Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu judecă Binele care vindecă suferinţa fiecăruia

135

În Pericopa Evanghelică a Duminicii a XXVII-a după Rusalii, parcă se oglideşte în ochiul minţii noastre frământate adevărul că preaslăvirea momentului în care Dumnezeu săvârşeşte Tămăduirea femeii gârbove, dincolo de momentul în sine şi de “făţărnicia” slavei pământeşti, orice ridicare întru slavă se stinge întru deşertăciune, ca şi asumarea faptului că Mântuitorul ne învaţă că numai El se dovedeşte “cititorul” gândurilor noastre, cu cele de cuviinţă fiind mereu şi Taumaturgul bolilor trupeşti şi sufleteşti, luminătorul Binelui care vindecă suferinţele fiecăruia.

Hristos a îndreptat femeia privitoare în jos şi a făcut-o să privească în sus
Evanghelia ne mai învaţă că Domnul Iisus Hristos a vindecat această femeie în zi de sărbătoare, adică în ziua sâmbetei, ca un semn şi ca un îndemn că şi în zi de sărbătoare putem şi trebuie să facem binele, să dăm o mână de ajutor, să îndreptăm un om care este căzut într-un fel sau altul, să-l consolăm cu un sfat bun, cu un cuvânt bun, cu o rugăciune pentru sănătatea şi mântuirea lui. Prin urmare, facerea de bine nu este oprită nici chiar în zilele de sărbătoare, iar sărbătoarea nu este o scuză sau un obstacol spre a săvârşi binele pentru aproapele nostru. Tocmai în această perioadă a Postului Naşterii Domnului, trebuie să ajutăm bolnavii, bătrânii, săracii, oamenii necăjiţi şi singuri, pentru a ne dovedi mai milostivi. Când săvârşim multe fapte de milostenie, cei ce se bucură de ele Îl preamăresc pe Hristos Domnul, pentru bunătatea care li se arată lor prin oamenii binevoitori şi milostivi, trimişi de El ca să-i ajute. Iată, femeia gârbovă nu putea să privească spre cer, ci doar spre pământ, aşa cum privesc necuvântătoarele, dar cu toate acestea, era fiinţă umană, o femeie care şi-a dorit îndreptarea, iar pentru aceasta poate s-a rugat lui Dumnezeu să nu mai fie în gârbovenie, cu toate că vreme de 18 ani a trebuit să fie privitoare în jos, să nu-şi îndeplinească rolul de privitoare în sus. Se ştie că venind în lumea aceasta, Mântuitorul a vindecat pe mulţi de neputinţe, de felurite infirmităţi, de diferite boli. Aflăm că într-o zi, El a ajuns într-o sinagogă, nu ne spune Sfânta Evanghelie de la Luca, în ce sinagogă, în ce oraş, în care cetate, dar ne spune că Domnul Hristos era într-o sinagogă, într-un loc unde se adunau evreii la rugăciune. Acolo, era de faţă şi o femeie care nu mai era privitoare în sus, ci era privitoare în jos, o femeie care nu îşi mai putea împlini rostul de privitoare în sus. Chiar dacă era o zi de sâmbătă, deci o zi de odihnă, Domnul Hristos a îndreptat pe femeia care era privitoare în jos şi a făcut-o să privească în sus. Cu ocazia respectivă, Doamne, pare că s-au răscolit răutăţile, gândurile şi simţirile bune ale oamenilor, pentru că în timp ce unii L-au lăudat şi L-au preamărit pe Domnul Hristos, alţii, mai ales mai marele sinagogii, mai marele casei în care se făceau rugăciuni, L-au defăimat. Acesta nu s-a adresat Domnului Hristos, ci oamenilor care erau de faţă şi femeii care iarăşi era privitoare în sus, zicând: “Şase zile sunt în care trebuie să se lucreze; aşadar în ele veniţi şi vă vindecaţi, dar nu în ziua sâmbetei… ” (Lc. 13, 14), prin aceasta, mai marele sinagogii socotind că Domnul Hristos a făcut un lucru rău şi nu a păzit rânduiala Vechiului Testament în privinţa respectării sâmbetei ca o zi nelucrătoare. Iar atunci, Domnul Hristos a răspuns la această strâmbare “tăioasă” a gândurilor omeneşti, pentru că omul acela însuşi nu gândea cum trebuia.

Dumnezeu cunoaşte viaţa şi suferinţa fiecăruia, dar şi credinţa sa
Să ne reamintim şi cuvintele părintelui Arsenie Boca, atunci când spune că “în mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”, tocmai pentru a desluşi răutatea cugetului unor oameni trufaşi! Vedem că mai marele sinagogii “a strâmbat” şi ceea ce a făcut bine Domnul Hristos, invocând nişte argumente sau pretinse temeiuri pentru gândurile lui. Această Evanghelie ne dezvăluie, în acelaşi timp, puterea Lui Dumnezeu care le judecă pe toate, arătată în Mântuitorul Iisus Hristos, ca putere a iubirii vindecătoare, şi virtuţile ascunse ale femeii gârbove, care de optsprezece ani era robită de o legătură nevăzută a Satanei, sub forma unei neputinţe trupeşti. De fapt, această femeie gârbovă, suferindă şi smerită, nu a cerut nimic de la Hristos Domnul, fiindcă nu îndrăznea să-L roage ceva, dar, mai ales, pentru că ea purta crucea suferinţei în tăcere. Şubredul ei trup era gârbov sau aplecat de boală, dar sufletul îi era drept, în stare de rugăciune. Noi nu cunoaştem şi nici ea nu cunoştea taina legăturii ei nedezlegate, adică nu ştia originea neputinţei sale! Dar, cu toate că nici ea şi nici altcineva nu a intervenit pe lângă Iisus, doar El, din multa milă sau din profunda compasiune faţă de această femeie suferindă, a vindecat-o în văzul tuturor celor adunaţi în sinagogă. Vedem acel adevăr de netăgăduit, oameni buni, că Dumnezeu are iniţiativa vindecării omului chiar dacă omul respective nu mai aşteaptă sau nu mai cere în mod expres vindecarea sa. Deci, Dumnezeu este Cel Care cunoaşte viaţa şi suferinţa fiecăruia, dar şi credinţa, smerenia şi răbdarea fiecăruia, motiv pentru care numai El alege locul şi timpul când îi eliberează pe oameni de boală şi suferinţă! Poate noi nu cunoaştem totdeauna care sunt cauzele spirituale ale bolilor trupeşti, dar vedem că Mântuitorul Iisus Hristos nu este nepăsător când oamenii suferă, ci El vindecă neputinţa şi alină suferinţa, vindecă boala vătămătoare, dăruindu-le oamenilor sănătate trupească şi sufletească, mai ales dacă ei au credinţă vie şi smerită. Iată, această femeie gârbovă, suferindă şi smerită, nu a cerut nimic de la Hristos Domnul, pentru că nu îndrăznea să-I ceară ceva, iar în tăcerea ei, îşi purta crucea suferinţei în tăcere, cu trupul şubred aplecat de boală, chiar dacă sufletul ei era drept, în stare de rugăciune.

Vindecarea femeii gârbove ne descoperă înţelesul naturii umane păcătoase
Femeia gârbovă nu cunoştea taina “legăturii ei nedezlegate”, adică, nu cunoştea cauza neputinţei trupeşti, iar, cu toate că nici ea şi nici altcineva nu a intervenit pe lângă Iisus, totuşi El, din multă milă sau compasiune faţă de această femeie suferindă, a vindecat-o în văzul tuturor celor adunaţi în sinagogă. Deci, Dumnezeu, Cel ce cunoaşte viaţa şi suferinţa fiecăruia, dar şi credinţa, smerenia şi răbdarea fiecăruia, alege locul şi timpul când eliberează pe oameni de boală şi suferinţă. Din această lucrare milostivă şi minunată a Mântuitorului Iisus Hristos, noi înţelegem că Dumnezeu lucrează când e Voia Sa, aşa cum doreşte El, iar modul Lui de lucrare este unul pedagogic sau înţelept. Chiar dacă întârzie să răspundă la cererea omului, ori face altceva sau într-un mod diferit decât aşteptăm noi, Dumnezeu lucrează totdeauna pentru mântuirea oamenilor, pentru împlinirea lor! Uneori, El nu răspunde când este chemat, iar alteori ne cheamă când nu ne aşteptăm noi, dar întotdeauna dovedeşte că îi iubeşte pe toţi oamenii, chiar dacă nu gândeşte ca toţi oamenii, ci dumnezeieşte, adică mai presus de gândirea omenească obişnuită. Aşadar, prin credinţă puternică, prin evlavie, prin rugăciune smerită, prin osteneala venirii la sinagogă, această femeie păstra legătura vie cu Dumnezeu Cel nevăzut, iar atunci când Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om şi a venit printre oameni, atunci El, Iisus Hristos, a ridicat-o, a dezlegat-o din legăturile Satanei şi a îndreptat-o în starea de om sănătos care priveşte în faţă pe ceilalţi oameni şi vede lucrarea lui Dumnezeu în lume. Prin aceasta, vindecarea femeii gârbove ne descoperă înţelesul adânc al ridicării naturii umane păcătoase pe care Mântuitorul o dezleagă, o eliberează din robia demonilor şi a neputinţelor sufleteşti şi trupeşti. Evanghelia Duminicii acesteia ne descoperă, aşadar, cât de mare este binecuvântarea de a ne întâlni cu Hristos, cu Dumnezeu-Omul, Cel Care ne ridică sau ne îndreaptă când suntem prea aplecaţi spre cele pământeşti şi ne ajută să privim spre ţinta noastră finală, care nu este pământul sau mormântul, ci Împărăţia cerurilor şi iubirea preaslăvită a Sfintei Treimi. Aşadar, vindecarea femeii gârbove, ca ridicare din apăsarea sau din aplecarea ei îndelungă, reprezintă, în mod tainic, şi lucrarea mântuitoare a Domnului Iisus Hristos ca vindecare şi sfinţire a naturii umane, iar prin Înălţarea Sa la cer ne ridică de pe pământ la ceruri, adică de la viaţa trecătoare sau biologică la viaţa cea netrecătoare, duhovnicească şi veşnică.
Profesor, Vasile Gogonea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here