Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu ne arată că oricâte bogăţii avem în lumea aceasta, nimic nu luăm cu noi, dar, la sfârşitul zilelor e prea târziu de a face ceva pentru suflet, dacă n-am făcut toată viața!

660

În Duminica a 26-a după Rusalii; Ap. Efeseni 5, 8-19; Ev. Luca 12, 16-21 (Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina), Evanghelia care se citeşte la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în această a doua Duminică a Postului Naşterii Domnului se referă la bogatul nemulţumitor, lacom şi nemilostiv, care îl poate ilustra pe orice om ajuns într-o stare de robie a sufletului său, printr-o apropiere patologică de bunurile materiale limitate şi trecătoare din lumea aceasta copleşită de întunericul păcatului şi de contagiunea pandemică, mai ales că în Sfânta Scriptură, bogăţia şi sărăcia nu sunt un scop în sine, ci ele pot fi prilej de apropiere sau de îndepărtare de Dumnezeu şi de semenii noştri. Să amintim că această pildă, nu se găseşte decât la Sfântul Ev. Luca, pentru că Domnul o spune în urma unui eveniment legat de o cerere care I-a fost adresată, atunci când Fiul Lui Dumnezeu Se afla spre sfârşitul misiunii Sale de Evanghelizare în Galileea, chiar într-o confruntare acerbă cu cărturarii şi cu fariseii, care Îl învinovăţesc că alungă pe demoni cu Beelzebut, adică, Satana, şi cărora le răspunde prin pilde înfricoşătoare de genul „Vai vouă, fariseilor…”! Totodată, adresându-Se poporului, pentru a-i atrage atenţia asupra ipocriziei legate de «aluatul fariseilor», acele secrete false care ilustrează păcatul împotriva Duhului Sfânt, dar, mai ales pentru a-i îndemna pe oameni să nu se teamă decât de Dumnezeu, pentru că numai Bunul Dumnezeu ne arată că oricâte bogăţii avem în lumea aceasta, nimic nu luăm cu noi, dar, la sfârşitul zilelor e prea târziu să mai facem ceva pentru suflet, dacă n-am făcut toată viața!

,,Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău, iar cele ce ai strâns ale cui vor mai fi?”!

Aşadar, în această a doua Duminică a Postului Naşterii Domnului, la Sfânta Liturghie ni se spune că Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, era înconjurat de mii și mii de oameni, încât se călcau unii pe alții, iar El, Mântuitorul le vorbea despre fățărnicie și despre lăcomie, pentru că atunci le-a spus celor care Îl ascultau că: ,,Oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, lepădat va fi înaintea îngerilor lui Dumnezeu”, iar ucenicilor Săi le-a precizat că atunci când vor fi duși la dregători și stăpâniri, să nu se gândească dinainte ce trebuie să răspundă pentru că Duhul Lui Dumnezeu, îi va învăța ceea ce trebuie, însă, după ce a spus aceste cuvinte, cineva din mulțime îi spune: «Învățătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moștenirea», la care Iisus îi răspunde: ,,Omule, cine M-a pus pe Mine judecător sau împărțitor peste voi?”, adresându-se apoi mulţimii prin cuvintele: ,,Vedeți și păziți-vă de toată lăcomia, căci viața cuiva nu stă în prisosul avuțiilor sale.” (Luca XII,15). Apoi, le-a spus Pilda bogatului nemilostiv: «Unui om bogat i-a rodit țarina și se gândea în sine zicând, ce voi face căci nu am unde să-mi strâng roadele? Și-a zis, aceasta voi face, voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi. Apoi, voi zice sufletului meu, suflete ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani, odihnește-te, mănâncă, bea și te veselește. Dar, Dumnezeu i-a zis: ,,Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău, iar cele ce ai strâns ale cui vor mai fi?” Și tot Fiul lui Dumnezeu trage și concluzia zicând: ,,Așa se întâmplă cu cel care-și adună comoară pe pământ și nu în Dumnezeu se îmbogățește” (Luca XII,16-21). Această Evanghelie se citește la înmormântare pentru a lua aminte noi, cei care rămânem în viață, să fim şi milostivi, fiindcă milostenia este cea mai bună faptă și o dovadă palpabilă că iubim pe aproapele nostru. Degeaba spunem unui sărac: «Ce rău îmi pare de tine că nu ai ce pune diseară pe masă», dacă nu îi dăruim o bucată de pâine! Însuși Iisus Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, ne-a spus: ,,Fiți milostivi, precum și Tatăl vostru din ceruri milostiv este”, iar, pentru edificare, să ne amintim că mai circulă o vorbă înţeleaptă din bătrâni și anume că: «Dumnezeu dă fiecăruia după inima lui», deci, omule, fiind bun și milostiv cu alții și binecuvântarea Domnului va fi asupra ta, mai ales că bogăția ne îndepărtează de Dumnezeu, deoarece scrie în Sfânta Scriptură: «Acolo unde este comoara ta, acolo este și inima ta» (Matei VI,29). Trebuie să înțelegem că viața aceasta este trecătoare și este un examen delicat pentru viața viitoare în Împărăţia Cerurilor, iar, faptul că Dumnezeu îl mustră pe bogat, zicându-i foarte clar: ,,Nebune, în această noapte vor cere de la tine sufletul tău și toate cele ce ai strâns tu, ale cui vor mai fi?”, vrea să ne arate că mulţi dintre noi, nu înţelegem firea omului și că sufletul este nemuritor, pentru că bogatul din parabolă se îngrijea de suflet ca și de trup, oferindu-i doar plăceri trupești: odihnă, mâncare, băutură sau în anumite privinţe, omul poate chiar să confunde sufletul cu trupul! În vremuri ca acestea, de criză pandemică, omul nu înțelege să se îndrepte spre Dumnezeu, decât atunci când i se apropie sfârșitul şi nu se îngrijește de suflet pentru că nevăzându-l, uită că există, dar nu-și dă seama că sufletul este cel care-i menține viața! Cât de puțin face omul pentru sufletul său, în comparație cu cât de mult face pentru un trup trecător şi dat putreziciunii! Fiecare dintre noi uităm că viața noastră este în mâinile Lui Dumnezeu și noi nu putem face nimic pentru a o prelungi! În final, să mai spunem că sfârșitul acestui bogat nemilostiv este sfârșitul fiecărui om păcătos, pentru a deveni mai conştienţi de faptul că fiecare clipă din această viaţă este preţioasă (Gal. 6, 10; Col. 4, 5), pentru că suntem chemaţi să ne exercităm şi să ne valorificăm însuşirile sau aptitudinile primite de la Dumnezeu. Viaţa noastră este un dar sacru făcut nouă de Dumnezeu, un dar pe care Dumnezeu ni-l poate cere înapoi oricând, iar, pentru aceasta, ea trebuie trăită în cinste şi omenie, împodobită cu florile virtuţilor, pentru că omul trebuie să se comporte la înălţimea demnităţii sale de chip al Lui Dumnezeu, fără masca maimuţărelii şi a desfigurării, conştient că are o singură viaţă de trăit pe pământ, din care trebuie să facă prin milostenie o antecameră a veşniciei, fiindcă Bunul Dumnezeu ne arată că oricâte bogăţii am avea în lumea aceasta, nimic nu luăm cu noi, dar, la sfârşitul zilelor e prea târziu să mai facem ceva pentru suflet, dacă n-am făcut toată viața!
Profesor Vasile GOGONEA

P.S. În condiţiile de restricţii impuse de criza pandemică, Hramul «Intrarea în Biserică a Maicii Domnului», va fi sărbătorit mâine, 21 noiembrie, la Sfânta Mănăstire Lainici, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Acad. Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, dar, la nivel mai restrâns şi prin respectarea strictă a normelor de igienă sanitară!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here