Evanghelia Duminicii a 13-a după Rusalii reprezintă preînchipuirea deslușirii Pildei lucrătorilor celor răi, care ne aduce spre cugetarea minții și a sufletului nostru un motiv de adâncă reflecție, deoarece Mântuitorul Hristos a spus pilda aceasta, ca să audă toți vrăjmașii Săi, că El este Fiul Lui Dumnezeu și să afle, totodată, că El este trimis de Părintele Ceresc poporului pe care vrea să-l mântuiască. Trebuie să mai spunem că Împăratul Cerului a binevoit să-Și respecte promisiunea dată patriarhilor Vechiului Testament și să aibă milă de sufletele necredincioase care așteptau împlinirea acestei făgăduințe.
“Sfântul Ioan Botezătorul este glasul care strigă în pustie: «Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerului!”
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. Irineu, înaintea Duminicii a 13-a după Rusalii, adică, sâmbătă, 29 august 2015, ca în fiecare an, credincioşii gorjeni vă așteaptă să oficiați Sfânta Liturghie la hramul Mănăstirii «Sfântul Ioan Botezătorul» Cămărăşeasca de la Târgu Cărbuneşti, o mare sărbătoare ce marchează sfârșitul verii și al unui an bisericesc plin de evenimente în viața lăcașelor de cult din Oltenia!
-Ca să legăm învățătura Pericopei Evanghelice cu hramul mănăstirii, trebuie spus că Sfântul Ioan Botezătorul este «medicul» pe care îl aștepta lumea, este glasul care strigă în pustie: «Pocăiți-vă, că s-a apropiat Împărăția Cerului!». Și iată cum au refuzat oamenii de atunci vindecarea, pentru înșelăciunea de a avea totul în lumea aceasta! Deci, diavolul care a înșelat pe Adam și Eva, punându-le în față îndoiala: oare, v-a spus Dumnezeu că dacă mâncați din pomul acesta muriți? Deci, de atunci a început îndoiala față de moarte! Diavolul amintește ceva despre care oamenii nu știau atunci: moartea! Și totuși, o amintește, dar o amestecă așa de bine cu îndoiala, ca omul să se îndoiască de porunca Lui Dumnezeu! Iată, și acum diavolul strecoară îndoiala în sufletul lui Irod, ca să nu creadă desăvârșit în cuvintele Sfântului Ioan! Faptul că Irod își cheamă dregătorii, pe demnitarii săi, pe comandanții săi de oști, și așa mai departe, și le dă masă, și apoi vine să joace la masă fata Irodiadei, toate acestea dovedesc faptul că era o premeditare a unui lucru înfiorător care se va întâmpla prin Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul!
– Rep. Poate că Irod era la rândul său «lucrătorul cel rău» care se credea stăpân absolut peste toate cele care rodesc, așa cum fac și mulți «irozi» din zilele noastre!
-Oare, cât de stăpân era Irod pe împărăție? Era moșia lui? Nici nu se gândea, pentru că romanii l-au pus împărat și oricând ei puteau să-l înlăture, să-l dea jos de pe tron! Ceea ce, de fapt, până la urmă s-a și întâmplat! Irod a fost dat jos de romani și a murit prin Galia, împreună cu Irodiada. Se zice că fata Irodiadei, această Salomeea, la un râu din Franța de astăzi, când va vrut să treacă într-o iarnă, s-a spart gheața și a ajuns undeva înghețată, când îi tremurau picioarele, simbolizând jocul blestemat pe care l-a făcut, și în felul acesta a sfârșit!
“Istoria se repetă la Sfântul Ioan Botezătorul, sub alte forme și alte culori”
– Rep. Acest Irod preînchipuie în totalitate portretul omului păcătos?
-Vedeți, deși, Sfântul Evanghelist ne spune că Irod asculta cuvintele Sf. Ioan, totuși, se pare că Irod nu era întrutotul pătruns la suflet și la minte de aceste cuvinte, că imediat, nu mult după aceste învățături ale Sf. Ioan și după mustrările lui, a fost aruncat în temniță. Deci, ca să nu mai audă aceste mustrări și ca să nu-l mai vadă nimeni, pe Sf. Ioan l-a ascuns în întunericul temniței. Nu ne spune Sf. Evanghelist care era scopul lui Irod, de a-l ascunde în temniță. Totuși, considerăm că a avut o îndrăzneală mare să-l bage în temniță pe acela de care ascultau atâția oameni. Așadar, avea o popularitate mare în popor, și zic faptul că Irod avea cu adevărat îndrăzneală, dată numai de păcat. Omul păcătos are îndrăzneală păcătoasă! Și iată că mai departe, Sf. Evanghelist spune că și diavolul contribuia la arestarea Sf. Ioan Botezătorul. Bineînțeles, că ispitindu-l pe Irod să facă o faptă nelegiuită și să dea un exemplu poporului, vrăjmașul câștiga din toate părțile, că mulți dintre cei care ar fi fost căldicei la suflet și la minte, luând exemplul lui Irod, făceau și ei asemenea, așa cum Ahab, în vremea Proorocului Ilie, și Irod, în timpul Sf. Ioan Botezătorul săvârșea aceste nelegiuiri.
– Rep. E un fel de ironie a istoriei care răstoarnă totul!
-Iată că istoria se repetă la Sfântul Ioan Botezătorul, sub alte forme și alte culori! Irod, de data aceasta, ca și Ahab, întoarce pe popor de la adevăratul Dumnezeu, de la legea morală, de la viața curată, de la viața ordonată și cinstită, așa cum a rânduit Dumnezeu! Și pentru aceasta a fost închis!
– Rep. Cu mult respect, vă solicit să ne aplecăm puțin asupra învățăturilor din Pilda lucrătorilor înrăiți de păcate!
-Așadar, să reținem faptul că Iisus Hristos îi face pe oameni să înţeleagă care este miezul nemulţumirii lor şi cât vor fi de pedepsiţi, prin pilda proprietarului care a sădit via, dar în același timp, Iisus Hristos le descoperă falsele plăceri ale acestei vieţi și îi face să vadă şi să înţeleagă cu câtă grijă a privegheat totdeauna asupra lor providenţa sau purtarea de grijă a Lui Dumnezeu, Care n-a omis nimic din tot ceea ce putea contribui la mântuirea lor, cu toate că ei, ca drept răspuns erau mereu înclinaţi să verse sânge. Dumnezeu le arată oamenilor că moartea Lui Iisus va aduce roade mari lumii, că ei trebuie să aştepte o pedeapsă groaznică pentru că L-au răstignit pe Cruce!
– Rep. Dar mesajul Evangheliei Duminicii acesteia se adresează doar poporului ales?
-Desigur, în locul evreilor, neamurile, adică popoarele păgâne vor fi chemate la cunoaşterea Lui Dumnezeu Cel Adevărat şi că evreii vor înceta de a mai fi poporul Lui. Pentru aceasta, El nu le arată multe lucruri decât după ce le-a spus această pildă, pentru a-i face mai bine să înţeleagă că păcatul lor este aşa de mare că el era nevrednic de orice iertare, pentru că în ciuda tuturor celor făcute de Dumnezeu pentru mântuirea lor, vameşii şi femeile desfrânate se vor ridica mult deasupra lor în Împărăţia Lui Dumnezeu!
“Trebuie să ne gândim la moarte ca la un moment în care trecem la odihnă, la bucurie, la pace”
– Rep. Cât de pilduitoare pot fi suferințele îndurate de Mântuitorul Iisus Hristos pe acest pământ, pentru a ne salva pe noi ca oameni supuși păcatului?
-Evanghelia Duminicii acesteia ne arată destul de clar ceea ce sunt în stare să facă mândria, invidia, răutatea şi nerecunoştinţa oamenilor robiţi păcatului. Domnul nostru Iisus Hristos ştia că vrăjmaşii Săi s-au hotărât să-L omoare și mai ştia că voiau să-I pună o mulţime de întrebări cu vicleşug, ca să-L poată prinde în cuvânt, căutând cel mai mic motiv să-L omoare, căci se apropiase ziua şi ceasul! De aceea, le-a pus Domnul în faţă, mai înainte de moartea Sa, această minunată pildă! Ca mai apoi, Domnul, după ce va fi răstignit și îngropat, să Învieze a treia zi, lucrul cel mai mare și cel mai minunat, cel mai de preț pentru viața noastră! Însă, acum, El arată slava Sa Dumnezeiască, pentru ca mai apoi să arate chipul smerit al robului care suferă, al Celui care este răstignit!
– Rep. De multe ori deslușesc aproape cu obstinație ceea ce spunea Sf. Ierarh Vasile cel Mare, că gândirea la moarte este cea mai înaltă filosofie a omului!
-Noi nu trebuie să ne gândim la moarte ca la o obsesie, ci, trebuie să ne gândim la moarte ca la un moment în care trecem la odihnă, la bucurie, la pace!
“Sfântul Ioan Botezătorul spunea că «Împărăția Lui Dumnezeu este aproape»”
– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, vremea și mai ales vremurile pe care le trăim au anumite abateri, așa cum au și «lucrătorii cei răi», unele devianțe sau chiar anomalii pe care oamenii mai citiți sau mai puțin citiți le corelează cu ideea de «Apocalipsă», un termen vehiculat cu atâta lejeritate?
-În primul rând, cred că este greșit interpretat cuvântul «Apocalipsă», pentru că «Apocalipsă» înseamnă revelație, descoperire! Nicidecum o catastrofă care va duce la sfârșitul lumii! Cei care gândesc în sensul acesta au în mintea lor o preocupare cu totul și cu totul în afara Creației Lui Dumnezeu! Creația Lui Dumnezeu nu poate să se risipească, pentru că Dumnezeu Însuși o păstrează în identitatea ei! Dacă, într-adevăr, lumea are anumite tendințe dintre acestea rele, care ar semăna cu ceea ce spune Ioan Evanghelistul în «Apocalipsă», aceasta nu înseamnă că totul ar conduce la un sfârșit iminent al Creației Lui Dumnezeu. Prin urmare, vremurile sunt așa cum suntem noi, iar noi suntem ca și vremurile respective! Mai zice cronicarul că «bietul om e supt vremi», adică, noi suntem duși într-un stil cu totul…suntem purtați de dinamica aceasta a timpului, a creației, deci, și noi înșine facem parte din mișcarea aceasta și contribuim la mișcarea aceasta! Dar, nu trebuie să uităm că Dumnezeu n-a părăsit Creația Lui. Dacă avem această conștiință că Dumnezeu este în Creația Lui, că nu poate să părăsească propria Lui Creație, Dumnezeu vrea să arate că El este mult mai preocupat de noi, și, într-adevăr, poartă grijă de noi, cum nici nu putem imagina! Ca atare, ca să vorbești despre «Apocalipsă» potrivit unor norme exterioare, potrivit unor abateri din domeniul social-moral este prea mult și se dă dovadă de prea multă necredință!
– Rep. Cât de mult putem să înțelegem că jertfa «Înaintemergătorului» Domnului înseamnă preînchipuirea Lui Iisus Hristos în mijlocul Bisericii Sale?
– Dacă ar fi să luăm cuvintele Sf. Ioan Botezătorul, că Mântuitorul Hristos era în mijlocul lor, așa cum și spune: «Acela care vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc este în mijlocul vostru», putem să credem că atunci când spunea Sf. Ioan Botezătorul că «Împărăția Lui Dumnezeu este aproape», poate că se gândea și la el, și le spunea ucenicilor, că scurt timp va mai trăi cu ei, și că va intra în Împărăția Cerurilor! Haideți să ne imaginăm biserica, pentru că avem o pictură foarte frumoasă în bolnița Mănăstirii Horezu, unde biserica este simbolizată printr-o corabie. În mijlocul corabiei este Trupul și Sângele Mântuitorului, vâslașii sunt Apostolii și la cârma corabiei este Însuși Mântuitorul Hristos. În schimb, pe mal sunt ereticii, lideri politici de diferite culori, care, cu niște căngi ascuțite și având cârlige, vor să tragă biserica mai spre locul lor plin de pietre, cu multe stânci. Cel ce săgetează Biserica sau țintește cu un arc este însuși diavolul, dar săgeata nu este îndreptată spre Mântuitorul Hristos, ci, spre Trupul și Sângele Său, deci, spre Biserică! Pentru că pe Mântuitorul Hristos, ca Dumnezeu Adevărat, nimeni nu poate să-L detroneze și nici nu poate să-L anuleze din Creația Sa!
Profesor, Vasile GOGONEA
