Cea mai veche menţiune a unei peşteri din Carpaţi şi printre cele mai vechi însemnări de pe mapamond se datorează lui Strabon care descriind obiceiurile geto-dacilor pomeneşte despre o peşteră sacră într-un munte numit KOGAION în care ar fi sălăşluit însuşi Zalmoxis. În fiecare an, la începutul verii astronomice, în apropierea peşterii, ar fi avut loc aminteşte o legendă, Marele Sfat al Înţelepţilor ocazie cu care pe lângă manifestările religioase specifice erau disputate şi soluţionate pricinile comunităţilor de peste an.
Peştera sacră a lui Zalmoxis cu toate eforturile istoricilor şi al arheologilor nu a fost poziţionată cu precizie până la ora actuală, totuşi, asupra localizării acesteia fiind formulate mai multe ipoteze. Una dintre acestea localizează muntele Kogaion în nord-vestul judeţului nostru, în masivul Godeanu, iar o altă teorie fixează zona în nord-estul Gorjului, mai precis, în masivul Polovragi-Cernădia, iar peştera unde legenda spune că ar fi locuit Zalmoxis ar fi, nici mai mult nici mai puţin, decât Peştera Polovragi.
De-a lungul vremii, peşterile din zona de nord a Gorjului sunt menţionate într-o multitudine de documente, ca refugii împotriva năvălitorilor, ori locuri unde s-ar găsi comori, ori tezaure ascunse de cine ştie ce haiduc ori refugiat, comori ce au suscitat atenţia comunităţilor din împrejurimi şi nu numai.
Primele date topografice asupra unei cavităţi din Oltenia se referă la peştera Veterani. Acestea sunt, de altfel, considerate cele mai vechi planuri de peşteră şi ridicări topo şi au fost efectuate în jurul anului 1692, documentele în cauză aflându-se şi astăzi în Arhiva de Război a Marinei Austriece. Interesul pentru peşteră s-ar fi datorat, conform relatărilor vremii, importanţei, ea fiind situată într-un punct strategic, aprig disputat de turci şi austrieci (Defileul Dunării).
În anul 1897 apare prima lucrare de specialitate din domeniul peşterilor în limba română, lucru datorat eminentului geolog G.M. Murgoci, unde pe lângă descrierea unor cavitaţi cunoscute până atunci apar referiri ample la două peşteri situate în partea de nord a Gorjului: Peştera lui Pahomie (vechea denumire a peşterii Polovragi) şi Peştera Muierilor din nordul comunei Baia de Fier. Peştera Polovragi era cunoscută de mult timp comunităţilor din apropiere, fiind măsurată pe o lungime de aproximativ 1000m. Din anul 1974 cavitatea a intrat în atenţia Cercului de Speologie Emil Racoviţă, precum şi a Grupului de Scufundări Subacvatice Subterane (GEES) din Bucureşti, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Peştera şi-a mărit lungimea galeriilor fosile şi active la peste 9000m fără ca cercetările să fie terminate. Se presupune că în urma explorărilor speologice şi subacvatice ce se preconizează pe viitor, cavitatea să depăşească 10000m.
Cifrele, deşi ilustrează nişte elemente statice în cercetarea peşterilor, scot la lumină, după cum se exprima un cunoscut speolog, mai ales efortul uman necesar pentru explorarea şi descoperirea unei noi dimensiuni şi a unei noi feţe a pământului. Cifrele, în opinia aceluiaşi explorator al adâncurilor, cântăresc cunoaşterea, iar aceasta nu este nicidecum inutilă chiar dacă este a unei lumi a întunericului. Este binecunoscut faptul că bordura sudică a masivelor gorjene Vâlcan şi Parâng este formată în majoritate din calcare carstificabile. Aici apele meteorice, precum şi cele din râuri, lucrând neîntrerupt de milioane de ani au creat forme şi fenomene carstice de o frumuseţe şi un pitoresc aparte dintre care putem aminti Cheile Olteţului cu a lor Peşteră Polovragi cea mai lungă cavitate din Oltenia şi a cincea din ţară, Cheile Galbenului cu Peştera Muierilor prima cavitate electrificată şi amenajată pentru vizitare din ţară, Cheile Sohodolului cu a sa salbă de peşteri şi avene, dintre care două deţin recorduri naţionale în materie (cea mai înaltă stalagmită şi cel mai mare puţ vertical), fenomene rare la nivel european (depozitele de terra-rossa şi câmpurile de lapiezuri) poziţionate între Şuşiţa Verde şi Sohodol, fenomene de difluenţă subterană (peştera Gîrla Vacii din Cheile Sohodolului), cavităţi care păstrează şi astăzi desene rupestre şi urme ale locuirii de către oameni cu foarte mult timp în urmă (Peştera Muierilor, Peştera Popii şi Peştera Cioarei), enigme ce nici în ziua de azi n-au fost complet elucidate (Inelul de Piatră al Sohodolului) cavităţile aflate pe creasta de est a Cheilor Sohodolului (Peştera Pirlajului şi Laptelui) şi legătura lor cu Inelul de Piatră, precum şi perimetre speologice (Şuşiţa Verde şi Şuşiţa Seacă) cu o activă circulaţie subterană a apei favorizată de condiţiile existente în zonă. Mulţi dintre turiştii ce vizitează aceste obiective sunt tentaţi să pătrundă în multitudinea de peşteri sau avene întâlnite. Din păcate, la cea mai mare parte dintre aceştia pregătirea şi cunoştinţele de speologie sunt inexistente, iar de aici şi până la producerea unor nedorite evenimente nu mai este decât un pas. Speologia este o ramură a activităţii umane ce presupune o doză de risc. Prin pregătire şi cunoştinţe, susţin specialiştii, practicantul acestei discipline caută să aducă această doză cât mai aproape de zero. Incursiunile repetate în lumea subterană i-au dezvoltat simţul orientării şi reflexele, a învăţat să citească mesajul formelor subterane, al galeriilor, precum şi al unui curent de aer dintr-o anume direcţie. Astfel poate împinge explorarea până la limita posibilului şi doar în situaţii excepţionale poate fi expus unor accidente.
La ora actuală, peşterile sunt considerate mediul cel mai ostil vieţii de pe mapamond. Cumularea unor factori cum ar fi întunericul profund, umiditatea, temperatura scăzută pot perturba psihicul şi determina unele reacţii negative. De asemenea, persoanele cu deficienţe ale vederii sau cele care suferă de claustrofobie pot suferi dereglări de comportament ce pot determina cel mai adesea accidente.
Mugurel Petrescu
