Sfânta Biserică dreptmăritoare sărbătoreşte pe 25 decembrie (7 ianuarie) Naşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, numită în tradiţie şi Crăciunul, o sărbătoare anuală a naşterii după trup a Domnului nostru, iar acest eveniment a avut loc în urmă cu peste două milenii, într-o peşteră din Bethleemul Iudeii, deasupra căreia străjuieşte de peste 1600 de ani, Biserica ctitorită de Sfânta Împărăteasă Elena.
“Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!…”
Sfânta Sărbătoare a Naşterii Domnului, deşi nu este la fel de veche precum sărbătoarea Paştelui sau a Rusaliilor, era prăznuită, ca şi azi, la 25 decembrie, când, potrivit unei vechi tradiţii, după care recensământul lui Cezar August, în timpul căruia Sf. Evanghelist Luca ne spune că s-a întâmplat Naşterea Domnului (Luca II, 1 ), a avut loc la 25 decembrie 754 ab Urbe condita (de la fundarea Romei). Cele mai importante documente în care se menţionează atât originea praznicului Naşterii Domnului, cât şi data sărbătoririi lui, rămân, totuşi, Omiliile Părinţilor de limbă greacă şi latină ai sec. al IV-lea. Sfântul Ioan Gură de Aur († 407), într-o Omilie la Naşterea Domnului, din 25 decembrie 386, afirmă că după o veche tradiţie, la Roma, încă de la început, Naşterea Domnului a fost sărbătorită la 25 decembrie. Fericitul Ieronim († 420), într-o Cuvântare la 25 decembrie, îşi exprimă convingerea că în această zi S-a născut Mântuitorul Iisus Hristos, deoarece aceasta reprezintă o tradiţie veche şi universală. Cel care vorbeşte pentru întâia oară de consensul Bisericii de a fixa Naşterea Domnului în ziua a opta a calendelor lui ianuarie, adică la 25 decembrie, este Fericitul Augustin († 430). Sfântul Grigorie Teologul († 390) avea să rostească la 25 decembrie 379 (an în care este chemat la Constantinopol de către ortodocşi spre a întări Ortodoxia) celebra Cuvântare care va servi ca izvor de inspiraţie Sfântului Cosma de Maiuma († 781), alcătuitorul Canonului Naşterii Domnului (“Hristos Se naşte, slăviţi-L! Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L!…”). Stabilirea datei de 25 decembrie, ca dată a Sărbătorii Naşterii Domnului s-a bazat pe faptul că mai toate popoarele din antichitate aveau unele sărbători solare care cădeau în jurul solstiţiului de iarnă, 22 decembrie, şi pe care Crăciunul creştin trebuia să le înlocuiască. Biserica a vrut să contrapună o sărbătoare creştină mai ales cultului lui Mitra, zeul soarelui, cult de origine orientală, a cărui sărbătoare centrală cădea în jurul solstiţiului de iarnă (22-23 decembrie), ea fiind privită ca zi de naştere a zeului Soare, învingător în lupta contra frigului şi a întunericului, aceasta fiind Ziua de naştere a Soarelui nebiruit, pentru că de aici înainte zilele încep să crească, iar nopţile să scadă. E bines să reţinem faptul că termenul «Crăciun» a primit mai multe explicaţii etimologice, fiind dedus fie de la un cuvânt autohton, ce numea trunchiul de brad ars pe vatră în cea mai lungă noapte a anului sau în cea de 24 spre 25 decembrie, pentru a rechema puterea soarelui, un ritual practicat de numeroase populaţii indoeuropene, fie, în exegeza recentă, raportat la un latinesc «creationem» («creaţie»), cu referire direct la Naşterea Domnului Iisus Hristos, după unii specialişti, fiind explicabilă suprapunerea sărbătorii creştine peste vechiul obicei antecreştin. Demn de luat în seamă este faptul că ortodoxia a acceptat destul de târziu şi cu unele rezerve termenul «Crăciun» pentru Naşterea Domnului, numită în limba veche prin formula «Născutul», prin mărturiile unor importanţi clerici, mai ales că în viaţa curentă suntem obişnuiţi cu antroponimele Crăciun, Crăciunescu, Crăciunel, Crăciunaş, Crăciunoaia etc., dar, paralel, semnalăm faptul că şi termenul pe care îl discutăm a fost folosit ca nume de botez.
“Întăriţi-vă şi nu vă temeţi. Iată Dumnezeul nostru”
Naşterea Mântuitorului Hristos este dovada veşnică, nezdruncinată a îngrijirii lui Dumnezeu de lume, deoarece nădejdea mântuirii şi a venirii Răscumpărătorului făgăduit n-a încetat nici o clipă de la Adam până la Hristos şi a dăinuit de-a lungul veacurilor prin cei ce au «preînchipuit» pe Hristos, prin prooroci şi prin toţi binevestitorii mântuirii prin Hristos, Cel Care a venit pe pământ, ca să ne dăruiască Cerul! Isaia a spus că se va naşte din Fecioară şi Îl numeşte Dumnezeu: «Pentru aceasta Domnul meu va da un semn: Iată fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel» (Isaia VII. 14). Mai departe spune că va fi Dumnezeu şi om: «Căci prunc s-a născut nouă, un fiu s-a dat nouă, a cărui stăpânire e pe umărul lui şi se cheamă numele lui: înger de mare sfat, sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, părinte al veacului ce va să fie» (Isaia IX. 5). Iar, despre stăpânirea Lui, a adăugat: «Şi mare va fi stăpânirea lui şi pacea lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul lui David şi peste împărăţia lui, ca s-o întărească şi să o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până în veac» (Isaia IX, 6). În acest sens, minunile Mântuitorului sunt arătate de Isaia, zicând: «Întăriţi-vă voi mâini slabe şi genunchi slăbănogi prindeţi putere ziceţi celor slabi la inimi şi la cuget: Întăriţi-vă şi nu vă temeţi. Iată Dumnezeul nostru. Cu judecată răsplăteşte şi va răsplăti, că El va veni şi ne va mântui». Fiindcă: «Atunci se vor deschide ochii celor orbi şi urechile celor surzi vor auzi. Atunci va sări şchiopul ca cerbul şi limpede va fi limba gângavilor; căci izvoare de apă vor curge în pustie şi râuleţe în pământ însetat» (Isaia XXXV, 3-6), ca un semn binecuvântat de Bunul Dumnezeu, că Mântuitorul a venit pe pământ, ca să ne dăruiască Cerul! Sfântul Evanghelist Luca vorbeşte despre plecarea Mariei şi a lui Iosif din cetatea Nazaretului în Bethleem, în urma poruncii lui Cezar August de a se face un recensământ general. Astfel, chiar dacă S-a născut în circumstanţe umile şi fără ospitalitate, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, va dărui lumii întreaga Sa ospitalitate şi se pare că în momentul în care Fecioara Maria Îl năştea în ieslea necuvântătoarelor pe Împăratul tuturor, «iată magi de la Răsărit au venit în Ierusalim», iar pentru faptul că Sf. Ev Matei menţionează «steaua», acest lucru ne arată că ei sunt numiţi «magi» pentru că sunt foarte buni cunoscători de astrologie. Deci, aceştia au ajuns în Bethleem, unde steaua a stătut deasupra locului unde Se născuse Iisus, iar aici L-au aflat pe Prunc şi pe Maria, mama Lui, s-au închinat Lui şi I-au adus daruri: aur, smirnă şi tămâie, după care, luând poruncă s-au întors în ţara lor.
“În această slavă a lui Dumnezeu, am cunoaşte libertatea şi pacea de pe pământ şi dintre oameni”
Naşterea Mântuitorului Hristos este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac, a unirii desăvârşite a divinului cu umanul. Întruparea Cuvântului reprezintă pogorârea Lui Dumnezeu-Cuvântul la creatura căzută în păcat, pentru facerea din nou a omului zidit după chipul lui Dumnezeu. Totodată, Naşterea lui Hristos din Fecioară rămâne darul cunoştinţei celei mai presus de fire făcut omului, fiindcă niciodată în istorie Dumnezeu nu a stat atât de aproape de oameni, vieţuind printre ei, mâncând, bând împreună cu ei, luând asupra Sa firea omenească cu tot noianul de păcate săvârşite de omenire, iar Sfinţii Părinţi, în cuvântările lor la praznicul Naşterii Domnului, dezvoltă magistral ideile acestea. Dacă din punct de vedere teologic centrul de greutate al praznicului Naşterii Domnului îl constituie Pruncul care tocmai S-a născut, din punctul de vedere compoziţional este firesc ca în jurul Acestuia să fie organizată întreaga scenă iconografică, fapt pentru Care în centrul icoanei Naşterii se află peştera, a cărei iesle L-a adăpostit pe Împăratul lumii Care nu găsise loc în altă parte. În icoanele ortodoxe, întunericul nu există decât arareori, iar aceasta doar pentru a marca ostentativ lipsa luminii, dar în cea a Naşterii pata de întuneric ce hipnotizează privirea este simbolul întunericului în care zăcea omenirea în Legea veche, în cadrul căreia doar profeţii mai dăruiau o rază de lumină prin anunţarea izbăvirii viitoare: «Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta şi slava Domnului peste tine a răsărit! Căci întunericul acoperă pământul, şi bezna, popoarele; iar peste tine răsare Domnul, şi slava Lui străluceşte peste tine» (Isaia, 60,1-3). Astfel, «poporul care locuia întru întuneric va vedea lumină mare şi voi cei ce locuiaţi în latura umbrei morţii lumină va străluci peste voi» (Isaia 9,1), fapt petrecut la venirea lui Mesia, când «poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit» (Mat. 4,16). Scutecele Pruncului, de un alb imaculat, contrastează cu fundalul întunecat, trimiţând către lumina ce răsărise, dar şi către giulgiul găsit de femeile mironosiţe şi de apostoli în mormântul Domnului, căci Naşterea anunţă Jertfa de pe Cruce şi Învierea: «Cu scutecele tale dezlegi legăturile greşelilor şi cu multa sărăcie pe toţi îi îmbogăţeşti, Îndurate; că, venind în ieslea dobitoacelor, izbăveşti pe oameni din dobitocia răutăţii, Cuvinte al lui Dumnezeu, Cel ce eşti fără de început» (Utrenia dinaintea Naşterii Domnului, Cântarea a 9-a). Astfel, în «Pastorala» 2017, prilejuită de Sărbătoarea Naşterii Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei spune că “libertatea şi pacea noastră interioară, ne sunt descoperite de Naşterea Domnului. Dumnezeu este bun şi îngerii Îl înconjoară, cântând în bucuria simţirii slavei lui Dumnezeu. În cântarea lor, auzim imnele melodioase din cer, acolo unde permanent răsună glasurile neîncetate ale plăcuţilor lui Dumnezeu. În Împărăţia lui Dumnezeu există plinitătea fericirii, care provine din trăirea strălucirii curate a adevărului şi a iubirii lui Dumnezeu. De această bucurie vrem să ne lăsăm şi noi atinşi, pentru că Dumnezeu este bun şi El este puterea supremă mai presus de toate puterile. De acest fapt, ar trebui, pur şi simplu să ne bucurăm împreună cu îngerii şi cu păstorii. În această slavă a lui Dumnezeu, am cunoaşte libertatea şi pacea de pe pământ şi dintre oameni” ca o certitudine că Dumnezeu Mântuitorul, a venit pe pământ, ca să ne dăruiască Cerul!
Profesor, Vasile GOGONEA
