Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne lasă ca să alegem de bunăvoie între calea mântuirii şi cea a pierzaniei sufletului nostru!

563

În Duminica a doua după Rusalii (a Sfinţilor Români); Ap. Romani 2, 10-16, 2 Corinteni 5, 17, 20; 6,1, 3-7, 10; 13,11; Ev. Matei 4, 18-23 (Chemarea primilor Apostoli); a Sf. Români; Matei 5, 14-16; 10, 32-33, 17-18,22, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie desluşim faptul că până nu demult, în calendarul ortodox tipărit la noi erau trecuți doar sfinții din alte ținuturi, fapt care a creat impresia, pentru creștinii mai puțin informați, că noi, românii, nu am fi avut sfinți, dar, adevărul se cunoaște bine, deoarece, nu am avut sfinți canonizați oficial și trecuți în calendar, dar în conștiința și în evlavia românilor, ei au fost cinstiți fără încetare, de aceea, canonizările care s-au săvârşit au avut menirea de a confirma oficial cinstirea neîntreruptă ce li s-a făcut acestora, în condiţiile în care poporul nostru a avut și are, desigur, eroii săi naționali, alături de poeți, scriitori şi artiști de mare valoare, dar trebuie să se știe limpede că are şi un mare număr de sfinți, cunoscuți și necunoscuți, pe care noi i-am numi eroi ai muceniciei, pentru viața și misiunea lor exemplară, cu toate că despre viaţa lor știm puține lucruri, iar pe alții nu-i cunoaștem încă, dar când Dumnezeu ne va învrednici să trecem pragul veșniciei, poate că îi vom întâlni, cu voia Domnului, pe toți, vom vorbi cu ei și ne vom bucura de vederea lor, căci aceasta este una dintre cele mai mari bucurii ale Raiului: comunicarea cu Dumnezeu și cu sfinții, spre deosebire de tristețea iadului care constă, între altele, în necomunicare sau comunicare doar cu duhurile respingătoare ale întunericului, până ce Bunul Dumnezeu ne va ferici cu vederea, față către față cu sfinții noștri, să ne bucurăm a-i vedea în duh, pomenindu-le cu evlavie numele, desigur, pe cei cunoscuți, dar neuitând să îndreptăm un gând cucernic și către cei necunoscuți, să le amintim în ziua pomenirii, numele, vremea și locul viețuirii, tot ceea ce credem că a fost minunat şi sfânt în slujrea lor, tocmai ca noi să desluşim cu deplinătate că Dumnezeu ne lasă ca să alegem de bunăvoie între calea mântuirii şi cea a pierzaniei sufletului nostru!

,,Sfinților Români, voi, care sunteți podoabă neamului nostru și roada lui cea mai de preț, «temple ale Duhului Sfânt»”
Sfântul Sinod a hotărât, la 20 iunie 1992, ca de atunci şi până la sfârşitul veacurilor, în întreaga Biserică Ortodoxă Română să se numere cu Sfinţii şi să se cinstească după pravilă cu slujbă specială şi cu acatist, toţi Sfinţii din neamul nostru, ştiuţi şi neştiuţi. De aceea, pentru cinstirea acestora, s-a instituit atunci «DUMINICA SFINŢILOR ROMÂNI», care este aşezată în Calendarul Bisericii noastre în fiecare an, în a doua Duminică după Rusalii, când sunt pomeniți, nu doar sfinții români înscriși în calendar, ci, toți sfinții pe care neamul românesc i-a plămădit întru Slava Preasfintei Treimi, mulți dintre aceștia necunoscuți de noi, dar cunoscuți de Dumnezeu. Desigur, între aceia care au trăit pe deplin viaţa călugărească, se numără Sfântul Nicodim de la Tismana, Sfântul Daniil Sihastrul, Sfânta Teodora de la Sihla şi Sfântul Calinic de la Cernica, astfel că îi cinstim pe acei martiri români care au ţinut sus acel standard al Crucii în vreme de prigoană, pecetluind cu sângele lor propria mărturie, precum Sfinţii Mucenici de la Niculiţel, din veacul al IV-lea, apoi, Sfântul Ioan Valahul (†1662) şi binecredinciosul voievod Constantin Brâncoveanu cu fiii săi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache, martirizaţi de turci, în ziua de 15 august 1714, cei care prin rugăciune şi evlavie sau prin suferinţă şi jertfă pentru adevăr şi dreptate au atins culmea desăvârşirii, au devenit adevărate «temple ale Duhului Sfânt» (cf. I Cor. 6, 19), dar, în acelaşi timp au apărat legea strămoşească, înfruntând cu bărbăţie pe otomani şi habsburgi sau pe alţi asupritori şi cotropitori, iar, pildă în această privinţă îl avem, în secolul al XV-lea, pe Ştefan cel Mare şi Sfânt, apărătorul pământului românesc în faţa primejdiei Semilunei, cel mai de seamă ctitor de locaşuri sfinte şi sprijinitor al Bisericilor Ortodoxe de pretutindeni. Nu putem trece uşor peste numele preoţilor mărturisitori Ioan din Galeş şi Moise Măcinic din Sibiel, în secolul al XVIII-lea, al călugărilor Visarion şi Sofronie şi al credinciosului Oprea din Săliştea Sibiului, toţi din Ardeal, care s-au împotrivit prigonitorilor. Îi mai pomenim în această Duminică, pe toţi ceilalţi Sfinţi ai Bisericii străbune, din toate timpurile şi locurile, care au apărat credinţa, glia, nevoile şi neamul, arătându-ne cum putem sluji pe Dumnezeu şi pe semenii noştri în acest spaţiu geografic şi etnic, iar, între aceştia, un loc de cinste îl au şi ostaşii care s-au jertfit pentru apărarea ţării, dar şi clericii şi credincioşii care au murit în închisori şi în deportare, în timpul regimurilor ateiste şi secularizate, pentru ca noi să realizăm adevărul că Dumnezeu ne lasă ca să alegem de bunăvoie între calea mântuirii şi cea a pierzaniei sufletului nostru!

«Cuvântul dumnezeiesc, pe pământul românesc a odrăslit, iar Biserica străbună cu sfinți s-a împodobit»!
În concluzie, pornind chiar de la «Troparul Sfinţilor Români», în care se spune: «Cuvântul dumnezeiesc, pe pământul românesc a odrăslit, iar Biserica străbună cu sfinți s-a împodobit. Vrednici luptători s-au arătat mucenicii și mărturisitorii care pentru Hristos viața și-au jertfit, iar cuvioșii și pustnicii întru nevoințe urmând calea Domnului, chipuri îngerești au dobândit; arhiereii și preoții neîncetat vestind Cuvântul Evangheliei au mărturisit, iar binecredincioșii voievozi, biserici au înălțat și cu dreptslăvitorii creștini cu râvnă și jertfelnicie credința ortodoxă și țara au apărat. Toate cetele sfinților, împreună, rugați pe milostivul Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre!», iar, ca o consecinţă firească, merită să inserăm în aceste rânduri, minunata Rugăciune adresată Sfinţilor Români: «Sfinților Români, voi, care sunteți podoabă neamului nostru și roada lui cea mai de preț, mucenici care ați murit pentru Stăpânul Hristos, ierarhi care ne-ați păstorit cu sfințenie, cuvioși care v-ați nevoit că niște îngeri în trup, mărturisitori care ați păzit dreapta credintă și voievozi care ne-ați apărat Biserica și neamul, stați în stindardul ţării precum ați stat înaintea Tronului lui Dumnezeu, rugându-vă cu lacrimi să ne ierte păcatele și să ne întoarcă spre toată fapta cea bună. Noi credem și mărturisim că voi, sfinților care ați odrăslit din neamul nostru sau care ați venit în aceste părți pentru a ne lumina cu viață sau cu moaștele voastre, vă rugați cu dragoste pentru noi și ne sunteți cel dintâi ajutor în fața Lui Dumnezeu, și pentru aceasta ne și rugăm vouă cu evlavie: păziţi-ne, împreună cu Maica Domnului, de toate greutăţile și încercările care se abat asupra noastră, dar, nu de cele ce sunt îngăduite spre pocăinţă și spre întoarcere la Dumnezeu să ne păziţi, sfinților, ci de cele care sunt din răutatea și invidia vrăjmaşilor noștri văzuţi și nevăzuţi, și care sunt mai presus de puterea noastră! Izbăviţi-ne, așadar, cu rugăciunile și îndurările voastre, de venirea altor neamuri asupra noastră, de războiul cel dintre noi, de secetă, de cutremur, de foc, de potop, de boală și de toate necazurile pe care din cauza răutăţii noastre le pătimim! Că, iată, cu nenumărate păcate Îl mâhnim pe milostivul Dumnezeu: cu uciderea de prunci cea cumplită, cu desfrânarea cea ruşinoasă, cu hoții și viclenii și minciuni, și îndeobște, cu toată fapta cea rea! Ne-am îndepărtat, sfinților, întru totul de Dumnezeu și de Biserică, iar, pentru aceasta, vă rugăm, acum, să cereți pentru noi iertare de păcate, chip de pocăinţă și râvnă pentru toată fapta cea bună! Să ne întoarceți la dragostea pentru Dumnezeu și pentru Maica Sa, pentru Biserica cea strămoşească, pentru ca nu cumva, din pricină noastră, să fie hulit Dumnezeu printre neamuri, ci, mai degrabă, să fim un neam întru care să se slăvească sfânt numele Lui. Ca astfel, ridicându-ne la cinstea cea dintâi, să ne închinăm vouă, iubiți ai noștri sfinți români și să-L slăvim pe Dumnezeu cel Unul în Treime, Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt, acum și pururea și în vecii vecilor, Amin»!

«Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!»
Pentru că pomenirea sfinților ne aduce întotdeauna în minte frumoasa și inspirata afirmaţie a psalmistului David: «Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!» (Psalm 67, 36) şi totodată, îndemnul liturgic al aceluiași psalmist: «Lăudați pe Dumnezeu întru Sfinții Lui!» (Ps. 150, 1), dar, şi pentru a nu trece peste «Chemarea primilor Apostoli», să spunem că sâmbătă, 29 iunie 2019, avem Sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, numiţi emblematic şi «căpeteniile Apostolilor», pentru ca noi să ne sensibilizăm asupra slujirii apostolice prin care Mântuitorul Hristos a dorit să-i facă părtaşi pe oameni la Cincizecime, transformându-i în martori ai Învierii Sale şi în «pescari de oameni», iar acest caracter eclezial al perioadei liturgice de după Rusalii şi în mod cu totul special al sărbătorii de mâine, parcă ne îndeamnă să reflectăm la taina Bisericii, la felul în care o înţelegem şi la atitudinea noastră faţă de «Casa Lui Dumnezeu», mai ales că aspectul doctrinar al creştinismului poate fi cel mai greu de înţeles şi de acceptat pentru omul din zilele noastre, când mulţi dintre contemporanii noştri, care nu se declară atei, recunosc, cu mai multă sau mai puţină convingere, existenţa lui Dumnezeu, deşi, unora le este. greu să vadă în Mântuitorul Iisus Hristos, mai mult decât un învăţător plin de înţelepciune şi o personalitate cu totul exemplară. De aceea, sunt extrem de rari cei care ar putea afirma, împreună cu Sfântul Apostol Petru: «Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu» (Matei 16, 16), «Şi întru nimeni altul nu este mântuirea, căci nu este sub cer nici un alt nume, dat între oameni, în care trebuie să ne mântuim noi» (Fapte 4, 12), iar, cei uşor neîncrezători să recunoască faptul că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu după fire şi singurul Mântuitor, să conştientizeze cu deplinătate necesitatea Bisericii, pentru ca toţi să realizăm adevărul că Dumnezeu ne lasă ca să alegem de bunăvoie între calea mântuirii şi cea a pierzaniei sufletului nostru!
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here