Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu Cel Atoateştiutor, ştie că în Ierusalim, nu i se pregăteşte tronul împărăţiei lumeşti, ci, crucea şi mormântul!

462

În Duminica Floriilor (Intrarea Domnului în Ierusalim). Toate ale praznicului; Ap. Filipeni 4, 4-9; Ev. Ioan 12, 1-18 (Denie), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, cu toţi vom desluşi marea Taină a Intrării Domnului în Ierusalim, ca fiind ultimul moment de maximă glorie pământească a Luminătorului vieţii, când este întâmpinat cu ramuri de finic, când I se aștern haine în calea Lui şi mulțimea îl aclamă, ceea ce îi răscoleşte pe farisei, care văd cum ei sunt dați la o parte, iar Fiul Domnului, Care vindeca pe unde trecea, Care era ascultat, pentru că vorbea pentru sufletul oamenilor şi era primit cu mare bucurie de către popor, în timp ce ei sunt nesocotiți, iar acest lucru I-a grăbit sfârșitul, mai ales că se ştia că Mântuitorul Iisus Hristos îl înviase pe Lazăr, cel mort și îngropat de 4 zile, cea mai mare dintre minunile Lui, ceea ce îi sporise popularitatea, pentru că mulţimea venise la Ierusalim pentru sărbătoarea Paștelui, dar, mai ales ca să-l vadă pe Lazăr cel mort și înviat şi pe Noul Mesia.

,,Împărăția mea nu este din lumea aceasta”
Mântuitorul Iisus Hristos acceptă gloria care i se oferă, lucru care ne-ar putea contraria, măcar până în momentul în care înțelegem că o face, nu pentru a crește în ochii oamenilor, pentru a le fi conducătorul pe care ei și-l doreau, ci, din smerenie, din acceptarea locului Său și pentru ca să se împlinească Scripturile, iar în acest caz, El ne dă o lecție mai mare decât oricare alta, deoarece misiunea Domnului era să moară pentru omenire. Mulțimea care la Intrarea în Ierusalim Îl aclamă, pentru că i-a văzut minunile, peste doar câteva zile, instigată de fariseii înspăimântați de popularitatea Lui, se va lepăda de El și va urla plină de ură: «Răstignește-l, răstignește-l!» (Ioan 19, 15), iar în mijlocul celor care îl aclamă acum, Iisus Hristos, în loc să se îmbete de putere şi de glorie deşartă, cum am face noi, muritorii, e trist şi abătut, știind ce va urma în doar câteva zile. Deci, El nu se lasă furat de slava cea de la oameni! Acela care în culmea gloriei știe că va urma și căderea, ne arată că Dumnezeu respinge ispitirile acestea lumeşti, ca atunci când îl înviase pe Lazăr, să capeți putere asupra semenilor. Atunci când e aclamat ca un împărat, la intrarea în Ierusalim, pe toate acestea, Hristos le înfrânge şi nu acceptă în totalitate slava cea de la oameni, pentru că știe că este trecătoare și că va fi urmată de răstignire, deci, El respinge tentaţia unei împărății lumești, căreia să i se închine oamenii. De aceea, mulţimea care nu-L înțelege și nu-L acceptă, mai întâi Îl aclamă pentru că se încredea într-un bine lumesc, pe care l-ar aduce Hristos, iar apoi Îl răstigneşte pentru că El refuză să dea curs acestei așteptări a oamenilor, care nu trecea de limitele lumii acesteia, fiindcă Dumnezeu Cel Atoateştiutor, înţelege că în Ierusalim, nu i se pregăteşte, de fapt, tronul împărăţiei lumeşti, ci, crucea şi mormântul…

«Osana! Bine este cuvântat, Cel ce vine întru numele Domnului!»
Aşadar, cu şase zile înainte de Paştile Iudeilor, Domnul nostru Iisus Hristos a intrat călare pe un asin şi vine triumfal în Ierusalim, înconjurat de Sfinţii Săi Apostoli şi de o mulţime mare de popor care se apropia de poarta cetăţii, fiindcă era mare alai şi bucurie în tot Ierusalimul. De aceea, mulţi au aşternut în calea Mântuitorului veşmintele lor, alţii erau bucuroşi, veseli şi strigau: «Osana! Bine este cuvântat, Cel ce vine întru numele Domnului!» (Marcu XI, 9). Mai întâi de toate, Iisus vrea să se arate poporului ca împărat al lui Israel, apoi, această intrare sărbătorească în Ierusalim avea să fie modul intrării Sale în Ierusalimul ceresc, deci, înţelesul mai adânc al alaiului care I se face Mântuitorului Iisus Hristos are şi o însemnătate tainică, fiindcă ea se repetă şi se serbează până astăzi în Sfânta Euharistie, în Sfânta Cuminecătură, cum îi spune poporul, pentru că Sfânta Împărtăşanie nu este altceva decât o intrare sărbătorească a Mântuitorului Iisus Hristos în sufletul creştinului. De aici s-a înrădăcinat şi un obicei creştinesc străvechi, ca mulţi credincioşi să se împărtăşească în Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor. Deci, Intrarea Lui Iisus Hristos în Ierusalim ne aduce aminte de intrarea Lui în sufletele credincioşilor, ne aduce aminte de Sfânta şi marea Taină a Împărtăşaniei, cea mai mare a credinţei noastre, fiindcă în această Taină negrăită vine Domnul nostru Iisus Hristos, întreg, în părticica cea mai mică, în Trupul şi Sângele Său, vine la cei care se împărtăşesc în biserică, dându-le făgăduinţa dulce şi plină de mângâiere care spune: «Cine mănâncă din pâinea aceasta viu va fi în veci» (Ioan VI, 51), deci, toţi fiii Bisericii Lui Hristos, ne putem hrăni cu prea curatul Trup şi Sânge al Lui Dumnezeu ! Pentru o asemenea Împărtăşanie, cu adevărat creştinească, se înţelege de la sine că trebuie să fim pregătiţi în chip cuviincios, pentru că ne spune Sf. Ap. Pavel: «Să se cerceteze, însă, omul pe sine şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar»(I Corinteni XI, 28). Ca să revenim la Intrarea Domnului în Ierusalim în Duminica Floriilor, aşa cum oamenii aceia şi-au lepădat hainele, le-au aşternut în cale, să ne lepădăm şi noi în faţa intrării Lui Iisus în sufletul nostru şi în faţa Sfintei Împărtăşanii, de toate patimile, poftele şi greşelile noastre şi precum L-a întâmpinat mulţimea aceea pe Împăratul Său, la porţile Ierusalimului cu stâlpări, să ieşim şi noi înaintea Lui cu stâlparea unui suflet curăţit printr-o mărturisire sinceră şi creştinească!

«Răstignește-l, răstignește-l!» (Ioan 19, 15)
În această Duminică a Intrării Domnului în Ierusalim, vom înţelege mai bine că Floriile sunt Paștile celor care se apropie de credință, care merg până la capăt. Unii dintre noi, poate nu am deschis ochii duhovnicești, ca să vedem realitățile de taină, dar simţim, totuşi, o preocupare în ceea ce trece dincolo de nevoile zilei. La Florii e gloria exterioară, materială, vizibilă cu ochiul liber, aceea de care au parte și vedetele lumii acesteia, care se vede în manifestările politice, sportive, culturale, de care adesea ne lăsăm ademeniţi, deci, e punctul maxim pe care îl ating oamenii de succes ai lumii acesteia. Aici, însă, Mântuitorul Hristos a fost atipic, și-a păstrat toată smerenia (Matei 21, 1-9) şi era însoțit de apostoli, suit pe un asin, un animal blând și deloc măreț. Pentru noi, cei care venim în Calea Domnului, Intrarea în Ierusalim prefigurează Paştile, dând mai întâi o formă vizibilă a ceea ce avea să se producă în taină câteva zile mai târziu. Hristos intră glorios în Ierusalim, dar în mijlocul gloriei, El este trist, știind că va plăti cu scuipări, bătăi, biciuiri, cu punerea pe cruce și cu moartea pentru ovațiile primite acum. El vede o mulțime care-L întâmpină cu osanale la intrarea în Ierusalim, iar peste câteva zile, aceeaşi mulţime va striga, cuprinsă de furie, pentru omorârea Lui. Aceasta e o lecție exemplară de psihologia maselor care sunt uşor de manipulat, despre modul cum pot fi ele determinate să ceară un lucru sau contrariul lui. Pentru noi, cei de astăzi, e un îndemn de a gândi cu propria minte, să înțelegem de ce admirăm pe cineva și să nu acceptăm să urâm vreodată la îndemnul cuiva. Dacă nu ne deschidem tainic şi sincer către Înviere, vom rămâne la nivelul mulțimii care din ignoranță, cere moartea lui Dumnezeu. Deci, nu e suficient să-L aclamăm pe Hristos în glorie, ci, trebuie să-L urmăm! Pentru mulţi dintre noi, Hristos rămâne un neînțeles, ba chiar un înfrânt, chiar și după cele peste două milenii de creștinism, în care atâția teologi s-au străduit să îi explice mesajul. Cuvintele cheie sunt acestea: “Împărăția mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36), în timp ce noi, cei care ne considerăm urmașii Lui, tocmai în lumea aceasta ne dorim diverse bunuri și beneficii uşor dobândite de pe urma credinței noastre. De cele mai multe ori, ni se pare că noi ne-am instalat confortabil și definitiv în lumea aceasta, deci, am fi printre cei strânși la Ierusalim şi care i-am ridica osanale Mântuitorului nostru, deoarece așteptăm să ne învie din morți ca pe Lazăr, să ne îndestuleze cu hrană, cu bunuri de consum şi de multe multe foloase, pentru că noi, mirenii, luăm prefigurarea, simbolul bucuriei şi al jertfei ca pe realități ultime, nu ca pe indicii ale unei realități transcendente care se poate întrevedea datorită credinţei noastre! Acei oameni care Îl aclamau pe Iisus Hristos la Intrarea în Ierusalim au fost hrăniți, dar a continuat să le fie foame, Lazăr a fost înviat, dar va muri din nou – acesta este marele adevăr al bucuriei vremelnice şi al gloriei deşarte! Iisus Hristos ne-a oferit minunile ca pe nişte sugestii care duc către altceva, iar noi le luăm ca pe o realitate ultimă, nedându-ne seama cât de puțin vrem, cât de mult rămânem pământești, atunci când ni se deschide Cerul care spune Slava Lui Dumnezeu! Patimile Mântuitorului şi răstignirea Sa au avut loc sub ochii tuturor, a fost spectacolul jalnic şi îndeaproape contemplat, atât de către ucenicii Lui înspăimântați, cât și de către fariseii satisfăcuți. Învierea, însă, nu va mai avea loc în văzul tuturor, chiar dacă noi o sărbătorim în fiecare an. Hristos nu s-a arătat fariseilor, cărturarilor, preoților care îl condamnaseră, nici soldaților care îl păziseră. Aceștia au avut parte, cel mult, de un mormânt gol și de o enigmă, de Marea Taină pe care nu știm cum am desluşi-o cu judecata noastră limitată şi cu mintea înceţoşată de patimi lumeşti! În schimb, după Înviere, Mântuitorul Iisus Hristos S-a arătat mironosițelor, apostolilor care, în mijlocul groazei, mai păstraseră, totuși, o brumă de speranță, deci, S-a arătat celor care au «ochi de văzut și urechi de auzit», dar, mai ales, minte curată şi credinţă smerită, deoarece, răstignirea și Învierea n-au fost similitudini, ci, răstignirea are loc în mijlocul oprobriului public, într-un loc de vizibilitate publică maximă, în timp ce Învierea rămâne o Mare Taină care se relevă numai celor aleși, pentru care Dumnezeu Cel Atoateştiutor, ştia că în Ierusalim, nu I Se pregătea tronul împărăţiei lumeşti, ci, crucea şi mormântul…!
Profesor, Vasile GOGONEA

PS. În ziua de 21 aprilie 2019, în Duminica Floriilor, Înaltpreasfinţitul Părinte dr. IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta Liturghie la Biserica Paraclis Mitropolitan, «Sfinţii Voievozi, Arhangheli Mihail şi Gavriil» din Municipiul Târgu- Jiu (în faţa Prefecturii Gorj)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here