Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – Dumnezeu a făcut să fie binecuvântat întreg neamul omenesc

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci, să ne amintim cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, care spunea că Dumnezeu a făcut să fie binecuvântat întreg neamul nostru omenesc, deoarece Sfânta cruce este oglinda vieții omului, fiindcă Dumnezeu S-a făcut Fiu al omului, Om din iubire pentru oameni, pentru ca omul să fie ridicat la demnitatea de fiu al Lui Dumnezeu. Deci, Fiul Lui Dumnezeu, luând ca pe un prinos firea noastră, a ridicat-o la stăpânul tuturor, iar prin acel prinos, Crucea este puterea Lui Dumnezeu prin care ne mântuim (I Cor. 1, 18), este altarul pe care s-a adus jertfă Fiul Lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii. Dintotdeauna și pentru totdeauna, valoarea Crucii izvorăşte din valoarea jertfei adusă pe ea, o jertfă nouă, săvârşită de Arhiereul Noului Testament, Domnul nostru Iisus Hristos, care a înlocuit toate jertfele vechi şi ne-a adus împăcarea reală cu Dumnezeu.

“Maica Domnului este Stăpână şi Împărăteasă şi Doamnă, Maică a tuturor sfinţilor”

Am sărbătorit Nașterea Maicii Domnului, prima sărbătoare a anului bisericesc, cea care ne cheamă să ne ridicăm inimile în orizontul celest al iubirii dumnezeieşti, deopotrivă ziditoare şi proniatoare, purtătoare de grijă pentru ca omul să-şi reia locul destinat din începuturi. Pe un asemenea temei, tradiţia consfinţeşte Sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca început al mântuirii omului, și păstrând proporţiile, de aceeaşi pronie divină vorbim atunci când Sfinţii Părinţi au aşezat praznicul Naşterii Născătoarei de Dumnezeu: într-o zi de opt, cifră ce semnifică veşnicia care şi-a deschis porţile; nouă este semnul iubirii universale, fiind întreit sacru (3×3). Împreună cu praznicul Naşterii Maicii Domnului, toate ne arată menirea omului ca fiinţă liberă spre îndumnezeire. Sfântul Simeon Noul Teolog scrie că: “Maica Domnului este Stăpână şi Împărăteasă şi Doamnă, Maică a tuturor sfinţilor, iar sfinţii toţi sunt slujitorii ei, precum Maica este a lui Dumnezeu. Pe de altă parte, sunt fiii ei, întrucât se împărtăşesc din preacuratul trup al Fiului ei. Căci trupul Domnului este trupul Născătoarei de Dumnezeu”. Fecioara Maria s-a născut într-o familie de creştini, Ioachim şi Ana, iar Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți, deşi înaintaţi în vârstă, s-au rugat cu tărie pentru a avea un copil. Tatăl Fecioarei Maria se numea Ioachim şi era din seminţia lui Iuda, iar mama Născătoarei de Dumnezeu, soţia lui Ioachim se numea Ana şi era fiica preotului Matthan. Sfânta Ana, prin îndelunga răbdare dimpreună cu rugăciunea a dovedit că acestea ne pregătesc anume pentru a primi bucuria pe care Domnul o hărăzeşte omului. După Evanghelia apocrifă aflăm că a cerut lui Dumnezeu: “dă-mi şi mie roada pântecului meu şi nu mă lăsa să fie ocară între oameni, că de voi naşte fiu, sau fiică, îl voi închina cu toată inima Ţie şi-l voi da să slujească la biserica slavei Tale”, fiindcă Maica Domnului este Maică a Cuvântului Întrupat, a Cuvântului “prin care toate s-au făcut” și ea ne cheamă la cuvântul mărturisitor în veac. Tatăl Fecioarei Maria era un urmaş al regelui David, iar mama era o descendentă din familia preoţească a lui Aaron, împlinindu-se, prin aceasta, prorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească. Tradiţia spune că Îngerul Gavriil i-a vestit că ruga sa a fost ascultată şi că Dumnezeu le va da cel mai de preţ dar, un prunc, ales al Domnului, pe care au botezat-o Maria.

“Mântuire ai lucrat în mijlocul pământului, Hristoase Dumnezeu; pe Cruce ai întins preacuratele Tale mâini, adunând toate neamurile cele ce grăiesc: Doamne, slavă Ție”

Conform tradiţiilor, în ziua de Sfânta Maria Mică s-au făcut pelerinaje la mănăstiri şi s-au adus la biserică fructe, pâine şi lumânări, pentru a fi sfinţite. Potrivit statisticii, în ţara noastră, peste 1,8 milioane de femei poartă numele de Maria, Mărioara, Mariana şi în jur de 400.000 de bărbaţi se numesc Marian sau Marin. Se cunoaște faptul că Domnul Dumnezeu, Cel care a Binecuvântat întreg neamul omenesc, le-a ascultat ruga şi le-a dăruit o pruncă minunată, cu adevărat minunată, căreia îi era dat, cum se scrie în Cartea Genezei, «să zdrobească capul şarpelui». Despre Fecioara Sfântă scria Isaia că va naşte prunc, pe Emanuel şi va rămâne fecioară şi maică a Lui Hristos, Mântuitorul lumii. De aceea, Sfinții și Drepții dumnezeiești Părinți au numit-o Maria, Mariam, adică, aceea «plăcută», «frumoasă» sau «doamnă» sau, cum spuneau grecii, Despina. Născută după fire, pe care a depăşit-o, Fecioara Maria a fost moştenitoare a păcatului strămoşesc, iar aici întâlnim lucrarea minunată a lui Dumnezeu, căci, născând pe Fiul lui Dumnezeu, şi-a păstrat fecioria și, mai târziu, după ce a adormit «lumea nu a părăsit», păstrând în sufletul său îndumnezeit credința, adică, încredințarea că viaţa vine în noi, prin iubirea Lui Dumnezeu, pentru că punerea Sa pe Cruce a însemnat înălţarea Sa, ridicarea Lui mai presus de tot ce este păcătos, nedrept, necurat, nesfânt. Şi este o mare lecție pentru noi, pentru că nu putem urca la Dumnezeu mai înainte de a distruge în noi tot păcatul care ne desparte de El, mai ales că Dumnezeu a făcut să fie binecuvântat întreg neamul nostru omenesc! Întotdeauna, trebuie să înțelegem că nu mândria îl ridică pe om la Dumnezeu, ci, smerenia, că prin coborârea Lui printre oameni, aceasta a însemnat smerenia, pentru că El a luat toate ale noastre, afară de păcat, ca să cureţe, să purifice umanitatea noastră, care a fost umplută cu lumină și ridicată înapoi, prin Cruce, la Treime.

“Mă veți crede, dacă voi zice că: Omul caută Crucea Lui Hristos și nimic altceva?”(Părintele Rafail Noica)

Cu alte cuvinte, Crucea nu este sfârşitul vieţii noastre, ci, viaţa în lumina Sfintei Treimi care aduce Crucea, iar fără puterea sfinţitoare a Crucii Domnului, nu putem avea viaţă în noi, Viaţa Lui veşnică. Iar, ca să moştenim viaţa veșnică, trebuie să ne strunim poftele şi patimile noastre! Marea Sărbătoare a Duminicii de dinaintea Înălțării Sfintei Cruci este de a ne umple de asceză în numele Celui ce ne-a iubit atât de mult. Aceia care nu vor înțelege ascetismul ortodox, nu înțeleg iubirea lui Dumnezeu pentru noi şi iubirea noastră pentru El. Pentru că dragostea lui Dumnezeu nu te lasă rece și nepăsător, ci, te face viu, implicat, iubitor pentru Dumnezeu și pentru oameni. Acest entuziasm pentru Domnul este darul Lui, pentru că este Puterea cu care El ne iubeşte, cu care, de fapt, dorește să fie binecuvântat întreg neamul nostru omenesc. Pentru că El vine să ne umple cu dragostea Lui, mai ales că neacceptarea Lui înseamnă pentru noi o autocondamnare la nefericire. De aceea, nu trebuie să ignorăm fericirea noastră, care este mântuirea noastră! Aceasta, pentru a ne bucura pe deplin în mântuirea Lui, pentru că mântuirea noastră în Hristos este judecarea lui Satan şi lumea păcatului, este ridicarea noastră, prin Cruce, la bucuria veşnică, aceea prin care Domnul să ne umple de bucurie şi de slavă! Se cunoaște faptul că Sfânta Elena a păstrat la sine o parte din Sfânta Cruce a Domnului și cele 4 piroane care au fost pironite în Trupul Său. Într-o raclă de argint, ea a lăsat cealaltă parte din Crucea Domnului la Ierusalim, în mâinile Sfântului Macarie. Întorcându-se la Constantinopol, Sfânta Elena a aruncat în Marea Adrianopol unul dintre piroane pentru ca marea tulburată de furtună să se liniștească. Un al doilea piron, Sfântul Împărat Constantin l-a ferecat în coiful său de luptă, iar pe cel de-al 3-lea l-a ferecat în zăbala calului său de luptă. Și numai al 4-lea l-a pus spre păstrare, iar partea din Crucea Domnului adusă de Împărăteasă la Constantinopol, Sfântul Împărat Constantin cel Mare a pus-o într-o raclă de aur. În concluzie, Sfânta Evanghelie a Duminicii acesteia ne spune că la plinirea vremii, înainte de înfricoșata Judecată de apoi, se va arăta Sfânta Cruce venind pe norii cerului, cum citim: «Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toate neamurile pământului și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu slavă multă» (Matei 24, 30). Această arătare a semnului Fiului Omului, adică a Sfintei Cruci, va aduce mare și nespusă bucurie tuturor binecredincioșilor creștini care au cinstit-o și s-au închinat ei, altarul cel sfințit cu sângele lui Hristos, dovada indubitabilă că Dumnezeu a făcut să fie binecuvântat întreg neamul nostru omenesc.
Profesor, Vasile GOGONEA