Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne cheamă ca înaintea Lui, să ne aplecăm genunchii sufleteşti ai credinţei, şi tot ceea ce vom cere cu credință, El ne va da!

946

În Duminica a 10-a după Rusalii; Ap. 1 Corinteni 4, 9-16; Ev. Matei 17, 14-23 (Vindecarea lunaticului), cu sufletele noastre smerite şi mereu închinătoare Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, cea cu har binecuvântată şi mijlocitoarea creştinilor, de acum înălţată la cer spre nemurire, venim la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pentru a asculta minunea cea istorisită în Evanghelia Sf. Ev. Matei, care ne aduce înaintea ochilor noştri sufleteşti ceea ce înseamnă vindecarea unui lunatic sau epileptic, a unui copil care nu mai putea conştientiza ceea ce face, nu mai vedea pe unde merge sau nu mai desluşea ceea ce se întâmplă cu el! Drept urmare, Mântuitorul Iisus Hristos, îl vindecă pe nefericitul tânăr apăsat de un demon care acţiona asupra sa în funcţie de fazele lunii, dar, înainte de a face această minune, Mântuitorul Hristos pare iritat de cerere, de încă o cerere adresată Lui, pentru ca să fie vindecat un biet nefericit, de pronia Sa divină, din moment ce tatăl tânărului se adresase Apostolilor, care nu putuseră să-l vindece de boală pe lunatic. În consecinţă, pentru noi toţi, devine foarte important, cu acest prilej, să constatăm că tema principală, prioritară, pentru a înţelege sensul adânc al intenţiei Mântuitorului, nu este doar aceea de a vindeca un suferind, ci, mai ales, de a atrage atenţia, cât este de importantă credinţa în actul vindecării şi al mântuirii omului, deoarece vindecarea lunaticului, ca toate celelalte vindecări, prevesteşte marea tămăduire a neamului omenesc, mântuirea cea de obşte, iar, pentru dobândirea ei, mult aşteptată, avem nevoie, mai întâi de toate, de multă credinţă, cu precizarea că rugăciunea şi postul sunt, de fapt, căile sau mijloacele predilecte pentru întărirea credinţei prin care Preaînaltul Dumnezeu, ne cheamă ca înaintea Lui, să ne aplecăm genunchii sufleteşti ai smereniei, recunoscându-L ca «Tatăl Nostru», iar, tot ceea ce vom cere cu credință, El ne va da!

«Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi pătimeşte rău: de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă»!
O serie de învăţături se pot desprinde prin ascultarea Pericopei Evanghelice din Duminica a 10-a după Rusalii, atunci când ne întrebăm, cine sau ce sunt copiii, ca nişte daruri ale Lui Dumnezeu, deoarece, Părintele Dumitru Stăniloaie spunea că orice copil care apare pe lume este un dar al lui Dumnezeu şi, ca atare, este o minune, iar Sfinţii Părinţi spun că pruncii, după ce ies din apa Sf. Botez, sunt cele mai scumpe fiinţe, astfel încât, limba vorbită este prea săracă în cuvinte pentru a spune ceea ce este copilul, poate cea mai de preţ comoară, având părinţii ocrotitorii acestei comori. Copiii sunt sămânţa roditoare a omului care devine, sâmburele în care se plăsmuieşte nădejdea părinţilor, precum în ghinda ce zace în pământ stă ascuns un stejar! În toată splendoarea lor, copiii sunt templul Lui Dumnezeu, pentru că în fiecare copil vedem chipul Lui Dumnezeu, iar, în acest sens, datoriile părinţilor faţă de copii sunt multiple, prima datorie este aceea de a-i iubi cu mângâiere, fiindcă aceştia trebuie născuţi din dragoste şi din dorinţa ambilor soţi, nu din plăcere, păcat sau din întâmplare. Apoi, părinţii au datoria de a-i învăţa legea dumnezeiască, de a-i învăţa pe copii dreapta credinţă şi frica de Dumnezeu! Mai au datoria de a-i învăţa ascultarea şi supunerea, iar, în acest sens, Nicolae Iorga spunea: „Copilul nu datorează părinţilor viaţa, ci creşterea”! Dacă cei care sunt copii văd în părinţi trecutul, părinţii trebuie să vadă în copii viitorul, deoarece, din punct de vedere trupesc, după ce le-au dat viaţă, părinţii trebuie să-i hrănească, să-i ocrotească, să-i deprindă cu scrisul şi cititul şi cu alte cunoştinţe, să le asigure o carieră frumoasă şi un trai fericit pe pământ! Pentru părinţii creştini, datoria este de a da copiilor o creştere în dragoste de Dumnezeu şi în duh creştinesc, de a-i pregăti pentru viaţa veşnică, pentru că Sf. Ap. Pavel se adresa creştinilor din Efes şi le spunea: „Şi voi, părinţii, creşteţi pe copiii voştri în învăţătura şi mustrarea Domnului” (Efeseni 6,4). Desigur, minunea pe care o relatează Sfântul Evanghelist, vine să întărească, încă o dată, puterea Sa dumnezeiască asupra bolii, asupra diavolului și, după cum avea s-o dovedească peste puțin timp, și asupra morții, iar, în această sfântă duminică, vom auzi despre o minune aparte, săvârșită de către Domnul Hristos la rugămintea adresată, în genunchi, de către tatăl copilului cuprins de o boală care-l aducea adesea în primejdie de moarte. Ştim foarte bine că şi cea mai scurtă și cea mai cunoscută rugăciune, numită a inimii, sună astfel: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul”! Iar, faptul că tatăl copilului bolnav i s-a adresat Mântuitorului cu acest apelativ, deducem că el credea, cât putea crede, că Cel despre Care auzise și la Care venise este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, Cel prezis și așteptat. Mereu cerem de la Dumnezeu multe binefaceri, însă cel mai frecvent cerem de la Dumnezeu milă şi îndurare, pentru că oricare rugăciune, rânduială, Sfântă Taină sau Sfântă și Dumnezeiască Liturghie, conțin invocarea și se și încheie cu implorarea Milei Lui Dumnezeu, însă, indiferent de conținutul rugăciunilor noastre, noi, de fapt, cerem, întâi de toate, milă şi iertare de la Dumnezeul Care ne cheamă ca înaintea Lui, să ne aplecăm genunchii sufleteşti ai smereniei şi ceea ce vom cere cu credință, El ne va da!.

,,Până când vă voi răbda pe voi? Aduceţi-l la Mine”!
Vedem că tatăl copilului lunatic, vine la Mântuitorul Hristos îngenunchind, adresându-I-Se ca Lui Dumnezeu și cerând milă pentru fiul său, mai ales că din formularea cererii de milă rezultă faptul că înainte de a ajunge la Mântuitorul Iisus Hristos, fusese și la ucenicii Săi, dar ei n-au putut să-l vindece, de aici și îndoiala sa în credință că fiul său va putea fi vindecat. În acest sens, Mântuitorul, înainte de a-i vindeca fiul de boala sufletească, fiind stăpânit de demonul din copilărie, cu urmări fizice, («adesea cade în foc și adesea în apă»), l-a vindecat pe tatăl copilului de «boala necredinței» şi l-a determinat să mărturisească ceea ce numai Sf. Ev. Marcu a consemnat astfel: «Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!»(Mc 9, 24). După cum aflăm din conținutul Sfintei Evanghelii, copilul era bolnav din pruncie, iar manifestările bolii lui erau dintre cele mai periculoase, cu un grad ridicat de risc, chiar dacă focul și apa sunt elementele atât de necesare vieții omului, fără de care acesta nu poate trăi! Pericopa Evanghelică a Duminicii a 10-a după Rusalii, destul de eclatant, ne arată că Dumnezeu a îngăduit, pe de o parte, boala copilului, atât de periculoasă, însă, l-a ferit de moarte, cu un scop pedagogic evident, pentru a-l conduce pe tatăl acestuia spre Dumnezeu, spre întărirea în credință. În acest fel, Dumnezeu a îngăduit un rău, relativ mic sau acceptabil cu scopul de a determina un bine, mare și nepieritor! Așadar, încercările pe care le îngăduie Dumnezeu au pedagogia lor și chiar dacă pentru noi, rămân uneori necunoscute, ele sunt, fără îndoială, spre folosul nostru sufletesc! Prin urmare, lunaticul din Evanghelie, se afla mereu în primejdie de moarte, iar, pentru aceasta, Hristos Mântuitorul este Cel Care l-a ținut în viață şi Cel Care i-a dat viață, fiind şi Cel Care îi va dărui și vindecare deplină, ca un Bun Dumnezeu Care ne cheamă ca înaintea Lui, să ne aplecăm genunchii sufleteşti ai smereniei, recunoscându-L ca «Tatăl Nostru», iar, tot ceea ce vom cere cu credință, El ne va da!

Fecioara zăcea cu cinste pre patul cel împodobit, aşteptând venirea la dânsa a Fiului şi Domnului ei cel prea dorit!
Biserica Ortodoxă are în calendarul său de mare cinstire duhovnicească ziua de 15 august, Sărbătoarea «Adormirea Maicii Domnului», numită în popor şi «Sfânta Maria Mare», cea mai veche sărbătoare închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Locul de origine al sărbătorii este Ierusalimul, oraşul sfânt, unde se păstrează până astăzi, în apropierea Grădinii «Ghetsimani», mormântul Maicii Domnului şi Biserica zidită pe acest mormânt. De asemenea, în spatele mormântului Maicii Domnului din această biserică este pusă la închinare, pentru pelerini, icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, cunoscută sub numele de «Ierusalimitissa», iar, noi, trebuie să înţelegem faptul că după săvârşirea tuturor tainelor mântuirii noastre şi după Înălţarea Domnului Iisus Hristos la ceruri, Prea Curata şi Prea binecuvântata Fecioară Maria, Maica lui şi Mijlocitoarea mântuirii noastre, s-a apropiat de prea cinstita şi prea slăvita ei Adormire, fiind plină de zile. Deci, dorind ea ca să iasă din trup şi să se ducă la Dumnezeu, pentru că era cuprinsă de necurmată şi necontenită dumnezeiască dorinţă ca să vadă prea dulcea şi prea dorita faţă a Fiului său, ea se ruga Domnului cu căldură ca să o ia pre ea la Dânsul din valea aceasta a plângerii şi să o ducă în bucuriile cele de sus şi nesfârşite. În ziua Adormirii sale, Fecioara zăcea cu cinste pre patul cel împodobit, se pregătise către fericita plecare, aşteptând venirea la dânsa a Fiului şi Domnului ei cel prea dorit, iar, deodată a strălucit în casă o lumină a dumnezeieştii slave. La acea strălucire, lumânările s-au întunecat, iar acoperământul casei se vedea deschis, cum slava Domnului venea din cer. Atunci, iată, Hristosul, Împăratul Slavei, cu arhanghelii şi cu îngerii au vestit Prea Sfintei Fecioare Maria mai înainte că El se apropia către Prea Curata lui Maică. Ea s-a ridicat de pre pat, sârguindu-se întru întâmpinarea lui, şi s-a închinat Domnului său, iar, aşa cum arată ÎPS Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei: ,,Şi Maica Domnului, ca orice om, la sfârşitul vieţii pământeşti, a trebuit să dea «tribut» acestui sfârşit, care este o consecinţă a păcatului strămoşesc al lui Adam, pentru că toţi cei care se nasc în lumea aceasta, vor muri, dar, dincolo de toate acestea, să înţelegem că Maica Domnului este chipul învierii, ca să ne arate felul cum ne înviază şi pe noi Dumnezeu la sfârşitul veacurilor!
Profesor dr. Vasile GOGONEA

P.S. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte acad. dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în ziua de 15 august 2020, la Sărbătoarea «Adormirea Maicii Domnului», va fi oficiată Sfânta Liturghie de către un sobor ales de călugări, preoţi şi diaconi, în frunte cu Preacuviosul Exarh Arhim.
Ioachim Pârvulescu, Stareţul Mănăstirii Lainici, la Mănăstirea Tismana, dar, şi la Mănăstirea Polovragi, se va oficia Sfânta Liturghie de către un sobor ales de călugări, preoţi şi diaconi, în frunte cu Preacucernicul Părinte Protopop Grigore Vulcănescu, consilier cultural al Mitropoliei Olteniei! De asemenea, în Duminica a 10-a după Rusalii, Mănăstirea «Icoana» din com. Crasna, îşi va sărbători cel de-al doilea hram: «Sfinţii Martiri Brâncoveni».

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here