În Duminica a 27-a după Rusalii Ap. Efeseni 6, 10-17; Ev. Luca 13, 10-17 (Tămăduirea femeii gârbove), din ziua de 8 decembrie 2019, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, vom asculta Evanghelia Sf. Ev. Luca, rânduită în Biserică spre a se citi în această perioadă a Postului Naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru ca noi să aflăm, cu deplină ascultare, despre vindecarea unei femei gârbove, care suferea de optsprezece ani de un duh de neputinţă şi era gârbovă, de nu putea să se ridice în sus nicidecum (Luca 13, 11), iar în această situaţie, Mântuitorul Iisus Hristos vindecă neputinţa ei maladivă şi dovedeşte, în acest fel, că alină suferinţa, dăruind oamenilor sănătate trupească şi sufletească, mai ales dacă ei au credinţă vie, răbdare şi smerenie!
«,,Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”! Şi Şi-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat şi slăvea pe Dumnezeu».
De această dată, vindecarea se face prin cuvinte simple: “Femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta”, după care Domnul Îşi pune mâinile asupra ei, trupul gârbov i se îndreaptă şi atunci a început să-L slăvească pe Dumnezeu (Luca 13, 13), Cel Care, prin Harul Său, are iniţiativa vindecării omului, chiar dacă omul nu mai cere în mod expres vindecarea sa! Prin urmare, avem înaintea ochilor minţii şi ai inimii noastre pe Acela Care cunoaşte viaţa şi suferinţa fiecăruia, dar şi credinţa, smerenia şi răbdarea fiecăruia, Cel ce alege locul şi timpul când îi eliberează pe oameni de boală şi de suferinţă. Aşadar, în altă ordine de idei, Mântuitorul Iisus Hristos se întâlneşte cu o femeie care era de 18 ani gârbovă, încât nu putea să se ridice în sus nicidecum, fiind legată de satana, iar, după ce-Şi pune mâinile asupra ei, «ea îndată s-a îndreptat şi Îl slăvea pe Dumnezeu» (Luca 13, 13), pentru ca noi să înţelegem de aici, că, dacă intrăm sub ascultarea diavolului, există riscul de a fi «legaţi» de acesta, uneori fiind chiar posedaţi de el. Totuşi, Dumnezeu îngăduie acest lucru spre a vedea acum, când încă mai putem îndrepta lucrurile, care este pentru noi, consecinţa alegerii răului, pentru că niciodată a face rău (a păcătui), nu te poate elibera, ci, te afundă şi mai mult într-un soi de mlaştină prin care cu anevoie te mai poţi mişca! Deci, trăindu-ţi viaţa fără a avea ca reper poruncile Evanghelice, «eliberându-ţi» mintea de cuvântul Lui Dumnezeu, nu dobândeşti nici un fel de libertate, ci, devii un sclav, fiindcă diavolul îţi promite libertatea, te ispiteşte să nu-L alegi pe Hristos, pentru a te aduce în stare de rob, de om chinuit şi plin de durere. Paradoxal, însă, dacă te faci de bunăvoie rob al Lui Dumnezeu, întru toate ascultător de El, împlinind ceea ce Domnul a poruncit sau mai degrabă, ne-a îndemnat să facem spre binele nostru, atunci vei ajunge la o libertate totală, la a fi stăpân pe propria ta viaţă, mai ales că Dumnezeu nu vrea să ne «posede», să ne înrobească spre a ne manipula ca la un teatru de păpuşi, ci, voieşte a ne elibera de ceea ce este lumesc spre a deveni dumnezeieşti, lucru ce demonstrează fără tăgadă, că Dumnezeu este Cel Care cunoaşte viaţa şi suferinţa fiecărui om, dar şi credinţa, smerenia şi răbdarea fiecăruia!
,,Făţarnicilor! Dar, aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei”?
În Sfânta Evanghelie a Duminicii acesteia, Pericopa femeii gârbove ni-L arată pe Iisus Hristos ca un Biruitor, iar fariseii ies ruşinaţi, mânia mai-marelui sinagogii fiind înfrânată şi făcută de basm şi de ocară, în vreme ce toţi ceilalţi participanţi şi femeia gârbovă se bucură şi-L preamăresc pe Dumnezeu. Deci, locul în care se petrec evenimentele relatate în textul biblic este sinagoga, un spaţiu ales în mod special pentru că aici se adunau evreii la rugăciune unde Mântuitorul, întâlnindu-Se cu compatrioţii Săi, reprezenta contextual care Îi permitea să vorbească mai bine despre unele subiecte sensibile din societatea iudaică de atunci. Ca urmare a vindecărilor săvârşite sâmbăta, adversarii Domnului îşi formaseră o părere negativă, exprimată în mod clar şi în legătură cu alte vindecări petrecute tot în această zi, de aici şi convingerea deja formată în rândul iudeilor de a-L suprima pe Iisus, pentru că nu respecta sabatul, mai ales că legea ocupa un loc foarte important în religia iudaică. De fapt, prin vindecările pe care le-a făcut sâmbăta şi prin întreaga Sa atitudine în această privinţă, Mântuitorul a restaurat porunca a patra din Decalog în înţelesul şi rostul ei, voite de Dumnezeu (Luca 6, 5). Greşeala pe care o făcea, însă, mai-marele sinagogii era că de dragul formei el sacrifica omul, îl strivea sub restricţii formale. Domnul, ca un doctor fără de zăbavă, dar şi Domnul abilităţii la nivelul minţii omeneşti, este deasupra micimilor, invidiei mărunte, pizmei intrate pe furiş în suflete, meschinăriei care se lăfăie în văzul lumii cu neruşinare de paparudă şi ifose de cărturar isteţ. Domnul este şi slujitor vrednic al Sabatului, pentru că îl socoteşte a fi ceea ce este în realitate: o zi de mărire, de bucurie, de cât mai multe vindecări, de binefaceri fără număr şi cu nemiluita. Un sabat al sănătăţii, belşugului şi bunelor vestiri, cu totul îndepărtat, cu totul ostil şi străin sabatului sec, mohorât şi tiranic, al falşilor săi apologeţi zeloşi, fariseii fanatici ai logicii absurde, în inima cărora nu-şi află loc îndurarea, în mintea cărora nu poate intra acea puţină lumină, acel pic de bun simţ, acea fărâmă de milă faţă de omul în suferinţă, pentru că numai Atotputernicul şi Bunul Dumnezeu este Cel Care cunoaşte viaţa şi suferinţa fiecărui om, dar şi credinţa, smerenia şi răbdarea fiecăruia!
Astăzi este Sărbătoarea Sfântul Ier. Nicolae sau ,,Făcătorul de minuni”!
Unul dintre cei mai populari sfinţi din calendar, fiind prăznuit la 6 decembrie. De origine grecească (Nikolaos), numele este format din două cuvinte: nike, „victorie“ (de la nikao, „a învinge“), şi laos, „popor“, putându-se traduce prin „obşteasca biruinţă“. A trăit la sfârşitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea şi este sărbătorit, atât de Biserica Ortodoxă, cât şi de cea Romano-catolică, pe 6 decembrie. S-a născut într-o familie bogată, în localitatea Patara, în provincia Lichia, din partea asiatică a Turciei de astăzi şi încă din copilărie a dovedit credinţă excepţională, iar în timpul tinereţii s-a remarcat prin purtare aleasă, post, discernământ şi o viaţă duhovnicească intensă. A studiat la cele mai bune şcoli, unde s-a remarcat prin inteligenţă, iar în bisericile în care intra, îi uimea pe toţi prin blândeţe şi nobleţe sufletească. Întrucât unchiul său era episcop la Patara, Nicolae a stat o vreme la mănăstirea de acolo, unde a devenit preot, timp în care a făcut minuni, iar în timpul călătoriei spre Ţara Sfântă, o furtună puternică i-a speriat pe cei din corabie, dar Nicolae i-a îndemnat pe toţi să se roage lui Dumnezeu şi furtuna s-a oprit. Tot atunci, Sfântul Nicolae a înviat un tânăr corăbier care căzuse de pe catarg şi se înecase, în Alexandria, Sfântul Nicolae a vindecat mulţi bolnavi şi demonizaţi. A salvat cetatea Mira, tot din Lichia, de foamete, arătându-se în vis unui negustor italian pe care l-a îndemnat să vină să-şi vândă grâul acolo. Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor, în special al celor săraci, dar şi al marinarilor, al brutarilor, al fetelor nemăritate şi al celor acuzaţi pe nedrept. Moaştele Sfântului Nicolae sunt păstrate la Catedrala din Bari, în Italia, într-o criptă din care izvorăşte un lichid incolor, numit “Mana” sau “Santa Mana”. Potrivit tradiţiei, episcopul acestei eparhii amestecă acest lichid cu apă, îl binecuvinteaza şi-l împarte credincioşilor. La Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, la kilometrul zero, se află o parte din moaştele Sfântului Nicolae. Copiii sunt învăţaţi că în noaptea de 5 spre 6 decembrie, Sfântul Nicolae vine şi le încarcă galoşii, bocancii sau bradul cu dulciuri, jucării sau daruri din cele alese, dar unii găsesc şi câte o nuieluşă. În unele zone, copii îi lasă moşului apă şi morcovi pentru calul său minunat. În colindele româneşti, cântate în plină iarnă, vorbesc despre florile dalbe, flori de măr, pentru că bătrânii noştri cunoşteau şi ei că acea joardă a Sfântului Nicolae trebuie să fie una de măr, iar dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Naşterea Domnului, înseamnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui căruia i-a dat crenguţa flori albe! Multe lăcaşe de cult poartă numele Sfântului Nicolae şi mulţi români, femei şi bărbaţi, poartă numele Sfântului Nicolae. Tuturor, un sincer: LA MULŢI ANI!
Profesor, Vasile GOGONEA
