Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne călăuzeşte şi pe Calea purtării Crucii Sale!

În Duminica a treia din Postul Paştilor, a Sfintei Cruci(Sf. Ev. Marcu 8, 34-38; 9,1), Pericopa Evanghelică ne vorbeşte despre nemărginita iubire a Dumnezeului întrupat şi pătimitor, Care prin Cruce a adus bucurie şi răscumpărare la toată lumea, prin crucea ca viaţă creştină, pe care fiecare dintre noi suntem chemaţi să o ducem aici pe pământ, pentru că Mântuitorul Iisus Hristos ne-a chemat în viaţa aceasta la luptă şi la cruce, dar, nu ne-ar fi cerut-o, desigur, dacă n-ar fi făcut-o El Însuşi mai înainte de noi, motiv pentru care aşteaptă de la fiecare dintre noi să ne apreciem la fel propria viaţă, iar cine va dori să-şi facă viaţa mai uşoară şi nu înţelege că Dumnezeu nu ne îngăduie nouă, celor ce ne-am înjugat la jugul Lui şi vrem să-I dobândim Împărăţia, să trăim oricum, să vorbim ori să gândim orice şi oricum, nu are ce căuta în Împărăţia Cerurilor. Poate că Pericopa Evanghelică spune totul prin cuvintele: «Sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere» (Mc.9,1), iar cuvintele acestea îşi păstrează actualitatea după mai bine de două mii de ani.

“Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34)
În Duminica aceasta binecuvântată, Sfânta Biserică a rânduit ca la mijlocul Postului să se scoată Crucea de viaţă Făcătoare a Domnului şi cel care posteşte cu adevărat, va trebui să rabde necazul trupului, prin lupta dârză cu el a duhului şi pe deasupra cursele diavolului, care lucrează asupra sufletului nostru prin tot felul de gânduri aducătoare de întristare mare, mai ales celor ce nu sunt încă întăriţi şi desăvârşiţi în viaţa creştină. Tocmai pe postitorii de felul acesta, să-i mângâie Crucea de viaţă Făcătoare a Domnului, care e scoasă acum spre închinare şi spre privirea şi sărutarea ei cu inima, pentru a le uşura nevoinţa. Să nu fie lipsiţi de mângâierea ei nici cei care nu postesc cu postul adevărat, nici cei care nu postesc deloc, dar, să alerge fiecare cu credinţă şi cu dragoste şi să-L sărute pe Mântuitorul, Care ne călăuzeşte prin purtarea Crucii Sale. Deci, fie ca Dumnezeiescul Pătimitor să-i înveţe pe toți de pe Crucea Sa, această însemnată îndatorire a creştinului: postirea şi oprirea păcatului care ne omoară trupul. În acest fel, putem vorbi despre măreţia iubirii Lui Dumnezeu pentru noi, când S-a arătat pe Cruce, ca să trezim în inimile reci ale creştinilor iubirea de Dumnezeu şi de viaţa vrednică de un creştin. Aşadar, aflându-Se în jurul orăşelului Cezareea lui Filip, Mântuitorul S-a adresat ascultătorilor Săi zicând: “Oricine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Mc. 8, 34). Purtarea crucii pe urmele Domnului nostru este condiţia necesară pentru mântuire şi fericire veşnică. Prin urmare, ca să înţelegem ce înseamnă să-ţi iei crucea şi să mergi după Iisus, e bine să ne amintim de un fapt petrecut pe drumul înspre Golgota, când Domnul urca cu crucea în spate, în faţa mulţimii şi a apărut un ţăran pe nume Simon Cirineul, care se întorcea de la ţarină. Soldaţii îi spun să ia crucea lui Iisus, dar el refuză, motivând că are treabă. Până la urmă, omul este obligat să o ducă, iar Domnul Iisus, Care a văzut şi a auzit totul, cum nimeni nu voia să-I poarte povara, pentru că-i grea şi ruşinoasă, a mers înainte cu capul plecat, iar Simon, bombănind, Îi târa Crucea, în urma Lui! Evident, simoni de aceştia, fără suflet, sunt destui şi astăzi, dar, să ştim că purtându-ne crucea, care de fapt este a Lui Hristos, pentru că viaţa noastră Îi aparţine Lui, dacă ne plângem şi bombănim ca Simon, iar Iisus merge înainte şi auzind protestele noastre, tace, să ştim că El spune deschis: “Cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine, nu poate să fie ucenicul Meu” (Lc. 14, 27).

“Cine va voi să-şi mântuiască sufletul său îl va pierde; iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui”
Aşa cum subliniază ÎPS Părinte dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei, în Duminica aceasta, a treia din Postul Sfintelor Paști, cinstim Sfânta Cruce a Domnului, Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, iar această prăznuire a fost așezată de către Părinții noștri la jumătatea Postului, pentru ca noi, privind spre Crucea Domnului, să avem tărie și să ducem mai departe, ca să primim har de la Bunul Dumnezeu, să ajungem cu bine la sfântul praznic al Învierii Mântuitorului Iisus Hristos. Sfânta Cruce a fost preînchipuită încă din Vechiul Testament și a fost așezată în tabăra poporului Israel, atunci când cei care erau mușcați de șerpii veninoși din pustie, ori de câte ori se uitau spre acest lemn așezat de către Moise în mijlocul lor, ei să dobândească tămăduiri de aceste umflături înveninate ale șerpilor. Evident, această așezare a stâlpului, cu șarpele de aramă, preînchipuia Sfânta Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, Care avea să ne vindece de această mușcătură înveninată a diavolului, de moarte și de osândă veșnică. Sfânta Cruce este, de asemenea, și lemnul vieții, lemnul pe care Dumnezeu l-a așezat ca pom al Raiului și din care, așa cum ne spune Sfânta Scriptură, nu le-a mai fost îngăduit să mănânce Adam și Eva, fiindcă noi eram aceia care, după răstignirea Mântuitorului Iisus Hristos, ori de câte ori mâncăm trupul și sângele Lui, avem viață veșnică. Așadar, atât așezarea acestui pom în mijlocul Raiului, cât și așezarea stâlpului cu șarpele de aramă în mijlocul poporului Lui Dumnezeu, și astăzi, așezarea Sfintei Cruci în mijlocul Postului cel Mare, ne sunt semnificative pentru noi și care ne îndeamnă, în același timp, ca să cugetăm la Crucea Domnului, să ne luăm tărie prin rugăciune și prin comuniune cu Dumnezeu, căci, ori de câte ori Îl chemăm pe Dumnezeu în ajutorul nostru, o putere nevăzută se așează în trupul și în sufletul nostru, ne dă tărie și bărbăție ca să continuăm pe mai departe această luptă a postului, ca să ajungem cu bine la Sfânta Înviere. Dacă vrem să mergem după Mântuitorul Iisus Hristos, trebuie să ne lepădăm de noi înșine! Nu este o învățătură care poate fi interpretată altfel, iar dorința noastră trebuie să fie egală cu lepădarea noastră. Dacă vrem să-L urmăm pe Mântuitorul Iisus Hristos, trebuie să ne lepădăm de grijile lumești și de tot ceea ce ne înconjoară, ca patimi trupești, ca dorințe păcătoase, ca neîmpliniri omenești, iar în felul acesta, vom putea să mergem după Mântuitorul Iisus Hristos, Cel Care ne călăuzeşte pe Calea purtării Crucii Sale.

Crucea este semnul Fiului Omului, sceptrul Lui, semn de putere și de întărire
În concluzie, pentru că Dumnezeu ne călăuzeşte pe Calea purtării Crucii Sale, să înţelegem că, privită dumnezeiește, Crucea este semnul Fiului Omului, sceptrul Lui, semn de putere și de întărire, semn de biruință asupra morții și a diavolului, “armă nebiruită“,“viața și învierea“, iar când crucea mea e prinsă în Crucea Lui Hristos, ca mlădiţa în viţă, ca raza în soare, atunci se luminează întreg sensul şi orizontul ei cuprinzător. Pentru Iisus Hristos, Crucea nu e punct final, nu e sfârşit, ci, e Calea, luminoasă spre Înviere, iar crucea noastră este şi Crucea Lui, Care “a luat asupra Sa durerile noastre” (Isaia LIII, 4) iar osteneala, nevoinţa, suferinţa noastră, moartea însăşi, totul e săvârşit, suportat în Hristos, mai ales că totul devine în El jertfă luminoasă, iubire, dăruire. Privind astfel, ni se deschide un înţeles tot mai adânc, mai cuprinzător al crucii, al purtării ei, deoarece crucea este iubire. Nu este numai nevointă, încercare, suferinţă a mea, pentru mântuirea mea! Crucea este ceva cu mult mai mult. Mântuirea mea este inseparabil legată de Hristos, iar în Hristos, însăşi crucea noastră trebuie să descopere iubirea noastră. Crucea ne vădeşte atunci iubirea, suferinţa noastră din iubire pentru ceilalţi, pentru aproapele, manifestată în diverse chipuri: osteneală, purtare de grijă, purtare a poverii lui la nevoie, rugăciune, răbdare pilduitoare, ajutor, salvare, sacrificiu. Acestea şi altele asemenea acestora, poartă pecetea crucii. Şi toate sunt dovada acelei realităţi, că eu sunt solidar cu semenii, cu aproapele meu, atât timp cât port numele Lui Hristos, Cel Care a pătimit pentru semenul meu! Deci, Iubirea adevărată nu poate fi străină vieţii celuilalt. Altfel, nu e iubire! Cum ai putea suporta căderea cuiva şi să nu simţi răspundere pentru el, când eşti de o obârşie cu el, pentru că Însuşi Domnul Hristos este Cel care S-a jertfit pentru fiecare dintre noi! Crucea înseamnă schimbul de iubire între Hristos şi mine, între mine şi aproapele meu, este un schimb de euri, de vieţi, în care îl înţeleg, îl cunosc, în care simt că trăiesc aspiraţia sau durerea, destinul semenului meu, ca pe ale mele, aşa cum simte mama, ca pe ale ei, bătăile inimii, dorurile şi durerile copilului său. Iată, prin urmare, că întotdeauna, Crucea este revelaţia însăşi a iubirii şi vieţii Prea Sfintei Treimi în inimile noastre. E locul de întâlnire, de comunicare şi unire cu Dumnezeu! Aşadar, la înjumătățirea Postului, în a treia Sfântă Duminică, prăznuim Sfânta Cruce, iar în timpul vecerniei acestei zile, sâmbătă seara, după Doxologia cea Mare, Sfânta Cruce este adusă într-o procesiune solemnă în mijlocul Bisericii, având loc un ritual special de închinare, rămânând acolo toată săptămâna. În imnologia acestei Duminici, remarcăm faptul că tema Sfintei Cruci nu este dezvoltată în termeni de suferinţă, ci în termeni de biruinţă şi de bucurie, ca o dovadă incontestabilă că Dumnezeu ne călăuzeşte mereu pe Calea purtării Crucii sale!
Profesor, Vasile GOGONEA

P.S. În Duminica a treia din Postul Mare, ÎPS Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea «Vișina» din Bumbeşti-Jiu, la intrarea în Defileul Jiului, Judeţul Gorj.