În Duminica a 18-a după Rusalii (Ap. 2 Corinteni 9, 6-11); «Pescuirea minunată», se va citi o Sfântă şi Dumnezeiască Evanghelie ecleziologică despre acel moment înălţător, care devine prilej de chemare sfântă pentru Sfântul Apostol Petru şi cei împreună cu el, Iacob şi Ioan, fiii lui Zevedeu, chemaţi de Mântuitorul Iisus Hristos ca să devină pescari de oameni, mai ales că întâmplarea se petrece la începutul vieţii publice a Domnului nostru Iisus Hristos şi nu este raportată decât de Sfântul Ev. Luca, iar sfântul Matei (4, 18-22) şi sfântul Marcu (1, 16-20) istorisesc chemarea primilor ucenici, dar fără pescuirea minunată, însă, ceea ce se dovedeşte interesant de observat este faptul că o minune asemănătoare este relatată şi de către Sfântul Ev. Ioan, după Învierea Lui Hristos, iar în cele două cazuri, Petru joacă un rol central, tocmai pentru ca noi să desluşim în profunzime că hotărârea Apostolilor de a-L urma pe Iisus Hristos este nepătrunsa şi nebiruita putere a dumnezeiescului, este pilda vieţii Sale curate şi sfinte, virtutea smereniei, fiindcă mulţi au fost cei care au propovăduit învăţături înalte pe care ei nu le-au urmat, pe când Mântuitorul Iisus Hristos a împlinit tot ceea ce a învăţat, deci, asemenea pescarilor din Evanghelie, pilda vieţii neprihănite a Mântuitorului stă ca o carte deschisă în faţa noastră, fiindcă El este lumină pentru noi, după nopţi lungi de pescuit în deşertul ignoranţei şi al rătăcirii, ceea ce înseamnă că pentru smerenia lui Simon şi a celorlalţi pescari, Harul Lui Dumnezeu a coborât peste ei şi au devenit pescari de oameni şi apostoli ai neamurilor.
«Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins» (Luca V, 5)
În Sfânta Evanghelie a Duminicii a 18-a după Rusalii, ni se istoriseşte despre pescuirea minunată, adică, despre minunea săvârşită de către Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu Simon Petru şi cu alţi pescari care toată noaptea s-au trudit şi nimic nu au prins. «Şi răspunzând Simon, a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am trudit şi nimic nu am prins» (Luca V, 5). Atunci, la îndemnul Mântuitorului, Simon a aruncat mrejile mai adânc, în lacul Ghenizaretului, şi «au prins mulţime mare de peşte, că li se rupeau mrejile» (Luca V, 6). Analizând cu minuţiozitate, vedem că această relatare despre pescuirea minunată ne demonstrează succint, cum fapta Mântuitorului a determinat o cotitură în viaţa unor pescari, făcându-i să-şi părăsească meseria lor şi să fie slujitori ai Lui Dumnezeu, ai oamenilor şi ca Apostoli şi propovăduitori ai Legii Evanghelice, atunci când, Însuşi Dumnezeu coboară Harul Sfânt peste ucenicii Săi şi îi face «pescari» de oameni, mai ales că Simon Petru s-a smerit cu evlavie, atunci când a văzut această minune săvârşită de Domnul Iisus. Fără a se mândri, el şi-a recunoscut păcătoşenia şi slăbiciunile, spunându-I Domnului Iisus Hristos şi căzând la genunchii Lui: «Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos» (Luca V, 8). În felul acesta, Simon Petru şi-a dat seama, în faţa minunii săvârşite, ce era el în realitate şi ce i se cuvenea Lui Iisus, mai ales că mare spaimă i-a cuprins pe toţi care au fost de faţă la săvârşirea acestei minuni, între care erau şi Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedeu. Aşa cum se cunoaşte, Domnul a început să predice încă din primele momente ale misiunii Sale pământeşti şi va vorbi fără încetare, până la Patima Sa, pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu, Logosul, Cel care exprimă cugetele Tatălui, şi pentru că a fost trimis de Tatăl Său pentru a «binevesti Împărăţia Cerurilor». Ceea ce spune Mântuitorul este atât de nou şi are atâta putere, fiindcă ne vorbeşte, ca om, în puterea Duhului şi toţi sunt «uimiţi de învăţătura Lui», iar mulţimile Îl urmează şi Îl ascultă cu admiraţie. Aşa este şi de această dată, când Domnul este pe malul lacului Ghenizaret, iar «mulţimea se aduna în jurul Său ca să asculte cuvântul lui Dumnezeu». Tocmai acesta este elementul care declanşează, nada care va îngădui Mântuitorului Hristos ca să «prindă» pe primii Săi patru ucenici, iar această Pericopă ilustrează în chip minunat pedagogia divină. Aşadar, e momentul când Mântuitorul Hristos zăreşte pe malul râului două bărci de pescari în frunte cu Simon, cel ce avea să fie Petru. Primul aspect are un caracter puternic simbolic, deoarece Domnul Se urcă în barca lui Simon şi îi cere să se depărteze puţin de mal, pentru ca toţi să-L poată vedea şi auzi, iar El Se aşează în barcă şi predică. De fapt, aceasta este imaginea însăşi a Bisericii, fiindcă barca reprezintă Biserica, cea care pluteşte pe apele zbuciumate ale lumii decăzute, fără să se scufunde, şi pentru că poartă pe Hristos, aşezat pe un tron Împărătesc. Prin structura şi prin funcţiile sale teologice şi sociale, Biserica învaţă noroadele, neamurile, omenirea, iar Iisus Hristos este mereu prezent în barca Bisericii, El este cârmaciul ei, iar nu Simon Petru, până la sfârşitul veacurilor.
Această barcă nu va pieri niciodată, după cum a profeţit Domnul Însuşi, că «nici porţile iadului nu o vor înfrânge». Faptul acesta devine extrem de important, fiindcă cei patru viitori Apostoli sunt martori ai acestei scene, când Mântuitorul Hristos le arată de ce a venit în lume şi la ce înaltă slujire sunt ei chemaţi.
«Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos» (Luca V, 8)
Prin urmare, Evanghelia se numește a Pescuirii minunate, pentru că are în centru evenimentul neaşteptat al unei pescuiri foarte abundente, după o noapte întreagă de eşecuri, dar ea mai este şi Evanghelia alăturării a trei dintre viitorii apostoli, chiar patru, în variantele Sfântului Ev. Matei 4, 18 şi Marcu 1, 16, iar, aflându-ne la începutul relației Mântuitorului cu ucenicii Săi, vedem că sunt pomeniți de către Evanghelie: Petru, Iacov și Ioan, cei care vor alcătui cercul restrâns al apostolilor, prezenți în momentele importante ale activității publice ulterioare a Mântuitorului, precum «Schimbarea la Față» pe muntele Tabor, «Învierea fiicei lui Iair», iar unele texte paralele îl pomenesc și pe Andrei, fratele lui Petru, mai ales că Evanghelia se încheie cu o frază foarte sugestivă: «Au lăsat totul și au mers după El» (Luca 5, 11). De multe ori, ca oameni preocupaţi de a afla răspunsuri, poate că ne vom întreba, de ce Domnul Hristos a chemat oameni din popor şi nu pe cei învăţaţi sau pe preoţi, pentru a-L urma. Aici găsim un răspuns interesant: Apostolii nu au făcut, desigur, studii, dar au ceva preţios: simplitatea inimii şi ei cred pe Dumnezeu pe cuvânt! Ei au simţul concretului, al vieţii, adică bunul simţ, aşa cum au, de obicei, oamenii cărora le spunem că sunt simpli, meşteşugarii şi ţăranii, pe când cei cu carte sunt adesea prinşi de abstracţiuni şi de speculaţii teoretice. Oricum, pentru a relua o idee de la sfântul Pavel, în slăbiciune se plineşte puterea lui Dumnezeu, iar dacă Apostolii ar fi fost oameni de înaltă cultură, li s-ar fi putut atribui conţinutul predicii, pe când aceasta vine doar de la Dumnezeu, iar chemând oameni, probabil fără carte şi cultură, acest risc era evitat, mai ales că Sfântul Duh vorbea prin gurile lor. Poate că întrebarea pe care trebuie să ne-o punem astăzi este dacă noi, oamenii care mergem la biserică, cei care ne considerăm credincioși practicanți, suntem şi ființe cu forță de atracție pentru oamenii lumii de astăzi! Nu suntem, în multe privinţe, plictisitori sau plictisiți, amorfi, uneori teatrali, ideologici, prefăcuți, sau chiar ursuzi și acri în pledoariile noastre? Nu cumva lumea nu se întoarce la Dumnezeu, pentru că modelele care propun credința, nu sunt nici credibile, nici atractive, iar în loc să fie o invitație spre Dumnezeu, ele sunt o piedică, un obstacol? Să nu uităm nicidecum , că acela care nu are un minim potențial de a fi plăcut în comunitate, în familie, la locul de muncă, în societate, va sfârși în singurătate, pentru că, până la urmă, chiar și aparenții admiratori îl vor abandona.
A fi atractiv înseamnă a avea capacitatea de a stimula interesul, capacitatea rezultată dintr-o viață marcată de bogăție interioară, autocontrol, echilibru, armonie lăuntrică, acele calități care nu se pot improviza oricând şi oriunde. Creștinii care consideră că trebuie să fie ursuzi, respingători, încruntați, înverșunați şi respingători, aceia n-au înțeles esența creștinismului, care este un mesaj de speranță. Sobrietatea firii nu trebuie confundată cu acreala, nici spiritul misionar cu încrâncenarea, iar înverșunarea nu face parte din comportamentul unui om care-L cunoaște pe Dumnezeul Iubitorul, pentru că ea nu mai lasă loc libertății celuilalt, e represivă și autosuficientă, iar din Evanghelia Duminicii acesteia, trebuie să înţelegem şi marele adevăr, că Dumnezeu coboară Harul Sfânt peste ucenicii Săi, ca să-i facă peste veacuri «pescari» de oameni.
Profesor, Vasile GOGONEA
PS În Duminica a 18-a după Rusalii (Ap. 2 Corinteni 9, 6-11), în data de 23 septembrie 2018, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie şi slujba de resfinţire a Bisericii cu Hramul «Sfânta Cuv. Parascheva», din Parohia Maghereşti, comuna Săcelu, judeţul Gorj.
