Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne cheamă la îndreptare și ne apropie de EL

În Duminica a 32-a după Rusalii, Sfânta Evanghelie a Sfântului Evanghelist Luca, în capit. XIX, 1-19, ne aduce înaintea ochilor minții noastre Pilda îndreptării spre credință a vameșului Zaheu, ca o dovadă a faptului că Dumnezeu ne cheamă la credința Sa dreptmăritoare spre zidirea duhovnicească a sufletului nostru! Dacă bunătatea şi mila Lui Dumnezeu nu ar căuta spre cei greşiţi şi smeriţi cu inima, care sunt gata să se întoarcă spre El, niciunul dintre oameni nu ar putea să se mântuiască, deoarece toţi greşim şi nimeni nu este bun fără numai Dumnezeu.

Numai Ştiinţa cea atotcuprinzătoare şi fără de margini a Lui Dumnezeu priveşte spre toate inimile oamenilor şi ne cheamă la îndreptare, iar dacă vede o inimă înfrântă şi zdrobită pentru ceea ce a greşit înaintea Lui, nu o pedepseşte, cum s-ar aștepta cel greșit, ci, cu mila şi cu darul Său o luminează şi o păvăţuieşte pe calea mântuirii!

“Zahee, grăbeşte de te pogoară, căci astăzi, în casa ta trebuie să rămân”
Iată, deci, că în Ierihon trăia un om bogat cu numele Zaheu, mic de statură, dar, pe cât era de bogat, pe atât era de păcătos. El era mai marele vameşilor, adică era căpetenia acelora care încasau dările pe care evreii erau datori a le plăti stăpânirii romane, care nu cu mult înainte, îşi întinsese puterea şi asupra pământului sfânt al făgăduinţei. El practica o îndeletnicire din cele mai urâte de popor, fiind direct în slujba puterii înrobitoare şi dijmuind mai ales pe cei de jos, pe cei mici şi fără apărare, adică pe săraci, pe orfani şi pe văduve, şi aceasta făcând-o nu atât în folosul vistieriei statului, cât mai ales în al pungii proprii. Aceasta ar explica bogăţia mare a lui, ca şi păcătoşenia sa nemăsurată, iar Zaheu era considerat fruntaş între fruntaşii oraşului, având temeluire bogăția păcătoasă! Cu toate acestea, se cunoștea că respectul și consideraţia de care te bucuri, poziţia socială pe care o ai, sunt în directă legătură şi proporţie, nu cu cinstea şi omenia vieţii tale sau cu caracterul pe care-l ai, nu cu virtutea pe care o practici, nici chiar cu ştiinţa şi cu priceperea de care dai dovadă, ci, cu averea sau cu starea materială pe care te bizuiești cu trufie! Dar, fără îndoială că Zaheu va fi auzit despre Mântuitorul, al cărui nume era rostit cu atâta veneraţie şi cu devotament în mulţime şi căruia îi cântau osanale toţi cei mântuiţi din tot felul de neputinţe, Desigur, va fi auzit despre acest Dumnezeu înomenit, Care, deşi Se comporta ca un om adevărat, trăia ca un înger, vorbea ca un heruvim şi făcea semne şi minuni mai mari şi mai multe decât orice profet al legii celei vechi. Deci, Zaheu, ştiind că avea să treacă Mântuitorul Iisus, negăsind alt chip spre a-L vedea, «aleargă înainte, se suie într-un sicomor ca să-L vadă, căci pe acolo avea să treacă». Trecând peste orgoliul personal de om matur, de om bogat şi cu vază, nesocotind judecata oamenilor, care pe bună dreptate ar fi râs nebunește, văzându-l cocoţat în pom, asemenea pruncilor, Zaheu îşi potoleşte dorul năvalnic al sufletului de a-L cunoaşte pe Mântuitorul, Care văzându-l în pom, privindu-L cu atâta dor şi cu atâta iubire, îi spune: “Zahee, grăbeşte de te pogoară, căci astăzi, în casa ta trebuie să rămân”. De aici, deslușim că Dumnezeu ne cheamă la îndreptare și ne apropie de El, mai ales că Mântuitorul nu putea trece nepăsător prin faţa unui om care dorea cu atâta ardoare să-L cunoască şi în sufletul căruia încolţise speranţa izbăvirii de păcate!

“Și de am nedreptăţit pe cineva cu ceva, îi întorc împătrit”
Pericopa Evanghelică ne demonstrează faptic și persuasiv că un om bogat, un om care trăia din lacrimile săracilor, luându-le impozite şi taxe peste puterea lor, un om care trăia din nedreptate, văzut ca unul dintre cei mai răi oameni ai societăţii, ajunge să-l primească pe Dumnezeu în casa şi-n sufletul lui. Chiar pe cele mai de seamă vase ale diavolului, Domnul le răpeşte, chiar şi pe cei mai răi oameni, Dumnezeu îi cheamă la El şi-i mântuieşte! Chiar şi pe cei bogaţi, care cu greu vor intra în Împărăţia Cerurilor, Dumnezeu îi întoarce. Cu toate că de multe ori ne uităm cu dispreţ la cei ce trăiesc în lux, la cei ce se scaldă în plăceri, şi-i invidiem, în acelaşi timp, ne consolăm cu gândul malefic că la judecată vor fi pedepsiţi. Iată că Hristos Domnul, vrea ca fiecare om să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină. De fapt, Zaheu era bolnav sufleteşte, iar el dorea să fie vindecat, mai ales că Domnul Iisus venise tocmai ca să vindece pe cei ce sufereau de asemenea boală. În inima rece a acestui bogat înrobit de avere, începe să mijească o dâră de lumină, în sufletul său înrăit de păcate începe să se înfiripe, să încolţească o dorinţă de evadare din rău înspre bine, din păcat spre virtute! Pentru că nici bogăţia şi nici faima nu sunt de ajuns pentru a-l face pe Zaheu fericit, ci, el vrea mai mult, caută altceva. Auzise de Iisus, auzise de minunile Lui, ştia că toată lumea vorbeşte de El, ştia că mii de oameni îl căută, iar în ultimă instanță, voia să afle şi el ce găsesc oamenii la acest Iisus, dorea să se bucure şi el în lumina Lui. Totuși, fiind mic de statură, fiind prea departe ca să simtă cele duhovniceşti, fiind prea încurcat cu cele ale lumii, neputând să vadă pe Dumnezeu de mulţimea patimilor sale, se urcă într-un copac, şi-L aşteaptă cu drag pe Cel dorit. Această dorinţă a sa devine realizabilă, căci atât de rodnică a fost întâlnirea cu Mântuitorul Iisus, încât din om păcătos, Zaheu devine om drept. Atât de totală şi de perfectă a fost întoarcerea lui de la păcat la adevăr, de la nedreptate la adevărata trăire, încât el, de la început, se debarasează de balastul ce-l lega de trăirea pământească păcătoasă, nelăsându-l să se înalţe spre culmile binelui şi ale virtuţii. Lăcomia era izvorul, celor mai multe păcate ale sale: avuţia sa prea mare. Iar Zaheu, stând, a zis către Domnul: “Iată, jumătate din averea mea o dau săracilor”. Şi fiindcă în meseria lui fusese necinstit, îmbogăţindu-se pe căi nedrepte şi nu prin muncă cinstită, el vrea să repare orice pagubă pe care ar fi cauzat-o altora: “şi de am nedreptăţit pe cineva cu ceva, îi întorc împătrit”.

“Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta fiul lui Avraam este”
În faţa unei atari întoarceri de la rău la bine, de la nedreptate la dreptate, de la păcat la virtute, Mântuitorul nu are altceva de adăugat decât: “Astăzi s-a făcut mântuire casei acesteia, pentru că şi acesta fiul lui Avraam este. Căci a venit Fiul Omului să caute şi să mântuiască pe cel ce era pierdut”! Să reținem un mare adevăr: că Domnul Hristos cunoaşte gândurile şi sufletul fiecăruia, știe de mai înainte cele negândite şi cele nefăcute de noi, de aceea, îi face o mare surpriză lui Zaheu. Revelația este aceea că în sufletul lui Zaheu ceva se schimbase, fiindcă el simţise că bogăţia şi faima nu-l pot face fericit, motiv pentru care voia o bucurie sufletească, o hrană a sufletului său, după atâta vreme. Chiar, ne-am gândit vreodată că şi sufletului îi este foame? Vedem că în sufletul lui Zaheu începe să adie mireasma Duhului Sfânt, iar el vrea să se schimbe și se întoarce cu faţa către Dumnezeu, după ce vreme îndelungată a fost sclav diavolului şi păcatelor amare. Dumnezeu întâmpină imediat această dorinţă de schimbare, se bucură că de bună voie Zaheu cere un deget, cum s-ar spune, iar Dumnezeu îi dă toată mâna, mai ales că Preaînaltul stătea de atâta timp la uşa sufletului omului păcătos, până când Zaheu deschide și Îl primeşte pe Hristos în casă şi-n sufletul său. Ce fericit e sufletul nostru, când Îl primeşte pe Dumnezeu! Ce bine îi e omului care-L are pe Hristos în inimă, ce veselie, ce linişte, ce frumuseţe, totul capătă valoare, totul devine frumusețe trainică și tainică! Sufletele iubitoare de Dumnezeu, asemenea lui Zaheu din Evanghelie, au dorit şi doresc să-L vadă, să-L audă, să-L cunoască şi să-L înţeleagă, pentru ca apoi să urmeze întru totul voia Lui sfântă, poruncile Lui mântuitoare şi pilda vieţii Sale minunate.

“Căci a venit Fiul Omului să caute şi să mântuiască pe cel ce era pierdut”
Sufletele cele alese au un singur dor și se pare că doresc un singur lucru în viața aceasta: pe Dumnezeu, pe Mântuitorul Iisus Hristos, iar, cum spune psalmistul: «Sufletul meu e însetat după Domnul, precum cerbul spre izvoarele apelor», să mai spunem că un mare iubitor de Hristos, Bernard de Clairvaux, spune: «De mii de ori pe zi Te doresc, Iisuse al meu; când vei veni? Când îmi vei da bucuria ca să mă hrănesc din Tine? O, Iisus, rege minunat, biruitor prea nobil, dulceaţă de nespus! Când cercetezi sufletul nostru, atunci îi izvorăşte adevărul, atunci el calcă în picioare vanitatea lumii şi arde de iubire divină! O, Iisus, dărnicie divină, bucurie minunată a inimii, bunătate de nepătruns, iubirea Ta să mă topească! Iisuse al meu prea dulce, speranţă a sufletului care suspină, pe Tine Te caută lacrimile pioase, pe Tine Te cheamă suspinările intime ale inimii… pentru Tine, O, Iisuse, eu lâncezesc de iubire»! Iar «A fi cu Hristos e raiul prea dulce; a fi fără El, iadul»! Iată, avându-l pe Hristos în casă, Zaheu nu mai aşteaptă deloc şi dă păcatul afară, după care mărturiseşte că a greşit, recunoaşte că a nedreptăţit şi dă tuturor, chiar mai mult decât le luase. Acum Îl avea pe Dumnezeu, nu mai avea nevoie de nimic, primise mult mai mult decât se aştepta, gusta pentru prima oară în viaţa lui Harul Lui Dumnezeu, adevărata bogăţie, trăia veşnicia împreună cu Hristos! Părerea de rău a lui Zaheu pentru păcatele sale, poate simboliza spovedania, iar primirea în casă a Lui Hristos poate simboliza împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi, avem ocazia să fim ca Zaheu, avem ocazia să primim în dar, de pe acum, Împărăţia Cerurilor! Întâlnindu-L pe Hristos, Zaheu înţelege cu adevărat sensul vieţii sale şi renunţă la tot. El face un al treilea pas spre a ieşi din sine, după ce s-a hotărât să-L vadă pe Hristos şi după ce s-a urcat în sicomor, deoarece dă aproape toată bogăţia celor de la care o luase. Cum putea Dumnezeu să nu se bucure de o asemenea întoarcere, de o aşa părere de rău pentru păcatele trecute? Deşi e încă în viaţă, deşi n-a venit încă judecata de apoi, dar de faţă era Judecătorul Însuși, Zaheu primeşte în dar Împărăţia Cerurilor, află de pe acum că el şi familia lui se vor mântui. Cât bine poate face o părere de rău sinceră! Ce mare lucru înseamnă iertarea! Cui i se iartă mult, iubeşte mult! Ce frumos e Harul Lui Dumnezeu, mai dulce decât toate plăcerile lumii! Cât de bine este să nu judeci pe nimeni şi să-i iubeşti pe toţi, ca să-L primeşti pe Hristos în sufletul tău!
Prof. Vasile Gogonea