în sus, iar ateul în jos, la pământ, iar, pe de altă parte, creştinul are ca scop esenţial al vieţii sale dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu, pe când ateul are ca scop central dobândirea bunurilor pământeşti. Dar, să fim limpezi, acest lucru, nu înseamnă că bunul creştin doar stă pe un fotoliu şi aşteaptă să-i cadă de sus mana cerească, ci, lucrează şi el, însă, o face cu o altă psihologie: fără «grijă» (v. Matei 6, 34) şi fără să se tulbure, fără angoase, pentru că nădăjduieşte în Domnul! Osteneala lui îl trimite la treabă, are sufletul drept, privind în sus, în timp ce ateul are şi trupul şi sufletul aplecate la treaba sa pământească, se îngrijorează, se angoasează, îşi leagă toate de munca lui, fără să nădăjduiască în Mila Domnului Dumnezeu, Cel Care ne îndeamnă la credinţă şi la învăţături de folos, fiindcă acestea ne ajută să privim cu înţelepciune grijile vieţii!
,,Căutaţi mai întâi Împărăţia Lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate acestea se vor adăuga vouă”!
Chemarea Evangheliei Duminicii a 3-a după Rusalii, iată, ne îndeamnă să ne îngrijim întâi de suflet şi de dreptatea Lui Dumnezeu, nu de dreptatea noastră, pentru că Dreptatea Lui Dumnezeu înseamnă să ierăm pe cel care ne-a păgubit şi nedreptăţit, nu să-l judecăm, aşa cum ne vine nouă în minte! Spunem uneori, dacă un om nu munceşte, nu îl ajut, fără să ştim că omul acela poate că e bolnav, dacă nu trupeşte, atunci sufleteşte! Pentru că întotdeauna, Dumnezeu ne descoperă în fiecare Evanghelie, ceva din înţelepciunea Sa, iar, cu acest prilej, ne spune că nu putem sluji la doi domni, deci, nu-I putem sluji Lui Dumnezeu şi lui Mamona, nu-I putem sluji şi lui Dumnezeu şi banilor! Sfântul Ap. Pavel, în «Epistola către Efeseni» arată că iubirea de arginți este închinare la idoli, iar aceasta înseamnă să te gândeşti la bani, mai mult decât la Dumnezeu! Uneori, chiar şi o persoană apropiată, poate cineva drag din familie poate să fie un idol, dacă te gândeşti prea mult la ea, iar din capcana aceasta scăpăm prin rugăciunea «Doamne Iisuse!», deci, fiind conştienţi că pe primul loc este Dumnezeu, iar, atunci, ca să nu-i dau altuia locul întâi, când îmi vine în minte acea persoană, voi spune: «Doamne Iisuse!», ca o modalitate de a ne ruga Lui Dumnezeu! În vreme de criză economică, morală sau de altă natură, idolul zilelor noastre este banul, pentru că ne arată Sf. Ap. Pavel în «Epistola către Timotei» că iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor din pricina căreia mulţi au rătăcit de la credinţă şi cei care au poftit banii, au avut parte de multă suferinţă. Şi iată, câtă suferinţă este astăzi în lume din cauza banilor, câte neînţelegeri în familie, câte minciuni! Se strică prieteniile şi ajunge omul disperat, merge la jocuri de noroc cu gândul să-şi plătească datoriile sau în alte feluri, când îl înşeală cel rău să facă lucruri necurate! Ca să nu mai spunem că toate războaiele de pe acest pământ au avut şi au drept motive banii, inclusiv pandemia care siderează astăzi omenirea, cu toată propaganda pe care o afişează în mass-media cei care deţin puterea şi lucrează dedesupturile şi mijloacele de manipulare prin informaţie! Oamenii bogaţi care conduc lumea aceasta globalizată au toţi interesele lor! Toţi cei care au supt sângele acestei lumi şi acum ne învaţă de-ale lor şi ne împrumută democraţia lor! Şi nu se vorbeşte doar la trecut, cum că au supt sângele celor de altădată, pentru că îl sug şi acum! Cămătăria, care e considerată un mare păcat, se foloseşte şi astăzi, cu tot felul de presiuni! Când unii dintre noi ne împrumutăm şi dăm de câteva ori mai mult, iar, banii pe care i-am luat ajung tot la cei bogaţi! Doamne, câtă suferinţă a fost şi mai este în lumea aceasta, câtă sclavie, câte jafuri, și toate pentru bani! Când Mântuitorul a dat exemplul cu crinii câmpului și cu păsările cerului, a vrut să spună că acestora, Dumnezeu le-a prescris o anumită rânduială și, iată că trăind după rânduiala prescrisă lor de către Dumnezeu, nu mor de foame, pentru că nu este pasăre sau animal sălbatic să moară de foame în vremuri normale. Dumnezeu i-a prescris omului să trăiscă din muncă, deci, nici el nu poate muri, dacă-și respectă rânduiala care i-a fost prescrisă de către Bunul Dumnezeu, Care a rânduit să existe hrana, iar omului i-a rânduit s-o producă şi s-o scoată din pământ. Florilor, plantelor și copacilor care nu se pot mișca, le dă Dumnezeu hrană din pământ, din ploaie, din soare și din vânt, animalelor și păsărilor care se pot mișca, dar n-au mâini ca să lucreze, nici unelte, le dă Dumnezeu hrană de-a gata, dar cu condiția s-o caute, deci să se ostenească, iar oamenilor care se mișcă şi au și mâini, le-o dă Dumnezeu ca rod al muncii lor ostenitoare, ca o dovadă că Dumnezeul ne cheamă la credinţă şi la învăţături de folos, ca să privim cu înţelepciune toate grijile vieţii!
Profesor Vasile GOGONEA
