Lumea gorjenească – Traian trăieşte!

99

traian dadalauRândurile de mai jos, le scriu cu inima strânsă. Sunt gânduri îndelung pieptănate şi scrise cu multă credinţă. Şi deplin optimism. În toate relele, eu văd numai jumătatea plină a paharului. La mine, la ţară, în Peştişanii ce l-au dat prin Hobiţa pe Brâncuşi nici nu cred că pot fi altcumva.

Aşa ne este dat, nouă, creştinilor. Să constatăm nu o dată că se mai întâmplă ce Dumnezeu să-i ia la El pe cei mai buni dintre noi. Şi, foarte adesea, tăindu-le aripile încă de tineri. Precum lui Traian Dădălău, ridicat la Ceruri la numai 17 ani.

 

Lângă un om poţi să traieşti o viaţă fără ca să-l înţelegi ori să-l cunoşti ca lumea. Sau, măcar, cât de cât. Iar eu, pe Traian îl vedeam rar. Totdeauna împreună cu Theodor Dădălău, tatăl său cel iubitoriu. Mereu tăcut, mereu sobru şi plin de bun simţ. Cu o seriozitate şi o maturitate ce mi se păreau prea mari pentru frageda lui vârstă. La iniţiativa lui Doru, prin vara lui 2011, l-am însoţit pe Traian Dadălău la sărbătorirea majoratului unui nepot de-al amicului comun Ion Fumărel. Am stat alături, la o masă pe o terasă a imensei curţi a Pensiunii “Viitorul” din Baia de Fier. Orele de început, până la sosirea oaspeţilor, le-am petrecut aproape numai noi doi. Traian şi cu mine. Arareori, ni se mai aşezau pe scaunele de alături ba un alt tânăr, mai apropiat ca vârstă de Traian, ori însuşi bunicul îndatoritor care este şi se numeşte Ion Fumărel. Din vorbă-n vorbă, aflasem că în clasa lui, a XI-a C, de la Colegiul National “Tudor”, din Târgu Jiu, are prieteni mulţi. Deloc surprinzător, întrucât şi Doru, tatăl lui, are un profund cult al prieteniei. Cum rar mi-a mai fost dat să cunosc. Şi uite-aşa, mi-am dat seama că Traian nu-i semăna doar fizic tatălui său, caz extrem de rar, ca două picături de apă. Mereu gânditor şi cu vorbă blajină, avea, în schimb, o puternică înclinaţie spre artele vizuale. Generos şi tăcut, se ridica de la locul său şi-i nemurea prin inspirate fotografii pe amicii numeroşi ai sărbătoritului acelei seri. Mereu sobru şi tăcut, revenea cât putea de repede la locul din dreapta mea. Nu doar faptul că-şi făcea treaba de excepţional fotograf retinea atenţia mea, cât modul lui de a se comporta. Zgârcit la vorbă, totuşi, Traian nu răspundea neîntrebat. Şi-ar fi dorit o carieră de succes în domeniul artelor vizuale, cu urmarea cursurilor unei facultăţi de profil. I-ar fi călcat pe urme artistului de talie cel puţin europeană – Theodor Dadalau, la un nivel, zic eu, superior. Cui nu i-ar fi plăcut să-i calce feciorul pe urme şi, de ce nu, chiar să-l depăşească. Din păcate, şi sper că nu grăieşte păgânul din mine, Dumnezeu a avut alte planuri cu Traian Dădălău. Planuri mari pe care nici nu le gândim. Acum, în Rai, unde sunt sigur că se află, Traian fotografiază Sfinţi şi Îngeri! Dacă nu, cumva, l-o fi luat bunul Dumnezeu în preajma Lui. Şi astfel, noi mirenii putem zice doar că timpul n-a mai avut rabdare cu blândul, blajinul şi hăruitul de Dumnezeu – Traian. Ca şi în cazul altor tinere speranţe de geniu. Zborul frânt al lui Traian Dădălău poate fi continuat prin crearea unei fundaţii ori asociaţii cultural-artistice pentru Arte Vizuale, care să se adreseze tinerilor şi să-i poarte numele. Iată de ce, cred cu tărie în Puterea lui Dumnezeu. Şi mai cred că Traian trăieşte veşnic. Cu Iubirea şi Generozitatea lui nici nu s-ar cuveni altceva! Iar Fundaţia Traian Dădălău o să-i continue drumul în viaţa pământeană şi în Artele Vizuale. Întru Nemurirea numelui Artistului TRAIAN DĂDĂLĂU! Căruia planurile lui Dumnezeu i-au frânt aripile.

Ion Predoşanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here