Io, de-acum Prieten al Artelor, uns la ediția din anul acesta al Galei Premiilor Uniunii Artiștilor Plastici din România, care s-a desfășurat în seara zilei de vineri, 29 octombrie 2021, cu mult fast și eleganță risipită darnic la Palatul Culturii din Iași, „declar pe propria-mi răspundere”, că am fost onorat cu asupra de măsură și că m-am simțit excepțional, lucru pentru care le mulțumesc organizatorilor, juriului și tuturor celor pe care i-am întâlnit la o așa „ocaziunie” și cu care ne-am băgat în seamă și le-am promis c-o să le rămânem prieten necondiționat, orice s-ar întâmpla…
Am cuprins cu noaptea-n cap și cu nădejde drumul spre Iași – cea dintâi capitală a artelor, recunoscută nu fără o cordialitate interesată pentru numeroasele-i reușite trecute la loc de cinste într-o carte de onoare sui-generis – angajați cu luciditate și cu ferma convingere că extravaganța spectacolului de final al serii va compensa peisajul decupat atât de monoton și de trist de pe sticla ferestrelor mașinii noastre, condusă ca un artist de tânărul domn Dan Haut, profesionist cu certă vocație, deștept și cu o generozitate atent distribuită fiecăruia dinte noi, altfel pretențioși și cu datoriile rămase „pe caiet”. Dulcele târg ne-a întâmpinat în toata splendoarea-i curat moldovenească, amirosind a toamnă lungă și a mâncăruri pregătite pedant și la foc mic, exact când ne era lumea mai dragă și părea a fi cel mai indicat lucru demn de împlinit pe pământ. Opriți la timp de barieră chiar în fața porților principale, hotelul Moldova părea o fata morgana cu treptele largi, acoperite fastuos de mii și mii de petale de trandafir, mai curând roșii decât de toate culorile. La recepție ne-am pus măștile sub care zâmbetul nostru era tot o speranță, am fost legitimați după mai noua carte de identitate presată pe ecranul telefoanelor care justifica de-acum, la modul oficial, prețul vieții fiecăruia dintre cei aflați trecuți cu nume și prenume pe tabelul convocator, am chemat apoi mult mai relaxați, cu cheile de brâu, lifturile silențioase ca niște nave alunecând intergalactic doar între orele când odihna este obligatorie și pentru muritorii de rând și-am urcat încrezători, fiecare pe etajul lui, singuri, poate prea singuri, ca să ne săturăm pe-ndelete de priveliștea fără margini a unei metropole adevărate, îmbrățișată cu tandrețe de frumosul anotimp pe care-l traversăm cu toții dispuși a ne manifesta sincer admirația, cuprinși parcă de o neobișnuită patimă a autoflagelării.
Apoi, la patru ace și sincer emoționați, am coborât în holul de onoare ca și cum am fi fost de când lumea de-ai casei și în grupuri mici, de interese, am traversat la pas marea piață și-am pătruns hotărâți în Palatul Culturii, adică în Complexul Muzeal Național „Moldova”, unde, în Sala Voievozilor, aveam fiecare un loc pus deoparte, păstrând obligatoriu distanța impusă cu strictețe de „regulamentele în vigoare”…
Lume multă și de bună calitate, femei obligatoriu frumoase, cameramani profesioniști și personal auxiliar pe măsură, tehnică de ultimă generație, cabluri, lumini și o muzică pentru atmosferă supusă unui volum acceptat tacit de mare parte din asistență. Ni se auzeau bine vocile îngroșate după posibilități, dând măsura cuvenită evenimentului ce urma să fie transmis în direct la televiziunea publică, din costume noi și sacouri de firmă ieșeau ostentativ la vedere piepturi bărbătești bombate încrezător, câteva rochii lungi măturau insistent dalele de piatră lustruite în care-și făceau mustața doar artiștii cu cotă unanim recunoscută, se schimbau ușoare impresii, se încercau cu măsură tot felul de complimente, se aruncau ocheade cu subînțelesuri ascunse dibaci, se dau preferențial chiar și unele declarații… de presă. În aer plutea un miros de import, adus pe bani grei de-afară, urmare unor licitații publice „beton” și distribuit uniform prin toată sala, bineînțeles, fără nicio urmă de zgârcenie. Primul rând e ocupat, încet, dar sigur și nu fără ușoare puneri în scenă, de persoane care prin natura funcțiilor vremelnic deținute trebuie să fie văzute neapărat din toate pozițiile. După ce s-a căzut de acord asupra celor arondați primului rând fără a mai fi nevoie de vreo suplimentare de locuri, pe scenă a urcat sub privirile atente ale întregii asistențe o tânără prezentatoare elegantă, de-o frumusețe bine temperată, într-o rochie generoasă, roșu-aprins, capabilă să aprindă imaginația multora și să mulțumească toate gusturile.
Prezentatoarea, în persoana doamnei Raluca Aftene, a făcut toți banii și doar grație ei s-au putut trece cu vederea unele inadvertențe, bâlbe sau lungim fără conținut din cuvântul mai multora dintre cei chemați pe scenă în fața camerelor și la microfoanele de înaltă fidelitate. S-a dat „bunul de tipar” și Gala Premiilor UAPR, ediția Iași – 2021 a început să ruleze pe micile ecrane în fața cărora, cu siguranță, s-au aflat mulți dintre cei interesați de fenomenul plastic românesc, atât cât s-a putut el manifesta anul trecut, an nu tocmai dintre cei mai buni și nu doar pentru domeniul artistic… Au luat cuvântul „în fața națiunii” președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, dl. Petru Lucaci, și secretarul de stat în ministerul Culturii dl. Liviu Brătescu. Primul a subliniat faptul că cei 100 de ani de când ființează organizația artiștilor plastici au reprezentat un prim segment de realizări care a marcat definitiv istoria artelor vizuale, iar cel de-al doilea s-a prevalat de calitatea-i de cercetător științific și a scos în evidență faptul că în perioada când Iașul a fost capitala României în vreme de război (1916-1918) a avut loc, totuși, o efervescentă viață artistică desfășurată organizat în condițiile atât de grele impuse de evenimentele istorice bine cunoscute.
Fiecare și-au asumat greutățile organizării acestei „Gale de la Iași” într-o perioadă atât de marcată „pandemic” și au promis să facă tot posibilul ca viața artistică să se desfășoare în continuare într-o normalitate cât de cât acceptabilă… Asistența era deja încrezătoare într-un viitor care de fiecare dată s-a dovedit a nu fi chiar atât de negru pe cât s-a prognozat de cele mai multe ori cu prea multă fantezie, emoțiile îi cuprinseseră și pe cei mai siguri de premiul pentru care făcuseră atâta drum și pentru care au depus la timp dosare împănate cu realizări notabile, așa că se putea intra în forță în miezul Galei, de față cu toți telespectatorii cuprinși și ei de-o nerăbdare explicabilă, vizibilă cu ochiul liber dinspre „marea scenă a țării”. Fără pauză de publicitate, s-a trecut la decernarea și înmânarea feluritelor premii acordate tuturor categoriilor profesionale din statul de funcțiuni ce-i cuprinde pe toți artiștii vizuali profesioniști, membrii UAP, dar neapărat cu cotizația achitată la zi. Primul a urcat pe scenă tânărul grafician Dragoș Răzvan, care a primit binemeritat Premiul pentru Tineret, oferit de Lucia Valentina Stanciu din partea Casei de Licitații Vikart și pentru care premiantul nostru a mulțumit… părinților și profesorului lui, Florin Stoiciu. A fost aplaudat și invidiat la scenă deschisă pentru tinerețea afișată dezinvolt și cu enervantă siguranță de sine. Marele Premiu și l-a adjudecat, „în uralele asistenței”, profesorul Ioan Sbârciu, șef de școală la Cluj și pictor cu expunere internațională, confirmat în repetate rânduri pe mai toate meridianele artelor vizuale. Avocatul Nicolae-Ioan Vrâncean, „șeful fenomenului Hărman-Brașov”, i-a oferit un premiu pentru pictură lui Ștefan Pelmuș, cel ce ne-a desenat tuturor inima în fel și chip, din partea Asociației AVV și a grupării artistice „Pisica Roșie”, și a venit cu o propunere „de efect” – organizarea într-un viitor previzibil a Galei premiilor UAPR în cetatea Hărman, inițiativă care a prins și a fost trecută „de îndată” și cu entuziasm în agendele cu proiecte fezabile ale actualilor decidenți. Christian Paraschiv a venit special de la Paris, după ce abia „se remarcase” în vară, cu mult succes de public, în Atelierele Brâncuși de la Rânca, a ridicat bucuros Premiul pentru Pictură, confirmând încă o dată, dacă mai era nevoie, că „fie pâinea cât de rea, tot mai …” Filiala Vâlcea a fost reprezentată de Daniel Stancu, premiat la secțiunea Multimedia, confirmând cu alura-i de actor de cinema că are ceva de spus chiar și pe scenă… Profesorului Bogdan Hojbotă i s-a alăturat de la Cluj profesorul Alexandru Păsat și au pus amândoi mâna pe diplomele care-i certifică drept sculptori cu notorietate confirmată în breasla lor cu artiști unul și… unul. Eugen Raportoru a impresionat asistența prin cuvântul lui plin de… culoare și a ridicat un premiu meritat pentru expozițiile cu care a câștigat sufragiile unui public pe cât de pretențios, pe atât de deschis unor modalități de expunere ce par atât de noi, dar există de când… lumea. De la Craiova a venit Gabriel Giodea, pentru un premiu pentru Artă Plastică Religioasă și Restaurare, dovedit a fi un adevărat „zugrav de subțire” care i-a readus la lumina zilei pe sfinții șterși de prea multă vreme de pe zidurile afumate de lumânările care-au vegheat singure atâta amar de ani în catedrala din Râmnicu Sărat și, de asemenea, s-a bucurat de aprecierea juriului, Muzeul de Artă craiovean, deja bine situat într-un clasament al instituțiilor de profil, pentru proiectul Ion Tuculescu/ Reconstituirea, recompensat cu un premiu al revistei Arta.
Pentru premiul dinspre artele ceramicii a ars la propriu și pe scenă Ilie Rusu, recunoscut pentru inventivitatea-i cu care seduce întreg tabelul lui Mendeleev la cele mai ridicate și de invidiat… temperaturi. Gheorghe Maftei a mulțumit la scenă deschisă pentru un premiu colectiv dedicat Artei în spațiu public, în cuvinte cu care ne-a convins că tabăra de sculptură de la Corbeanca reprezintă o realizare artistică de la care se poate spera că va agita în continuare spiritele locului și le va îndârji cu metodă și pe viitor. Iașul a primit, cum era de așteptat și cum merită cu prisosință, mai multe premii. Premiul criticii a fost acordat Mariei Bilașevschi, cea care consemnează devotat succesul fiecărui artist ieșean de oriunde ar performa, pentru grafică a fost urcat pe scena succesului Gabriel Caloian, un talent cu alură de prieten adevărat, doamna profesoară Atena Simionescu s-a bucurat de gratitudinea și respectul meritat al întregului Consiliu Director, iar mulțumiri fără număr a primit pictorul Felix Aftene, pentru modul în care a implicat întreaga filială în organizarea fără cusur a „Galei de la Iași”, dar a primit aplauze și pentru superbele ilustrații la proza lui Lucian Dan Teodorovici, directorul tuturor Muzeelor literaturii din localitate, din care s-a citit un întreg capitol XV pentru a convinge și a-i recunoaște talentul.
Argintul viu al serii de neuitat din Sala Voievozilor a fost pictorul Gheorghe Dican, neobosit și performant, pe la care a trecut totul, a căpătat contur final și ne-a fost livrat tuturor sub forma acestui spectacol cu adevărat de Gală, chiar de mare Sărbătoare, care a premiat și anul acesta excelența în artele vizuale din România. Agenda lui de lucru deja are schițat programul ce va să se întâmple cu și mai mare succes și la anu’, peste doar câteva… luni. Îi dorim putere de muncă, mulțumindu-i pentru efortul neprecupețit în numele tuturor. I-a fost alături, printre alții, ca și-n alte dăți, doamna Martha Mocanu, reprezentantul cu puteri depline peste tot Rotary, cât îl putem noi cuprinde, care l-a secondat logistic și… financiar, venind la timp și cu… promisiuni viitoare. La sfârșit, președintele Petru Lucaci, vicepreședintele Gheorghe Dican și tânărul președinte al filiale UAP Iași Felix Aftene au chemat pe scenă, fiecare câte doi dintre cei mai noi Prieteni ai Artelor. Alături de domnul Mihai Chirica, primarul Iașului, domnul Liviu Brătescu, secretar de stat în ministerul Culturii, domnul Vasile Arhire, producător la TVR Iași, doamna Lăcrămioara Stratulat, manager al Complexului Muzeal Național „Moldova” și de doamna Adina Rențea, critic de artă, am urcat și Io și-am reușit în câteva vorbe spuse cât mai pe fugă să mă laud c-am bătut drumul până la Iași tocmai de la Târgu-Jiu, că am ca toată lumea emoții și că-i invit pe toți să-l vadă pe Brâncuși acasă la el, neocolind, bineînțeles, Muzeul cu Artă Contemporană – Bălăneștii Gorjului și FilipArtGallery și că vizita fiecăruia ne va onora și ne va ambiționa să legăm pe viitor alte noi prietenii… La plecare ne-am redesenat cu smerenie sufletele în oglinda de piatră a Trei Ierarhilor și ne-am luat, nu fără părere de rău, la revedere de la Iași și de la artiștii lui, cu speranța nemărturisită că ne vom întâlni cât de curând…
Vasile VASIESCU
