Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne dăruieşte viaţa pilduitoare a tuturor sfinţilor!

285

viata spiritualaÎn prima Duminică după Rusalii, numită a tuturor sfinţilor, fiecare dintre noi simţim nevoia să-i cinstim pe aceia care prin viaţa lor pilduitoare şi pentru statornicia lor în sfânta credinţă, pentru caracterul întemeietor pe calea binelui şi a dreptăţii, pentru bunătatea inimii şi pentru sfinţenia sufletului lor, credem că merită să-i ştim cât mai aproape de sufletul nostru învolburat de grijile cotidiene!

Poate, de aceea, merită să-i cinstim cum se cuvine, pentru că au trăit în smerenie şi au devenit cetăţenii Casei Lui Dumnezeu, prietenii şi iubiţii Tatălui Ceresc, dar, mai ales, pentru că acolo unde sunt acum, în Împărăţia Ierusalimului Ceresc, sfinţii sunt cei care ascultă rugăciunile noastre, ne văd şi ne aud cum trăim, cunosc trebuinţele şi pricinile vieţii noastre, dar în acelaşi timp, se bucură de întoarcerea noastră către Dumnezeu, rugându-se pentru noi, atunci când le cerem ajutorul!

Dar, oare, cine sunt persoanele pe care le cinstim cu titulatura de “sfinţi”?

Dacă am face o referire la persoana sau la persoanele pe care le cinstim cu titulatura de “sfinţi”, vedem în icoanele din bisericile noastre că sfinţii noştri provin din diferite stări de viaţă, având satusuri şi roluri dintre cele mai diferite, cum am spune în termeni psiho-sociologici, pentru că e vorba de medici, soldaţi, episcopi, călugări, preoţi, profesori sau oameni simpli, călugăriţe, regi, regine, cupluri căsătorite, oameni săraci sau oameni bogaţi, familii întregi care au fost ucise pentru credinţa lor, şi avem ca sfinte în Biserica noastră chiar şi prostituate care s-au căit la un moment dat. Oare, ne putem imagina pentru un moment că fetele care îşi oferă trupul în cel mai degradant mod cu putinţă, pot deveni cu adevărat sfinte? De asemenea, vârsta nu este nicidecum un obstacol, iar acest sens, reţinem că unii dintre sfinţi, în special mulţi dintre martiri, au fost foarte tineri, chiar adolescenţi. De exemplu, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan Teologul, acelaşi care a scris Evanghelia ce îi poartă numele şi cartea Apocalipsei, avea doar în jur de 14 ani când a fost ales de către Mântuitorul ca să devină unul dintre cei 12 discipoli. Chiar şi Maica lui Dumnezeu a fost foarte tânără, potrivit tradiţiei acelui timp, când l-a născut pe Iisus. Mai mult, Sfânta Marcela era doar o copilă când tatăl cu suflet păgân a martirizat-o pentru credinţa ei, deoarece dorea să abuzeze de ea pentru relaţii incestuoase. În cele din urmă, prin suferinţele şi torturile pe care le-au îndurat, martirii au putut să obţină un loc special în Împărăţia lui Dumnezeu, un loc special în Biserica noastră, care este Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ, dar şi un loc special în inimile noastre, în care trebuie să facem prezentă Împărăţia lui Dumnezeu! Pentru a avea harul sfinţeniei, nu trebuie să fii tânăr sau bătrân, nu trebuie să fii episcop sau călugăriţă, bogat sau sărac, mare învăţat sau truditor înţelept şi nu trebuie să treci prin viaţă încercând să afişezi acţiuni de falsă pietate, pretinzând că ai o aură strălucitoare în jurul capului!

Să ne rugăm pentru ei şi să sperăm că într-o zi vom fi împreună!

În Duminica Tuturor Sfinţilor, să ne amintim de toţi aceia care au plecat înaintea noastră, care au împlinit planul lui Dumnezeu pe pământ, care au acceptat chemarea lui Dumnezeu de a se uni cu El, mulţi care au suferit enorm şi au murit pentru credinţa lor. În aceste zile, îi comemorăm nu doar pe acei sfinţi care ne sunt binecunoscuţi, ci îi comemorăm şi pe aceia ale căror nume nu le cunoaştem. După cum se ştie, în fiecare zi a anului, cu excepţia sărbătorilor mari ale lui Hristos şi ale Preasfintei Fecioare, este celebrată amintirea unui număr mare de sfinţi, ziua pomenirii fiecăruia fiind ziua în care au trecut în viaţa veşnică. Totuşi, trebuie să amintim de fiecare persoană care ajunge în Împărăţia Cerurilor, prin harul lui Dumnezeu, că este în esenţă un sfânt! Chiar şi cei dragi ai noştri, plecaţi dintre noi, au posibilitatea de a ajunge la sfinţenie. Deşi nu le acordăm în mod specific termenul de “sfânt”, ne rugăm pentru ei şi sperăm că într-o zi vom fi împreună. Cei pe care îi cinstim în mod oficial ca sfinţi, au fost recunoscuţi ca atare, deoarece suntem siguri că ceea ce au făcut pe pământ şi prin ceea ce a însemnat moartea lor creştină, dovedesc intrarea lor în Împărăţia Cerească prin Harul Lui Dumnezeu. Să mai reţinem că Duminica aceasta este şi ziua în care mulţi oameni, care nu au un sfânt patron cunoscut al cărui nume îl poartă, îşi pot celebra onomastica. Dumnezeul care ne dăruieşte viaţa pilduitoare a tuturor sfinţilor, ne cheamă să-L mărturisim pe Hristos înaintea tuturor oamenilor, să nu ne ascundem credinţa ca şi când ar fi ceva de care să ne ruşinăm. Să nu ne facem griji despre ceea ce ar putea gândi oamenii despre noi când mergem la biserică în fiecare săptămână, să nu ne ruşinăm că ne facem semnul Crucii în public. Mai mult, să nu desconsiderăm practica rugăciunii, pentru că avem o tradiţie creştină de peste 2000 de ani şi un Dumnezeu care ne iubeşte! Credinţa este un har care trebuie să ne facă fericiţi şi mândri, acel ceva la care trebuie să dorim să ia parte întreaga lume.

Ei au ales ca să dedice tot ce aveau, să se dedice trup şi suflet Lui Dumnezeu!

Cu osârdie, să-L iubim pe Hristos înaintea tuturor celor pe care îi iubim, prin Icoana Lui Hristos, noi trebuie să învăţăm să ne iubim părinţii, fraţii şi surorile noastre, soţii, soţiile şi prietenii noştri, în pofida faptului că acesta este adesea un punct dureros pentru mulţi creştini! Totuşi, ceea ce trebuie să facem este să ne concentrăm atenţia şi iubirea asupra Lui Iisus, iar după ce facem acest lucru, iubirea pentru membrii familiilor noastre vine în mod natural! Să nu ignorăm faptul că în calea credinţei noastre sunt oprelişti şi multe prejudecăţi, că în unele cazuri mesajul Mântuitorului duce la conflicte şi diviziuni în cadrul familiilor, datorită necredinţei oamenilor şi indiferenţei totale faţă de Creator. Pentru a-şi duce Crucea până la capăt, adevăratul sfânt trebuie să fie pregătit, dacă este absolut necesar, să-şi sacrifice chiar şi relaţiile de familie, iar, nu de puţine ori, el trebuie să fie pregătit să îndure nedreptăţile acestei lumi bântuite de fantomele globalizării şi ale secularizării! Desigur, viaţa creştină este o chemare pentru fiecare dintre noi, o provocare de a ajunge la intimitatea cu Dumnezeu, de a participa la viaţa Sa, pentru că în cele din urmă, aceasta înseamnă că suntem chemaţi să devenim sfinţi! Într-adevăr, oricare dintre noi, înţelegând cuvântul “oricare”, nu doar la modul speculativ, putem fi dăruiţi cu chemarea de a ne alătura celor invizibil prezenţi acum, aici, cu noi, ale căror chipuri le vedem pe pereţii lăcaşelor noastre bisericeşti. Mulţi dintre noi ne întrebăm, pentru a afla un răspuns tranşant: “Cum aş putea eu, oare, să devin asemenea sfinţilor din calendar sau asemenea celei mai mari sfinte a Bisericii noastre, Preasfânta Fecioară Maria”? Poate că nu este atât de greu, pe cât am presupune, mai ales că, în fond, toţi aceşti oameni au fost, pur şi simplu, trup şi suflet, aşa cum suntem şi noi, dar ei au ales ca să dedice tot ce aveau, să se dedice trup şi suflet Lui Dumnezeu, Acela care este unicul scop al existenţei noastre!

Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here