Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne cheamă să “pescuim” cu năvodul credinţei!

96

În Pericopa Evanghelică a Duminicii a 18-a după Praznicul Rusaliilor, cu ochii întrebători ai minţii noastre, vom desluşi pilda Pescuirii minunate, în care se aminteşte despre o întâmplare din timpul vieţii pământene a Mântuitorului Iisus Hristos, pe bună dreptate fiind considerată întâmplarea legată de alegerea celor dintâi Apostoli ai Domnului: Petru, cel numit mai înainte Simon, şi Andrei, fiii lui Iona, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, cei dintâi chemaţi la slujba apostoliei.

Pentru că Bunul Dumnezeu ne cheamă să “pescuim” fiecare cu “năvodul” credinţei din sufletul nostru, întâmplarea aceasta pilduitoare se dovedeşte plină de învăţăminte folositoare, mai ales că nimic din ceea ce a făcut sau a spus Domnul nostru Iisus Hristos, nu a fost un lucru la întâmplare, ştiindu-se că fiecare cuvânt al Său, fiecare gest sau înfăptuire din viaţa Sa pământească ne transmit un mesaj divin, o învăţătură dumnezeiască, o invitaţie la Împărăţia Dumnezeiască, ceea ce face ca “Pescuirea minunată” să fie o “întâmplare” care s-a adresat în mod special Apostolilor, dar nu numai acestora, pentru că ea poartă ecoul ascultării acelei chemări pe care ne-o adresează tuturor Mântuitorul Iisus Hristos!

“Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni”!
Iată, e o întâmplare simplă, la prima vedere, deoarece Învăţătorul Iisus vorbeşte mulţimii “care Îl îmbulzea, ca să asculte Cuvântul Lui Dumnezeu”, ca şi în alte dăţi, dar acum El se urcă într-o corabie pescărească de pe malul Mării Galileii sau Lacul Ghenizaret, cum mai era cunoscut, pentru a fi văzut mai bine de mulţimea care fremăta de mirare. După ce şi-a terminat Cuvântul, Domnul se adresează unuia dintre pescari, lui Simon, fiul lui Iona, care se ostenise toată noaptea să prindă peşte, dar nu izbutise nimic. De fapt, aceştia erau pescari din tată în fiu, fiindcă trăiau din pescuit iar peştele prins cu năvodul era pentru ei hrană şi mijloc de subzistenţă. Desigur, o pescuire ratată era un motiv de tristeţe, iar eforturilor zadarnice trebuia să le urmeze altele, până ce peştele ajungea în mreje, dar Simon era mâhnit când Domnul i s-a adresat, cerându-i să mai arunce odată năvoadele în adânc. Deşi osteniseră în zadar şi nu mai credeau că se va mai putea izbuti ceva, Simon răspunde cu multă cuviinţă Domnului: “după cuvântul Tău, voi arunca mrejele”. Ceea ce a urmat, e lesne de înţeles, de câtă uimire avea să stârnească tuturor celor prezenţi fapta aceea, pentru că ei nu prinseseră niciodată atâta peşte iar mrejele lor erau acum gata să se rupă şi corăbioarele gata să se scufunde de mulţimea peştilor. Simon Petru a înţeles că Învăţătorul a făcut o minune cu dânsul şi a avut revelaţia că înaintea lui este Omul Lui Dumnezeu, dar a mai înţeles un lucru extraordinar, că el, un biet pescar, un om simplu, nevrednic de atâta atenţie câtă primise la malul mării şi aproape nedumerit, el spune: “Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos”! Cu toţii suntem surprinşi, până dincolo de uimire, de atâta smerenie la un om simplu, ca şi la ceilalţi prieteni ai săi, Iacov şi Ioan, oameni care s-au înspăimântat de această pescuire minunată, când au simţit în Domnul Iisus o prezenţă divină, o putere cerească, mai ales că Mântuitorul avea să-i spună un lucru cu totul uimitor: “Nu te teme; de acum înainte vei fi pescar de oameni”, poate ca un cuvânt greu de desluşit pentru nişte oameni simpli ca ei, nedeprinşi cu tainele lăuntrice şi cu subtilităţile cuvântului divin.

Ei aveau să ajungă adevăraţi “pescari de oameni”, Apostolii Domnului!
Cu toate acestea, răspunsul la această chemare a fost unul fără echivoc, pentru că “au lăsat totul şi au mers după El”, L-au urmat cu toată inima şi cu toată dăruirea, fără să se mai îngrijoreze, aşa cum făcuseră atunci când nu prinseseră peşti cu năvoadele lor! Şi în cele din urmă, ei aveau să ajungă adevăraţi “pescari de oameni”, Apostolii Domnului, prietenii Lui, stâlpi ai Bisericii dreptmăritoare! Să înţelegem de aici, că avem în Duminica aceasta o Evanghelie a convertirii, a urmării Lui Hristos, ceea ce ne face mai mult să conştientizăm, să înţelegem că doar pentru aceasta trăim: spre a-L urma pe Dumnezeu, de a fi împreună cu El aici, pe pământ, şi mai ales dincolo, în Împărăţia cerească, în Raiul pe care omul l-a pierdut tocmai prin neascultare şi prin păcatul îndepărtării de Dumnezeu. Ca nişte oameni ce suntem, îndoielnici şi chiar sceptici cu noi înşine, poate ne întrebăm, de ce, oare, i-a ales Domnul tocmai pe aceşti simpli pescari, iar aceasta era întrebarea care îi frământa pe mulţi dintre farisei, oameni care veneau la templu, corecţi de altfel, buni cunoscători ai Legii, ai Scripturii, mai ales că dintr-un orgoliu nemăsurat se considerau mai îndreptăţiţi să fi fost ei cei aleşi, nicidecum acei…ignoranţi de pescari! Poate că unii dintre noi vor să ştie, de ce Domnul nostru Iisus nu şi-a aflat ucenici printre alţi oameni: preoţii legii vechi, fariseii cei învăţaţi, oamenii cei bogaţi, dregătorii cei mai respectaţi din toată lumea! Iată că rânduiala lui Dumnezeu este alta decât cea a firii noastre îndoielnice! El alege apostolii dintre oamenii săraci, pescari şi oameni simpli, pentru ca oricine să-şi dea seama că de la Dumnezeu s-a făcut aceasta. Aceşti oameni cinstiţi şi curaţi la inimă aşteptau cu nerăbdare pe Mesia şi erau gata să jertfească totul numai ca să-L urmeze pe El! Pentru aceasta, ochii Domnului se opresc asupra lor, în pofida faptului că mintea lor nu va putea înţelege totdeauna pe Învăţătorul lor! Iar dacă uneori se vor îndoi de El şi vor şovăi pentru că nu-i vor putea desluşi îndeajuns toate învăţăturile şi pildele, iar la urmă, în momentele grele, chiar Îl vor părăsi, Dumnezeu ca un iertător va trece peste acestea!

Să fim în corabia Bisericii Sale şi să-L urmăm spre limanul mântuirii noastre!
Toate le vor fi iertate pentru inima lor curată şi râvna cu care au răspuns la chemarea Lui cea dintâi! Aceasta este o lecţie de viaţă pentru noi toţi! Simon şi prietenii săi au înţeles mai bine decât oricare dintre oamenii vremii că e important să-L urmeze chiar atunci pe Domnul şi au lăsat în urmă tot, fiindcă nu au pierdut nimic, mai ales că aveau să câştige tot Cerul! De bună seamă că Domnul le-a cunoscut inima lor, de aceea i-a ales ca să-L urmeze, iar ei au înţeles că lângă El este bine, că lângă Domnul Iisus Hristos, orice încercare, greutate sau suferinţă este mai uşor de îndurat şi de trecut.
Urmându-L mereu, ei au înţeles pe deplin că El este mâna salvatoare, braţul care întăreşte, Cuvântul care îmbărbătează şi dragostea care mântuieşte omenirea de păcat, iar Domnul şi-a respectat făgăduinţa şi i-a făcut “pescari de oameni”, i-a trimis la pescuit pe marea vieţii acesteia, în lumea aceasta care se zbate în criză fără ieşire, asemenea unei mări învolburate, plină cu peşti de tot felul şi de ape poluate care otrăvesc viaţa. Cu încredere, i-a trimis ca să pescuiască oameni, să-i aducă la Domnul pe cei ce au auzit chemarea Sa mântuitoare, iar pescarii deveniţi mai târziu Apostoli, au părăsit atunci micile lor corăbii, nişte biete bărci sărăcăcioase, dar au câştigat o corabie de nezdruncinat şi de neoprit în vâltoarea veacurilor: corabia Bisericii, al cărei conducător şi cârmaci este numai Domnul Iisus Hristos! În concluzie, mesajul acestui text Evanghelic este atât de limpede, mai limpede decât apele mării în care Domnul a făcut minunea Pescuirii minunate, pentru că Dumnezeu ne îndeamnă să “pescuim” cu “năvodul” credinţei noastre! Hristos ne cheamă la El în fiecare clipă, ne cere să-L ascultăm şi să-L urmăm necondiţionat, cu aceeaşi inimă bună ca şi acei pescari deveniţi Apostoli. Să avem certitudinea că nu există niciun motiv ca să nu-L urmăm, iar orice scuză am încerca, să ne aducem aminte că Hristos ne-a pescuit prin “năvodul” Botezului şi noi trebuie să râmânem în corabia Bisericii Sale şi să-L urmăm spre limanul mântuirii noastre!
Profesor, Vasile GOGONEA
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here