LUMINĂ DE TOAMNĂ PE UNDA JIULUI MARE

614

O incursiune, chiar şi pentru câteva ore, prin lumea de piatră a celor două Jiuri şi, de ce nu, chiar în perimetrul ce după formare Jiul Mare îl parcurge de-a lungul defileului (ce în multe lucrări este considerat cel mai spectaculos din ţară), încântă ochiul şi poate oferi chiar în această perioadă momente de neuitat.

Scocul Jiului de Vest, Surducul Defileului Jiului, peşterile Alunii Negrii, de Corali şi, nu în ultimul rând, lumea aproape ireală a avenelor, cleanţurilor şi cheilor formate pe cursul său ori a afluenţilor acestuia pot constitui tot atâtea impulsuri în a parcurge şi, de ce nu, a explora aceste locuri de o frumuseţe şi un pitoresc aparte.
Ascunse în inima pădurilor, şuviţe de apă ce coboară din piatră-n piatră se adună şi luându-şi parcă rămas bun de la locurile de origine, o pornesc la vale. Întreaga zonă este de o frumuseţe şi o sălbăticie ce impresionează ochiul. Porţiunea în care râul se strecoară prin lumea de linişte a muntelui îi poartă pe cei ce se încumetă să pătrundă pe Jiul de munte printr-o lume aproape ireală de forme şi fenomene carstice, precum şi peisaje desprinse parcă din basme.
Jiul de Vest îşi adună apele din cetățile de piatră ale Retezatului şi Vîlcanului, în timp ce Jiul de Est coboară de pe înălţimile Parângului şi Şureanului. Perimetrele din vecinătatea celor două Jiuri pot oferi satisfacții şi celor mai exigenți speologi, montaniarzi ori simpli turişti. De asemenea, pe parcursul lor pot fi observate ruinele mai multor întărituri ori turnuri de veghe care de-a lungul vremurilor au avut rol de puncte de protejate, precum şi de vamă la trecerile peste munte.
Unul dintre cele mai vechi documente unde se pomenește despre Valea Jiului este un act emis de regele Vladislav al Ungariei către cneazul Mihail Cânde ce datează din anul 1499. Lipsită de terenuri prielnice pentru agricultură de-a lungul evului mediu, Valea Jiului nu a avut o populație numeroasă în comparaţie cu Ţara Haţegului, de pildă. Doar odată cu descoperirea primelor zăcăminte de cărbune „valea” cunoaşte o dezvoltare economică şi demografică.
Legenda spune că descoperirea zăcămintelor de cărbune ar fi fost întâmplătoare. Acum mai bine de două veacuri, o armată austriacă apăra Vîlcanul de o unitate otomană ce încerca să pătrundă în Ardeal. Noaptea fiind rece, soldaţii austrieci au făcut focuri în tranşee. Comandanții lor, îngrijorați că le-ar putea fi trădate poziţiile, au dat ordin ca focurile să fie imediat stinse. Dar în zadar au încercat soldaţii s-o facă. Se aprinseseră zăcămintele de cărbune ce se aflau acolo de mult timp, neştiute de nimeni. Atunci, mai spune legenda, unul dintre comandanții austrieci a avut o idee ce la final i-a pus pe fugă pe turci. A adunat grămezi mari de cărbuni şi le-a dat foc. Turcii, crezând că a luat foc muntele în jurul lor, s-au speriat şi au fugit.
În perioada următoare oamenii locului au uitat de bogăţiile ce le ascundeau munţii de lângă ei. Doar vânătorii de prin partea locului, când plecau cu prada ce-o vânau, încărcau în căruţe şi „piatră neagră” pe care o duceau fierarilor şi potcovarilor din zona. Întâmplarea a făcut ca doi saşi, ce veniseră la vânătoare tocmai din Braşov, să dea peste cărbune şi să intuiască o mare afacere. Ei au obţinut mai multe concesiuni şi, în anul 1850, au înfiinţat primele societăţi de exploatare a cărbunelui la Vulcan şi Petroşani. Odată cu construcţia căii ferate Simeria-Petroşani, din anul 1870, afluenţa în „vale” se măreşte, iar odată cu apariţia societăţii „Salgo-Torjan”, din anul 1874, exploatarea cărbunelui este extinsă şi la Livezeni, Lonea şi Petrila. După Primul Război Mondial se înființează societatea „Petroşani”, odată cu aceasta fiind estimate şi primele rezerve de cărbune de pe acele locuri.
La final, iată câteva date despre cele două Jiuri: Cel de Vest are o lungime de 51 km și un bazin hidrografic de 534 kmp. Izvorăște din Retezatul Mic, dintr-o căldare glaciară aflată la o altitudine de 1760 m. Jiul de Est are o lungime de 28 km, iar bazinul său hidrografic se întinde pe 479 kmp. Se naște între masivele Şureanului şi Parângului, mai precis la Culmea Şureanului.
Jiul de Vest şi cel de Est îşi unesc apele la Livezeni-Iscroni, dând naştere Jiului Mare ce, la rândul său, până la vărsarea în Dunăre, adună apele mai multor afluenţi, având un debit aproximativ de 86 mc/sec (acesta putând varia în funcţie de condiţiile atmosferice ori climatice periodice). Trebuie făcută precizarea că în porţiunea între Bumbeşti şi Livezeni Jiul formează un defileu în lungime de 33km, în opinia multora cel mai spectaculos defileu format pe râurile interioare din ţara noastră. Astăzi se constituie în Parcul Național Defileul Jiului, aflat în cea mai mare parte pe teritoriul gorjean.
Mugurel PETRESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here