Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu pogoară puterea sfințitoare a Duhului Sfânt

558

Pericopa Evanghelică a Dumnicii a 8-a de la Sfintele Paști, ca o binecuvântată și mântuitoare veste a îndumnezeirii ființei noastre, pare că revarsă din înaltul cerului taina cea nedeslușită a vieții veșnice, atunci când Bunul Dumnezeu pogoară în sufletele noastre puterea sfințitoare a Duhului Sfânt! Ca o frumuseţe divină a vieţii spirituale se creează, astfel, starea de identificare a existenței noastre ființiale întru credință, aceasta fiind certitudinea că Mântuitorul Iisus Hristos este Fiul Lui Dumnezeu, Cel Care s-a făcut Om, pentru a ne face şi pe noi ca El!

“De mă iubiţi, păziţi poruncile Mele şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac”
Duminica Cincizecimii, numită şi Duminica Rusaliilor sau Duminica Mare este la 50 de zile de la Înviere şi la zece zile de la Înălţarea Domnului la cer, când a fost trimis pe pământ în chip de limbi de foc Duhul Sfânt Mângâietorul, a treia persoană a Preasfintei Treimi, “Care din Tatăl purcede”, cum bine mărturisim în Crez. El a fost trimis de către Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru a desăvârşi opera de răscumpărare şi mântuire a neamului omenesc prin jertfa Sa de pe Cruce, fiindcă mai înainte de patima Sa, Mântuitorul spunea ucenicilor Săi: “De mă iubiţi, păziţi poruncile Mele şi Eu voi ruga pe Tatăl şi alt Mângâietor vă va da vouă ca să fie cu voi în veac, Duhul Adevărului, pe Care lumea nu poate să-L primească, pentru că nu-L vede, nici nu-L cunoaşte. Voi îl cunoaşteţi, că rămâne la voi şi în voi va fi. Nu vă voi lăsa orfani. Voi veni la voi…” (Ioan 14, 15-18). Putem spune că darul vorbirii în limbi a fost dat de Dumnezeu Sfinţilor Apostoli la Duminica Pogorârii Duhului Sfânt, dar numai pentru o vreme, cu scopul de a se converti mai uşor neamurile păgâne la creştinism, pentru că, într-adevăr, la pogorârea Duhului Sfânt, Dumnezeu a vorbit iudeilor prin gurile străinilor, iar iudeii străini, auzind pe apostoli vorbind în limba lor despre faptele minunate ale lui Dumnezeu, au crezut (Fapte 2, 11). Despre darul vorbirii în limbi, același Apostol Pavel a proorocit că va înceta în Biserică (I Corinteni 13,8), deoarece a fost un dar şi un semn numai pentru începutul creştinismului, ca să-i convertească mai uşor pe necredincioşi (I Corinteni 14, 22-28). Despre încetarea darului vorbirii în limbi în Biserică, arată pilduitor şi marele dascăl şi luminător a toată lumea, Sfântul Ioan Gură de Aur care zice: “Pentru care pricină a fost dat şi luat dintre oameni darul vorbirii în limbi? Nu pentru că Dumnezeu ne necinsteşte, ci pentru că ne cinsteşte foarte mult! Şi iată cum: Oamenii erau atunci mai nepregătiţi, deoarece erau de curând izbăviţi de idoli şi mintea lor era încă neascuţită şi mai nesimţitoare. De fapt, ei erau atraşi neverosimil şi încântaţi de toate cele trupeşti, nu aveau încă nici o idee despre darurile netrupeşti şi nu ştiau ce este harul spiritual care se contemplă numai prin credinţă, iar pentru aceea se făceau atunci semne. Poate în acest sens, unele dintre charismele cele duhovniceşti sunt nevăzute şi se înţeleg numai prin credinţă, iar altele se fac prin semne văzute pentru încredinţarea celor necredincioşi. Aș spune, deci, eu acum n-am nevoie de semen, că acela care nu crede, are nevoie de zălog. Dar eu, care nu am nevoie de zălog, nici de semne, ştiu că am fost curăţit de păcate, chiar dacă nu aş vorbi în limbi. Cei de atunci, însă, nu credeau dacă nu aveau semnul ca mărturie a adevărului în care credeau. Prin urmare, li se dădeau semne, dar nu ca unor credincioşi, ci ca unor necredincioşi, ca să devină credincioşi”, încheie Sf. Ioan Gură de Aur! În acest sens, ne zice marele Apostol Pavel: «Limbile sunt spre semn, nu credincioşilor, ci necredincioşilor» (I Corinteni).

Apostolii cei insuflaţi vorbeau limpede, atât oamenilor, cât şi Lui Dumnezeu
În Duminica a 8-a după Sfintele Paști, Dumnezeu îşi descoperă tainele Sale cele minunate (Fapte 2, 11; I Corinteni 14, 2), însă este de neconceput ca El să facă vreodată vreo descoperire prin cuvinte fără noimă sau prin vorbe fără acoperire, pentru că Dumnezeu ne-a dat fiecăruia la îndemână limba noastră maternă, care este mijlocul cel mai bun şi cel mai potrivit pentru a ne face să înţelegem tot ce El ne descoperă. Unii oameni consideră că nu sunt înțeleși când vorbesc în limbi, pentru că nu vorbesc oamenilor, ci lui Dumnezeu şi că în duh vorbesc taine (I Corinteni 14, 2). Noi, însă, învăţăm că Apostolii cei insuflaţi vorbeau limpede, pe înţeles, atât oamenilor, cât şi lui Dumnezeu, uneori putând fi înţeleşi, iar alteori nu, în funcţie de felul ascultătorilor pe care îi aveau, străini sau localnici, mai ales că în Ierusalim Apostolii au vorbit oamenilor şi au fost înţeleşi pentru că ascultătorii erau oameni străini de altă limbă (Fapte 2, 1-12). În aceste cazuri se poate spune, cu drept cuvânt, că cel ce vorbeşte în limbi (I Corinteni 14, 2) nu vorbeşte oamenilor, ci lui Dumnezeu, deoarece pentru ascultători cele vorbite de ei sunt taine pe care nu le pot înţelege fără tălmăcire. Un creștin cu aplecare la credință, va putea să dovedească prezenţa şi lucrarea Duhului Sfînt în el. Dar prezenţa Duhului Sfânt nu se dovedeşte numai prin vorbirea în limbi, pentru că marele Apostol Pavel zicea că roadele Duhului Sfânt sunt: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credinţa, blândeţile, înfrânarea, curăţia (Galateni 5, 22-23). Iată, însă, că printre roadele Duhului nu este pomenită vorbirea în limbi, deoarece a fost un dar al Bisericii numai pentru un anumit timp, nu cum sunt cele enumerate anterior, pe care trebuie să le aibă creştinul din toate timpurile, pentru că numai acela care se dovedeşte că are aceste roade ale Duhului Sfânt, acela are şi pe Duhul Sfânt în el! Omul credincios va dovedi mereu că Duhul lui Hristos este în el şi lucrează în el, fiindcă va fi gata totdeauna să servească şi fericit să slujească Lui Dumnezeu cu o seninătate şi o bucurie firească, niciodată forţată, fără a face un lucru ca să arate pe virtuosul sau din obligaţie, dacă nu ezită nici măcar o clipă în a sluji Domnului! Chiar când este încărcat de griji, credinciosul rămâne acelaşi om liniştit, senin, egal cu el însuşi, mereu îndurat și milostiv! Mulți dintre noi suntem schimbători, fiindcă aceasta e, de altfel, condiţia, legea firii noastre, dar acest suflet care rămâne neclintit în inima credinciosului, cu aceeaşi bunătate, dragoste, pace… desigur e «locuit de altcineva», pentru că în el e Duhul Aceluia despre care Apostolul a vorbit întotdeauna prin cuvintele: «Iisus Hristos este acelaşi, ieri şi azi şi în veci» (Evrei XIII, 8).

Rugăciunea este cea mai preţioasă vorbire duhovnicească în Duhul Sfânt
viata_spirituala1Trebuie să înțelegem, deci, cât de mare este praznicul acesta, fiindcă S-a înălţat Hristos la cer de-a dreapta Tatălui, dar a venit la noi Duhul Sfânt Mângâietorul, ca să ne sfinţească, să ne călăuzească şi să lucreze mântuirea sufletelor noastre. Iar toți cei care ne închinăm în dreaptă credinţă Preasfintei Treimi, ne împărtăşim cu harul Duhului Sfânt prin cele şapte Sfinte Taine întemeiate de Hristos, ca prin botez să devenim fii ai lui Dumnezeu după dar şi fii ai Bisericii Ortodoxe prin credință. Doar prin taina Ungerii cu Sfântul Mir, noi primim pecetea harului Duhului Sfânt. Prin spovedanie, noi ne spălăm şi ne dezlegăm de păcatele făcute după botez, tot cu puterea harului dumnezeiesc, cel care împreună cu Botezul şi Mirungerea revarsă peste noi cel mai mult harul mântuitor al Duhului Sfânt. La fel şi ultimele trei Taine şi mai ales Preoţia, ne împărtăşesc în viaţă harul mântuirii, prin care ne curăţim, ne iluminăm şi ne sfinţim în Hristos. Datoria noastră principală este să nu întristăm Duhul Sfânt care este în noi de la botez, prin păcatele noastre, prin greșelile noastre! Dar, nici să alungăm Sfântul Duh de la noi prin necredinţă, mândrie, desfrânare, ucidere şi mai ales prin căderea în cursele arienilor din zilele noastre și să ne smerim de îndată, ca să nu ne părăsească Duhul Sfânt! Spovedania şi Sfânta Împărtăşanie ne ajută în viaţă cel mai mult la mântuire, de aceea, să nu le amânăm la vremea bătrâneţii, ca să nu murim ai nimăbui, că nu ne putem mântui fără dezlegarea păcatelor şi fără Trupul şi Sângele Lui Hristos. Să ne îndepărtăm de păcate, fiindcă păcatul îndepărtează Duhul Sfânt de la noi! De asemenea, să ne ferim de adunări şi învăţături sectare, că acelea nu au Biserică, nici harul Duhului Sfânt! Vrem să ştim tainele credinţei? Să citim cărţi sfinte şi să cerem sfatul preoţilor, al duhovnicilor! Vrem să vorbim limba îngerilor, care este cea mai frumoasă? Pentru aceasta, e bine să ne rugăm din inimă cu smerenie şi lacrimi şi să lăudăm pe Dumnezeu acasă şi în Biserică. Numai prin rugăciune vorbim cu Dumnezeu, cu Maica Domnului, cu Apostolii, cu sfinţii din cer şi cu oamenii de pe pământ. Rugăciunea este cea mai preţioasă vorbire duhovnicească în limba Duhului Sfânt! Vrem să biruim răutatea lumii şi a diavolului? Să iubim curat pe toţi oamenii, să iertăm şi să ajutăm după putere pe toţi. Vrem să lăudăm pe Duhul Sfânt? Să rostim zilnic rugăciunea “Împărate ceresc Mângâietorule, Duhule al Adevărului…”. Rugăciunea este calea mângâietoare pe care o urmăm, atunci când vrem să lăudăm cu toţii îngerii şi cu toţi sfinţii pe Preasfânta Treime!

S-a Pogorât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli ca «o suflare» de vânt
Cuvântul «RUSALII» provine de la sărbătorea romană ROSALIA, ziua pomenirii morţilor prăznuită în timpul când înfloreau trandafirii şi care avea loc cam în acelaşi timp cu a comemorării pogorârii Duhului Sfânt. În ziua de Rusalii, Sfântul Duh pogoară în foişorul din Ierusalim, în chipul limbilor de foc, pentru a fi prezent în lume într-un mod deosebit de felul prezenţei şi lucrării Sale pretutindeni în creaţie. Sionul devine Noul Ierusalim, alianţa definitivă a lui Dumnezeu cu credincioşii Săi, Sfânta Biserică, locul în care Dumnezeu este de faţă cu adevărat şi sălăşluieşte cu credincioşii Săi în istorie, pentru a împlini făgăduința cea mare, iar făgăduinţa s-a împlinit în Duminica Cincizecimii, când, într-adevăr, S-a Pogorât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli ca «o suflare» de vânt, sub chipul limbilor «ca de foc», şi a revărsat în ei o putere nouă, necunoscută lumii până atunci, care a făcut din pescarii simpli şi fricoşi, de până atunci, cei mai devotaţi Apostoli şi cei mai neînfricaţi misionari, cum n-a mai avut lumea niciodată! Împotriva tuturor vitregiilor lumii şi împotriva tuturor păcatelor ei îndătinate, Sfinţii Apostoli au izbutit să resădească în inimile oamenilor cea mai curată şi cea mai luminoasă învăţătură, Evanghelia dragostei şi a păcii, pentru a produce, cu cele mai simple mijloace, cea mai mare revoluţie morală şi religioasă cunoscută în istoria lumii prin răspândirea creştinismului. Acest este motivul principal pentru care Rusaliile au fost, sunt şi rămân un mare semn de întrebare pentru toţi cărturarii lumii, o problemă grea pentru toate minţile care bolesc de necredinţă şi o mare îmbărbătare pentru toţi predicatorii Sfintei Evanghelii! În Simbolul credinţei noastre creştine, fiecare dintre noi mărturisim despre Sfântul Duh că El este «Domnul de-viaţă-Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi mărit, Care a grăit prin prooroci», fiindcă El este veşnic, fără început şi fără sfârşit, deofiinţă cu Tatăl şi cu Fiul, mai ales că El are în Sine toate atributele dumnezeirii şi este prezent şi activ în toate lucrările îndreptate spre lume ale Sfintei Treimi!
Prof. Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here