Lumina, şi Adevărul, şi Viaţa – “Cel cu care ne împărtăşim la Sfânta Liturghie este fructul sau roada Crucii de pe Golgota”

În cea de-a treia Duminică a Postului Mare, avem prilejul să înțelegem cu deplinătate că pentru fiecare dintre noi, cinstirea Crucii Lui Hristos este direct legată de purtarea crucii vieţii noastre, iar dacă binevoim să prețuim nevoințele noastre, atât prin asprimea postului, cât și prin ostenelile vieţii duhovniceşti din această perioadă, pe care Dumnezeu, cu bună ştiinţă, le-a rânduit pentru mântuirea noastră, cu toții încercăm să înţelegem că numai cinstirea Crucii Lui Hristos înseamnă asumarea jertfei – crucii vieţii fiecăruia, și prin această cale a Crucii, vom putea întrezări bucuria mântuirii noastre!

“Liturghia descoperă, în acest moment, «războiul duhovnicesc» în care este angrenat fiecare credincios ce luptă pentru mântuire”

– Rep. Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. IRINEU, când sărutăm Crucea, ne dăm seama că pe aceeaşi cale a crucii, «îngustă și cu chinuri», suntem chemați să-I urmăm Lui Hristos Cel Răstignit pe Cruce, încearcând să-L ascultăm, spunându-ne: «Ia-ţi crucea şi urmează-mi Mie … Căci cine îşi va pierde sufletul pentru Mine şi pentru Evanghelia Mea, acela şi-l va mântui»(Marcu 8, 34-35), poate și ca un semn al renunţării la tot ceea ce este lumesc sau păcătos, un lucru potrivnic mântuirii noastre!
-Vorbind, așadar, despre Crucea Lui Hristos, trebuie spus că începutul sărbătorii îşi are originea în Constantinopol, în anul 629 d. Hr., când Împăratul Heraclie al Bizanţului reaşeză în vestita Biserică «Sfânta Sofia» din Constantinopol, Sfânta Cruce, care fusese furată de perşi, iar din acel moment, în fiecare an, la jumătatea Postului Mare, în miercurea din săptămâna a 3-a, Crucea Lui Hristos înseamnă înjumătăţirea postului, momentul acesta primind o semnificaţie deosebit de importantă! Rânduiala despre care vorbim, sugerează că fără luarea crucii şi urmarea Lui Hristos, nimeni nu poate avea parte de mântuire, dar şi faptul că nu putem aduce un dar Lui Dumnezeu, decât numai în stare de jertfă, de renunţare la tot ceea ce este lumesc şi păcătos!
– Rep. Prin urmare, la Sfânta Împărtășanie pregustăm din «fructul-roada» Crucii, care ne dă viaţă veşnică!
-Cel cu care ne împărtăşim la fiecare Sfântă Liturghie este fructul sau roada Crucii de pe Golgota. Nu întâmplător cântările Triodului evidenţiază paralela dintre Adam cel vechi, care prin neascultare se înfruptă din pomul cel vechi, aducându-i moartea, în vreme ce Hristos, Adam cel nou, prin ascultarea Sa faţă de Tatăl, ne dă să gustăm din «fructul-roada» Crucii, care ne dă, într-adevăr, viaţă veşnică! Tocmai de aceea, în iconografia ortodoxă, nu numai Capul Mântuitorului răstignit este înconjurat de raze de Lumină, ci întreaga Sa Cruce este împodobită, întocmai ca o mireasă strălucită şi preaînfrumuseţată, iar în cadrul slujbei de dimineaţă sau a utreniei, preotul, în mod solemn, scoate din altarul bisericii o sfântă cruce, care în Ortodoxie este nedespărţită de icoana răstignirii Lui Hristos. Această Cruce, preotul o aşează în mijlocul bisericii spre a fi sărutată. Iar, ca să înţelegem semnificaţia scoaterii şi cinstirii Sfintei Cruci în Postul Mare, trebuie precizat că ritualul ei este identic cu cel al Liturghiei Darurilor mai înainte Sfinţite. În tot acest timp, «puterile cereşti slujesc în chip nevăzut», căci Însuşi Hristos, Împăratul Slavei, este cu noi prezent. Putem spune că Liturghia descoperă, în acest moment, «războiul duhovnicesc» în care este angrenat fiecare credincios ce luptă pentru mântuire!

“Dumnezeu ne-a dat «medicamentul» de mare folos, în primul rând Sfânta Cruce”

– Rep. Arhieria Voastră, care sunt reperele esențiale care privesc, de fapt, chemarea fiecăruia dintre noi la viața veșnică?
-Pentru că am fost făcuți după chipul Lui Dumnezeu, noi avem o chemare cerească, avem un ideal, un scop în viața noastră, să ajungem acolo unde este Dumnezeu! Acolo unde sunt sfinții îngeri, întrucât ne asemănăm cu ei! Nu ne putem risipi în lucrurile acestea pământești! Dimpotrivă, Dumnezeu ne-a ajutat și ne ajută în continuare ca să depășim limitele umane, ca să ajungem la viața frumoasă și nesfârșită a Împărăției Cerurilor! Aici, pe pământul nostru începe Raiul, doar pentru oamenii credincioși! Dar, din nefericire, și iadul, pentru oamenii necredincioși! Așadar, ascultând Cuvântul Lui Dumnezeu și păstrându-l în viața noastră, ajungem, într-adevăr, să fim precum îngerii care pururea ascultă glasul Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, se bucură și se veselesc! Ascultarea aceasta este în cadrul Sfintei Liturghii! Când venim la Sfânta Liturghie, vin și îngerii noștri! Căci, și ei doresc să asculte glasul Sfintei Evanghelii.
– Rep. Cum ne putem despovăra de apăsarea autodemolatoare a păcatului?
-Pentru ca să scăpăm de toate aceste «otrăvuri» ale satanei, Dumnezeu ne-a dat «medicamentul» de mare folos, în primul rând, Sfânta Cruce! Ne-a dat apoi trupul și sângele Său, și ne dă la fiecare apa și viața Sa, ca toți aceia care beau din apa aceasta, nu vor înseta niciodată. Căci, apa pe care o dă Mântuitorul Iisus Hristos este Cuvântul Său, Evanghelia Sa, învățătura Sa. Nu ne săturăm niciodată ascultând citindu-se Sfânta Evanghelie! Așadar, Mântuitorul Iisus Hristos a venit ca să ne mântuiască, să ne izbăvească, să ne curățească, și noi să ne deschidem inimile ca El să pătrundă cu sfințenie în viața noastră și să ne arate lăcașe sfinte ale Sfântului Duh! Ca mai apoi, Domnul, după ce va fi răstignit și îngropat, să Învieze a treia zi, lucrul cel mai mare și cel mai minunat, cel mai de preț pentru viața noastră! Însă, acum, El arată slava Sa Dumnezeiască, pentru ca mai apoi să arate chipul smerit al robului care suferă, al Celui care este răstignit!
– Rep. Mă frământă, uneori, ceea ce spunea Sf. Vasile cel Mare, că gândirea la moarte este cea mai înaltă filosofie a omului!
-Noi nu trebuie să ne gândim la moarte ca la o obsesie, ci, trebuie să ne gândim la moarte ca la un moment în care trecem la odihnă, la o odihnă, la bucurie, la pace!

“În mijlocul tuturor se ridică mereu Crucea, pe de o parte, ca semn al biruinței”

– Rep. Sfânta Cruce mai înseamnă și semnul biruinței binelui asupra răului din oameni?
-Deci, în mijlocul tuturor se ridică mereu Crucea, pe de o parte, ca semn al biruinței, iar pe de altă parte, ca semn al răutății în care omul este unealta satanei, este cuprins în planul diavolesc, satanicesc de a distruge lumea, mai înainte îmbătat de gloria autointitulării și autonomiei, că el este singur și capabil să poată lucra împotriva Lui Dumnezeu! Deci, autonomia umană își arată acum, la Cruce, independența, dar în același timp neputința totală, căci aruncându-se împotriva Lui Dumnezeu, nu face altceva decât să-și epuizeze toată răutatea, tot ceea ce este capabil omul să facă instigat de satana, chiar ajutat de satana, așa cum diavolul a intrat în Iuda, dar nu numai în Iuda, în toți cei care l-au răstignit pe Mântuitorul Iisus Hristos! Și dacă satana nu poate lucra direct, adică, să intre în război cu Dumnezeu, intră în război prin Creație sau prin creaturile sale, mai ales că răzvrătirea și răutatea lui sunt atât de mari, și ingeniozitatea cu care lucrează împotriva Mântuitorului Iisus Hristos este cumplită, pentru că satana este suma răutății, și nu face altceva decât să se folosească de mintea umană ca să scornească tot felul de batjocuri la adresa Mântuitorului Hristos!
– Rep. Prin urmare, să conchidem că Sfânta Cruce este semnul biruinței și al jertfei Mântuitorului nostru Iisus Hristos!!
-Iar El, cum spuneam, deschide largă Ființa Sa, ca să le primească pe toate și să-și epuizeze într-un sfârșit răutatea iadului. Am putea spune că diavolul își scote arsenalul său de răutăți de la începutul veacurilor și până la sfârșit, iar pe toate acestea le aruncă în luptă împotriva Lui Dumnezeu, ca El să renunțe la planul de mântuire a lumii! Parcă vedem, în momentul acesta, cum Iov este asuprit de suferință și cum este îndemnat să-L blesteme pe Dumnezeu și să moară! Diavolul, de bună seamă că și în momentele acestea, nu era pe deplin convins că Iisus este Fiul Lui Dumnezeu! Fiul Lui Dumnezeu înomenit! Și crezând că-l va răpune ca pe Adam cel vechi, crezând că Îl va îndupleca să părăsească locul jertfei, de aceea, Îi face Crucea atât de grea și suferința atât de amară, ca să renunțe la momentul acesta. Ei, bine, Mântuitorul Iisus Hristos este în capacitatea Sa Dumnezeiască, atât de puternic și de cuprinzător încât El așteaptă și alte suferințe și alte munci, până în momentul în care diavolul n-a mai putut face absolut nimic și Stăpânitorul acestui veac a fost judecat! Iar El spune pe Cruce cuvintele: «Săvârșitu-s-a!». Adică, nu pentru faptul că El a băut până la urmă paharul, dar și constată că satana nu mai are altceva de adus împotriva Lui.

“Mântuitorul Iisus Hristos, în Cruce cuprinde laturile lumii, cuprinde întreaga lume”

– Rep. Așadar, putem spune că toate ispitele satanei pălesc în fața Sfintei Cruci, că având în sufletul nostru Crucea Sfântă, avem și arvuna biruinței noastre?
-Și astfel, Sf. Apostol Pavel spune că Mântuitorul Hristos a dezbrăcat stăpânirile de toate puterile lor, și toată uneltirea satanei este răstignită pe Cruce. De aceea, satana se înfricoșează când vede crucea, atât pentru că a pus asupra Mântuitorului Iisus Hristos toate durerile și suferințele, cât și pentru că își vede neputința lui, dar mai ales pentru că într-o zi va fi judecat pentru această uneltire împotriva Lui Dumnezeu. Și Crucea este semnul iubirii Lui Dumnezeu, este semnul neputinței diavolului, este semnul judecății, atât a satanei, cât și a lumii. Așadar, Mântuitorul Iisus Hristos, în Cruce cuprinde laturile lumii, cuprinde întreaga lume. Și în fiecare din rănile Sale se găsesc rănile noastre, suferințele noastre și durerea întregii lumi! Niciuna dintre aceste dureri nu rămâne în afara Mântuitorului Iisus Hristos! Toate sunt cuprinse în El, și apoi sunt transformate în victorie, în biruință. Pentru că mereu Crucea este semnul biruinței, iar Cel Care a fost răstignit pe Cruce, în niciun chip nu a fost învins! Pentru că El, așa cum am spus, bea până la ultima picătură paharul suferinței, și constată în fața tuturor că s-au săvârșit toate! Că toate le-a împlinit, că n-a mai rămas nimic!
– Rep. Înalpreasfințite Părinte Mitropolit, dr. IRINEU, vă considerați o fire optimistă, o fire care să vă îndreptățească să priviți cu speranţă și chiar cu încredere îndreptarea acestei lumi secularizate spre credință, tocmai pentru a putea vorbi de o redimensionare a existenței omului într-o asemenea lume?
-Ortodoxia este optimistă! Deci, credința ortodoxă este optimistă! Nu trebuie să avem nicicând un asemenea gând pesimist, mai ales când vorbim despre Învierea Mântuitorului!
Profesor, Vasile GOGONEA