Lumea gorjenească – Trecutul ca o țară străină

992

Iată, au trecut mai bine de douăzeci de ani de când îl cunosc pe Profesor. Până să fi stat de vorbă ca oamenii, cred că-l văzusem în vreo două rânduri pe sticla televizorului, vorbind la tribuna Parlamentului, și-mi plăcea să mă laud cu el în cercul meu de prieteni, era deputatul nostru de Gorj și reprezenta generația mea. Citez, cu simpatie și cu respect, dintr-un discurs de-al Profesorului, ținut în noiembrie 1995: „Dumnezeu ne-a așezat aici unde se îmbrățișează relieful, clima și vegetația Europei Centrale și Vestice cu cele ale Europei Răsăritene. Ne-a fost dat, prin așezarea noastră, să fim punte de legătură, de contact, între civilizații, dar și să facem față unor presiuni inimaginabile exercitate din toate părțile.
Nu ne-ar fi de ajuns degetele celor două mâini spre a-i număra pe toți cei care au venit peste noi cu gânduri dușmănoase. De cele mai multe ori ne-am găsit singuri în calea acestor presiuni. Marii cărturari au plămădit prin operele lor nașterea conștiinței de neam a românilor, care prin programele politice formulate de I. M. Klein, de corifeii Școlii Ardelene și de strălucita generație pașoptistă s-a transformat în conștiință națională. În ultimele decenii ale secolului trecut s-au format instituțiile politice care au coordonat lupta pentru drepturi politice și naționale, pentru unitatea noastră…”
Zilele trecute am stat toți, ore-n șir, așezați cât mai confortabil în fața propriilor noastre televizoare și-am făcut… politică. La cel mai înalt nivel. Și i-am urmărit pe cei care ne conduc, „destrăbălându-se” în fața noastră în fel și chip, fără rușine, inimaginabil pentru oricine încă mai crede că, totuși, prezentul e cel pe care-l petrecem, iar viitorul, probabil, ne va aparține. Ați văzut pe vreunul dintre actanții zilei, și au fost printre ei și aleși de Gorj, să se fi apropiat cât de cât de vorbele pe care le-am ales, aproape la întâmplare, din discursul de acum mai bine de douăzeci și cinci de ani, pe care-l ținea Profesorul într-o împrejurare, altfel destul de… delicată din punct de vedere politic? Asta ca să dăm un exemplu din istoria noastră recentă… Personajul despre care vă vorbesc nu e altul decât profesorul Gheorghe Gorun. L-am cunoscut pe vremea când numele noastre, dimpreună cu ale altor prieteni, se regăseau aproape zilnic în paginile aceluiași ziar – Actualitatea Gorjului. Într-un editorial, îmi amintesc cu plăcere și-i mulțumesc încă o dată, a scris laudativ despre rubrica mea, „Pe branțuri de sticlă”, pe care tocmai o înghesuisem între copertele unei cărți apărută în anul… 2000. Ce vremuri!
Între timp, Profesorul a răspuns de fiecare dată rugăminților noastre și a colaborat cu texte serioase, bine scrise, în paginile unor foi pe care am îndrăznit să le inventăm chiar la… Târgu Jiu („Un destin sfărâmat. Învățătorul Alexandru Stoichițescu” – în Lumea gorjenească nr. 1/2017). Am în biblioteca mea, pe raftul „de sus”, două din cărțile „grele” ale Profesorului. Una despre care s-a vorbit ca despre o carte eveniment, singulară la vremea respectivă, pe cât de curajoasă, pe atât de controversată – „Rezistența în comunism: Motru 1981”, apărută în 2005 la editura Clusium de la Cluj, a regretatului Valentin Tașcu, prefațată de profesorul universitar Doru Radosav, și o alta, lucrare de doctorat – „Rezistența anticomunistă în județul Gorj reflectată în mentalul colectiv (1941 – 1981)”, tipărită la Craiova în 2008, la editura Universitaria, o cercetare care a durat aproape 7 ani, după cum mărturisește undeva și cu o prefață tot a profesorului universitar Doru Radosav, care-i aduce un elogiu binemeritat pentru felul cum a reușit să ducă la bun sfârșit un astfel de proiect, pe cât de generos, pe atât de complicat și cu o bibliografie de specialitate destul de săracă la vremea respectivă. Și una, și cealaltă m-au marcat și m-au făcut să mă gândesc altfel la istoria recentă petrecută în arealul nostru gorjenesc.
Lectura lor a făcut să mă țină la oarecare distanță de Profesor, abordându-l de fiecare dată cu un anume protocol, poate ușor exagerat, cu toate că suntem din aceeași generație. Profesorul merită tot respectul nostru, al tuturor. Mai ales, că mai nou, e Cetățean de onoare al urbei în care a activat și ca director, mai bine de 18 ani, la Colegiul Național „Spiru Haret”, fost Liceul nr. 2, fostă Școala Normală. Trebuie semnalat faptul, surprinzător în plan profesional, că în calitatea-i de profesor de istorie a propus și a predat la catedră, cu titlu opțional, „Istoria comunismului în România”, „Elemente de istorie recentă”, „Controverse în istoria contemporană”, toate fiind discipline ieșite din tiparul comun al lecțiilor de istorie și care au avut priză în rândul adolescenților ultimilor ani de activitate didactică. Acum, Profesorul e la… pensie, are proiecte îndrăznețe și scrie cărți. Ultima-i performanță se cheamă „Tudor Vladimirescu între Scila și Caribda”, un prim volum apărut la Craiova în vara acestui an, tot la editura Universitaria. Îl urmărisem pe Gheorghe Gorun într-un interviu în care ne-a spus că încearcă să și-l apropie pe Tudor Vladimirescu printr-o cercetare exhaustivă și pe care o dorește finalizată cu ocazia bicentenarului revoluției „Domnitorului fără coroană”. Apoi am aflat, „cu totul și cu totul întâmplător”, că e asociat într-un proiect al Teatrului ”Elvira Godeanu”, instituție care-și trecuse și ea în portofoliu, cu ocazia… bicentenarului, un proiect de scenă cu un spectacol despre… Cazul Tudor Vladimirescu. Ideea de a răspunde în scris câtorva întrebări lămuritoare pe care i le punea regizorul spectacolului, dl. Gavriil Pinte, l-a prins și a început o documentare „fără precedent”, procurându-și cu ajutorul unor devotați colaboratori „toate scrierile foarte importante despre eroul începutului celui de-al XIX-lea veac al istoriei noastre”.
Astfel s-a născut această carte importantă pentru istoriografia românească, o cercetare care pune pe tapet „chestiunile cele mai complicate și nelămurite pe deplin, precum asasinarea lui Tudor Vladimirescu, relațiile sale cu boierii, apartenența/ nonapartenența slugerului la Eterie și relațiile sale cu anumiți eteriști și, tratativele cu turcii, adeziunea / nonadeziunea gorjenilor la revoluție, idealizarea conducătorului revoluției, sursele averii comandantului de panduri, aspectele eludate din viața lui privată”… După ce a parcurs în amănunt o bibliografie impresionantă, a hotărât să nu se angajeze în vreo dispută cu privire la caracterizarea momentului 1821 și nici să abordeze problematica revoluției, urmărind câteva chestiuni care i s-au părut nu tocmai pe deplin lămurite: „complotul a cărui victimă a fost Tudor Vladimirescu, relațiile cu boierii, încrederea nestrămutată a conducătorului revoluției în puterea diplomației pentru (re)câștigarea autonomiei depline a țării, stigmatul eterist și filoeterist și nenorocirea eteristă, adevăruri și legende despre Tudor Vladimirescu”.
În primul volum, Gheorghe Gorun discută cu toate cărțile pe masă despre „Asasinarea barbară a lui Tudor Vladimirescu”, despre „Boierii față cu revoluțiunea” și despre „Tudor Vladimirescu și Imperiul Otoman”. Cele trei capitole se citesc pe nerăsuflate, ca fiind excelente părți ale unei veritabile cărți de aventuri, participând dimpreună cu autorul la punerea în pagini a tuturor evenimentelor petrecute în doar 18 luni, susținute de documente analizate exclusiv în „spiritul și litera lor”. Întâmplarea a făcut să citesc cartea profesorului Gorun în chiar zilele când la București se desfășurau lucrările Congresului Partidului Național Liberal și mi s-a părut încă o dată că „viața bate filmul” și că „nu e nimic nou sub soare”.
Nu mai departe de zilele trecute, în cadrul manifestărilor prilejuite de același bicentenar al revoluției pandurului nostru, s-a deschis în sălile Muzeului Județean „Alexandru Ștefulescu” o amplă expoziție foto-documentară, dar care oferă publicului nesperata întâlnire cu sabia lui Tudor Vladimirescu, cu celebrul portret făcut de Teodor Aman și cu… Proclamația de la Padeș, toate împrumutate printr-un parteneriat de toată fala de la Muzeul Național de Istorie al României. La reușita acestui demers expozițional al Muzeului a contribuit în mod deosebit și Clubul Rotary din localitate, ceea ce nu e puțin lucru și e demn de semnalat. Mi-a plăcut cuvântul bine articulat al tânărului nostru prieten Dumitru Cinciulescu, managerul general al Tipografiei ProdCom, evidențiind cu deosebire importanța unor astfel de acțiuni conjugate care, doar împreună și neapărat cu o anume periodicitate, scot în evidență dimensiunea culturală pe care trebuie să o aibă orașul nostru. E un eveniment pe care-l semnalăm cu mare plăcere, salutând-i pe toți cei care au contribuit într-o mai mică sau mai mare măsură. De pildă, în expoziție se găsesc două-trei vitrine cu piese de patrimoniu foarte valoroase aparținând unor colecționari împătimiți de la noi, și am să-i numesc cu recunoștință și ușoară invidie pe domnii Ioan Țârlea și Gabriel Boiangiu. În vitrina acestuia din urmă pot fi admirate ediția princeps a cărții lui C. D. Aricescu – „Istoria revoluțiunii române de la 1821”, tipărită la Craiova în 1874, și cartea lui A. Peliman – „Tudor Vladimirescu. Mișcarea de la 1821”, apărută la Tipografia C. A. Rosetti, București, 1862. S-ar putea, la o adică, face încă o expoziție cu obiecte, cărți, gravuri, cartoline și alte piese din epocă aparținând în totalitate unor colecții private din arealul Gorjului. Dovadă că există o preocupare constantă pentru păstrarea, conservarea și punerea în valoare a tot ceea ce ține, de fapt, de istoria noastră cu tot cu moștenirea câtă ne-a mai rămas din trecutul mai mult sau mai puțin îndepărtat… Apropo, deschiderea expoziției a avut loc „în aer liber”, în Parcul Aretia Tătărescu, situat chiar sub ferestrele Muzeului, de față fiind, spre rușinea noastră a tuturor, soclurile goale ale Tătăreștilor, pe care, satisfăcând câteva orgolii locale și cu ajutor dezinteresat de la… centru, am reușit să-i expulzăm din urbea noastră liberală într-un „domiciliu forțat” la marginea județului, în curtea casei Vladimirescului, sperăm cu titlu temporar. Nădăjduim să se limpezească apele și să ne vină mintea… De asemenea, am remarcat lipsa de la vernisaj a Profesorului nostru și faptul impardonabil că în vitrina cu ultimele apariții editoriale dedicate lui Tudor și Revoluției lui, cartea lui Gheorghe Gorun… „lipsea cu desăvârșire”. Drept reparație morală, ar trebui să-i organizăm Profesorului o lansare de carte în spațiile expoziției, cu lume multă și bună, revanșându-ne în felul acesta și spălându-ne de păcatul nerecunoștinței. Să vedem…
Titlul textului nostru a apărut prima dată pe coperta cărții unui american, aflată în bogata bibliografie cercetată de profesorul Gorun. Ne-a plăcut și l-am „împrumutat”, rămânând astfel dator amândurora. Scrisoarea noastră de astăzi se vrea a fi un omagiu tardiv adus Profesorului, la împlinirea celor 70 de ani, aniversară de acum doi ani, la care nu am fost prezenți. La mulți ani! Nihil sine Deo! Nihil sine Libris!
Vasile VASIESCU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here