Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu se întoarce mereu spre români prin sfinţii Săi

325

gogÎn cea de-a doua Duminică după Rusalii, într-o zi închinată sfinţeniei izvorâtă sau crescută din neamul nostru românesc, fiecare dintre noi, desigur, vom avea Pericopa Evanghelică a sfinţilor români, ca o recunoaştere a creştinării poporului nostru şi a împărtăşirii credinţei dreptmăritoare sub semnul Sfintei Cruci pe care ne-o străluminează Sfântul Duh şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos!

Dincolo de orice îndoială, să luăm aminte că viaţa religioasă românească este, cu toate imperfecţiunile şi meandrele ei, un bun exemplu de Ortodoxie în act, o ilustrare a ceea ce înseamnă credinţa transpusă în practică sau o învăţătură care îşi arată sensul şi puterea în practică, iar nu, în primul rând, printr-o doctrină care se compune şi se recompune în ceea ce repetă ea însăşi prin valoarea strict misionară.

 

“Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni”

Văzută şi întrevăzută cu ochii sufletului şi ai minţii, viaţa sfinţilor din toate timpurile se dovedeşte însăşi istoria poporului Lui Dumnezeu şi revelaţia care stă mărturie de adevărul Evangheliei, cea care dă mărturie de Hristos, mai ales că sfinţii, îndeosebi, iradiază un comportament extrem de uman, pentru că ei sunt totdeauna întorşi spre Dumnezeu! Dar, ei ştiu să se întoarcă şi spre om, aşa cum Dumnezeu se întoarce spre ei în Hristos! De bună seamă că oricare dintre noi nu-L cunoaştem pe Dumnezeu în El Însuşi, ci pe Dumnezeul întors spre oameni, pentru că ÎL cunoaştem doar în măsura legăturii Sale cu noi. Din oglinda Ierusalimului Ceresc, a-i privi pe oamenii aceştia proslăviţi prin sfinţenie înseamnă a-i afla aşa cum îi priveşte Hristos, prin voia e ceea ce fac sfinţii, iar sfinţi precum Sfântul Vasile, Sfântul Nicolae, Sfântul român Calinic de la Cernica, cel care plângea când nu avea bani să le dea oamenilor, au lucrat la propovăduirea, la afirmarea credinţei celorlalţi, pregătindu-i să fie oameni adevăraţi. Sfinţii români şi-au iubit aproapele şi i-au îndemnat şi pe ceilalţi să-l iubească, au urmat instinctiv această direcţie, dovedindu-se remarcabili, nu doar ca nişte eroi sau specialişti pe care este greu să-i înlocuieşti, ci prin această forţă spirituală, prin forţa iubirii, a rugăciunii pentru oameni, căldura sufletească şi clarviziunea care se regăsesc în ei, pentru a-i proslăvi mai mult decât prin faptele lor. De aceea, să avem certitudinea că din seninătatea unei astfel de zile se aude în biserică episodul Evanghelic în care Hristos îi cheamă la apostolat, la misiunea sfântă de creştinare a neamurilor pe primii Săi ucenici, aceia care sunt Simon Petru şi Andrei, apoi Iacob şi Ioan, cărora le spune prin slava poruncii Sale: “Veniţi după Mine, şi vă voi face pescari de oameni!”, ei fiind pescari, pentru că Dumnezeu-Cuvântul nu le spune nimic altceva, ci, doar să-L urmeze, fiindcă pe drumul sfinţeniei harul se iveşte mai mult şi mai frumos cu o chemare.

Sfinţii români sunt o dovadă vie despre evlavia românească

Dar, să vedem, ce se întâmplă în momentul acela cu pescarii, cei care sunt invitaţi să fie, nu doar nişte pescari de peşti, ci pescari de oameni? În Duminica Sfinţilor Români, să ne amintim de cei ce au predicat Cuvântul Împărăţiei pe pământul ţării noastre, începând cu însuşi Sfântul Apostol Andrei, cel dintâi chemat la apostolie, despre care ne vorbeşte elocvent chiar Evanghelia zilei acesteia, din moment ce noi înşine suntem creştini pe temelia predicii Sfântului Apostol Andrei şi a ucenicilor săi în sud-estul ţării noastre, în Dobrogea de astăzi, unde s-a răspândit creştinismul la străromâni şi români, astfel că poporul român s-a format şi s-a creştinat lent, dar profund. Suntem cei creştinaţi în “Grădina Maicii Domnului”, dar să reţinem că poporul nostru nu a fost creştinat într-un anumit an, la comanda cneazului, regelui sau împăratului, cum a fost cazul la unele popoare vecine, ci creştinarea românilor s-a făcut de jos în sus, începând cu oamenii simpli şi cu soldaţii creştini din legiunile romane veniţi în Dacia, iar apoi prin lucrarea unor misionari creştini, în special răsăriteni vorbitori de limbă greacă şi latină. Dacă stăm să analizăm, în calendarul de suflet şi de credinţă al poporului român se află mulţi sfinţi a căror viaţă este o pildă vie de slujire a lui Dumnezeu, dar şi a oamenilor în duhul Evangheliei lui Iisus Hristos, ceea ce se dovedeşte o mărturie a credinţei şi a dragostei faţă de Biserica noastră strămoşească. Sfinţii români sunt o dovadă vie despre evlavia românească şi despre puterea credinţei poporului nostru, iar numărul lor este foarte mare, ceea ce nu ne permite să-i enumerăm pe toţi! Cu siguranţă, prin sublimul revelaţiei sale, creştinismul primit şi cultivat de români s-a dovedit în timp îndelungat a fi un creştinism cu adânci rădăcini în sufletul poporului român, întrucât a rezistat în timpul invaziilor popoarelor migratoare ca: goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii, bulgarii, pecenegii, cumanii, tătarii şi turcii, astfel încât a rămas acelaşi creştinism ortodox latin răsăritean al ţării noastre şi după invaziile popoarelor migratoare necreştine.

Pentru a ne afla demnitatea ca neam purtător de Cruce şi Înviere în istorie

Prin sfinţii noştri străromâni şi români, cunoscuţi şi necunoscuţi pe nume, Crucea lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat a devenit lumina botezului şi vieţii poporului român. Credinţa poporului român creştinat, născută şi cultivată prin predica Sfântului Apostol Andrei şi prin lucrarea misionarilor creştini, vorbitori de limbă greacă şi latină, a rodit duhovniceşte de-a lungul a două milenii în cultura română creştină, dar mai ales în mulţimea sfinţilor martiri, a sfinţilor cuvioşi din mănăstiri, schituri şi sihăstrii, în mulţimea sfinţilor ierarhi păstori de eparhii, a domnitorilor sfinţi apărători ai patriei şi ai credinţei, în mulţimea preoţilor, precum şi în mulţimea sfinţilor mireni cunoscuţi şi necunoscuţi pe nume, care au postit mult şi s-au rugat constant, au mărturisit credinţa în vremuri grele, au construit biserici şi mănăstiri, au născut, crescut şi educat pruncii în iubirea lui Hristos şi în iubirea de Biserică şi de aproapele! Prin sfinţii săi, poporul nostru are mai mulţi mijlocitori sau rugători pentru el în faţa Preasfintei Treimi, ca el să-şi păstreze credinţa ortodoxă, dar şi să transmită generaţiilor tinere adevărata credinţă, singura prin care primim mântuirea, pentru a ne afla demnitatea ca neam purtător de Cruce şi Înviere în istorie, pentru a ne bucura de slava Împărăţiei cerurilor. În calendarul Bisericii noastre nu există vreo lună în care să nu fie pomenit cel puţin un sfânt român, întrucât sunt pomeniţi toţi sfinţii români împreună, cei cunoscuţi sau canonizaţi de Biserică şi cei necunoscuţi pe nume de către oameni, dar pe care Dumnezeu îi cunoaşte că sunt sfinţi. De aceea, trebuie să-I mulţumim Lui Dumnezeu mai ales pentru darurile Duhului Sfânt revărsate în sfinţii din poporul român, daruri pe care ei le-au cultivat prin credinţă şi nevoinţă, prin rugăciune şi fapte bune spre slava Preasfintei Treimi şi spre a noastră mântuire care mereu străbate veacurile!

Profesor, Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here