Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu care prețuiește întoarcerea noastră la pocăință

383

În Duminica a cincea din Post, iată, avem Pericopa Evanghelică a Cuvioasei Maria Egipteanca (Sf. Ev. Luca 7, 36-50), moment când se citeşte Evanghelia numită Cererea fiilor lui Zevedeu, un minunat prilej pentru a ne pune înaintea ochilor minții noastre faptul că Dumnezu prețuiește întoarcerea celor considerați rătăciți, la pocăință, iar în vremea Postului, modelul Cuvioasei Maria Egipteanca ne oferă și revelația ce o arată pe păcătoasa revenită din abisurile cele mai adânci ale păcatului şi ale desfrâului, pentru a-și primeni sufletul pe culmile negrăite ale sfinţeniei și ale desăvârșirii credinței.

“De câte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar n-aţi voit”
Duminica pe care o consacrăm Cuvioasei Maicii noastre Maria Egipteanca, a cărei viaţă este scrisă de Sofronie, patriarhul Ierusalimului, pentru a o identifica la sfârşitul cărţii Triodului, ne vorbeşte tocmai despre viaţa acestei femei care de tânără se dădea desfrâului pe străzile Alexandriei şi nu neapărat pentru sume de bani. La un moment dat, aude în cetatea Alexandriei vorbindu-se despre Crucea făcătoare de minuni a Mântuitorului, care se afla adăpostită într-o biserică din Constantinopol şi în acel moment hotărâse ca să meargă să vadă şi să se închine Sfintei Cruci. Poate că acesta era momentul pe care orice om, oricât de păcătos ar fi, îl are în viaţa sa, acea revelaţie de fracţiune de secundă, acel «Cred, Doamne, ajută necredinței mele!» care devine o trezvie a sufletului rătăcit în meandrele vieții! Poate că este glasul Lui Dumnezeu care se adresează Mariei Egipteanca, dar, probabil, multor altor «Marii desfrânate» se va fi adresat un asemenea glas, în pofida faptului că nu toate ființele rătăcite i-au surprins cu adevărat substratul acestei chemări la îndreptare! Deodată, ca printr-o minune, apare momentul acela greu de evaluat, miraculos, în care Maria Egipteanca stă în genunchi înaintea icoanei Maicii Domnului şi se roagă cu lacrimi fierbinţi să-i îngăduie să se închine înaintea Sfintei Cruci, pentru ca să poată începe o viaţă nouă, iar prin semnul Sfintei Cruci să apară clipa de «răscruce» al unui nou început al vieții. Născătoarea de Dumnezeu primeşte rugăciunile Mariei Egipteanca și aceasta, după ce se închină înaintea Sfintei Cruci se îndepărtează pentru totdeauna din viaţa aceea desfrânată și haotică din locurile pierzării. Ni se arată, apoi, că în viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, apare stareţul Zosima, un bărbat ce trăia într-una din mănăstirile din zonele Palestinei, şi căruia i se arată semn ceresc, cu duminica-cincea-postul-mare[1]deosebire, un cârd de păsări care-l cheamă spre pustie. Dacă reflectăm cum se cuvine, chemarea Mântuitorului Iisus Hristos, Care spune: “De câte ori am voit să adun pe fiii tăi, cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar n-aţi voit” (Luca XIII, 34) este îndreptată către toţi creştinii din toate timpurile. Să-L urmăm, aşa cum se cuvine unui creştin adevărat, ca să nu zădărnicim, prin împietrirea inimilor noastre, jertfa Sa supremă pe Cruce. Căința cea adevărată, prin minunatele exemple oferite de atâţia sfinţi ai Bisericii noastre dreptmăritoare, ne poate şterge păcatele și ne poate împăca deodată cu Dumnezeu, făcându-ne fiii aleşi ai Tatălui Ceresc. Revenind la tema noastră, să spunem că exista obiceiul, în vremea aceea, ca monahii să se strângă la începutul postului, să-şi dea binecuvântări între ei şi mai apoi, fiecare, să se izoleze în pustie, pentru a se ruga în linişte, pentru a posti, mai cu seamă pentru a se bucura în linişte de întâlnirea cu Dumnezeu. De fapt, era momentul, începutului postului, şi Zosima a văzut la un moment dat pasările, purtându-l în pustie spre un loc pe care nu avea de unde să-l cunoască. De undeva, din apropiere, apare o arătare care-i cere binecuvântarea ca el, Zosima, să nu se uite către ea, pentru că este femeie şi nu mai are decât părul capului ca să se acopere. Zosima îşi dezbracă haina pe care o purta deasupra reverendei, pentru a o acoperi pe acea femeie, care i-a mărturisit că se retrăsese în pustiu de peste patruzeci de ani, unde nu trăia decât cu rădăcini, cu apă, zdrobită de arşiţa zilei şi călcată în picioare parcă de frigul nopţii, dar cu mintea și cu sufletul numai la Dumnezeu, Acela Care îi îngăduise ca să se apropie de Sfânta Cruce. Cu timpul, femeia a înțeles că mai bine este să intri în viaţă fără de ceva care îți pare binecuvântare la un moment dat, decât să intri cu autosuficiențele acestea pământeşti, fără a mai putea vedea Împărăţia Lui Dumnezeu.

«Întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu post, cu plângere şi cu rugăciune»
Mai întâi, să constatăm că viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca nu seamănă deloc cu vieţile oamenilor obişnuiţi, fiindcă ne impresionează două lucruri: Harul Lui Dumnezeu, neasemuita Lui milostivire şi prevedere a faptului că jalnica desfrânată va deveni o sfântă dintre cele mai mari, pentru ca în plan secund, să constatăm neaşteptata adâncime şi hotărâre a întoarcerii cuvioasei Maria de la viaţa cea păcătoasă de dinainte la nevoinţa neasemuită din pustie. Cuvioasa Maria a împlinit lucrul despre care vorbeşte proorocul: «Întoarceţi-vă la Mine din toată inima voastră, cu post, cu plângere şi cu rugăciune, şi sfâşiaţi inimile voastre, iar nu hainele voastre, şi vă întoarceţi la Domnul Dumnezeul vostru, că Milostiv şi îndurat este, Îndelung-Răbdător şi Mult-milostiv, şi Îi pare rău de răutăţi» (Ioil 2, 12-13). Iar Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca şi-a sfâşiat inima şi s-a întors necondiționat și total, fără șovăire, la Dumnezeu. Ea a împlinit şi lucrul despre care vorbeşte Sfântul Prooroc Iezechiel: «Vă veţi aduce aminte acolo de căile voastre, întru care v-ati pângărit, şi veţi bate feţele voastre pentru toate răutăţile voastre» (Iez. 20, 43). Şi s-au împlinit asupra ei cuvintele lui Dumnezeu, şi a aflat de milostivirea Lui nesfârşită, despre sfinţenia Lui nemărginită, când Domnul a făcut cu ea, nu după faptele ei, ci, după mila Sa, pentru sfânt numele Său. Iată cum s-a pocăit Sfânta Maria Egipteanca și ce adâncime nemăsurată a avut pocăinţa ei, în ce măsură fără seamăn a avut conştiinţa propriei nevrednicii, cât de uimitoare a fost puterea voinţei ei în lupta cu patimile, cât de mult timp a petrecut în sfânta pocăinţă şi în postire. Cuvioasa Maria, în adâncul pustiei, patruzeci şi şapte de ani s-a nevoit acolo şi a ajuns la sfinţenie mare. Ea le-a arătat tuturor celor ce merg pe calea răului, pe calea propriilor patimi, acea pildă a felului care trebuie să o rupă cu viaţa păcătoasă, a felului în care trebuie să se pocăiască şi să ceară iertare de la Dumnezeu. Retrăgându-se în pustie, Sfânta Maria Egipteanca s-a rupt de înşelătoriile lumii acesteia secularizate, iar prin aceasta a înlăturat toate ispitele din partea oamenilor.

Domnul a iertat-o pe desfrânata și păcătoasa care a spălat picioarele Lui cu lacrimi
Din viața Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca înțelegem că pocăința este obligatorie pentru toţi creştinii care se întorc la Dumnezeu. Dar, ce să spunem despre noi, creştinii de rând, care considerăm că nu suntem prea mari păcătoși? Oare, trebuie să ne pocăim sau ne putem spune, aşa cum spun mulţi dintre noi: «Dar eu, ce mari păcate am? Acolo, nişte păcate obişnuite, omeneşti!». Oare, pentru a pune început binecuvântat pocăinţei, trebuie să facem păcate drăceşti, păcate mari? Oare, aceste păcate omeneşti, nu a sf-maria-egipteanca.înseamnă nimic? Oare, Hristos nu cere să fim desăvârşiţi, pentru că «Tatăl nostru Cel Ceresc, desăvârşit este»(v. Mt. 5, 48)? Domnul nu este numai Iubitor de oameni, dar, El este şi Drept Judecător! El iartă doar păcatele pe care le-am conştientizat adânc şi pentru care ne-am pocăit din toată inima! Atunci ne iartă cu o uşurinţă uimitoare. În Evanghelia Duminicii acesteia vedem cum Domnul a iertat-o pe desfrânata și păcătoasa care a spălat picioarele Lui cu lacrimi şi le-a şters cu părul său. A iertat-o îndată, întrucât ea îl îndrăgise din toată inima ei! După aceasta, păcatul putea să o atragă doar prin trup. Dar, nici trupul n-avea odihnă în pustie! Postul, culcarea pe jos, arşiţa şi gerul istoveau trupul său. Acestea sunt două metode prin care sfânta a ţinut piept în luptă şi a învins păcatul: depărtarea de lume şi istovirea trupului. Istovirea trupului este un mijloc mai ușor de înţeles şi la îndemână pentru noi toţi, mai ales cei care vor să slăbească! Micşorează raţia de hrană, rânduieşte-ţi mai multă osteneală şi mai puţină odihnă şi somn, în locul moliciunii alege asprimea, în locul căldurii frigul, în locul moleşelii încordarea, în locul tuturor mângâierilor trupeşti chinuirea de sine – şi vom istovi trupul nostru, iar prin aceasta vom istovi patimile ce-şi au în el sălaşul. Dar, cum să ne îndepărtăm de lume noi, cei care trăim în lume? Este o îndepărtare de lume cu trupul – aceasta este îndepărtarea în pustie; dar este şi o îndepărtare de lume fără a ieşi din lume: îndepărtarea de un anumit fel de a trăi!

Imaginea ființei păcătoase, care printr-o căinţă profundă a spălat mulţimea păcatelor ei
În Duminica aceasta, a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, pentru a înțelege mai bine că Dumnezeu prețuiește întoarcerea noatră la pocăință, avem înaintea ochilor noștri imaginea ființei păcătoase, care printr-o căinţă profundă şi adevărată a spălat mulţimea păcatelor ei, rămânând pentru totdeauna o pildă vie pentru trecerea unei foste păcătoase în rândul sfinţilor.
Deci, păcatul e o boală a sufletului, care poate fi înlăturată. Acum e o vreme de post şi de rugăciune! Să nu uităm, însă, că nu ne putem apropia de Sfânta Împărtăşanie decât prin Taina Sfintei Spovedanii! Aşteaptă Domnul să mergem înaintea Lui, El stând nevăzut şi primind mărturisirile noastre cele cu umilinţă. Deci, să nu ne ruşinăm, nici să ne sfiim să-I spunem Domnului toate câte am păcătuit, şi să ne aşternem în genunchi la picioarele Crucii Sale, înaintea duhovnicului, pentru a putea primi iertare de păcatele noastre. Dar, înainte de aceasta, să luăm aminte că pe măsura păcatului, Maria Egipteanca s-a căit şi pe măsura dorinţei sale de a scoate ochiul pentru păcat, ca un semn că i-a intrat în vederea sa chiar lumina cea necreată a lui Dumnezeu.
Profesor, Vasile GOGONEA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here