În Duminica a 20-a după Rusalii; Ap. Galateni 1, 11-19; Ev. Luca 7, 11-16 (Învierea fiului văduvei din Nain), Evanghelia care se citeşte la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie prezintă un excepţional episod biblic în care viaţa şi moartea se întâlnesc şi se întrepătrund una cu pornirea celeilalte, mai ales că Mântuitorul Hristos a făcut până acum atâtea minuni, a vindecat demonizaţi şi mulţi alţi bolnavi, dar nu a înviat nici un mort, aşa că lumea nu avea o imagine completă a puterii Sale, iar, acum trebuia ca să arate lumii, nu doar că vindecă bolnavi de atâtea boli incurabile şi de pandemii, dar, poate învia şi morţi, prin aceasta dovedindu-se că Dumnezeu, nu are putere doar asupra celor vii, ci şi asupra celor morţi, cu precizarea că lucrul cel mai rău pentru o societate aflată în criză este să nu audă cuvântul lui Dumnezeu, cuvintele mângâietoare despre implacabilul şi tulburătorul eveniment al vieţii, care este moartea! E bine ca fiecare dintre noi, să avem deschise urechile inimilor noastre, aşa încât să auzim cu inima noastră cuvintele dătătoare de viaţă ale lui Hristos, dar, să le şi împlinim! În acest fel, chiar sufletul nostru mort, va învia din morţi, iar, atunci, va trăi şi va experimenta multe lucruri superioare, şi, mai mult decât atât, vom avea viaţa cea adevărată, viaţa veşnică ce izvorăşte din mormântul Lui Iisus Hristos. Numai prin învierea sufletului şi prin trezirea sa la viaţă, dobândim experienţe, vindecări şi învieri dumnezeieşti, mai ales că lucrurile mari le experimentăm cu inima noastră, şi nu cu ochii sau cu urechile altora, ceea ce denotă că fericiţi sunt toţi cei care predau poporului cuvintele dătătoare de viaţă ale lui Hristos şi fericiţi sunt cei ce primesc aceste cuvinte dătătoare de viaţă ale lui Hristos, deoarece se mută de la moarte la viaţă, mai ales că Dumnezeu prevesteşte cu Milă, Taina prezenţei Sale în sufletul disperaţilor în faţa morţii şi consideră că acum a venit clipa potrivită pentru a arăta lumii puterea Sa!
Mântuitorul, cuprins de milă, S-a apropiat de ea şi i-a zis: ,,Nu mai plânge”!
În Duminica a 20-a după Rusalii, aflăm din Sfânta Evanghelie că Domnul se află la începutul vieții Sale de propovăduire, deoarece, a rostit «Predica de pe Munte», primul său cuvânt către oameni, în care le arată ceea ce înseamnă legea cea nouă, scara duhovnicească prin ale cărei opt trepte se ajunge la desăvârșire și la Împărăția Cerului. Atunci când a ajuns prin Cuvântul Său, Vestea cea Bună, Cuvântul lui Dumnezeu Și-a început lucrarea Sa vindecătoare, adică, minunile Sale, pentru a le arăta oamenilor puterea dumnezeiască ce se sălășluiește întru El și pentru a întări Cuvântul Său dumnezeiesc! În acest fel, se îndreaptă către Nain, un mic oraș care se găsește la aproape 30 de kilometri la sud de Capernaum, pe dealurile micului Hermon, de unde se vede foarte frumos Nazaretul, iar, aici va săvârși această mare minune, care nu este istorisită decât de Sfântul Ev. Luca. Aşadar, «nain» înseamnă «fericire» în ebraică, iar, dinaintea porților acestui oraș al fericirii, care simbolizează Cerul, două alaiuri, două mulțimi se întâlnesc, amândouă având în frunte un tânăr: alaiul lui Hristos și cel al unui tânăr mort, Evanghelia precizează că sunt două procesiuni care merg în direcții opuse: una către viață, iar cealaltă către moarte. Mântuitorul Hristos are în jur de 30 de ani și este un tânăr în puterea vârstei, Cel Care călăuzește pe cei care vor să-L urmeze (ucenicii Săi și mulțimea celor care au auzit Predica de pe munte) către fericirea veșnică, raiul care se deschide din nou omului, Împărăția lui Dumnezeu! Deci, acesta este un alai care urcă, deoarece, Nain se află pe coasta unui munte! Celălalt alai este un cortegiu mortuar care se îndepărtează de fericire şi este alcătuit din cortegiul unui tânăr mort, urmat de mama sa, o văduvă în lacrimi, și de o mulțime îndoliată. Acest alai întoarce spatele fericirii, deoarece, Nainul nu are decât o poartă, ca și Împărăția lui Dumnezeu și merge cu pas sigur către moarte. Aceasta simbolizează omenirea decăzută, aşa cum se află astăzi în ghearele pandemiei regizate de către demonizaţii lumii acesteia desacralizate, care a fost alungată din Raiul ceresc. În același timp, această scenă reprezintă simbolic şi decăderea omului, ca și ridicarea lui de către Hristos! Văduva înlăcrimată o simbolizează pe Eva, care și-a pierdut Soțul ei ceresc, pe Dumnezeu, dând naștere omenirii spre moarte. Fiul ei mort este orice tânăr din lumea de ieri, de azi sau de mâine, pentru că păcatul este o copilărie trucată, când omul nu a ajuns, încă, la maturitatea credinţei. De aceea, acum îşi plânge fiul, omenirea sortită morții şi alaiul acesta coboară în decăderea pierzaniei! Întâlnirea dintre cele două alaiuri este emoționantă, iar, în felul acesta, simbolul este în deplină armonie cu realitatea istorică, deoarece, într-adevăr, acest eveniment este unul istoric, iar, Mântuitorul Hristos este cu adevărat prezent și-l va învia cu adevărat pe tânăr, iar, toți cei prezenți au un nume și au existat cu adevărat. Ei bine, plânsul disperat al văduvei, I-a atras în mod deosebit atenţia Mântuitorului, Care S-a oprit în faţa convoiului şi S-a apropiat de femeia care, lângă sicriu, lângă năsăliile pe care era dus copilul, plângea cel mai tare. Vor fi plâns şi alţii împreună cu ea, dar altfel e când îţi plângi durerea ta, şi altceva e când plângi durerea altcuiva. De aceea, Mântuitorul, cuprins de milă, S-a apropiat de ea şi i-a zis: ,,Nu mai plânge”! Poate că în sinea ei, femeia zicea: „Ce ştii tu? Tu nu ai durerea pe care o am eu. Tu nu simţi durerea pe care o simt eu. Ţie ţi-e uşor să zici: Nu mai plânge! Dar mie nu mi-e uşor să nu mai plâng”, deci, fără discuţie, Mântuitorul a înţeles starea femeii. Dar, femeia a continuat să plângă şi în clipa respectivă, dialogul cu femeia s-a terminat, chiar dacă ea nu I-a făcut nici o rugăminte Domnului Hristos. Astfel, putem înţelege că era vorba despre o femeie cumsecade, una dintre văduvele cuminţi, pentru că o mare mulţime o însoţea în durerea ei. Această însoţire de către o mare mulţime, pe care o remarcă evanghelistul, este tocmai dovada că femeia se bucura de stima şi de consideraţia concetăţenilor săi şi nu era o femeie rea, dintre acelea care strică familiile oamenilor, la care se referă unele cărţi din primele timpuri creştine! Şi iată că, după ce rămăsese singură, murindu-i soţul, acum rămânea încă o dată singură şi rămânea singură definitiv, pentru că îi murea şi singurul fiu pe care îl avea. Se bucura de compătimirea consătenilor şi nu putea, deci, să nu atragă şi compătimirea Mântuitorului Iisus Hristos! Văzând-o plângând, Hristos Domnul a simţit şi în inima Lui compasiune pentru dânsa, pentru că spune Evanghelistul: «I-a fost milă». I-a fost, desigur, milă omeneşte, dar şi dumnezeieşte, pentru ceea ce femeia nu înţelegea, că Dumnezeu prevesteşte cu Milă, Taina prezenţei Sale în sufletul disperaţilor în faţa morţii şi consideră că acum a venit clipa potrivită pentru a arăta lumii puterea Sa!
Domnul i-a zis celui ce nu mai era în lumea aceasta: ,,Tinere, ţie îţi zic,
scoală-te”!
Deci, aflat în faţa durerii acestei femei care trăia misterul morţii fiului ei, Domnul va fi simţit, ca Dumnezeu, că trebuie să-i dea bietei femei o explicaţie. În felul acesta, S-a apropiat de năsălie şi a început o altă conversaţie cu «lumea de dincolo», fiindcă i-a zis celui ce nu mai era în lumea aceasta: ,,Tinere, ţie îţi zic, scoală-te”! Iată, că aşa ceva, nu se mai întâmplase! Nimeni dintre cei prezenţi, nu mai asistase vreodată la un asemenea eveniment, ca să zică cineva unui mort: „Scoală-te!” Dar, conversaţia nu era cu cel de pe năsălie, fiindcă el nu mai era acolo, era doar trupul tânărului. Conversaţia era cu cel care plecase în lumea de dincolo, de aceea Mântuitorul zice în mod precis: „Tinere, ţie îţi zic!”, „întoarce-te, vino în trupul tău şi fiţi din nou una, trup şi suflet, şi scoală-te!”, iar, în clipa aceea, tânărul s-a ridicat, a început să vorbească, iar, Mântuitorul l-a dat mamei sale. Desigur, fiecare din noi, citind sau ascultând această relatare a unei învieri din morţi, şi-a pus şi poate că-şi pune mereu întrebarea: De ce, din mulţimea de morţi pe care i-a întâlnit Mântuitorul în timpul vieţii Sale pământeşti, care s-au întâmplat în Nazaret, în Capernaum, unde a locuit El, şi în alte localităţi prin care a trecut, de ce, din mulţimea tuturor morţilor, l-a înviat pe fiul văduvei? Iată o întrebare pe care toţi ne-o punem. Să încercăm un răspuns. Mântuitorul n-a venit să desfiinţeze legea firească a morţii pe pământ! El a văzut pe mama acestui tânăr şi a lămurit-o că moartea nu este de fapt moarte, iar, această lămurire a dat-o nu doar pentru acea femeie văduvă, a dat-o şi pentru apostolii Lui, şi pentru cei care-L urmau, şi pentru cei care vor auzi despre această întâmplare în vecii vecilor! Deci, Hristos, trebuia să-i lămurească faptul că moartea, nu înseamnă desfiinţare, ci, doar trecerea într-o altă viaţă, că sufletul omului e nemuritor. Prin învierea fiului văduvei din Nain, Mântuitorul a dat numai un exemplu, o probă practică despre faptul că sufletul este nemuritor! În felul acesta, am putea spune că, de fapt, Mântuitorul i-a înviat pe toţi morţii din vremea Lui, arătându-le tuturor adevărul că sunt nemuritori, că moartea şi-a pierdut din valoarea pe care o avusese înainte în conştiinţa lor. Acum ştiau, pentru că au văzut concret învierea tânărului, ştiau că sufletul este nemuritor! Prin urmare, învierea fiului văduvei este o «lecţie» despre moarte şi despre nemurirea pe care Mântuitorul a dorit s-o dea celor care-L ascultau atunci, ca şi nouă, celor care îl ascultăm acum, în zilele îngrozirii de pandemie! De ce, totuşi, a făcut Mântuitorul această înviere în momentul acela? Ca să ne arate că poate face o înviere din morţi, în sensul în care Profetul Iezechiel, în capitolul 37, prorocise despre învierea morţilor. Aşadar femeii şi celorlalţi care erau de faţă, le-a dat lecţia nemuririi sufletului, dar, şi tuturor celor care au mai auzit acest răspuns, le-a dat învăţătura despre Sine ca Mesia, ca trimis al Lui Dumnezeu, şi ca Fiu al lui Dumnezeu, fiindcă numai Dumnezeu prevesteşte cu Milă, Taina prezenţei Sale în sufletul disperaţilor în faţa morţii şi consideră că acum a venit clipa potrivită pentru a arăta lumii Puterea Sa!
Profesor Vasile GOGONEA
