În Duminica în care sărbătorim Întâmpinarea Domnului, a 17 -a după Rusalii (a Cananeencei); Ap. 2 Corinteni 6, 16-18; 7, 1; Ev. Matei 15, 21-28, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie se va citi despre momentul în care Mântuitorul Iisus Hristos e adus la templu de către Fecioara Maria şi Dreptul Iosif, pentru a fi închinat Lui Dumnezeu, potrivit Legii celei vechi, Întâmpinarea Domnului fiind numită în popor și cu numele de Stretenie, iar la Pericopa Evanghelică, avem prilejul să tragem învăţăminte deosebite din momentul stânjenitor al întâlnirii Domnului nostru Iisus Hristos cu femeia Cananeeancă, a cărei fiică era bolnavă şi bântuită de diavol! În Evanghelia acestei Duminici, vedem că această femeie necăjită, nu are decât numele de “cananeeancă”, o denumire mai mult decât suficientă pentru a angaja discuţia, chiar oprobiul oricărui bun iudeu în contrast cu cei socotiţi păgâni, în condiţiile în care, trimiţându-i pe ucenici în ceea ce se poate numi o ,,misiune de probă” sau exploratorie, (Mt 10, 1 şi urm.), Iisus le porunceşte să nu meargă şi la păgâni, cu toate că această interdicţie nu are nici o urmare în ceea ce priveşte misiunea universală a Bisericii, căci, după Înviere, Domnul îi va trimite pe Apostolii Săi pe ,,la toate neamurile” (Mt 28, 19), mai ales că un astfel de episod are în vedere o gravă problemă cu care se confrunta Biserica la vremea respectivă, anume, opoziţia creştinilor evrei de a-i accepta pe păgâni în Biserică. În cele din urmă, intervenţia ucenicilor Domnului în favoarea femeii cananeence oferă Bisericii un temei în plus de a nu-i respinge pe păgânii care îmbrăţişează credinţa creştină, iar, dacă ucenicii, iudei de neam, făceau această rugăminte în favoarea unei păgâne, atunci şi creştinii de după ei au temei suficient în a-i accepta pe păgânii care cred în Hristos ca membri ai Bisericii. În final, intervenţia ucenicilor în favoarea femeii, prin expresia ,,slobozeşte-o”, cu care ei îi spun lui Hristos ce să facă, are şi un sens limitativ, iar, dacă Iisus Hristos, ar fi împlinit dorinţa ucenicilor, harul dat de El femeii aceleia, ar fi fost atât de neînsemnat, încât nici nu s-ar fi putut numi ,,har”, pe când Domnul Iisus Hristos, este El Însuşi izvorul harului nemăsurat al mântuirii trupeşti şi sufleteşti, de care se va învrednici femeia cananeeancă pentru credinţa ei, când fiica ei se va vindeca, tocmai ca o dovadă certă că Dumnezeu Cel Atotputernic, ne ajută şi ne învaţă ca prin credinţă negrăită, să intrăm în Taina Pedagogiei Sale!
«Să pună înaintea Domnului pe Pruncul cel Întâi Născut şi să-L răscumpere cu preţul cel rânduit»!
Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos şi este o sărbătoare care ne amintește de momentul în care Pruncul Iisus Hristos este adus la Templul din Ierusalim, unde este întâmpinat de Simeon și de Ana, deoarece, în legea iudeilor, la 40 de zile de la nașterea pruncului de parte bărbătească, mama acestuia trebuia să meargă la Templu că să-l închine lui Dumnezeu, cu gândul că din acesta se poate ridica Mesia, mai ales că în aceeaşi zi, avea loc și curățirea mamei, care se făcea prin aducere de jertfă a unui miel ca ardere-de-tot și a unui porumbel ca jertfă pentru păcat, în cazul familiilor bogate, chiar a doi porumbei – unul pentru ardere-de-tot și altul jertfă pentru păcat, în cazul celor săraci. Evident, că Fecioara Maria nu avea nevoie de purificare după Naşterea minunată a Fiului Lui Dumnezeu, dar ea se supune cu smerenie vechii legi, după cum şi Mântuitorul o face, iar în aceste condiţii, Pruncul este adus de Fecioara Maria şi de Iosif, la Templu, dimpreună cu o pereche de turturele care trebuiau aduse ca jertfă Lui Dumnezeu, iar aici sunt întâmpinaţi de bătrânul preot Simeon şi de proorociţa Ana, pentru ca Fecioara Maria «Să pună înaintea Domnului pe Pruncul cel Întâi Născut şi să-L răscumpere cu preţul cel rânduit», precum s-a poruncit lui Moise de către Domnul, în Legea Veche şi cum se scrie despre aceea în legea curăţirii! Întâmpinarea Domnului mai este numită și Stretenie, fiind considerată în tradiţia populară ca o zi rea, cu multe ceasuri rele, iar cine se naște sau cine face nuntă în această zi, va avea parte numai de necazuri și nu-i va merge bine! Ziua de Stretenie se ține pentru sporul casei și pentru sănătate, superstițiile specifice zilei acesteia făcând referire la vremea ce urmează, considerându-se că acela care lucrează în ziua de Stretenie, va cădea în boală și i se va strâmba gura, iar dacă este o zi caldă, în cursul anului, va fi vară călduroasă și îmbelșugată, iar dacă în această zi este frig, ger și viscol, atunci vara va fi friguroasă și neroditoare, semn că Dumnezeu Cel Atotputernic, ne ajută şi ne învaţă ca prin credinţă negrăită, să intrăm în Taina Pedagogiei Sale!
« ,,O, femeie, mare este credința ta, fie ție după cum voiești”, și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela»!
Pericopa Evanghelică a primei Duminici din februarie, ne relatează dintru început că Domnul nostru Iisus Hristos trece din Galileea, dincolo de Iordan, în Canaan, în vatra unor ținuturi locuite de păgâni și pe care Dumnezeu le blestemase pentru idolii lor, iar pe locuitorii de acolo, îi izgonise când a adus pe israeliți înapoi din robia egipteană. Hărţuit de acuzele fariseilor, Domnul iese din hotarele patriei Sale și întâlnește o femeie cu care întreține un dialog de o bogăție și de o frumusețe deosebite. Femeia cananeeancă, deși străină de neam și de credință, se apropie de Domnul și rămâne la oarecare distanță păstrând buna-cuviință a situației sale și nu numai că se adresează Domnului, ci strigă din adâncul sufletului, când exprimă cu glas puternic rugăciunea ei fierbinte: ,,Miluiește-mă Doamne, Fiul lui David! Fiica mea este rău chinuită de diavol” (Matei XV, 22), ceea ce dovedește credința ei că Iisus, Cel Căruia I se adresează este Mesia, Mântuitorul lumii, strigătul ei fiind izvorât, nu numai a din durerea neostoită de mamă, dar şi dintr-o credință puternică și mare în Hristos Mântuitorul. Să mai reţinem faptul că femeia îndurerată de boala fetiței, nu zice: miluiește pe fiica mea, ci, zice: ,,miluiește-mă”, ca un exemplu deosebit prin care toți părinții vremurilor noastre trebuie să se roage permanent pentru copiii lor, nu numai pentru tămăduirea de bolile trupești ci, mai ales de bolile lor sufletești care devin din ce în ce mai multe, mai mari și mai grele. De atâtea ori se roagă părinții pentru copiii lor: Doamne miluiește pe copilul meu, că rău pătimește în păcatul neascultării de părinți, de profesori, de îndrumătorii lui de bine, de mai marii lui, de păcatul desfrânării, de păcatul egoismului, al trufiei, al mâniei, al iubirii de ceartă, al nesupunerii, de păcatul iubirii de aur și de argint nemuncit, de păcatul vrajbei și al clevetirii, Doamne, miluiește-mă și-l scapă pe el de duhurile pierzătoare! Mai constatăm cu surprindere că Domnul Cel prea Bun și Preamilostiv, arată indiferență la rugăciunile fierbinți ale cananeencii, precum nu se mai găsește nicăieri în istoria minunilor Sale, iar, Domnul nu răspunde nici un cuvânt pentru că știutorul inimilor cu¬noștea credința puternică din adâncul sufletului ei, capabilă să suporte orice încercare și descurajare. Tocmai de aceea, femeia cananeeancă nu se smintește, nu se supără, nu se descurajează și nu se depărtează, iar, cu toate că atât de mult și stăruitor se ruga această femeie încât i-a înduioșat și pe Sfinții Apostoli, aceştia s-au apropiat de învățătorul lor și L-au rugat: ,,Slobozește-o că strigă în urma noastră” (Matei XV, 23). Atunci, iată că a venit şi răspunsul Domnului: ,,Nu sunt trimis decât către oile cele pierdute ale casei lui Israel” (vers. 24), un răspuns care i-a amuțit pe ucenici, iar femeii cananeence i-a dat grai, pentru că a căzut în genunchi la picioarele Domnului și I s-a închi¬nat zicând: ,,Doamne ajută-mă” (vers. 25), printr-o rugăciune răbdătoare și fierbinte, de parcă ar spune: ajută-mă, fiindcă eu cred că poți să mă ajuți, deci, iată curajul, iată speranța pe care ți le dă rugăciunea fierbinte! Dar, dialogul continuă, căci Domnul îi răspunde: ,,Nu este bine să iei pâine de la gura copiilor și să o arunci câinilor”, după care femeia nu se descurajează nicidecum, ci, dă un răspuns extraordinar, parcă inspirat de Cel în fața căruia stătea, de Duhul Sfânt care luminează pe cei neștiutori și întărește pe cei slabi: ,,Da, Doamne, dar și câinii mănâncă din fărămiturile care cad de la masa stăpânilor lor” (vers. 27). Oare, cine ar fi putut să rostească aceste cuvinte pline de har și de Duhul Sfânt, decât cea inspirată de Duhul Sfânt! În final Domnul Iisus Hristos, pe lângă faptul că o laudă pentru credința ei pe femeia cananeeancă, prin cuvintele: ,,O, femeie, mare este credința ta”, îndată îi îndeplinește rugăciunea, spunându-I cu împlinire: ,,fie ție după cum voiești, și s-a tămăduit fiica ei din ceasul acela”! În concluzie, să urmăm exemplul femeii cananeence și să ne rugăm neîncetat Lui Dumnezeu, ca să ne întărească în credință, să păstrăm cu sfințenie nealterată credința în care ne-am născut, și să ne silim ca această credință a noastră să rodească prin fapte bune și prin dragoste față de Dumnezeu și de aproapele, iar în felul acesta, să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să reverse Harul Său cel ceresc asupra noastră și asupra tuturor celor ce I se roagă cu credință, să fie pace în întreaga lume, iar între oameni să avem numai dragoste și bună înțelegere, ca un semn că Dumnezeu Cel Atotputernic, ne ajută şi ne învaţă ca prin credinţă negrăită, să intrăm în Taina Pedagogiei Sale!
Profesor Vasile GOGONEA
