Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “Credința și dragostea pentru aproapele înseamnă râvna pentru biserică”

În cea de-a doua Duminică din Postul Mare, fiecare dintre noi avem un adevărat prilej de meditație, urmărind firul întâmplărilor legate de una dintre marile minuni ale Mântuitorului, vindecarea slăbănogului din Capernaum, minune relatată de Evanghelistul Marcu, cel care ne amintește cu sârguință: «Asemenea lucruri n-am văzut niciodată!»(Marcu 2,1-12).
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. IRINEU, pilda aceasta ne spune că patru tineri au adus la Iisus pe prietenul lor care era paralizat, pentru ca să fie vindecat, dar când au văzut mulţimea adunată puhoi în jurul casei în care se afla Domnul şi uşa blocată de oamenii care vroiau să-L vadă şi să-L audă mai bine, cei patru nu s-au descurajat, ci, au crezut cu tărie în posibilitatea de a se înfățișa înaintea Mântuitorului!

“Când pe Dumnezeu Îl chemăm ca să ne vindece, ar trebui să-L chemăm să ne ierte păcatele”

-Aceasta este încă o dovadă că în viața fiecăruia dintre noi, credinţa nu cedează niciodată, ci perseverează, pentru că nu cunoaște opreliști, oricare ar fi și de oriunde ar veni ele, iar dacă un drum ți se închide în viață, atunci trebuie să cauți o altă cale pentru ieșirea din impas! Constatăm cu bucurie că Domnul Iisus le-a văzut credinţa celor patru tineri şi s-a milostivit de prietenul lor, dar a mai văzut şi faptul că adevărata credinţă merge numai împreună cu dragostea!
– Rep. Vă mărturisesc admirația față de personalitatea ÎPS Voatre, pentru că v-am descoperit ca pe un arhiereu deosebit, ca pe un izvor din care nu m-aș sătura sorbind cuvinte de învățătură pe care nu le-am aflat în conținutul filosofiei, dar aș dori să știu, dacă după atâta osteneală și eforturi pline de sacrificii de a fi «în tot locul», nu vă ajunge un fel de oboseală fizică?
-Bineînțeles că sunt lucruri omenești, inevitabile, chiar să obosești, am putea spune acest lucru, însă, atâta vreme cât strădania este în numele Mântuitorului Iisus Hristos, Cel Care primește această nevoință și răsplătește, noi nu trebuie să ne gândim că facem ceva care să nu aibă legătură cu Împărăția Lui Dumnezeu! Și în acest caz, când te nevoiești, dobândești putere, adică, voiești să faci ceva pentru cei din jur, pentru cei săraci, pentru cei necăjiți, pentru biserică, pentru toată obștea creștinească, iar atunci Dumnezeu, Care știe pentru ce faci, care este scopul lucrării, El vine întotdeauna cu mângâierea Sa Sfântă, și, de ce să n-o spunem foarte clar, că în gândirea noastră și în sufletul nostru, în rugăciunea noastră, Mântuitorul Iisus Hristos este prezent, cu adorata Sa Maică, iar atunci, ce osteneală ar fi așa de mare, ca să ne prăbușească sau să ne consume?
– Rep. E mai importantă vindecarea sufletească, decât vindecarea trupească?
-E cunoscut că orice om, atunci când e bolnav, cere să fie vindecat. Însă, când cerem vindecare de boala noastră, desigur, că ne gândim să fim sănătoși, dar numai trupește! Foarte rar ne gândim că atunci când pe Dumnezeu Îl chemăm ca să ne vindece, ar trebui să-L chemăm să ne ierte păcatele!

“Mai mare decât vindecarea este mila Lui Dumnezeu”

– Rep. Cum putem dovedi recunoștință Lui Dumnezeu pentru vindecarea noastră?
-Recunoștința este virtutea care depășește comportamentul obișnuit al omului! Mulți vin la biserică, mulți își fac sfânta cruce, mulți primesc daruri de la Dumnezeu, sunt vindecați, dar puțini au recunoștință! Sfinții sunt adevărații care au recunoștință! Aceia dăruiesc toată viața lor Lui Dumnezeu, mulțumesc Lui Dumnezeu neîncetat, și în rugăciunea sfinților, a cuvioșilor, observăm un dor, observăm o dragoste de nedescris a recunoștinței! Pentru că ei știu, cei care se apropie de Dumnezeu, cât de mult trebuie să mulțumească Atotputernicului, că au fost ridicați din mocirla păcatului! Deci, recunoștința este mai mare, este mai presus decât simplele noastre rugăciuni, decât ostenelile noastre!
– Rep. Vindecarea noastră este și dovada milei Lui Dumnezeu?
-Din cuvintele consemnate de Sf. Evanghelist Marcu, înțelegem că mai mare decât vindecarea este mila Lui Dumnezeu! Și ne vom da seama, după ce vom înțelege cele spuse de către Sf. Evanghelist, că mila Lui Dumnezeu este mai mare decât vindecarea! Dacă Dumnezeu ne miluiește cu al Său Har și cu a Sa iubire de oameni, noi suntem vindecați și trupește, și sufletește! Cuvântul Sf. Apostol se referă la iertarea păcatelor! Pentru că numai atunci când greșim înaintea Lui Dumnezeu, cerem milă și îndurare! Cerem milă, ca El să nu ne pedepsească, și îndurare, ca să ne ierte de greșelile noastre!
– Rep. Mai putem vorbi de o solicitare a râvnei oamenilor pentru biserică?
-Da, credința și dragostea pentru aproapele înseamnă râvna pentru biserică! Așadar, să găsim ceea ce este bun în cei de lângă noi, ca pe fiecare în parte să-l solicităm. Este foarte important să solicităm oamenii ca să lucreze pentru biserică. La sfârșitul Sfintei Liturghii se spune de către diacon: «Vremea este a face Domnului, a lucra!».

“Pentru a vedea naturalețea și identitatea noastră, în interiorul nostru”

– Rep. Ce înseamnă «a lucra» pentru biserică?
-Înseamnă a lucra de către fiecare credincios, lucru valabil pentru fiecare credincios, dar nu în sensul bisericii ca instituție, ci în sensul bisericii ca mulțime de credincioși! Trebuie să evaluăm aceste capacități intelectuale pe care le au cei săraci, cei lipsiți, să fim atenți la ceea ce Dumnezeu a spus că a așezat în fiecare dintre acești copii din familii numeroase, copii abandonați, copii lipsiți de posibilități! Iată, bătrânii care încă mai pot să lucreze, care trebuie solicitați ca să le mai dăm o speranță că sunt utili! Utilitatea este cea mai mare problemă pe care un pensionar o are în mintea sa! Dacă am ieșit la pensie, nu mai sunt util! Nu! Trebuie să fiu util pentru societate, pentru biserică, pentru credincioși, întrucât și la această vârstă se pot face multe. Și vrem să facem aceste stabilimente pentru bătrâni, dacă se poate în fiecare localitate pentru că sunt destule clădiri care nu mai sunt funcționale datorită acestei mișcări demografice. Iar aceste clădiri trebuie să le luăm și să le utilizăm…
– Rep. O întreagă infrastructură locativă și de construcții care stau închise…
-Iar noi ne gândim să le dăm o întrebuințare și vrem să le punem la lucru, bineînțeles, cu ajutorul Lui Dumnezeu, cu sacrificiile noastre, ale primăriilor, orice localitate să aibă aceste «case ale dragostei creștine»!
– Rep. Minunat spus…
-Oricum, dacă le spunem aziluri de bătrâni, deja e dureros pentru mulți oameni în vârstă, pentru că aceste «case ale dragostei creștine» sunt cu totul într-o altă și altă dimensiune, altă formă de accepțiune pentru noi. Am putea spune că există în noi o lege a minții și o lege a firii. De fapt, în Sfânta Scriptură găsim nenumărate argumente pentru a vedea naturalețea și identitatea noastră, în interiorul nostru. Dacă am vorbi din punctul de vedere al lucrurilor negative pe care le facem noi, și le-am privi din punctul de vedere al Sfintei Scripturi, am constata că acestea se numesc anomalii! Se numesc fărădelegi! Încălcare a legii sau eludare a normelor din interiorul nostru. Așadar, prin actul creației suntem învățați ca să îndeplinim tot ceea ce există în viața noastră, ca un dat ontologic. Datul ontologic este această lege din interiorul firii noastre, nescrisă, dar pe care o simțim și o trăim fiecare în parte. Datul acesta ontologic corespunde cu logica divină așezată în interiorul nostru, ceea ce noi numim în Sfânta Scriptură, Chipul Lui Dumnezeu! Căci acest Chip al Lui Dumnezeu cuprinde în sine toate potențele și în același timp toate împlinirile care vor fi aduse la maturitate și la realizare. Chipul este asemănarea în potență, iar asemănarea este chipul în realitate, adică, chipul realizat!

“Chipul Lui Dumnezeu din sufletul nostru, din interiorul nostru, din firea noastră”

– Rep. Cum se reverberează în sufletul nostru ecoul îndumnezeit al Mântuitorului?
-Prin urmare, de când ne naștem, se realizează în sufletul nostru și în interiorul nostru o creștere duhovnicească, adică, odată cu vârsta, o creștere în cunoaștere, o creștere în înțelepciune și o creștere în vedere! Creșterea în cunoaștere, bineînțeles, că se împlinește cu fiecare treaptă a vieții noastre, și la fiecare perioadă din viața noastră, avem o altă capacitate de a intra în contact cu informația din interiorul nostru. Dacă am vorbi din punctul de vedere al ciberneticii, suntem ființe informaționale! Adică, avem o informație în interiorul nostru pe care o primim de la Dumnezeu ca pe un bagaj, bineînțeles, că această informație este copletată cu ceea ce primim de la strămoșii noștri, de la părinții noștri. Aceste lucruri ne sunt date prin asemănarea cu părinții noștri, și este evident că pot să ne ajute în cazurile fericite să dobândim o statură înaltă, corespunzătoare cu înțelepciunea pe care Dumnezeu vrea să o realizăm și cu idealul pe care noi vrem să îl împlinim în viața noastră.
– Rep. Darurile Lui Dumnezeu pot să întărească și comuniunea oamenilor, apropierea lor, unii de alții?
-Așadar, în Chipul Lui Dumnezeu din sufletul nostru, din interiorul nostru, din firea noastră, sunt cuprinse toate darurile Lui, daruri care nu pot să fie suficiente, dacă nu sunt împărtășite și altora. Suntem într-o lume unde fiecare dintre noi are ceva care îi lipsește celuilalt. Nu putem să fim niciodată suficienți nouă înșine, ci, avem nevoie de ceilalți și în felul acesta suntem împliniți și devenim ființe comunicative, aflate într-o comunicare permanentă. Deci, primim de la Dumnezeu și împărtășim celorlalți, Primim de la Dumnezeu darurile Sale, în comuniune cu El. Ne străduim, de fiecare dată, să ne facem vrednici de această împărtășire, care este, de fapt, înțelepciune. Înțelepciunea, «sapientia», acest cuvânt vine de la «sapio-ere» care în limba latină înseamnă «a gusta», de aici în limba noastră «sapientia» este înțelepciune!
Deci, această înțelepciune este o permanentă preocupare a omului de a ajunge să dobândească tot mai multe cunoștințe, iar în același timp, cât mai multă participare la cunoașterea divină, la cunoașterea Lui Dumnezeu! În felul acesta, omul are ocazia să se desăvârșească!
Profesor, Vasile GOGONEA