Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne arată puterea rugăciunii făcută cu credință!

416

În Duminica a doua din Postul Paştilor, numită şi Duminica Sfântului Grigorie Palama, ca «fiu al dumnezeieştii şi neînseratei lumini», teolog al luminii dumnezeieşti neapuse, necreate şi veşnice, care este numit în Triod «trâmbiţă a teologiei», «stâlpul Bisericii cel nemişcat», «sfeşnicul luminii», «steaua cea luminoasă care luminează făptura», «apărătorul adevăratei evlavii», «vestitorul dumnezeieştii lumini», «cunoscătorul tainei celei cereşti a Treimii» (Stihiri la vecernia de sâmbătă seara), (după Sf. Ev. Ioan 10, 9-16), iat tot în Duminica aceasta, Dumnezeu ne arată şi ceea ce înseamnă puterea rugăciunii prin credinţă, cu deosebire, puterea vindecătoare a Mântuitorului nostru Iisus Hristos (cf. Marcu 2, 1-12), atunci când vindecă un paralitic sau un om paralizat – numit slăbănog, în limbajul Evangheliei.

“Ce vi se pare mai uşor, a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă?”
În Pericopa Evanghelică a Duminicii acesteia se relatează că Mântuitorul Iisus Hristos, întors la un moment dat în cetatea Capernaum, a intrat într-o casă, iar mulţimile, auzind aceasta, s-au îmbulzit, umplând curtea casei şi strada până departe, dornice să vadă pe Iisus şi mai ales animate de dorinţa de a fi martore la o minune pe care ar putea-o săvârşi, de astă dată chiar în cetatea lor, în pofida faptului că din mulţimea aceea, nu lipseau nici fariseii sau cărturarii, care totdeauna Îl pândeau pe Iisus doar-doar Îl vor prinde în cuvânt, doar-doar va rosti vreo «blasfemie», pentru care să-L condamne şi să-L omoare, aşa cum urmăreau de multă vreme. Deci, iată că în casa aceea, unde era Domnul şi vestea Cuvântul, au venit patru inşi, aducând pe o targă un om paralizat. Şi pentru că n-au putut intra în casă pe uşă, deoarece mulţimile se îmbulzeau, au mers pe alături, s-au urcat pe acoperiş şi făcând o spărtură, pe acolo au coborât targa cu cel bolnav, aşteptând ca Iisus Mântuitorul să-l vindece. Spre surprinderea tuturor celor de faţă, a celor care aşteptau de la Domnul să rostească acele cuvinte cunoscute deja: “După credinţa voastră, fie vouă!”(Mt.9, 29), sau “Fie ţie după cum voieşti!”(Mt.15,28), de data aceasta Mântuitorul «riscă» o sentinţă mult mai interpretabilă şi mai condamnabilă de către cărturarii şi fariseii suspicioşi: “Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!”. În suspiciunea şi în răutatea lor, cărturarii şi fariseii considerau că Mântuitorul Iisus Hristos era un impostor şi un fals profet, aşa cum sunt şi azi destui detractori, deoarece, ziceau ei, Îşi permitea această hulă la adresa lui Dumnezeu – să pretindă că poate ierta păcatele, pentru că se întrebau retoric: «Cine poate ierta păcatele, fără numai Unul Dumnezeu?! Acesta rosteşte blasfemii! Acesta huleşte pe Dumnezeu!», aşa considerau ei! Dar, Mântuitorul cunoştea cugetele lor şi i-a deconspirat, spunându-le deschis: “De ce căutaţi acestea în inimile voastre? Ce vi se pare mai uşor, a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului pe pământ să ierte păcatele, a zis slăbănogului: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!”(Mc.2, 8-11). Şi s-a ridicat bolnavul în văzul tuturor, şi-a luat patul şi a ieşit afară din casă. Aşadar, Mântuitorul Iisus Hristos vindecă mai întâi sufletul omului paralizat, care este bolnav din cauza păcatelor nemărturisite sau neiertate, iar după aceea îi spune: “Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta!” (Marcu 2, 11), iar prin aceasta, Sfânta Evanghelie ne dezvăluie legătura lăuntrică dintre păcat şi boală. Desigur, nu toate bolile sunt urmarea păcatelor, pentru că unele dintre boli sunt îngăduite de Însuşi Dumnezeu, tocmai pentru a ne feri de păcate sau pentru a nu conta pe sănătatea noastră trupească mai mult decât pe ajutorul Lui Dumnezeu. Poate că uneori, boala cuiva este o pedagogie sau «rânduială» tainică a Lui Dumnezeu în viaţa omului şi a societăţii, o lucrare pe care o înţelegem abia mai târziu, ca având o semnificaţie necunoscută în timpul suferinţei propriu-zise. Nu ştim ce păcate a săvârşit acest om paralizat, însă, vedem că Mântuitorul Iisus Hristos este Duhovnicul desăvârşit care nu divulgă păcatele ascunse ale celui ce vine la El pentru vindecare, ci, îi spune: “Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale”, dar nu pomeneşte care păcate anume. Hristos Domnul îi iartă păcatul, dar nu-l ceartă pe păcătosul deja umilit sau marcat de suferinţa bolii sale, iar în acest fel, dintr-un supus al păcatului, de care s-a pocăit prin suferinţă, slăbănogul devine, prin iertare şi vindecare, fiu al iubirii divine! Deci, Sfânta Evanghelie a Duminicii a doua din postul Sfintelor Paşti ne cheamă să ne îngrijim mai întâi de iertarea păcatelor şi de vindecarea sufletului prin spovedanie, dar, ne mai arată că vindecarea acestui slăbănog sau paralizat nu se face la cererea lui, pentru că el nu se mai putea exprima şi nici nu putea veni singur la Hristos, ci el primeşte vindecarea mai ales pentru credinţa celor ce l-au adus la Mântuitorul Iisus Hristos, ca să-l vindece. De fapt, cei patru oameni credincioşi care îl aduc la Iisus pe omul paralizat reprezintă Biserica ce se roagă, nu doar pentru cei prezenţi la rugăciunea ei, ci şi pentru cei suferinzi, pentru cei robiţi, sau întemniţaţi, pentru călători, pentru toţi cei ce au nevoie de ajutor, pentru sănătatea şi mântuirea tuturor oamenilor şi pentru pacea a toată lumea, pentru că Evanghelia ne îndeamnă a săvârşi fapta cea bună ajutând pe alţii să se vindece, atât sufleteşte, cât şi trupeşte.

Unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii Ortodoxe, Sfântul Grigorie Palama (1296-1359) s-a nevoit ca monah la Muntele Athos
Dar, la Sfânta Evanghelie a Duminicii acesteia, ca să putem înţelege mai bine că Dumnezeu ne arată puterea rugăciunii făcută cu credinţă, Păstorul cel Bun, Domnul nostru Iisus Hristos, ne îngăduie să ne vindecartea slabanogului din    capernaumpunem înaintea ochilor minţii un alt păstor bun, Sfântul Grigorie Palama, o podoabă a monahilor, iar când vom rosti cuvintele: «Cu ce cântări de laudă vom lăuda pe ierarhul, trâmbiţa Teologiei, gura cea insuflată de focul darului, cinstitul locaş al Duhului, stâlpul Bisericii cel nemişcat, bucuria cea mare a lumii, râul înţelepciunii, sfeşnicul luminii, steaua cea luminoasă care luminează făptura? Cu ce flori de laudă vom încununa pe ierarhul, pe apărătorul adevăratei evlavii şi potrivnic nelegiuirii, pe ocrotitorul cel călduros al credinţei, pe marele conducător şi învăţător, lira cea plină de bun sunet a Duhului, limba cea strălucitoare ca aurul, izvorul care izvorăşte ape de vindecări credincioşilor, pe marele şi minunatul Grigorie? Cu ce buze noi, pământenii, vom lăuda pe ierarhul, pe învăţătorul Bisericii, pe vestitorul dumnezeieştii lumini, pe cunoscătorul tainei celei cereşti a Treimii?», iată că trăim emoţia rugăciunii, fiindcă Sfântul Grigorie Palama a avut o viaţă bogată în fapte, aşa cum ne spune Părintele Dumitru Stăniloaie, cel care scria în tinereţile sale o carte minunată despre Sfântul Grigorie Palama, carte apărută la Sibiu, în 1938, şi în care spune: Sfântul Grigorie Palama s-a născut în Constantinopol, la anul 1296. După aceasta, Grigorie Palama a petrecut în viaţă 63 de ani, şi după 12 ani şi jumătate de arhierie, la sărbătoarea Sfântului Ioan Gură de Aur, după-amiaza, în ziua de 13 noiembrie, a trecut la Domnul. Arhiereu a ajuns în 1347, când a fost hirotonisit Mitropolit al Salonicului, de către Patriarhul Constantinopolului, Isidor. De aceea, data morţii lui cea mai apropiată şi cea mai corect exprimată, ar fi 1359, în luna noiembrie. Reamintindu-i pe scurt viaţa, să spunem că micuţul Grigorie a fost dat să studieze ştiinţele profane, căci un astfel de suflet şi o astfel de fire nu trebuia să nu se înarmeze şi cu săgeţile şi cu armele potrivnicilor. La început, pe când era încă la primele elemente de gramatică, fiind foarte tânăr, avea greutăţi cu exprimarea. De aceea, îşi lua obiceiul să nu pună mâna pe carte şi să nu spună lecţia, până ce nu se închina de trei ori Născătoarei de Dumnezeu, ceea ce-i ajuta să spună lecţiile uşor şi fără de oboseală. Împăratul îl ajuta şi pe el, şi pe fraţii lui şi-i chema adesea la sine, stând cu ei de vorbă. Învăţa gramatică, retorică şi făcu aşa de frumoase progrese în fizică, logică şi în toate celelalte discipline aristotelice, încât marele logofăt şi celebrul servitor şi savant al vremii, Teodor Metolites, intimul Împăratului Adronic al II-lea, angajând într-o zi o discuţie cu tânărul Palama, despre Aristotel, unul dintre filosofii antichităţii, în faţa împăratului, fu uimit de răspunsurile acestuia şi exclamă către Împărat: «Însuşi Aristotel de l ar auzi, l-ar lăuda, cred, nu puţin»! Iată, că originea lui înaltă, educaţia şi studiile primite în palatul împăratului l-au făcut cunoscut în lumea Constantinopolului mai înainte de a apărea în marea discuţie isihastă, fiindcă tânărul Grigorie simţea multă atracţie pentru viaţa şi meditaţia religioasă, stând în contact strâns cu monahi din Athos. În acest fel, purtându-se cu gândul să intre în viaţa monahală, încă de pe când era în lume, să ducă un regim de asceză aspru, postind, veghind mult, hrănindu-se numai cu pâine şi apă, stăpânindu-şi faptele, deşi era în floarea vârstei. A plecat la Athos şi s-a ataşat bătrânului Nicodim, cam pe la 1318, iar în al treilea an de vieţuire cu Nicodim, acesta muri, iar Sfântul Grigorie se duse la lavra cea mare a Sfântului Atanasie din Muntele Athos. Luptând parcă cu trupul ca să ajungă în afară de trup, în decurs de câte trei luni, nu dormea nici o noapte, ci numai puţin după prânz. Dorul însă după viaţa contemplativă şi după singurătate nu-i da pace! De aceea, după trei ani, se aşeză într-un loc retras, numit Golia, unde un grup de isihaşti se nevoiau în asceză şi contemplaţie, sub conducerea unui Grigorie, de origine şi el constantinopolitan, vestit pe acea vreme în practica isihiei, a liniştirii, cu alte cuvinte, a înfrânării şi a contemplaţiei, admirat nu numai de ucenicii săi din Athos, ci şi de teologii din Constantinopol. Iată, aşadar, că aşezarea Sfântului Grigorie Palama în această Duminică, în calendarul Postului Mare, nu este pusă la voia întâmplării. Viaţa lui curată, răspunsurile lui adânc teologice l-au impus în conştiinţa contemporanilor săi şi în conştiinţa veşnică a Bisericii. În loc de concluzie, putem considera că Sfântul Grigorie Palama scoate în evidenţă credinţa ortodoxă potrivit căreia Dumnezeu nu este o esenţă abstractă, ci o persoană, iar cunoaşterea Lui are un cu totul alt caracter decât cunoaşterea ştiinţifică. Făcând distincţie între natura Lui Dumnezeu şi lucrările Lui necreate, Sfântul Grigorie afirmă cunoaşterea directă a Lui Dumnezeu prin Harul pe care Dumnezeu ni-l împărtăşeşte, Har care este o lucrare, o energie necreată a Dumnezeului Care ne învaţă ce înseamnă puterea rugăciunii prin credinţă.
Profesor, Vasile GOGONEA

PS. În Duminica a doua din Postul Mare, ÎPS Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea «Dealu Mare» din Comuna Borăscu, Judeţul Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here