De ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, am ascultat Pericopa Evanghelică a Dumnicii a 3-a după Rusalii, care ne deslușește o temă esențială a existenței omului, aceea care privește “Grijile vieții” sau frământările și îngrijorările care frisonează viața noastră cotidiană și efemeră, iar dacă Dumnezeu este Tatăl, cum zice Evanghelia (vezi Matei 3, 26), dacă vom avea înțelepciunea să deslușim sensul profund al vieții creștine, dar mai ales modul în care ne putem trăi viața ca oameni liberi din punct de vedere spiritual, doar atunci vom fi împreună cu Hristos-Domnul, care ne spune că: “Luminătorul trupului este ochiul, iar dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat; iar dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat. Deci, dacă lumina care este în tine este întuneric, cu cât mai mult va fi întunericul!” (Matei 6,22-23).
“Luminătorul trupului este ochiul, iar dacă va fi ochiul tău curat, tot trupul tău va fi luminat”
Întotdeauna, Sfinții Părinți ai Bisericii au interpretat lumina aceasta a ochiului sufletesc și a minții temătoare ca fiind conștiința sau discernământul care ne identifică și ne diferențiază ca oameni, adică abilitatea omului de a distinge între un sens adevărat al vieții și multiplele rătăciri sau abateri de la adevăr în viața noastră. Mântuitorul Iisus Hristos vrea să ne arate că din moment ce vom avea conștiința curată și gândirea înțeleaptă, viața noastră e tot mai plină de lumină! Iar, precum un tată se îngrijeşte de copil, aşa şi Părintele ceresc se îngrijeşte de toţi copiii lui, mici şi mari, pentru ca noi să învățăm să trăim! Dar, suntem nemulţumitori și intriganți de atâtea ori, pentru că trăim într-o societate falsă și a iluziilor deșarte! Îi dai câinelui un os şi-ţi dă din coadă, iar omul de lângă tine, abia dacă are o tresărire în sine, abia ştie să vorbească, şi-L înjură ca un netrebnic pe Bunul Dumnezeu! Nemulţumitori oameni! Dacă cerul nu va ploua, dacă soarele nu va răsări ca să-şi trimită razele, dacă nu va sufla aerul răcoritor, culturile se vor usca, animalele vor muri, toți vom sfârși! Cinci minute fără aer, omul nu mai trăieşte și vom păţi asfixiere. Ar trebui să avem o rachetă şi pe cel necredincios, care zice că nu există Dumnezeu, să-l băgăm în ea şi să-l trimitem pe Lună. Acolo, nici o pară, niciun măr, nici apă, nici aer nu există! În schimb, aici Dumnezeu ne dă de toate, dar cu toate acestea, rămânem nemulţumitori, nerecunoscători, fără să ne dăm seama că va veni ceasul când le vom duce lipsa! Noi trăim pentru că o vrea Dumnezeu. O zice Evanghelia: “O pasăre nu cade pe pământ fără voia lui Dumnezeu, un fir de păr nu cade fără voia Lui” (vezi Matei 10, 29-30). Toate trăiesc pentru că le vrea Domnul! Este foarte important ca omul, indiferent care este rangul său social, să creadă în Dumnezeu şi nu în banii necinstiţi. Cei care cred în ban şi îl au pe acesta drept dumnezeu al lor, se sinucid, fiindcă nu au alt dumnezeu. Toţi cei care cred în Dumnezeul cel viu, nu deznădăjduiesc! Știm că toate faptele noastre sunt curate și plăcute înaintea lui Dumnezeu dacă sunt săvârșite cu inimă smerită, adică, din dragoste pentru aproapele și cu gândul la rai. Căci iubirea este împlinirea legii (Rom. 13, 10) . Aici trebuie să vedem ochiul, ca fiind mijlocul prin care săvârșim totul. Dacă acest mijloc este curat și se îndreaptă către Cel care trebuie să se îndrepte, atunci fără îndoială toate faptele noastre sunt fapte bune, pentru că sunt săvârșite întocmai cu acel mijloc. Hristos Domnul se referă la toate acele fapte pe care El le condamnă și de care ne cere să ne lepădăm. Căci, Apostolul numește și anumite fapte, mădulare ale trupului: omorâţi mădularele voastre, cele pământeşti: desfrânarea, necurăţia, patima (Col. 3, 5) și altele asemenea.Hristos ne vorbește pe înțelesul nostru, ca să înțelegem că El ne învață lucruri ce se află înaintea noastră, pentru a pricepe mai ușor și ca să învățăm de la trup ceea ce nu am învățat de la minte!
“Dacă ochiul tău va fi rău, tot trupul tău va fi întunecat”
Învăţăturile minunate pe care le desprindem din această Pericopă Evanghelică, ar putea fi socotite ca un balsam vindecător pentru o cumplită boală sau ca o cană cu apă rece într-o zi fierbinte de vară. Cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos vindecă sufletele bântuite de o mulţime de boli, dar mai ales de boala aceasta a gijii pentru ziua de mâine, neliniștea frământărilor cotidiene! Versetul de la începutul predicii: “Luminătorul trupului este ochiul…”, este o metaforă care se referă la lumina spirituală pe care o izvorăşte sufletul, iar dacă sufletul în sine este întuneric, totul este întuneric. Mântuitorul, ca să Se facă mai bine înţeles, a recurs la lucruri sensibile. Cum vine să vorbească despre sufletul care devine rob, care este sclav şi fiindcă aceste idei depăşeau mulţimea, El Se întoarce spre lucruri exterioare, pe care oamenii le au în toate zilele sub ochi pentru a continua învăţătura Sa, slujindu-Se de sensibil, pentru ca toți cei ce-L ascultă, să-I înţeleagă mai bine mesajul Său dumnezeiesc. Evident, sensul acestor cuvinte adresate de Mântuitorul Hristos, oamenilor, ar fi acela că dacă oamenii nu înţeleg răul din suflet, ajung să judece prin ceea ce se petrece în trup, căci, mintea este pentru suflet, ceea ce este ochiul pentru trup. Noi, cei care avem vedere trupească, să ne punem întrebarea de bun simț: oare, cum ne-am simţi să plătim prin pierderea vederii trupeşti, plăcerea deşartă de a purta haine scumpe? Ochii noştri, odată pierduţi, ce folos vom mai avea de viaţa noastră? Ori, stingerea luminii intelectuale nu are o urmare mai puţin gravă decât are pentru trup pierderea vederii să fim mai consecvenţi, iar dacă avem atâta grijă pentru a păstra ochiul trupului nostru, să nu avem mai puţină pentru a întreţine sănătos şi a mântui mintea care luminează sufletul nostru! Oare, de unde va veni lumina dacă stingem în noi focul? Așa cum acela care opreşte izvorul unei ape, seacă la fel şi cursul, tot astfel cel ce-şi întunecă mintea sa, îşi aruncă dintr-odată toată viaţa sa în întuneric. Atunci când farurile se sting, pilotul se întunecă, atunci când generalul de armată este prizonier, ce nădejde le mai rămâne soldaţilor să lupte? Acest ochi sufletesc poate să fie întunecat sau luminat, după felul cum am practicat noi credinţa în Dumnezeu, în zilele noastre. Educaţia, mediul social, religia, cărţile citite, ocupaţia, felul de viaţă, toate acestea influenţează în chip felurit asupra formării conştiinţei la diferiţi oameni şi chiar la popoare întregi, deoarece fac mintea, conştiinţa să nu acţioneze la fel pentru toţi.
“Potrivit Evangheliei mele, Dumnezeu va judeca prin Iisus Hristos, cele ascunse ale oamenilor”
O educaţie bine pusă la punct şi un mediu social sănătos, vor contribui la formarea unei conştiinţe drepte, pe când lipsa de educaţie şi un mediu social nesănătos, vor falsifica din temelii conştiinţa. Dar, ce este conştiinţa? Cuvântul conştiinţă are două înţelesuri: unul psihologic, iar altul moral! În sensul strict psihologic, conştiinţa este funcţia sufletului omenesc de a raporta fenomenele din lumea externă şi internă la sine şi de a stabili legături între aceste fenomene. Aşadar, a avea conştiinţă, în înţeles psihologic, înseamnă a trăi, a simţi şi a-ţi da seama de ceea ce se petrece în jurul tău şi în tine însuţi. În acest înţeles, toate fenomenele sufleteşti de care ne dăm seama, adică le trăim cu intensitate, se numesc fenomene conştiente! Așadar, simțim o durere pe care o avem, o idee pe care o urmărim, o faptă pe care o facem cu voinţa noastră! În schimb, un înțeles moral ne demonstrează cum conştiinţa este dispoziţia sau puterea sufletului omenesc de a judeca moralitatea propriilor noastre fapte sau e dispoziţia sufletului omenesc de a îndruma activitatea morală a omului, îndemnându-l să împlinească legile morale. În raport cu legea morală, conştiinţa morală este organul de aplicare şi executare a legii morale la credincioşi. Conștiința morală este îndreptarul sau regula subiectivă şi personală a moralităţii, mai pe înţeles, legea morală este legislativul sau parlamentul, iar conştiinţa morală este executivul sau guvernul. Iar, întrucât conştiinţa morală apreciază din punct de vedere moral orice acţiune a credinciosului, a fost numită de către unii glasul lui Dumnezeu în om, iar de alţii, judecătorul cel neadormit şi care nu poate fi mituit, cel ce nu poate fi înşelat. Conştiinţa morală cuprinde în sine, în mod necesar, conştiinţa psihologică, dar nu invers. Sfânta Sriptură cuprinde numeroase dovezi cu privire la existenţa conştiinţei morale şi la activitatea acesteia. Religia şi ocupaţia sau profesia fac, de asemenea, conştiinţa să difere la oameni. Una este conştiinţa păgânului şi alta a creştinului adevărat. În ceea ce priveşte conştiinţa păgânilor, Sf. Apostol Pavel zice: “Căci când păgânii, care nu au lege, dar din fire fac ale legii, ei fără să aibă lege îşi sunt lor şi lege; ei arată fapta legii scrisă în inimile lor prin mărturia conştiinţei şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau chiar îi apără în ziua când, potrivit Evangheliei mele, Dumnezeu va judeca prin Iisus Hristos, cele ascunse ale oamenilor” (ROMANI 2,14-16).
“Şi pe aceasta s-o ştii, că-n vremile din urmă veni-vor vremuri grele”
Să luăm aminte că este foarte diferită conştiinţa celor ce falsifică din temelie credinţa cea dreaptă şi adevărată, credinţa ortodoxă. Despre aceştia, tot Sfântul Apostol Pavel zice: “Şi pe aceasta s-o ştii, că-n vremile din urmă veni-vor vremuri grele. Că oamenii vor fi iubitori de sine (egoişti), iubitori de argint, lăudăroşi, trufaşi, blasfemiatori, neascultători de părinţi, nerecunoscători, pângăritori, fără inimă (inumani), neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, cruzi, duşmani ai binelui (adică ai oamenilor de bine), trădători, obraznici, orbiţi de trufie, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu, având înfăţişarea credinţei celei bune (şi a evlaviei), dar tăgăduindu-i puterea” (2 TIMOTEI 3,1-5). De bună seamă, o conştiinţă adevărată, dreaptă şi sigură o are acela care socoteşte bun ceea ce într-adevăr este bun şi socoteşte rău, ceea ce într-adevăr este rău. Omul a cărui conştiinţă vede ca bun ceea ce este rău şi vede rău ceea ce este bun, are conştiinţă eronată, falsă, rătăcită şi greşită. Mai este o conştiinţă în unii oameni, care consideră păcatele grele sau abaterile grave ca foarte uşoare, dar această conştiinţă se cheamă laxă sau slabă. Alţii oameni au o conştiinţă care consideră ca oprit, ceea ce este permis şi exagerează la anumite obligaţiuni!
Acesteia i se spune conştiinţă scrupuloasă, meticuloasă! Unii nu ştiu cum să califice o faptă, iar o astfel de conştiinţă se numeşte dubioasă sau îndoielnică. Sunt oameni care au conştiinţă trează: aceştia se pronunţă fără şovăire în calificarea faptelor şi ei văd pe loc ce faptă este bună sau rea. Dar, cei mai mulţi oameni au conştiinţa adormită şi nu iau seama la cele ce se petrec în sufletul lor. Aceştia sunt întocmai ca un om care îşi acoperă ochii să nu mai vadă lumina soarelui, fiindcă aceștia amestecă plăceri peste plăceri, păcate peste păcate, griji peste grijile acestei vieţi trecătoare ale trupului, ale lui mamona, de care a vorbit Mântuitorul în această Pericopă Evanghelică, în care Dumnezeu ne învață cum să dăm stropi de rouă îngerilor și să avem o reflecție adâncă asupra sensului vieții noastre!
Profesor, Vasile Gogonea
