Cea mai veche mențiune a unei peșteri din Carpați și printre cele mai vechi însemnări de pe mapamond se datorează lui Strabon care, descriind obiceiurile geto-dacilor, pomenește despre o peșteră sacră într-un munte numit KOGAION, unde ar fi sălășluit însuși Zalmoxis.
În fiecare an, odată cu venirea toamnei, pe platoul din apropierea peșterii ar fi avut loc, amintește o legendă, Marele Sfat al Înțelepților, ocazie cu care, pe lîngă manifestările religioase specifice, erau disputate şi soluționate pricinile comunităților de peste an.
Peștera sacră a lui Zalmoxis, cu toate eforturile istoricilor şi ale arheologilor, nu a fost poziționată cu precizie până la ora actuală, totuși, asupra acesteia fiind formulate mai multe ipoteze. Una dintre acestea localizează muntele Kogaion în nord-vestul județului nostru, în masivul Godeanu, iar o altă teorie fixează zona în nord-estul Gorjului, mai precis în masivul Polovragi-Cernădia, iar peștera unde legenda spune că ar fi locuit Zalmoxis ar fi nici mai mult, nici mai puţin decât Peştera Polovragi.
De-a lungul vremii, peșterile din zona de nord a Gorjului sunt menționate într-o multitudine de documente ca refugii împotriva năvălitorilor ori locuri unde s-ar găsi comori ori tezaure ascunse de cine ştie ce haiduc ori refugiat, comori ce au suscitat atenția comunităților din împrejurimi şi nu numai.
Primele date topografice asupra unei cavităţi din Oltenia se referă la peştera Veterani. Acestea sunt de altfel considerate cele mai vechi planuri de peşteră şi ridicări topo şi au fost efectuate în jurul anului 1692, documentele în cauză aflându-se şi astăzi în Arhiva de Război a Marinei Austriece. Interesul pentru peşteră s-ar fi datorat, conform relatărilor vremii, importanței, ea fiind situată într-un punct strategic aprig disputat de turci şi austrieci (Defileul Dunării).
În anul 1897 apare prima lucrare de specialitate din domeniul peșterilor în limba română, lucru datorat eminentului geolog G.M. Murgoci, unde, pe lângă descrierea unor cavităţi cunoscute până atunci, apar referiri ample la două peșteri situate în partea de nord a Gorjului: Peștera lui Pahomie (vechea denumire a peșterii Polovragi) şi Peştera Muierilor din nordul comunei Baia de Fier. Peştera Polovragi era cunoscută de mult timp comunităților din apropiere, fiind măsurată pe o lungime de aprox. 1000m. Din anul 1974, cavitatea a intrat în atenția Cercului de Speologie ”Emil Racoviță”, precum şi a Grupul de Scufundări Subacvatice Subterane (GEES) din București, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Peștera şi-a mărit lungimea galeriilor fosile şi active la peste 9000m, fără ca cercetările să fie terminate. Se presupune că în urma explorărilor speologice şi subacvatice ce se preconizează pe viitor cavitatea să depășească 10000 m. Cifrele, deşi ilustrează nişte elemente statice în cercetarea peşterilor, scot la lumină, după cum se exprima un cunoscut speolog, mai ales efortul uman necesar pentru explorarea şi descoperirea unei noi dimensiuni şi a unei noi feţe a pământului. Cifrele, în opinia aceluiași explorator al adâncurilor, cântăresc cunoașterea, iar aceasta nu este nicidecum inutilă, chiar dacă este a unei lumi a întunericului.
Este bine-cunoscut faptul că bordura sudică a masivelor gorjene Vâlcan şi Parâng este formată în majoritate din calcare carstificabile. Aici, apele meteorice, precum şi cele din râuri, lucrând neîntrerupt de milioane de ani, au creat forme şi fenomene carstice de o frumusețe şi un pitoresc aparte, dintre care putem aminti Cheile Olteţului, cu a lor Peştera Polovragi, cea mai lungă cavitate din Oltenia și a cincea din țară, Cheile Galbenului, cu Peştera Muierilor, prima cavitate electrificată şi amenajată pentru vizitare din ţară, Cheile Sohodolului, cu a sa salbă de peşteri şi avene, dintre care două dețin recorduri naţionale în materie (cea mai înaltă stalagmită şi cel mai mare puț vertical), fenomene rare la nivel european (depozitele de terra-rossa şi câmpurile de lapiezuri) poziționate între Suşita Verde şi Sohodol, fenomene de difluenţă subterană (peștera Gârla Vacii din Cheile Sohodolului), cavități care păstrează și astăzi desene rupestre și urme ale locuirii de către oameni cu foarte mult timp în urmă (Peştera Muierilor, Peştera Popii și Peştera Cioarei), enigme ce nici în ziua de azi n-au fost complet elucidate (Inelul de Piatră al Sohodolului), cavitățile aflate pe creasta de est a Cheilor Sohodolului (Peştera Pîrlajului şi Laptelui) și legătura lor cu Inelul de Piatră, precum și perimetre speologice (Suşita Verde și Suşita Seacă) cu o activă circulație subterană a apei, favorizată de condițiile existente în zonă.
Mulți dintre turiștii ce vizitează aceste obiective sunt tentați să pătrundă şi în multitudinea de peşteri sau avene întâlnite. Din păcate, la cea mai mare parte dintre aceștia, pregătirea şi cunoştinţele de specialitate sunt inexistente, iar de aici și până la producerea unor nedorite evenimente nu mai este decât un pas.
Speologia este o ramură a activității umane ce presupune o doză de risc. Prin pregătire şi cunoștințe, spun specialiștii, practicantul acestei discipline caută să aducă această doză cât mai aproape de zero.
Mugurel PETRESCU
